SALTUL CUANTIC
Am trecut astă-primăvară prin piaţa cunoaşterii... Tarabe frăţiculeee... cât vezi cu ochii... Erau de toate. Erau tarabe cu cărţi de credinţă şi necercetare, cu cristale, cu îngeri, cu semicristale, cu iubire mistică, cu pietre, cu iubire cristică, cu orgoni, cu iubire de aproapele, cu fofârlici, cu iubire de departele, cu anse, cu transe, cu cardiopatie iubirotică, cu rugăciuni, cu făcături, cu desfăcături, cu blesteme, cu....
M-am oprit în faţa unei tarabe şi m-am uitat la nişte cărţi cu salturi... Hmmm... salturi de toate felurile, cu tumbe şi salturi gimnastice, dublu şi triplu Axel, salturi înainte grupat pe două picioare, salt înapoi cu deschidere, Tsukahara simplă grupată, Yurcenko cu două șuruburi, salturi înainte cu baioneta la armă, niscai saltimbanci şi zburători la trapez cu salturi mortale - da' cu plasă să ne-nţelegem, niscai dansuri săltăreţe, salturi cu parapanta, salturi de la trambulină, nişte învăţături despre cum să salţi portofelele fraierilor, altele despre cum trebuie săltaţi jmecherii de către gabori, salturi în gol cu bungee-jumping şi salturi de-astea cuantice ca la balamuc. Am pus ochii pe una, cu salturi cuantice în 7 paşi în dimensiunea a cincea din Noua Energie. Am săltat-o iar vânzătorul mi-a săltat banii.
M-am dus acasă şi am citit cartea pe nerăsuflate. Era mortală, iar salturile erau şi mai mortale. Mi-a plăcut aşa de mult, încât am hotărât să evoluez şi să fac şi eu saltul cuantic. Am citit instrucţiunile cu foarte mare atenţie, le-am subliniat şi le-am memorat. Trei luni am exersat mişcările preliminare saltului. Semănau foarte bine cu cele de la bârnă... Am respectat procedeele preliminare de curăţire a organismului şi a psihicului şi de ridicare a vibraţiilor personale: două zile de morcovi, apoi clismă cu stat în cap, două zile de meditaţie, trei zile de prune pe wc cu cureaua de la pantaloni după ceafă, apoi iară clismă, alte două zile de meditaţie, una de prana, clismă mentală cu coborârea minţii în inimă, patru zile doar apă, două doar prana, trei de meditaţie în patru labe, cinci de clisme, trei de prana şi trei zile de meditaţie binemeritate în poziţia culcat cu mâinile pe piept.
În toată această perioadă am avut toate semnele trezirii spirituale ale căror drepturi de autor le deţine Geoffrey Hoppe, Golden, CO, 2001, primite de el prin canalizare de la unul inventat de el, unul Tobias, din Consiliul Crimson care le-a inventat primul. I le-am distribuit gratuit şi nevesti-mii, fără scopuri comerciale, dar mi-a zis că ea e ocupată să plece la restaurant cu vecinul de la doi şi că dacă o să aibă chef o să le citească peste trei zile, dacă se va mai întoarce. Semnele au fost exact cum le-a descris autorul, deşi nu în ordinea anunţată de el. Întâi şi-ntâi s-a produs o schimbare bruscă a locului de muncă, de la job-ul meu la alt job pe care încă nu l-am găsit. Apoi mi s-au deranjat relaţiile cu familia biologică, şi de-abia după aceea au început durerile de cap, vorbitul de unul singur, lipsa pasiunii, plânsul fără motiv, tristeţile, sentimentul de singurătate, coşmarurile, insomniile, dezorientarea fizică şi nevoia impetuoasă de a părăsi această viaţă şi de a mă căra Acasă. Când m-am surprins cotrobăind înfrigurat după lame de ras în baie am realizat că mi-am încheiat ciclul karmic şi că sunt în sfârşit pregătit să fac saltul în Noua Energie, pentru că aia veche devenise un iad...
A venit şi ziua saltului. Am ieşit din apartament cu băgare de seamă ţinându-mă de pereţi. Asta s-a-ntâmplat joi. Vineri urcasem deja trei etaje şi, spre marea mea satisfacţie, ajutându-mă de trepte, sâmbătă am ajuns pe bloc. Între timp nevastă-mea a chemat pompierii. Treaba ei ! Nu e vina mea că nu vrea să evolueze. Vecinii, trecătorii şi telereporterii de-abia au catadicsit să le facă loc pompierilor să-ntindă plasa. Aşteptau cu sufletul la gură şi cu camerele pregătite să vadă pe viu un salt în Noua Energie şi probabil că-i deranjau somaţiile şi urletele din portavocile poliţiştilor de proximitate, dar eu nu le-am dat importanţă că eram prea concentrat. A fost ca un fel de ritual magic. Am respectat instrucţiunile memorate şi mi-am comandat singur:
- “urcare din lateral pe cornişa acoperişului blocului; danilova aterizată pe ambele picioare; flic; salt înapoi aterizat pe ambele picioare; piruetă 360 de grade cu piciorul la 90 de grade; danilova; flic; salt înapoi cu deschidere; împușcă-cioara cu întoarcere 360 de grade; danilova laterală; cloche; salt înainte grupat pe două picioare; două salturi artistice; rondă flic cu 180 de grade întoarcere.
Notă: Dacă nu vă iese cu 180 de grade, coborâţi la 40 de grade, trageţi o duşcă zdravană şi încercaţi cu 1.800, hai 2.000 de grade.
În aplauzele asistenţei am executat totul impecabil. Am respectat şi nota, am mai tras două gâturi şi am aruncat sticla. Am făcut 7 paşi din care 5 au fost foarte hotărâţi pentru că am văzut fără să vreau că pompierii încă mai desfăşurau plasa, şi în ovaţiile şi sfaturile asistenţei, am ridicat mâinile spre cer şi... am executat saltul final.
Câteva fracţiuni de secundă aş fi vrut să mă pot întoarce pe acoperiş...
Primul lucru pe care l-am văzut atunci când am aterizat în dimensiunea a cincea în Noua Energie au fost nişte stele. Verzi. Apoi am auzit vocea nevesti-mii: “Futu-ţi Dumnezeii mă-tii de idiot !” după care o voce bărbătească uşor alarmată a zis: “Băăăăăă.... opreşte bă Nicule, că i-a rămas lu’ ăsta picioru-acolo !”
” Aha, mi-am zis... Carevasăzică am reuşit ! Şi ce dacă am rămas şchiop ! Sunt eu acum în Noua Energie ? Sunt. ” Îmi venea să chiui şi să sar într-un picior de bucurie. După cum mi-a zis doctorul din dimensiunea a cincea două luni mai târziu, se pare că atunci chiar am încercat...
Ieri mi-am luat cârjele şi am trecut din nou prin piaţa cunoaşterii. Am pus ochii pe o carte cu un salt în dimensiunea a douăsprezecea. Am săltat-o imediat.
Am trecut astă-primăvară prin piaţa cunoaşterii... Tarabe frăţiculeee... cât vezi cu ochii... Erau de toate. Erau tarabe cu cărţi de credinţă şi necercetare, cu cristale, cu îngeri, cu semicristale, cu iubire mistică, cu pietre, cu iubire cristică, cu orgoni, cu iubire de aproapele, cu fofârlici, cu iubire de departele, cu anse, cu transe, cu cardiopatie iubirotică, cu rugăciuni, cu făcături, cu desfăcături, cu blesteme, cu....
M-am oprit în faţa unei tarabe şi m-am uitat la nişte cărţi cu salturi... Hmmm... salturi de toate felurile, cu tumbe şi salturi gimnastice, dublu şi triplu Axel, salturi înainte grupat pe două picioare, salt înapoi cu deschidere, Tsukahara simplă grupată, Yurcenko cu două șuruburi, salturi înainte cu baioneta la armă, niscai saltimbanci şi zburători la trapez cu salturi mortale - da' cu plasă să ne-nţelegem, niscai dansuri săltăreţe, salturi cu parapanta, salturi de la trambulină, nişte învăţături despre cum să salţi portofelele fraierilor, altele despre cum trebuie săltaţi jmecherii de către gabori, salturi în gol cu bungee-jumping şi salturi de-astea cuantice ca la balamuc. Am pus ochii pe una, cu salturi cuantice în 7 paşi în dimensiunea a cincea din Noua Energie. Am săltat-o iar vânzătorul mi-a săltat banii.
M-am dus acasă şi am citit cartea pe nerăsuflate. Era mortală, iar salturile erau şi mai mortale. Mi-a plăcut aşa de mult, încât am hotărât să evoluez şi să fac şi eu saltul cuantic. Am citit instrucţiunile cu foarte mare atenţie, le-am subliniat şi le-am memorat. Trei luni am exersat mişcările preliminare saltului. Semănau foarte bine cu cele de la bârnă... Am respectat procedeele preliminare de curăţire a organismului şi a psihicului şi de ridicare a vibraţiilor personale: două zile de morcovi, apoi clismă cu stat în cap, două zile de meditaţie, trei zile de prune pe wc cu cureaua de la pantaloni după ceafă, apoi iară clismă, alte două zile de meditaţie, una de prana, clismă mentală cu coborârea minţii în inimă, patru zile doar apă, două doar prana, trei de meditaţie în patru labe, cinci de clisme, trei de prana şi trei zile de meditaţie binemeritate în poziţia culcat cu mâinile pe piept.
În toată această perioadă am avut toate semnele trezirii spirituale ale căror drepturi de autor le deţine Geoffrey Hoppe, Golden, CO, 2001, primite de el prin canalizare de la unul inventat de el, unul Tobias, din Consiliul Crimson care le-a inventat primul. I le-am distribuit gratuit şi nevesti-mii, fără scopuri comerciale, dar mi-a zis că ea e ocupată să plece la restaurant cu vecinul de la doi şi că dacă o să aibă chef o să le citească peste trei zile, dacă se va mai întoarce. Semnele au fost exact cum le-a descris autorul, deşi nu în ordinea anunţată de el. Întâi şi-ntâi s-a produs o schimbare bruscă a locului de muncă, de la job-ul meu la alt job pe care încă nu l-am găsit. Apoi mi s-au deranjat relaţiile cu familia biologică, şi de-abia după aceea au început durerile de cap, vorbitul de unul singur, lipsa pasiunii, plânsul fără motiv, tristeţile, sentimentul de singurătate, coşmarurile, insomniile, dezorientarea fizică şi nevoia impetuoasă de a părăsi această viaţă şi de a mă căra Acasă. Când m-am surprins cotrobăind înfrigurat după lame de ras în baie am realizat că mi-am încheiat ciclul karmic şi că sunt în sfârşit pregătit să fac saltul în Noua Energie, pentru că aia veche devenise un iad...
A venit şi ziua saltului. Am ieşit din apartament cu băgare de seamă ţinându-mă de pereţi. Asta s-a-ntâmplat joi. Vineri urcasem deja trei etaje şi, spre marea mea satisfacţie, ajutându-mă de trepte, sâmbătă am ajuns pe bloc. Între timp nevastă-mea a chemat pompierii. Treaba ei ! Nu e vina mea că nu vrea să evolueze. Vecinii, trecătorii şi telereporterii de-abia au catadicsit să le facă loc pompierilor să-ntindă plasa. Aşteptau cu sufletul la gură şi cu camerele pregătite să vadă pe viu un salt în Noua Energie şi probabil că-i deranjau somaţiile şi urletele din portavocile poliţiştilor de proximitate, dar eu nu le-am dat importanţă că eram prea concentrat. A fost ca un fel de ritual magic. Am respectat instrucţiunile memorate şi mi-am comandat singur:
- “urcare din lateral pe cornişa acoperişului blocului; danilova aterizată pe ambele picioare; flic; salt înapoi aterizat pe ambele picioare; piruetă 360 de grade cu piciorul la 90 de grade; danilova; flic; salt înapoi cu deschidere; împușcă-cioara cu întoarcere 360 de grade; danilova laterală; cloche; salt înainte grupat pe două picioare; două salturi artistice; rondă flic cu 180 de grade întoarcere.
Notă: Dacă nu vă iese cu 180 de grade, coborâţi la 40 de grade, trageţi o duşcă zdravană şi încercaţi cu 1.800, hai 2.000 de grade.
În aplauzele asistenţei am executat totul impecabil. Am respectat şi nota, am mai tras două gâturi şi am aruncat sticla. Am făcut 7 paşi din care 5 au fost foarte hotărâţi pentru că am văzut fără să vreau că pompierii încă mai desfăşurau plasa, şi în ovaţiile şi sfaturile asistenţei, am ridicat mâinile spre cer şi... am executat saltul final.
Câteva fracţiuni de secundă aş fi vrut să mă pot întoarce pe acoperiş...
Primul lucru pe care l-am văzut atunci când am aterizat în dimensiunea a cincea în Noua Energie au fost nişte stele. Verzi. Apoi am auzit vocea nevesti-mii: “Futu-ţi Dumnezeii mă-tii de idiot !” după care o voce bărbătească uşor alarmată a zis: “Băăăăăă.... opreşte bă Nicule, că i-a rămas lu’ ăsta picioru-acolo !”
” Aha, mi-am zis... Carevasăzică am reuşit ! Şi ce dacă am rămas şchiop ! Sunt eu acum în Noua Energie ? Sunt. ” Îmi venea să chiui şi să sar într-un picior de bucurie. După cum mi-a zis doctorul din dimensiunea a cincea două luni mai târziu, se pare că atunci chiar am încercat...
Ieri mi-am luat cârjele şi am trecut din nou prin piaţa cunoaşterii. Am pus ochii pe o carte cu un salt în dimensiunea a douăsprezecea. Am săltat-o imediat.
