Să ştii că şi mie mi s-a întâmplat ca în Astral să văd lucruri extraordinare... Pe unele le-am şi fotografiat, ca să mă mai bucur de ele şi altă dată şi să am mărturie... Alteori, în timpul călătoriei prin nevăzute mi-au venit nişte idei cu totul excepţionale, unele chiar geniale, pe care îmi amintesc că le-am notat în computer ca să nu le pierd. Partea neplăcută a fost însă, că atunci când m-am trezit, atât computerul cât şi aparatul foto rămăseseră în Astral. Dar sunt convins că nimic nu se pierde, ci se arhivează în Akasha. Şi să ştii că farfuriile zburătoare, tot acolo sunt!
Mediul virtual lăsat de capul lui se
transformă în haos.
Cât despre Astral, care este un altfel mediu virtual, dar care însă nu depinde de aparate, ci de tărtăcuţa omului facem cu el, mai precis cu "realitatea" lui, ceea ce facem în mod obişnuit cu şi cu “realitatea” concretă... O evaluăm, o ordonăm, o separăm, o definim şi încercăm s-o băgăm în sertare... A dracului (i)realitate însă, nu vrea şi pace să se aşeze după dorinţele noastre... tot către haos se întoarce... Şi tocmai aici e buba... Dacă nu definim indefinibilul, dacă nu cuantificăm incuantificabilul şi nu numim cumva fenomenele din nevăzute, aşadar dacă nu creăm nişte convenţii lingvistice, nu putem comunica ceea ce am "văzut" şi ceea ce am înţeles în Astral.
Şi unde mai pui, că în viaţa reală nu suntem capabili să comunicăm bine şi ne încurcăm în cuvinte confuzabile gen "totul, energie, conştiinţă, nimic, iubire, adevăr, libertate, minte, Dumnezeu", etc,. Un exemplu ar fi binevenit.
Mintea şi cu derivata ei, conştiinţa bunăoară, sunt concepte relativ vagi şi greu, dacă nu aproape imposibil de definit în termeni clari şi specifici, termeni care să nu fie şi ei, la rândul lor, dătători de confuzie. Le poţi pricepe intuitiv, dar nu logic. Ele nu au dimensiuni fizice, decât dacă dorim să le atribuim noi. Ele nu au formă, culoare, aromă, gust, tuşeu, consistenţă, greutate, masă. Dar deîndată ce dorim să depăşim limitele propriei fiinţe şi dăm frâu liber imaginaţiei şi le atribuim dimensiuni fizice, putem face cu ele orice dorim. Ceea ce şi facem de fapt: tragem de ele ca de gumilastic, le acordăm dimensiuni spaţio-temporale, vibraţii, le încărcăm cu energii, le expandăm, le comprimăm, le punem să rezoneze, le structurăm, le îndesăm cu cuante şi le explorăm conţinutul ca şi cum acesta ar exista. La sfârşit tragem şi concluzii şi le limităm în definiţii care nu mai au nicio legătură cu conceptele iniţiale.
Cât priveşte nevăzutele lucrurile stau incomparabil mai rău... Când e vorba de spectacolul din Astral, fiecare narator îl descrie folosind cam aceleaşi cuvinte, fie că-i vorba de un fenomen, o întâmplare, o "viziune", o trăire, o înţelegere, crezând că cel căruia i-o spune va înţelege. Uneori el încearcă chiar să facă ordine în universul celuilalt, îndesându-i prin sertare definiţii, noţiuni, idei şi teorii, dar nu reuşeşte decât să-i creeze o confuzie şi mai mare...
Mai că-mi vine să "gust beatitudinea", dar tare mi-e teamă că a lui are gust de ţuică de mere iar a mea va avea gust de ţuică de prune...
- Anunacu -
Cât despre Astral, care este un altfel mediu virtual, dar care însă nu depinde de aparate, ci de tărtăcuţa omului facem cu el, mai precis cu "realitatea" lui, ceea ce facem în mod obişnuit cu şi cu “realitatea” concretă... O evaluăm, o ordonăm, o separăm, o definim şi încercăm s-o băgăm în sertare... A dracului (i)realitate însă, nu vrea şi pace să se aşeze după dorinţele noastre... tot către haos se întoarce... Şi tocmai aici e buba... Dacă nu definim indefinibilul, dacă nu cuantificăm incuantificabilul şi nu numim cumva fenomenele din nevăzute, aşadar dacă nu creăm nişte convenţii lingvistice, nu putem comunica ceea ce am "văzut" şi ceea ce am înţeles în Astral.
Şi unde mai pui, că în viaţa reală nu suntem capabili să comunicăm bine şi ne încurcăm în cuvinte confuzabile gen "totul, energie, conştiinţă, nimic, iubire, adevăr, libertate, minte, Dumnezeu", etc,. Un exemplu ar fi binevenit.
Mintea şi cu derivata ei, conştiinţa bunăoară, sunt concepte relativ vagi şi greu, dacă nu aproape imposibil de definit în termeni clari şi specifici, termeni care să nu fie şi ei, la rândul lor, dătători de confuzie. Le poţi pricepe intuitiv, dar nu logic. Ele nu au dimensiuni fizice, decât dacă dorim să le atribuim noi. Ele nu au formă, culoare, aromă, gust, tuşeu, consistenţă, greutate, masă. Dar deîndată ce dorim să depăşim limitele propriei fiinţe şi dăm frâu liber imaginaţiei şi le atribuim dimensiuni fizice, putem face cu ele orice dorim. Ceea ce şi facem de fapt: tragem de ele ca de gumilastic, le acordăm dimensiuni spaţio-temporale, vibraţii, le încărcăm cu energii, le expandăm, le comprimăm, le punem să rezoneze, le structurăm, le îndesăm cu cuante şi le explorăm conţinutul ca şi cum acesta ar exista. La sfârşit tragem şi concluzii şi le limităm în definiţii care nu mai au nicio legătură cu conceptele iniţiale.
Cât priveşte nevăzutele lucrurile stau incomparabil mai rău... Când e vorba de spectacolul din Astral, fiecare narator îl descrie folosind cam aceleaşi cuvinte, fie că-i vorba de un fenomen, o întâmplare, o "viziune", o trăire, o înţelegere, crezând că cel căruia i-o spune va înţelege. Uneori el încearcă chiar să facă ordine în universul celuilalt, îndesându-i prin sertare definiţii, noţiuni, idei şi teorii, dar nu reuşeşte decât să-i creeze o confuzie şi mai mare...
Mai că-mi vine să "gust beatitudinea", dar tare mi-e teamă că a lui are gust de ţuică de mere iar a mea va avea gust de ţuică de prune...
- Anunacu -
