MEDITATIE cu KARMAPA

Articolul care urmeaza reprezinta un raspuns mai detaliat la comentariile prietenilor mei Camelia, Sorin si Elvis la postarea anterioara, MEDITATIA.

Am ales articolul despre meditatie datorita temei si mai ales a fotografiei. Am avut onoarea in toamna anului trecut, sa-l cunosc pe omul din fotografie, pe Karmapa, aflat la a saptesprezecea reincarnare. El, ca si Dalai Lama este Buddha in viata. Onoarea desigur a fost numai de partea mea pentru ca nu sunt convins ca-si aminteste chipurile celor cateva mii de turisti care i se inclina anual prin fata. Karmapa merita gugalit, are o istorie a reincarnarilor succesive foarte interesanta, el fiind unul dintre cei patru stalpi spirituali in viata, mai precis al compasiunii - Bodhisattva Compasiunii, pe care se sprijina budismul tibetan. Dalai Lama aflat la paisprezecea reincarnare a lui Buddha este principalul, supremul in rang. El e cu capu':)))(mentalul).

"Karmapa se remarca prin calitatile sale deosebite si mai ales prin activitatea sa vasta si continua. Foarte putini maestri s-au manifestat ca activitate a lui Buddha in aceasta lume. Numele de Gyalwa Karmapa indica tocmai faptul ca nu este vorba despre o fiinta obisnuita. Gyalwa inseamna "Buddha", o fiinta trezita deplin, iar in linia Kagyu exista doar doi maestri care au fost numiti astfel, Karmapa insusi si cea de-a doua sa manifestare, Shamarpa. Karmapa inseamna "maestrul activitatii iluminate" sau "maestrul karmei", karma insemnand aici activitate. Karmapa este un asa-numit tulku, incarnarea constienta a unei fiinte, care a ajuns deja la realizare. Dar Karmapa se deosebeste de alti tulku: el este deja total iluminat si este considerat o manifestare a lui Buddha compasiunii iluminate, Ochi Iubitori (in tibetana Cenresi, in sanskrita Avalokiteshvara) si prin urmare cinstit ca un Buddha viu. Aceasta inseamna ca Karmapa nu mai parcurge un drum personal al eliberarii. El vine in aceasta lume din compasiune pura, pentru ca exista fiinte care au nevoie de sprijin si ajutor." http://www.karmapa.ro/

De fapt sunt doi Karmapa in India, cel despre care va vorbesc cunoscut sub unul dintre numele Gyalwang Karmapa sau Karmapa Lama sau Ogyen Trinley Dorje si un anume Trinlay Thaye Dorje Karmapa, reincarnati la simultan, amandoi tineri, amandoi indeplinind aceeasi functie spirituala, dar recunoscuti separat de catre calugarii budisti, amandoi dovedind inca din copilarie semnele de recunoastere ale aceleiasi entitati spirituale. O parte a calugarilor initiati tibetani de rang inalt, inclusiv Dalai Lama l-au recunoscut pe Gyalwang Karmapa, o alta parte, guvernul chinez inclus, pe celalalt. Situatia pare destul de ambarasanta asa cum am privi-o noi, paradoxala chiar, dar cat se poate de normala in viziunea lor, cu toata implicarea partinitoare a chinezilor.Aveam la plecarea cu grupul din Romania o prezumtiva intalnire cu Dalai Lama care din pacate nu s-a mai consumat, caci Dalai Lama inca se mai resimtea in urma interventiei chirurgicale suportate de curand in Statele Unite. Si pentru ca toata lumea stie ca in viata nimic nu este intamplator, conducatorul grupului de romani, maestrul Lucian Kenchock (pe care il puteti gasi pe http://infinityspirit.ro/fondator.htm) a schimbat obiectivul si asa l-am intalnit pe Karmapa Lama, unul dintre principalii demnitari ai guvernului din Tibet aflat in exil.
In manastirea Gyoto Tantric de la poalele Dharamshallei unde isi avea resedinta, potrivit rangului si importantei pozitiei sale, Karmapa Lama la fel ca si superiorul sau Dalai Lama, era foarte bine pazit de armata. Verificarea pasapoartelor si abandonarea in custodie a camerelor si obiectelor personale in vederea intalnirii au fost obligatorie. In timp ce asteptam dupa un grup de americani, Lucian ne-a instruit asupra protocolului de intalnire. Nu intru in detalii, nici nu ar fi prea multe, esenta era ca manifestarea respectului sa se petreaca conform traditiei budiste. Desi eram pregatiti sa nu ne aratam surprinderea asupra varstei lui Karmapa, am ramas imresionat de aspectul fizic placut, statura inalta si tinuta demna a tanarului, frumos si armonios alcatuit, a carui pace si echilibru interioare dublate de o voce cu timbru vital placut, de un discurs calm dar totodata ferm, m-au fermecat. Nu pot sa spun daca educatia si antrenamentul la care fusese supus din copilarie, amprenta scolii engleze sau divinitatea fiintei sale sau toate la un loc creau aceasta impresie puternica.
Dupa cuvantarea plina de miez a lui Karmapa au fost puse trei intrebari de catre Gabriela, prietena lui Lucian . V-o redau pe cea mai indrazneata:
-Anul 2012 va aduce modificari esentiale pe Terra?
Raspunsul lui Karmapa a fost intelept de echivoc.
-Omenirea a avut parte de dezastre si suferinta si inca va mai avea.
A urmat apoi o cerere din partea gabrielei care a surprins pe toata lumea, inclusiv pe Karmapa. Pentru el nu era o cerere obisnuita:
-Va rugam sa acceptati sa facem o scurta meditatie impreuna.

Putin descumpanit de aceasta cerere Karmapa a acceptat. Si am facut-o. Nu sunt foarte familiarizat cu tehnica meditatiei, singurele lectii fiind luate de la Lucian, la un curs preliminar de Yoga de numai trei zile, dar am izbutit cred sa meditez pret de cateva minute, asa cum am crezut eu de cuviinta. Imi amintesc ca imi imaginam o lumina alba venind de sus pe care o indreptam cu iubire asupra fiecarui membru al familiei mele pe rand si a prietenilor. Desigur as fi facut-o si pentru voi daca ne-am fi intalnit mai din timp. :) Oricum erati acolo pentru ca dorinta "fie ca toate fiintele din univers sa fie fericite" am spus-o in gand asa cum fusesem invatat. :) Odata acoperirea cu lumina terminata am avut o viziune, de data aceasta neprovocata de gandul meu, in care mi-a aparut un chip de femeie in semiprofil, careia ii siroiau lacrimile pe obraz. Asa s-a incheiat meditatia. La plecare Karmapa ne-a daruit fiecaruia dintre noi cate un plic sigilat care continea cate trei bilute colorate diferit. La ce foloseau bilutele este insa alt subiect.
Pe coridor, la iesire entuziasmat de viziune si cu gandul ca a fost indusa de Karmapa dau sa povestesc uneia din noile amice cunoscute in calatorie, si-o intreb:
-Tu ai avut vreo viziune?
-Da ce crezi ca numai tu ai viziuni ? Si pan'la urma nu e treaba ta! mi-a retezat-o pe un ton oribil si-atunci am observat ca avea figura ravasita si ochii rosii de plans. M-am retras complet uluit de reactia ei nepotrivita, baiguind scuze si m-am adresat lui Lucian si Gabrielei:
-Uite, am avut o viziune in timpul meditatiei si vreau sa stiu daca si voi ati avut.
-Nu ne spune, mi s-a raspuns. Asteapta zece zile si hotarasti apoi daca ar mai trebui sa povestesti.

Dupa zece zile nu am mai deschis discutia cu nici un alt om al grupului si nici in clipa de fata nu stiu daca ceilalti au "vazut" acelasi lucru. Aceasta a fost prima lectie despre implicarea in meditatie si consecintele ei. Cine a pus femeia aceea in viziunea mea, ca am pus-o eu, ca mi-a trimis-o Karmapa sau ca a venit singurica din sala sau de aiurea, nu stiu sa spun. Voi ce parere aveti?

MEDITATIA

MEDITATIA ASUPRA ZEITATILOR PROTECTOARE AJUTA SPIRITUL UMAN

Meditatia din budismul tibetan a fost practicata de secole drept o cale eficienta de a calma sufletul si a atinge pacea interioara. Potrivit unui nou studiu publicat in prestigiosul Psychological Science, exista acum dovada care confirma ca meditatia in care se vizualizeaza diferite zeitati din budism, duce la amplificarea maxima a abilitatilor vizual-spatiale.

Studiul s-a axat pe observarea efectelor secundare a doua tipuri distincte de meditatie budista tibetana: Yoga Vizualizarii Zeitatilor Protectoare si Yoga Prezentei Deschise.
In timpul primei forme de meditatie, practicantul se concentreaza intens pe imaginea zeitatii protectoare. Pentru realizarea acestei etape, persoana in cauza trebuie sa isi creeze in minte o imagine tridimensionala foarte detaliata a zeitatii, precum si o recreare a campului si aurei emanate de zeitate. In contrast, practicantii metodei Prezentei Deschise, sunt de parere ca atentia perfecta nu poate fi atinsa prin concentrarea asupra unei anumite imagini, ci pe evitarea oricarui gand sau imagine care apare in minte cand persoana in cauza este in sesiunea de meditatie.

Cercetatorii au studiat grupe de adepti ai ambelor metode de meditatie tibetana, notand toate detaliile si etapele in care se afla mentalul uman. Subiectii experimentului au meditat neintrerupt timp de 20 de minute, iar datele obtinute au fost comparate cu cele oferite de alti subiecti angrenati in diverse activitati zilnice. Concluzia a fost unanima: practicantii celor doua tipuri de meditatie prezentau abilitati superioare de memorie vizuala in care isi aminteau perfect detaliile unei imagini tridimensionale, precum si un calm mental desavarsit, comparativ cu ceilalti voluntari care au participat la acest experiment.

Sursa : Science Daily

Articol preluat de pe:
http://www.descopera.ro/dnews/4250166-meditatia-asupra-zeitatilor-protectoare-ajuta-psihicul-uman

MORALA'N CUI ?

Odata treaba terminata, Dumnezeu, dupa ce a organizat Raiul, Le-a interzis lui Adam si Evei sa manance fructe din pomul cunoasterii binelui si al raului. Oare de ce Dumnezeu a avut nevoie de aceasta opreliste, ma intreb, atata timp cat ii crease pe ei dupa chipul si asemanarea Lui? Sa fi fost doar chipul si asemanarea, nu si esenta Lui? Nu, asemanarea ma indeamna sa cred ca este vorba chiar de esenta! Concluzia fireasca care apare de aici este ca etica si morala nu ar fi trebuit cunoscute de om. Si de ce nu ar fi trebuit sa fie cunoscute? Numa El, bunul Dumnezeu poate sti.

Omul perfect ar fi insemnat in conceptia divinitatii, imediat dupa Facere, omul amoral.
Toate bune si frumoase dar ce s-ar fi facut omenirea azi fara morala- nu ca ar da dovada de prea multa, ci ce haos, ce crime abominabile, ce incesturi, inselaciuni, talharii s-ar fi produs ca niste fapte firesti, daca Adam si Eva nu ar fi avut curiozitatea sa cunoasca? Curiozitate in ochii lor, nelegiuire in ochii Domnului. De ce ne-ar fi vrut Dumnezeu amorali si s-a maniat cand Omul (el si ea) au aflat ce este binele si raul? I-a si repudiat pentru acest lucru. Ca sa-i faci pe plac Domnului in ziua de azi, va intreb, este bine sa fii moral, amoral sau imoral?
Lumea, influentata de religie considera ca incalcarea poruncii este un pacat. Pacatul originar. Eu chestiunea o vad exact pe dos. Incalcarea poruncii divine l-a absolvit pe om de nestiinta cunoasterii pacatului si mai ales a notiunii de "pacat". El nu a comis nici un pacat. El, gustand din fruct, incercand sa cunoasca, a inteles esenta pacatului si odata cu ea a dimensiunii groaznicei oprelisti ce i se impusese... Si nu cred ca i-a picat deloc bine ceea ce a aflat.

Odata călcat consemnul pus de El, a tainei de neaccesat, Dumnezeu i-a luat ceva omului, poate cel mai important lucru in existenta lui si anume fericirea si lipsa vesnica de griji si l-a dat afara din sistem, din Rai. Pur si simplu! Doar era creatia Lui. In orice caz arhanghelii cu sabii de foc sau ce-o fi pus la poarta Edenului au fost si raman ecranul, scutul Lui de protectie, pentru totdeauna.
Ce sa mai inteleg de aici?
Ca sa fii fericit trebuie sa fii neaparat amoral?
Ca niciodata nu vom avea acces la toate valentele Lui? Ca prin cunoastere castigi intotdeauna ceva important dar imediat pierzi definitiv altceva, la fel de important?

Iata ce alt gen de concuzie ar putea reiesi!
Faptul ca Dumnezeu ca Sursa, a facut omul complet in cuplu, In si Yang, pe Adam si Eva si i-a dat posibilitatea comunicarii neconditionate cu El, dar le-a interzis cunoasterea totala, inseamna ca a dorit ca omul, prin cunoastere nelimitata sa nu poata deveni el insusi sursa prin dialog egal cu El, Sursa. Ar fi creat astfel un element disturbator, de bruiaj in univers, o competitie nedorita pe cata vreme, din oprelistea pusa, pastrand totusi un as in maneca, lasandu-l pe om sa calce legile universale, astfel incat sa stea pe o pozitie inferioara, este limpede ca prin facerea omului, Dumnezeu nu si-a dorit un partener egal, ci doar o oglinda in care sa se rasfete.

Iata cateva intrebari nevinovate care izvorasc din studiul Genezei biblice:
Suntem sau nu suntem creatia Sa perfecta? Raspuns logic: nu suntem creatia Lui perfecta!
Ne vrea sau nu ne vrea Dumnezeu ? Raspuns logic: Nu e clar daca ne vrea sau nu, din moment ce ne lasa sa ne chinuim.
Iubirea omului pentru Dumnezeu este la fel cu a cainelui pentru stapanul care l-a batut? Raspuns logic: da.

Bineinteles ca nu pledez pentru amoralitate si nici pentru arbitrariul oricarui fel de opinii fata de divinitate care, privite prin prisma pacatului originar, chiar ar trebui sa fie permise, ci pentru cat de repede calificam ceva drept blasfemie, atata timp cat nu cunoastem esenta lui Dumnezeu, pentru ca El nu ne permite acest lucru.
Isus, care este Dumnezeu, dupa cum se zice ca ar fi spus chiar El, nu a scris nimic cu mana lui, desi ar fi putut s-o faca. Divinul a ramas pe mai departe imaginar, el neavand sansa, sau nedorind ca sa ne ramana sub forma unui DIVIN CONCRET. Divinul este doar ceea ce putem simti si in cel mai rau caz, doar vorbe revorbite in fel si chip de catre altii, care au ramas sa hotarasca ce este divin si ce nu. Traim intr-un divin povestit si scris de autori necunoscuti. Si-atunci se naste intrebarea naturala: ce poate fi mai important? Povestile despre Dumnezeu sau faptul ca Il putem trai si fara ajutorul lor?

GLUMA TRISTA

Isus dintr-un om candva real, a devenit in timp o legenda, o conventie, mai mult sau mai putin sacra. Obiect de credinta, obiectiv de atins, model de urmat, imagine comercializabila si lucrativa, atitudine inghetata in piatra sau pe panza, motiv de cotropire, jaf si genocid, figura sacra, Isus a venit manusa pe nevoia fireasca a omului de a-l vedea pe Dumnezeu, de a converti abstractul in concret, de a-i da posibilitate mintii sa se agate de ceva. Simbolurile, cuvintele, diferitele reprezentari conventionale ale lui Dumnezeu s-au putut materializa de atunci incoace in concret. Dar si acest concret este pana la urma iluzoriu, caci Isus, odata incaput pe mana pictorilor, zugravilor, sculptorilor, povestitorilor de legende biblice, regizorilor a redevenit o conventie. El apare in icoane, sculpturi, filme, in fel si chip pentru ca odata cu moartea Sa, nimeni n-a mai stiut sa spuna de era inalt sau pitic, gras sau slab, blond, brun sau saten, tuciuriu sau slab. Din istorisirile apostolilor nu se mai pastreaza nicio descriere a fapturii Lui, ci numai a faptelor si spuselor Lui.

Asa ca din lipsa de informatii s-a facut apel la imaginatie si mai precis la harul divin si s-a convenit prin diverse sinoade ca plasmuirea Lui va trebui sa-L arate ca pe un barbat gracil, saten, cu tenul alb, eventual ochi albastri, fata blanda si armonioasa, fara trasturi semite sau semne particulare, nas drept... etc, etc. Cine mai are cum sa stie in ziua de azi aparenta Omului!? Esenta a fost si este totdeauna mai importanta in orice circumstanta dar in cazul de fata s-a insistat si pe aparenta Lui de Dumnezeu. El ar fi putut fi un evreu roscat, pistruiat, cu nasul coroiat, cu cel putin una dintre urechi pleostita, buze subtiri, pipernicit si cu burta. Eventual cracanat. Cine sa aiba nevoie de reprezentarea unui astfel de Dumnezeu? Dumnezeu trebuie sa fie, cel putin ca reprezentare, perfect, nu? Si atunci, pe vremurile acelea, ca de altfel si acum in zilele noastre, a trebuit sa se umble "putin" la imagine. Cum sa crezi ca ai putea vinde o marfa, fie ea si religioasa, daca din punct de vedere marketing nu este bine ambalata!?

Alaturi de Isus, toti suntem creatia lui Dumnezeu si il avem pe El in noi. Din acest punct de vedere diferenta dintre noi si Isus este ca prin spusele si atitudinea Sa, la El chiar s-a si vazut. Sau macar, luandu-se dupa aparente, apostolii asa L-au perceput. Ei ne-au transmis aceasta.

Am certitudinea mea interioara, bazata desigur doar pe intuitie, ca lui Isus i-ar fi placut umorul, ca semn al inteligentei. Dar in acelasi timp ma si intreb daca nu cumva umorul este un atribut doar al inteligentei umane si nu si al celei divine. Nu stiu sa-mi raspund, ci doar presupun, convin, asa cum procedez si atunci cand vad o reprezentare a lui Dumnezeu prin conventia formala numita Isus, ca intr-adevar umorul ar trebui sa fie apanajul Inteligentei Universale. Ba inca am un exemplu foarte concludent in acest sens: este vorba chiar de noi, noi oamenii, care nu suntem altceva decat o gluma trista a divinitatii.

MACHO

Societatea este condusa de barbati iar familia este nucleul societatii. Toata lumea accepta si nimeni nu se mai indoieste de aceste doua adevaruri in ziua de azi. Cine conduce familia? Barbatul, ar raspunde oricine fara urma de echivoc. Barbatul este buricul pamantului!
Chiar asa sa fie? Hai sa ne uitam la nucleu!

Ma bate asa... un gand ca matriarhatul s-a perpetuat peste milenii si se mentine si in ziua de azi. E adevarat, nu este intotdeauna manifest, ci de cele mai multe ori este o conducere mascata. Asa cum mama isi plimba baietelul de manuta, tot asa vine un moment cand alta femeie, mai tanara, respectiv sotia lui, il ia si-l plimba mai departe cu gratie, fara sa-i lase barbatului nici un moment impresia ca ea de fapt ii conduce viata... :)

Si de-aici vesnicul razboi dintre soacra si nora: cine trebuie sa conduca de fapt baiatul? :)

What is that? (Τι είναι αυτό;) 2007

TRISMEGISTU TRISTU

TABLITELE DE SMARALD ale lui TOTH si HERMES TRISMEGISTUL

Exista o intreaga literatura ezoterica legate de aceste tablite de smarald si povestea Atlantidei.
Povestea zice ca Atlantul Toth devenit zeu, care a pus bazele Egiptului antic cu 52000 de ani inainte de Christos, care a trait doar 16.000 de ani pentru ca era nemuritor si care mai traieste si astazi pentru ca s-a dematerializat a scris niste tablite secrete si s-a reincarnat in Hermes Trimegistul.
Presupun ca aceste tablite sunt virtuale, pentru ca dupa ce am gugalit dupa ele douazeci de minute nu am gasit nici un indiciu referitor la unde s-ar putea afla ele acum. Uite totusi ce am gasit:"Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanta transmutata alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element si substanta. Mai exact structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare. Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta. Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului. Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tija din acelasi material."

De unde am tras concluzia fireasca ca sunt din smarald verde, chiar daca alte culori de smarald nu exista, ca de fapt nici smarald original n-ar prea fi.... pentru ca provin dintr-o substanta necunoscuta transmutata alchimic, dar de fapt vorbim de smarald, care totusi nu mai are proprietatile smaraldului, pentru ca in afara de atomi are si celule deci este un smarald viu, care contrazice legile fizicii privind ionizarea, ceea ce inseamna ca culoarea verde este intrinseca si nu provine de la ionii de crom si vanadiu pe care ii are incorporati si care ii dau culoarea verde.

Ah, daca stiti cumva unde pot fi vazute...! Macar una.... Asa de tare imi doresc sa citesc caracterele gravate in vechea limba atlanta pe care nu o cunosc, care sa reactioneze la undele cerebrale emise de creierul meu, eliberand vibratia mentala asociata in mintea mea. Atunci, odata eliberata as putea sa-mi contemplu propria vibratie asociata... Mi-ar parea bine ca tablitele de smarald sa fie reale... si nu imaginare... Daca insa sunt aparute prin revelatie... atunci nu am incotro, trebuie sa-l cred si pe Petrache Lupu.
Din Maglavit.
sursa: http://ezoteric.50megs.com/diverse/thoth_partea_unu.htm

2 in 1

Demult, tare demult... in tineretea mea, pe cand plopii faceau pere si rachita micsunele... am avut pentru cateva momente poarta Imparatiei intredeschisa si s-a facut ca deodata am "stiutvazutsimtit" ceva. Revelatia a venit pe nepregatite, intr-o seara de primavara asteptand un troleibuz. Eul bietul sumetit in mintea mea, pus in fata unei experiente nemaiintalnite de el pana in acel moment se alerta si dadu sa intre pe poarta, sa evalueze, sa-ntrebe ce s-ntampla, sa priceapa... dar tot el, egoul, (adica eu, sa ne-ntelegem,) isi puse o frana si se trimise la plimbare, pentru ca pe masura ce mintea incerca sa scormoneasca, starea de gratie recula si dadea sa dipara. Eul cuminte s-a supus si a disparut brusc pentru cateva clipe iar tot ce s-a intamplat apoi a fost fara participarea lui.

Am lasat lucrurile sa se intample, sa curga de la sine.... Cu mirare si stupefactie m-am regasit ("eram" suna mai elocvent) oriunde primprejurul meu dar si aiurea. Traiam stare de ubicuitate pe zona pe care o baleiam cu prvirea, dar stiam totodata ca este mai mult de-atat. Eram tot, in tot, peste tot. Nu, nici asa! Verbul ,,eram" presupune eul. Totul era si in mine iar mintea mea era parte la tot, era peste tot. Si nici asa nu e corect caci notiunea de ,,mine" nu mai exista.
Oricum, e greu de spus cu vorbe un "ceva" care depaseste puterea cuvantului. Presupun ca s-a intamplat un fel de dizolvare, o intelegere subita ca sunt una cu universul. M-am trezit intr-un soi de vibratie, eram acea vibratie, una cu chistocul din fata mea, cu aerul, cu asfaltul, cu pomii si cu oamenii care asteptau in statie.

Pornind de la acea intamplare si incercand sa inteleg ce mi s-a intamplat si sa imbrac in cuvinte fenomenul, am tras atunci mai multe concluzii privitoare la realitate. Cea mai importanta concluzie transformata in certitudine, cel putin personala, este certitudinea ca de fapt ,,acolo" se afla realitatea si nu aici, in viata cotidiana... De-abia acum, dupa aproape o viata traita in ,,normalul" cotidian concluziile mi s-au validat ca fiind corecte iar paradigmele trecute s-au golit de continut. Acum de-abia am reusit sa-l impac pe Dumnezeu cu Universul. Ca la pliculetele cu ness: 2 in 1.

Si iata ca acum pot afirma pentru bunul meu prieten anonimul pamantean, ca Mintea Universala (denumirea este conventionala si subiectiva) ne contine si propria minte, iar la intrebarea lui mai veche, daca: "Eu am in primire un creier sau creierul ma are in primire pe mine?!" raspunsul meu subiectiv ramane acelasi: "creierul ma are pe mine in primire". :)

Dar daca ne uitam atent la urmatoarea stire stiintifica, nu mai putem trage nicio concluzie:

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Afecţiuni Neurologice din Maryland au efectuat un studiu în urma căruia au descoperit trei regiuni ale creierului responsabile cu orientările religioase. La studiu au participat mai multe persoane de religii diferite: creştini, musulmani, evrei şi budişti. Zonele din creier folosite în scop religios sunt, aşa cum arată studiul, mereu aceleaşi. „Această descoperire arată că religia nu este un caz special în sistemul credinţelor din creier, dar evoluează în paralel cu alte abilităţi sociale şi convingeri”, a declarat un neurolog de la Institut. Ideea studiului a pornit de la disputa dintre oamenii de ştiinţă, filozofi şi teologi privind incertitudinea despre religie ca fenomen biologic sau social. Ipotezele sunt numeroase. Unii teoreticieni susţin că religia ajută credincioşii să treacă peste anumite evenimente neplăcute din viaţa lor, drept urmare ateilor le lipşeşte această latură. Alţii susţin că în funcţie de mediul extern, creierul se adaptează. Iar cei mai mulţi sunt de părere că nu există nici o legătură directă între religie şi creierul uman, negând existenţa unui „Punct al lui Dumnezeu”. Noua descoperire făcută va fi supusă unui studiu aprofundat, pentru ca oamenii de ştiinţă să perfecţioneze teoria emisă.
Sursa:http://www.1235.ro/details-id6902-sLocul-lui-Dumnezeu-%C3%AEn-creierul-uman.html

URMA SCAPA TURMA

CUM IESIM DIN TURMA?

Unei oi i se reveleaza intr-o zi Dumnezeu. Si ea crede. In felul ei. Si-apoi se-ntampla cu alta si cu alta.... Oile schimba pareri. Seamana a turma. Credinta si felul de a interpreta revelatia devine religie. Au nevoie de un pastor. Dornic de indrumare si de muls, apare si pastorul, preotul. Staul si stana avem? Nu. Atunci sa ridicam biserici. Apoi devine necesara si asociatia crescatorilor de oi si iaca si institutia, numita nu intamplator tot biserica, desi ea nu mai este stana ci organul federal. Confuzia face bine pastorilor de toate rangurile. Birocratia si pofta de putere si fala e mare. Ne trebuie profit mai mare, se socotesc pastorii... oile nu ne dau cat avem nevoie, superiorii cer tot mai mult... fuga dupa prozeliti!
Pana atunci, oile trebuie sa fie bine pastorite: stai in turma in care ai avut "norocu" sa fii fatata, nu te lasa ademenita de ereziile altor pastori, Lupul cel rau te pandeste dupa colt, aici in turma si staulul tau este Calea Adevarul si Viata! Fa-te'ncoa' la muls si nu mai da din picioare, bisisico!
Dai din picioare? O sa ajungi in iad unde este mai rau ca la abator!

Cui i-ar conveni sa-i plece platitorii si sa dea drumul oilor sa-si faca de cap? Sa le mulga altul? Cui convin ideile dezagregatoare? Gioradano Bruno s-a fript! Ma rog, a fost fript. Victima colaterala, o oaie in minus nu se simte, daca e sa pierdem toata turma. Acum lucrurile sunt mai subtile... Hai sa ecumenizam si sa impartim roadele mulsului. OK, sa ecumenizam dar cine sa fie Pastorul si Beneficiarul Suprem?

Morala necrestina:
Alegeti orice religie, cotizatia ramane! Veti plati la pastori noi, veti cumpara obiecte de cult, carti, seminarii.... si intr-o zi o sa observati ca unei oi i s-a revelat Dumnezeu.
M-as bucura sa fiu eu sau voi oaia aceea.

FRANCOFONI ANGLOFILI

Din nefericire pentru mine trebuie sa recunosc ca Divinul mi se ofera ca o revista intr-o limba pe care nu o deslusesc prea bine iar eu caut intelesuri doar uitandu-ma la poze.Si nu-mi ramane decat sa ma rog, rugaciunea inimii:
Doamne Isuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul.
Elimin cu buna stiinta sintagma "pe mine pacatosul", cu care se incheie in mod obisnuit aceasta rugaciune pentru ca induce un program mental negativ si risc sa raman in el.:-) Nu-mi fac griji ca este o blasfemie. Stie El bine cu cine are de-a face.

In vremurile vechi, in mintea celui invatat sa se roage astfel, cuvintele mila si miluit cred ca aveau o cu totul alta conotatie decat cea pe care i-o atribuim astazi si anume de compasiune. Din nefericire insa, cuvantul compasiune nu exista in romana veche, el fiind preluat mult mai tarziu, din limba franceza. De altfel francezii folosesc alte cuvinte gen "pitie, pitoyable , impitoyable" cand se refera la mila, milos, nemilos. Ba mai mult! Ei au si un termen religios consacrat pentru mila crestina, acela de "misericordie". Mai intalnim frecvent si alte cuvinte de rugaciune, precum cel de frica sau teama de Dumnezeu, al caror sens ar fi fost normal sa insemne respect, dar si aici dam peste aceeasi problema: cuvantul respect este tot un frantuzism tarziu. Vazand cum stau lucrurile socotesc ca nu ne-ar strica o mica reforma in ortodoxie, dar probabil extrema umilinta si infricosarea enoriasilor este convenabila bisericii in continuare si nu catadixeste nimeni sa indrepte "gresalele noastre".
Eu unul nu sunt egalul Lui dar nici milog nu sunt si presupun ca nici voi nu va considerati asfel.

Si daca indraznim sa mergem un pic mai departe cu formularea, atunci intelesul corect ar trebui sa fie cuprins in:
Doamne Isuse Hristoase ai compasiune fata de mine!
Dar suna ca... Doamne iarta-ma!

Sau poate chiar mai corect ar putea fi:
Doamne Isuse Hristoase da-mi din harul tau!
"Te rog" as completa eu, cel putin din buna cuviinta... pentru ca altfel nu mai este o rugaciune ci o cerere, o pretentie. In varianta cu milogitul sintagma "te rog" devine pleonastica.

La rigoare rugaciunea se poate angliciza sau dupa caz se poate spune chiar direct in engleza, la fel cum se mai obisnuieste sa se posteze pe unele bloguri. Ma rog, fiecare, dupa cum se simte confortat. Sunt convins ca Isus in marea Lui iubire fata de oameni intelege mai mult vibratiile si nu urmareste neaparat potriveala de cuvinte, cu atat mai mult limbile s-au tot format si reformat de doua mii de ani incoace.