HABAR N-AVEM !

Este de-a dreptul uluitor ce s-a intamplat....!!! Astazi am fost avertizat pe e-mail de catre descopera.ro ca a aparut acest articol. Constat ca tematica se potriveste manusa la gama de probleme care s-au ridicat in comentariile precedentului articol de pe Buricul Pamantului si anume "Locul unde se ascunde sufletul". Am preluat integral pentru voi de pe descopera.ro articolul si imaginile de mai jos. 

Top 10 mari enigme ale Cosmosului

Candva, pe cand oamenii credeau ca Pamantul e plat, aceiasi oameni credeau ca bolta cereasca e cu adevarat o “bolta” – o cupola solida, tintuita cu stele, dincolo de care se gaseste… ma rog, ce-si imaginau ei ca se gaseste a variat in cursul timpului, de la o cultura la alta, si asa s-au nascut religiile, filosofia… Astazi, datorita unor mai nou-aparute stiinte precum astronomia, astrofizica si altele, stim ca “bolta” nu exista: ceea ce se intinde deasupra si dedesubtul Pamantului (despre care, intre timp, am aflat ca e rotund, sau aproape) e Universul – ceva imens, coplesitor, o alternanta de enorme portiuni de vid cu mult mai mici portiuni de materie, solida, gazoasa, lichida ori plasmatica, organizata sub forma unui numar colosal de corpuri ceresti, totul intinzandu-se pana… Pana unde? Nu stim.

Nu stim cu exactitate daca Universul e finit sau infinit, iar ideea unui Univers care nu se termina niciunde ne ravaseste si ne ameteste, pe noi, care, in lumea noastra mica, suntem obisnuiti ca orice lucru sa aiba margini si sfarsit. Si acesta e, poate, cea mai tulburatoare intrebare pe care ne-o punem despre lume.

Dar nu e singura. De cand omul a capatat constiinta, s-a tot intrebat, probabil, ce sunt acele puncte luminoase presarate pe cerul noptii si ce se afla dincolo de ele. Iar raspunsurile au adus dupa ele si mai multe intrebari.Dupa milioane de ani de privit cerul, milenii de religie si secole de cercetari stiintifice, Universul are inca atat de multe taine, incat stradania omeneasca de a le deslusi pare asemeni celei de a numara firele de nisip dintr-un desert sau picaturile de apa din mare.

Dar, dintre multele mistere pe care ni le pune in fata Lumea, iata 10 care, de multa vreme, ne bantuie cel mai tare intelectul si ne rascolesc imaginatia: mistere despre timp, despre spatiu, despre materie, despre fenomene naturale si despre formele de viata (inclusiv omul) care populeaza acest straniu si neinteles Univers. 

10. Inteligenta extraterestra

Intrebarea e una simpla: exista si alte fiinte inteligente in univers, altele decat oamenii si altunde decat pe Pamant? Raspunsul, in schimb, nu-i deloc usor de dat. Precum poanta unui banc (nepotrivit pentru a fi scris integral aici): unii zic ca da, altii zic ca nu. 

Mai toata lumea tinde sa creada ca exista forme de viata pe alte corpuri ceresti din Univers, si cum e in firea noastra sa dorim ce-i mai bun si, in antropocentrismul nostru, consideram ca omul e cel mai bun produs din gama formelor de viata de pe Terra, pare firesc sa vrem sa gasim, in primul rand, niste fiinte asemenea noua, macar ca nivel al inteligentei.
Dar sa vedem ce zic niste reprezentanti ai comunitatii stiintifice, savanti seriosi care chiar au reflectat profund asupra problemei.

• Carl Sagan: din moment ce exista deja o forma de viata inteligenta (omul), atunci, indiferent cat de rar ar aparea asa ceva in lume, ar trebui totusi sa mai gasim ceva asemanator, avand in vedere cat de urias e Universul. 
• 
  
• Francis Drake: se pot calcula sansele de a gasi viata inteligenta pe alta planete, cu ajutorul unei ecuatii (complicate rau); Drake a estimat ca - iarasi, data fiind vastitatea Universului - chiar daca numai o planeta dintr-un miliard ar gazdui o forma de viata dotata cu inteligenta, tot ar putea exista inca 6 miliarde de planete cu asemenea specii.
• 
  
  Enrico Fermi: daca e asa de probabil sa existe fiinte inteligente pe alte planete, cum se face, totusi, ca n-am detectat pana acum nici un semn care sa indice existenta lor? (Or avea motivele lor sa se fereasca de noi…)
• 
  
  Stephen Hawking: ideea existentei extraterestrilor este perfect rationala, insa intalnirea cu ei s-ar putea dovedi devastatoare pentru specia umana, asa ca poate n-ar trebui sa ne straduim atata sa intram in contact cu ei.

Intre timp, vastul program SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) si ufologii amatori cerceteaza de zor cerurile, in speranta de a recepta, candva, mult-asteptatul salut de bun-gasit din partea extraterestrilor. 

9. Antimateria

Teoretic, antimateria exista. Practic, nimeni nu se poate lauda ca a gasit-o in spatiu.

Ceva mai detaliat (dar nu mult): in teorie, unul si acelasi eveniment creeaza, concomitent, atat materie, cat si antimaterie. E un fel de teorie yin-yang aplicata la fizica particulelor: de pilda, unui barion - o particula compusa din trei particule elementare numite quarci - ii corespunde un antibarion, format din trei anti-quarci. (Cele mai cunoscute tipuri de barioni sunt protonii si neutronii, din care sunt alcatuite nucleele atomilor. Parca-parca va mai amintiti ceva, de la fizica din liceu, nu-i asa?)

Se presupune, logic, ca Big Bang, evenimentul cosmic care a dat nastere Universului, ar fi creat in numar egal particule si antiparticule.

Ca Universul e plin de materie si materia e alcatuita din particule, asta vedem. Dar unde e cantitatea aceea egala de antimaterie, care ar trebui sa coexiste cu materia? Mister total: Universul e plin de barioni, dar antibarionii nu sunt nici pe departe cati ar trebui sa fie. Si nu avem o teorie care sa explice asta in mod satisfacator. 

8. Constiinta

Mintea omeneasca… ce miracol! Dincolo de metafora, s-ar putea ca "miracol" sa fie totusi un termen potrivit pentru a caracteriza mintea umana, caci inainte de toate, e ceva inexplicabil. Sau, poate, doar neexplicat inca, pe deplin.

Problema preocupa omenirea de multa vreme si, in ciuda progreselor facute in neurologie, tot nu stim cum e posibil ca dintr-o masa de celule care secreta niste substante chimice si transmit impulsuri electrice sa ia nastere ganduri.

Sa fie vorba doar despre niste raspunsuri conditionate, cum sustin unele teorii ale savantilor behavioristi?

Sa fie un efect secundar al modului in care functioneaza creierul? Pai atunci, se intreaba unii, oare intr-o buna zi nu vor vrea si calculatoarele sau robotii - ajunsi la un anumit grad de inteligenta artificiala - sa fie considerate persoane si sa li se recunoasca niste drepturi?

Dar, de fapt, chiar exista o constiinta umana sau, in simularea in care traim, suntem facuti sa credem ca exista? (Ati constatat ca aici vorbesc adeptii acelei teorii a conspiratiei conform careia viata noastra, viata omenirii, nu-i decat o uriasa simulare, un proiect de realitate virtuala, iar noi nu suntem constienti ca suntem doar personajele unui joc pe computer, la scara planetara.)

Oare constiinta e independenta de "gazda", supravietuieste ea mortii corpului fizic in al carui creier s-a adapostit pentru o vreme? (In "Primul val", un serial americano-canadian de fictiune, constiintele unor fiinte extraterestre inteligente - si invadatoare - , numite Gua, erau tinute in niste mici sfere argintii, ce calatoreau spre Terra prin gaurile de vierme - un fel de scurtaturi ale spatiului -, pentru a fi implantate in trupuri special proiectate, cu aspect uman, dar cu puteri speciale, conferite de AND-ul extraterestru adaugat la fabricare. Ce imaginatie au unii!) Mintea umana, e, deci, un mister maret si ametitor. Mai e mult pana sa ne dam seama ce este, cum ia nastere, cum si daca moare. Asta daca nu inchide cineva simularea si atunci n-o sa ne mai batem capul. 

7. Materia neagra/Energia neagra

Studiem Universul din ce in ce mai profund, cu instrumente tot mai performante, deslusim tot mai bine infatisarile materiei existente in el, dar, dupa cat se pare, ceea ce vedem (sau ne dam seama ca exista, fiindca isi semnaleaza prezenta intr-un fel) reprezinta doar vreo 4% din ceea ce se afla acolo. Restul e… materie neagra.

Nu se vede, nu se simte… dar e acolo, spun savantii. Mai mult, acestei materii negre ii este asociat si un tip special de energie pe care, de asemenea, nu-l putem percepe/inregistra direct. Energie neagra, i s-a spus; un nume potrivit, caci negrul simbolizeaza necunoscutul. Noi, oamenii, fiinte vizuale prin excelenta (vazul e, pentru om, simtul prevalent, 80% din informatia despre lumea din o jur o primim pe cale vizuala) nu putem vedea in intuneric, deci ceea ce e negru, intunecat, ramane pentru noi misterios si ascuns. 

6. Timpul

Incercati sa dati o definitie a timpului fara sa folositi nici un termen care sa se refere la timp! Puteti? Nu-i cazul sa va simtiti jenati, practic, nimeni nu poate. O definitie a timpului e una dintre marile pietre de incercare pentru savantii si filosofii de acum si dintotdeauna.

Timpul, e, oare, o dimensiune (precum dimensiunile spatiului) ? E o insusire a materiei? E o iluzie? E adevarat ca timpul nu exista daca nu-l masoara cineva? Si alte intrebari dintr-astea, spargatoare de capete. Mister total.

5. Inceputul Universului

Aici avem, e drept, o teorie larg cunoscuta - chiar destul de larg acceptata - cea a Big Bang-ului, o brusca si masiva imprastiere exploziva a intregii materii si energii existente azi in Univers, pornind dintr-un singur punct (in care era condensat totul), imprastiere care continua si azi si e numita expansiunea Universului. Big Bang a generat spatiul, materia si timpul. Asta s-a intamplat, dupa spusele multor specialisti, acum 13,7 miliarde de ani.

Si aici incep nelamuririle: cum e posibil sa apara "ceva" si mai ales ceva asa de mare ca Universul - din "nimic"? Daca Universul cuprinde totul, adica si timpul, cum putem vorbi despre "inainte" de Big Bang si "dupa"? Ce a declansat Big Bang-ul?

Cred ca fiecare savant pozitivist are momente cand ii invidiaza pe adeptii creationismului: aceia nu-si mai bat capul, spun si cred ca Dumnezeu a facut totul si cu asta basta. Macar de-ar fi asa de simplu… 

4. Sfarsitul Universului

Orice lucru care are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, nu? Asa gandim, noi oamenii, conditionati de durata limitata a vietii noastre si obisnuiti sa impartim timpul (dar ce este Timpul?) in perioade care incep si se termina: atatia ani de gradinita, atatia de scoala, atatia pana la pensie…

Evident, oamenii au ajuns sa-si puna intrebarea cand va disparea Universul si cum se va petrece sfarsitul sau. Intrebarea, insa, nu primeste, in prezent, decat un raspuns cu totul nesatisfacator: nu se stie cand va inceta sa existe Universul. Despre anumite galaxii, sisteme solare sau stele se pot face predictii, dar despre Univers, in totalitatea sa… Modelele de predictie s-au bazat, intotdeauna, pe tendintele trecute si prezente; or, de vreme ce nu stim limpede nici ce intampla in prezent prin tot Universul, cum am putea prevedea ceea se va intampla?

Oricum, ca sa nu ramanem chiar asa, fara nimic, iata cateva teorii privind modul in care se va sfarsi Universul. 

• 
  
  Expansiunea va continua la nesfarsit, pana cand, din multimea de planete, comete, stele si alte corpuri ceresti nu va mai ramane decat un nor de materie difuza, un masa uniforma de pulbere de stele…
• 
  
  Gravitatia va pune stapanire, in cele din urma, pe intreg Universul, va coplesi totul, facand ca totul sa-si incetineasca rotirea, pana cand Universul va recadea in sine, reducandu-se la un singur punct… de unde, candva, dupa cine stie cat timp (ce-i aia Timp?) ar putea aparea, printr-un nou Big Bang, un nou Univers.
• 
  
  Particulele barionice - care, sa reamintim, sunt particule compuse, deci susceptibile sa se desfaca in elementele componente - s-a putea dezintegra, rand pe rand, iar Universul s-ar stinge incetisor, asemeni unei lumini care paleste, pana cand n-ar mai ramane decat Marele Nimic…

Oribil. Bine ca mai e mult pana atunci.

3. Universurile multiple

Autorii SF au visat intotdeauna la calatorii in universuri paralele, dar pana acum asemenea voiajuri n-au fost decat imaginare.

In lumina descoperirilor fizicii cuantice, unii dintre savanti intrevad, totusi, posibilitatatea existentei mai multor universuri, fiecare avand o istorie proprie, poate functionand dupa propriile legi ale fizicii, altele decat cele pe care le cunoastem noi. Toate aceste universuri ar exista simultan, interactiunile lor fiind insa limitate.

Teoriile acestea sunt, deocamdata, prea vagi pentru a fi bine intelese, chiar si de catre oamenii din bransa, cat despre aplicarea lor in practica… deocamdata suntem tot la faza imaginatiei. Dar, cum totul incepe cu o idee, cine stie daca, intr-o buna zi, nu vom putea calatori intr-un alt Univers, ca sa gasim acolo ceva ce n-am gasit intr-al nostru?

2. Forma Universului

Pai, de vreme ce nu-i vedem marginile, cine poate sti ce forma are? Ar putea fi oricum. Insa chestiunea e de mare insemnatate. Printre altele, felul in care se va sfarsi Universul depinde si de forma lui, asa ca ar fi important de stiut cum arata. Dar, daca nu se poate, nu se poate. Deocamdata.

Oricum, sa nu va imaginati ca oamenii de stiinta s-au resemnat, pur si simplu, sa ofteze si sa spuna ca n-avem cum sa aflam ce forma are Universul. Exista teorii asupra acestei chestiuni si au fost propuse cateva modele. 

• 
  
  Aproximatic plat: un model realizat pe baza unor masuratori precise ale temperaturii radiatiei de fond, de catre WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe - sonda spatiala lansata in 2001) aduce in prim plan ideea unui Univers cu o geometrie plata (curbura spatiului, chiar daca exista, e asa de mica incat poti zice ca e plat); NASA sustine ca, in conformitate cu rezultatele obtinute de WMAP, aceste model e corect cu o marja de eroare de doar 2%.
• 
  
  Aproximativ sferic: mai corect spus, acest model - propus in 2003 - descrie geometria globala a Universului drept un "spatiu dodecaedric Poincaré". Un dodecaedru este un poliedru cu 12 fete pentagonale plate, iar un spatiu dodecaedric Poincaré - sau sfera Poincaré - ar fi un spatiu de forma dodecaedrica, ale carui fete, in loc sa fie plate, ar fi usor curbate in sus (convexe). Mai simplu spus (desi e cam prea simplu), seamana cu mingea de fotbal, facuta din petice poligonale usor curbate (sub presiunea aerului din interior) care, unite, formeaza un corp sferic.
• 
  
  Palnie: pe baza studiului radiatiei cosmice de fond, numita si fond cosmic de microunde (o radiatie remanenta, foarte veche, datand din stadiile timpurii ale dezvoltarii Universului; e un fel de amintire, de urma, de ecou al Big Bang-ului, ceea ce a mai ramas din radiatia produsa de acel eveniment de proportii cosmice) a fost elaborat asa-numitul model Picard, al unui Univers de forma palniei unei trompete (publicat in 2004).

1. Teoria Totului


O mare teorie care sa explice TOTUL, sa descrie absolut toate fenomenele fizice cunoscute (si inca necunoscute), sa includa orice fel de interactiune fundamentala care are loc in natura, la orice nivel, sa imbine armonios, fara nici o fisura, fizica clasica, cea relativista (aplicabila la scara foarte mare; in speta, la scara astronomica) si fizica cuantica (ce desrie interactiunile la scara foarte mica, la nivel de particule)… asa ceva e un fel de piatra filosofala a fizicii, echivalentul descoperirii Panaceului, medicamentul-miracol in stare sa vindece ORICE boala, TOATE bolile, de la guturai pana la cancer. 

Ei, cum n-avem (inca) Panaceul, asa n-avem nici o Teorie a Totului (TOE - Theory of Everything, in engleza) unanim acceptata, desavarsit confirmata experimental, care sa adune la un loc, in pace si buna intelegere, toate tipurile de interactiuni fundamentale care au loc in natura.

Interactiunile fundamentale, sau fortele interactive, sunt modurile prin care particulele elementare din Univers interactioneaza unele cu altele. O interactiune e numita fundamentala atunci cand nu poate fi descrisa cu ajutorul altor tipuri de interactiuni. (Da, stiu ca e greu. Daca fizica ar fi fost usoara, am fi fost cu totii fizicieni.)

Pana acum, cunoastem patru astfel de interactiuni fundamantale: gravitatia, electromagnetismul, forta nucleara slaba si forta nucleara tare.

De-a lungul vremii, au fost elaborate teorii tot mai cuprinzatoare, ce au adunat doua, apoi trei dintre forte sub umbrele tot mai largi (precum teoria corzilor), explicand, cu ajutorul unor ecuatii tot mai complexe, modul in care materia si energia din Univers se comporta la nivel macro si microcosmic.

Dar nimeni nu le-a putut cladi tuturor celor patru un acoperis comun, unificand teoriile asociate lor intr-o singura, totala, perfecta, de neclintit Teorie a Totului.http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-misterele-universului/7433022-top-10-mari-enigme-ale-cosmosului

LOCUL UNDE SE ASCUNDE SPIRITUL

UITE POPA - NU E POPA

Spiritul ne locuieste in timpul vietii noastre. Se stie. Sau se spune. Sau nu intereseaza pe prea multa lume. Sa acceptam ca asa este. Cum arata nu stim. El este "ceva". Ce? Substanta non corporala? Nonsubstanta? Manifestare a lui Dumnezeu? Dumnezeu?  Numele este latinesc si inseamna respiratie, suflare - spiritus- Crestinii il numesc Duhul Sfant de la slavonul - dusha - suflet. Suflet sau spirit? Pentru unii este totuna, pentru altii nu. E greu sa defnesti Nedefinibilul.  De unde vine? Nu conteaza, El este peste tot. Ce stim despre El? Tot felul de lucruri de foarte mare insemnatate, metafizico-mistico-filozofico-spiritualistico-religioase dar in ultima instanta, NIMIC. Niscai vorbe mestesugite in teorii de catre mintea omului, care imbraca frumos simtaminte, intuitii, efecte, imaginatie, care ne acopera sau ne descopera cuvantul dar care nu reusesc sa-i devoaleze esenta. Pentru cei care cred, SPIRITUL ESTE. Punct. Pentru ceilalti, ramane un obiect de glume sau  glumele insesi. Pentru mine Spiritul este, dar sa nu ma intrebati ce este caci s-ar putea sa va raspund cu o teorie neconvenabila, atat pentru voi cat si pentru mine. Mai bine urmariti cele doua videoclipuri contrapuse, in care primul  face cat toate vorbele si teoriile spiritualistice "la moda", raspandite cu rost sau fara, la un loc. Primul te lasa sa visezi iar cel de-al doilea te invata cum si mai ales ce sa visezi.  

Uneori misterul este mai important decat adevarul.

 

 Sursa foto:  illusionsetc

MINTEA-N PIELEA GOALA

"Ia, am fost şi eu, in lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă insufleţită din"... univers

CU CE ERA UMPLUTA MINTEA UNUI OM ACUM 7.000 DE ANI? 

Mintea ca o ceapa 

Hei! Nu va grabiti sa radeti, ca nu e vorba despre o ceapa degerata, chiar daca raportata la inteligenta Universului sau a Lui  mintea omului nu valoreaza nici macar atat. Aidoma foilor de ceapa, mintea prezinta diverse invelisuri adaugate de straturile de educatie, cunostinte si informatii care se incheaga in paradigme care mai de care mai elaborate, mai imbarligate si mai cilibii, cu care ne coloram trecerea prin lume. Ce-ar fi sa dezbracam pentru o vreme mintea de ceea ce a acumulat despre "realitate" din momentul nasterii si pana acum si s-o lasam putin in pielea goala. Este doar un simplu exercitiu de imaginatie. Nu imi propun sa fac un demers creationist sau evolutionist, nu doresc sa aduc in discutie atlanti si lemurieni, adami si eve, maimute antropoide sau neandertalezi si nici clone sau mutanti extraterestri ci, cu voia domniilor voastre,  pentru inceput, sa incerc sa fac doar o paralela stangace intre mintea omului din stravechime si a omului modern. Iata, daca avem in vedere volumul si circumferinta craniului uman, ramase nemodificate de milenii, nu suntem astazi nici mai destepti si nici mai prosti decat stramosii nostri, ci doar mai multi si mai bine organizati. Desigur ca si atunci, ca si acum, existau prostii satului, mediocrii si inteleptii. Numarul de circumvolutiuni dobandite in procesului cunoasterii, care ne diferentiaza ca indivizi stim cu totii ca ne arata cam ce volum de informatii traite sau gandite am reusit sa acumulam si sa procesam in timpul vietii noastre. Si-atunci, daca nu am evoluat structural, se naste intrebarea fireasca: cu ce putea fi umpluta mintea oamenilor acum 7- 8.000 de ani? Raspuns corect si imediat: dracu' stie! Desigur, nu ma indoiesc ca el stie, dar ce ne-mpiedica sa incercam sa aflam si noi? E foarte dificil acum, cand universul nostru interior este populat cu ce vrei si mai ales cu ce nu vrei, sa mai cunoastem care era si cum arata perceptia asupra realitatii a stramosilor nostri.


Cum aflam? 
Ezoteristii ne ofera cateva mijloace de investigare ale trecutului, practicate intr-o stare de constiinta modificata, din pacate insa, dupa opinia mea neavizata, caci nu am experimentat niciunul dintre ele, toate prezinta un grad de subiectivism si improbabilitate foarte ridicat. Retrocognitia ar putea fi o cale, regresia prin hipnoza, alta, dar la oricare dintre ele ne poticnim de cunoasterea subiectiva a unui singur individ, recte a subiectului, care plonjeaza doar in trairile si perceptiile lui personale, din incarnari trecute. Si asta daca admitem teoria reincarnarii. Channelingul ar reprezenta si el, la randul lui o cale, doar daca, auzitul unor voci in cap, oricat de celebre ar fi ele, nu ar cadea sub incidenta diagnosticului de schizofrenie, pe care orice medic psihiatru ar fi bucuros sa ti-l inmaneze. Nu resping aceste cai pentru ca vezi Doamne, strugurii sunt acri, ci din precautiunea ca ar putea fi iluzorii. Smintelile pe care le-am intalnit in literatura spiritualistica, pe net sau aiurea, cel putin in materie de channeling si retrocognitie teosofico-spiritualistico-ezoteristico-religioase, ma determina sa raman circumspect. Ce a mai ramas in instrumentar? Doar logica si calea deductiva si bunul simt, care din nefericire, sunt aproape lafel de inselatoare ca si celelalte. Dar este putin mai mult, decat nimic.

Hrana mintii
Sa admitem totusi ca hrana mintii oamenilor vechi era cu totul alta decat cea cu care se hranesc mintile noastre astazi. Pe masura ce felul hranei mentale s-a modificat, ca urmare fireasca a progresului in cunoastere si a lacomiei de avere, putere si glorie care ne defineste, panorama mintii umane, incet-incet, s-a schimbat si ea. O fi bine, o fi rau? Nu stim. Si nu avem cum sa stim nici macar daca ceea ce se intampla astazi cu mintea noastra, amestecata cu inteligenta artificiala pe care tot ea a produs-o se poate numi evolutie sau e tocmai pe dos. Noi oamenii, ca specie, nu am ajuns inca la capatul existentei noastre pentru a fi capabili sa efectuam o evaluare retrospectiva completa si corecta. De un lucru insa putem sa fim siguri: mintile noastre astazi sunt categoric umplute cu altceva, decat erau mintile stramosilor in preistorie. Ei vorbeau firesc cu spiritele naturii, comunicau cu zeii, pe cand noi astazi, datorita tehnologiei pe care o stapanim - sau mai degraba care ne stapaneste mintile, vorbim de fapt singuri, caci vai! - evoluatii de noi, am pierdut contactul cu zeii. Noi civilizatii, noi modernii, noi zeii, amusinam pe langa ulucile Edenului si doar vorbim si ne dam cu presupusul despre spiritualism, pe cata vreme ei, primitivii, ignorantii, erau fara macar sa o stie, in mod firesc si natural, deja inauntru. Pentru contactul cu spiritele naturii puteti plati niste cursuri de samanism. E gratis!

Adaptare versus uitare
Adaptarea la un mediu extrem de ostil socotesc ca in vremurile vechi era o prioritate, caci omul isi disputa acerb varful lantului trofic cu pradatorii. Daca pe vremea aceea eram o mana de cateva zeci sau sute de mii de oameni, imprastiati pe patru continente, fata de cele sapte miiliarde cati suntem azi, pradatorii, pe are intre timp am reusit sa-i imputinam iar pe unii chiar sa-i eliminam definitiv de pe planeta, ne copleseau numeric.  Iata ratiunea pentru care cred ca simturile si instinctele omului de atunci erau mult mai puternice si mult mai ascutite data cele ale omului de azi. Miopia, mirosul sau auzul deficitar ii putea costa viata. Atentia la mediul in care evoluau, constituit ca parte vazuta si parte nevazuta, acoperea zone care astazi au iesit din atentia si preocuparile noastre cotidiene. Capacitatile pe care astazi le numim paranormale, cum ar fi telepatia, clarvederea, clarauzul sau telekinezia, trebuie sa fi facut parte integranta din arsenalul lor de adaptare la mediu. Poate de la triburile primitive, care au ramas izolate si pierdute prin jungla sa mai avem o speranta de a intelege ceea ce mintea noastra a "uitat" sa faca, dar si aici exista cateva semne de intrebare legate de cat de autentica le-a mai ramas viata dupa intalnirea cu omul modern. Adaptarea la realitate a oamenilor vechi - considerati de noi astazi din punct de vedere tehnologic "primitivi", spiritualmente insa, complet diferiti fata de oamenii "moderni" - realitate care pentru ei era nediferentiata intre vazute si nevazute, era desigur  mai anevoioasa si diferita fata de cea actuala. Astazi avem toate mijloacele de a rezista in aproape orice tip de mediu, asa ca adaptarea atasata aproape exclusiv  realitatii vazute, nu mai reprezinta pentru noi o prioritate. Teoria bazata pe sintagma: "filogenia repeta ontogenia"  prin care ar trebui sa vedem acea perioada straveche ca pe o adolescenta a omenirii, mi se pare corecta.  Dezvoltarea fiecarui individ uman in parte repeta istoria dezvoltarii speciei umane si daca  acesta este un adevar acceptat de evolutionisti, atunci capacitatile "paranormale" pe care le manifesta in mod  spontan un individ, cu precadere in adolescenta sa, nu face altceva decat sa repete istoria adolescentei omenirii. Mintea ne poate insela, programul genetic insa ramane sincer cu noi.

Mintea poate mai mult
Ceea ce este surprinzator este modul cum mintea poate fi dresata sa poata tot mai mult. Nu ma refer aici la antrenamentul pe care ni-l ofera educatia si instructia scolara, caci acest dresaj se refera la a putea mai mult in lumea vazutelor, ci la stiinta mintii invatata si practicata de calugarii budisti tibetani si accesul catre anumite zone ale mintii din realitatea nevazuta, care altminteri pot ramane incuiate toate viata. Si dincolo de spectacolul la care asisti urmarindu-ti propria minte in calatoria ei in nevazut, uluitoare mi se par si performantele pe care tot ea, mintea, le poate induce corpului fizic si pe care il determina sa raspunda la comanda mentala in reglarea temperaturii si in controlul volitiv al functiilor vitale - vezi ritmul cardiac si respiratoriu, pe care dealtfel ea le coordoneaza automat - sa reziste fara hrana si apa timp indelungat, sa dezvolte o forta si o rezistenta osteomusculara peste limitele de suportabilitate la care corpul uman pare sa fie programat genetic. Si afirm ca doar "pare", caci daca anumiti indivizi antrenati pot sa o faca, aparent fara dificultate, inseamna ca genetic suntem cu totii programati pentru a putea mult mai mult decat ne lasa mintea sa credem. Trist si tragic pentru toata lumea ramane totusi faptul ca din pacate, traim si murim cu aceste supercapacitati, niciodata utilizate. Si uite-asa apar intrebarile.... Unde ne sunt limitele fizice si mentale si mai ales de ce detinem supercapacitatile, daca nu le putem folosi? Le-am folosit noi vreodata in mod curent, constient sau nu, de-a lungul existentei noastre ca specie, iar mintea le-a abandonat? Si daca da, cand si in ce fel de conditii? Si daca nu, de ce le avem si de ce trebuie sa ajungem atat de greu la ele? Cineva se pare ca ne-a anesteziat memoria, ne-a incuiat mintea si a inghitit cheia. Poate chiar noi insine dar din nefericire pentru noi... am uitat.

VACUUM MENTAL? 

NTZ!

Poate pentru a scapa de stress, pentru cateva clipe de liniste si de armonie cu El sau cu tine insuti sau pentru scopuri mai inalte cum ar fi o iluminare sperata, unii oameni intra in starea de meditatie si incearca sa goleasca mintea de ganduri.  Undele cerebrale devin predominate de alfa, emisferele cerebrale tind sa se echilibreze, apoi daca meditatia avanseaza, undele theta devin dominante, ca mai apoi sa fie inlocuite de delta. In timpul meditatiei omul pierde simtamantul de separare care il incearca in mod obisnuit, egoul lui se estompeaza tot mai mult si incepe sa simta comuniunea cu Universul. Dupa practici de meditatie avansata si repetata,  omul poate sa-si produca starea de meditatie instantanee dupa vointa, caci caile neuronale nou create ii permit sa faca acest lucru. Rezultatul practicarii consecvente a meditatiei, benefic pentru sanatate, este acela ca limita superioara de aparitie si manifestare a stressului este impinsa mult mai departe.
In practica  meditatiei, care se desfasoara dupa un tipic, concentrarea initiala este asociata cu golirea mintii, ea facandu-se fie pe concentrarea asupra propriei respiratii sau pe flacara unei lumanari, fie prin repetarea unor mantre, fie prin alte tehnici, toate ducand in final, repet, la echilibrarea celor doua emisfere. Nu stiu sigur, insa indraznesc sa presupun ca aceasta echilibrare pentru omul vechi era o chestiune naturala. In timp, datorita preocuparilor si folosirii abilitatilor pe care i le cerea realitatea vazuta, dezechilibrul intre emisfere s-a accentuat, prin folosirea excesiva a uneia dintre ele, care a devenit dominanta. Astazi se cunoaste faptul ca barbatii, vanatori si razboinici prin excelenta, folosesc mai intens emisfera stanga iar femeile, datorita preocuparilor domestice ancestrale, au o atentie distributiva mai accentuata, perimetrala chiar, si folosesc cu precadere emisfera dreapta. Probabil, respectand principiul dualitatii, nu a fost niciodata altfel. Si totusi.... ii suspectez pe stramosii nostri ca cel putin in perioada matriarhatului, functiile emisferelor lor cerebrale au fost usor alterate, poate inversate dar in orice caz, foloseau frecvent, automat si natural echilibrarea lor. Nu mi-i pot imagina facand zilnic meditatii individuale sau de grup, in conditiile in care lupta pentru supravietuire era mult mai acerba decat azi.

Mintea in pielea goala.
Reprezinta golirea mintii o solutie viabila prin care sa izbutim sa ne intoarcem cu spiritul in copilaria si adolescenta omenirii? Este ea necesara pe calea transformarii spirituale si a "ridicarii vibratiilor personale pentru intrarea in noua dimensiune"- cum se repeta acum pana la saturatie in noul limbaj de lemn spiritualistic? Oare cati dintre cei care practica frecvent golirea mintii ajung la iluminare, asa cum si-au propus? Asa cum va invitam la inceputul articolului, o incercare mai lesnicioasa mi s-ar parea aceea de a incerca sa ne dezbracam mintea de hainele cele noi si stralucitoare, sa o lasam de izbeliste cateva momente in pielea goala, in asa fel incat sa-si aprecieze orgoliile cum se cuvine, si de-apoi sa-i dam sa-mbrace hainele ei cele vechi, pe care le-a uitat abandonate prin colturi intunecoase ale memorie. In fine, ca sa nu va mai obosesc cu bla-blaurile mele, de ale caror rasuciri de frazare m-am plicisit pana si eu, chestiunea, in esenta ei, ar trebui sa fie cam asa:
Luati-i omului povara (ne)fericirii sale cotidiene, brand-urile, pantofii, televizorul, religia, mobilul, masina, ziarul, cartile, fotbalul, etc., si goliti-i creierul de progresul tehnico-economic si de teoriile filfizonico-filozofice si puneti-i in loc spiritele  padurii, vazduhului, apelor, muntilor si vietatilor, dezgoliti-i mintea si dati-i inapoi nevazutul si puteti spune ca ati reusit sa-i goliti mintea de efectele hipnozei vietii cotidiene. Daca nu innebuneste este salvat. Si-atunci omul nu va mai sta atarnat de poala lui Dumnezeu, ci va sta chiar in poala lui. 

Daca ceea ce v-am propus mai sus, dezgolirea si reinvestmantarea mintii ar putea fi taxata pe buna dreptate de utopie, atunci golirea completa a mintii pana la obtinerea unui vacuum mental este fara indoiala o iluzie nebuneasca si periculoasa. Cel putin in timpul vietii noastre. Nu doresc nimanui ca prin meditatie sau alte tehnici mai mult sau mai putin orientale, sa i se indrepte, Doamne feri, EKG-ul.

HAI CU SCHIMBAREA!

In materie de construit universuri mentale nu ne intrece nimeni. Asta pana cand ne vom ciocni de o minte non umana, nu neaparat artificiala, pe care sa o pricepem si sa o vedem ce poate. Catre ce se indreapta mintea noastra in nebunia ei de a intelege Universul si/sau pe Dumnezeu atata vreme cat nu este in stare de a se intelege pe sine insasi? Ce modificari de adaptare ale mintii la noile paradigme se vor transforma in timp in serioase modificari de structura, asa cum s-a intamplat in devenirea ei, din preistorie si pana azi? Cine vom fi? Greu de presupus, cel putin pana nu aflam cine suntem. Cine suntem? Iata vesnica intrebare cu o multitudine de raspunsuri care luate separat, fiecare dintre ele pare sa fie cel corect. Printre ele insa exista unul mai nou, care isi reclama dreptul la existenta, acela ca noi oamenii suntem de fapt biete holograme inteligente care ne miscam local intr-o felie de univers holografic inteligent si ca, fiind parte integranta a lui suntem de fapt omnipotenti, omniscienti si omniprezenti.  Trebuie numai sa constientizam acest lucru. Dau curs atentionarii prietenului Adi si ma intreb ce-ar insemna sa ignoram aceasta realitate cu care mintea noastra s-a (ne-a) obisnuit, si sa incercam sa traim intr-o maniera constienta si permanenta  in universul cuantic aflat intr-o miscare bizara, pe ale carui mecanisme fie vorba-ntre noi, nici macar nu le cunoastem, atenti la toate particulele care ne compun pe noi si lumea noastra? Chiar daca ar fi posibil, ar insemna o nebunie curata, sa ne vedem compusi, descompusi si recompusi la simultane, dupa vectori de nestapanit si cu o viteza mai mare decat cea a luminii, de catre niste parlite de cuante cu aparenta de inteligenta, care ne pot spulbera intr-o clipita, in toate lumile posibile. E greu si-asa, cu pardon! curu-n doua luntri, suspendati intre lumea vazuta si cea nevazuta, daramite cu el imprastiat in tot Universul. Ce gen de logica si morala am mai putea practica in atari conditii? Sa fie aceasta o alta utopie sau chiar raspunsul mult asteptat la "cine suntem?"

Si a propos de tema articolului! Imi face o deosebita placere sa va comunic ca autorul lui am fost eu, un boţ cu ochi, o bucată de humă insufleţită , o biata holograma, care de fapt sunt una cu voi, cei ce ma cititi, asa ca,  chiar daca nu v-a convenit abordarea, sa nu va mire daca va multumesc din sufletul meu personal, ca m-ati ajutat sa-l scriem impreuna.


Sursa foto iluminare 
Desenul antetului de Dan Ioanitescu

CRISTIANA ANTONOVICI

DESPRE SPIRITUALITATE

motto: Spiritualitatea ar trebui, după mine, să ne ajute să ne adaptăm mai bine realităţii, nu să evadăm din aceasta. 

Faustinus

Cu mare drag, astazi sunt gazda bunei noastre prietene, Cristiana Antonovici,  (www.blogulunuiomcuminte.blogspot.com).
Vorbeste-ne Cristiana!

Părerea mea este că nu există un nivel al realităţii înafara spiritului. Realitatea este formată şi mereu reformatată de creşterea experienţei spirituale. Există doar nivele ideale pe care le dorim aplicabile, ori aplicate deja in lumea în care ne nastem.

Avem în noi o experienţă de acest fel şi de aceea o dorim. Ea nu e rezultatul unui vis si nici nu ne incumbă cineva acelaşi vis unei părţi importante a populaţiei umane. teoria conspiratiei are si ea niste limite, sa râdem un pic!!
Lumea noastra ESTE spiritualitatea celor care o formează. Cand spunem SPIRITUALITATE ne referim la partea ideala a religiei si culturii? Se pare că da. Dar de fapt nu este aşa. Toată lumea este spiritualitate. Unde principiul Dumnezeu si principiul Porc se împletesc, nu chiar pe o curba Moebius (!!). Deşi principiul este că, experienţial, nu-l putem ajunge pe Dumnezeu, dar ca încredinţare şi lucrare după principiile Sale, putem ajunge în acelaşi Gând şi putem acţiona după acelaşi Principiu, la care, cândva, va ajunge şi porcul, şi virusul, şi fiecare părticică din particulele subatomice pe care le cunoaştem sau nu azi!! 

 Spiritualitatea este manifestarea spiritului. Ce numim spiritualitate azi este de fapt "inalta, maxima spiritualitate" la care doar teoretic se fac abordari din partea celor care abia au pasit pe aceasta cale (nici macar nu iubesc munca, de aceea pretuiesc roadele ei si dispretuiesc creatorii!!)
Aceasta este "lumea lor". Exista. Noi nu vrem sa facem ca ei. Unii lupta, altii dau exemplul de la partea diametral opusa.
Unii doar prin atitudine, altii prin vorba, prin fapta. Fiecare ofera ce poate.

Sursa foto: ziarul de Iasi 

Practica religioasă, prin efortul fizic (al mataniilor) echilibreaza efortul emotional-mental al rugaciunilor. Spălatul picioarelor este efectul final - care incepe cu efortul fizic. Umilinţa este efectul intermediar - de la hatâr la altruism şi sacrificiu, dar care porneste in invataturi de la fizic (concret) şi pastrează permanent toate ramificaţiile (chiar dacă rafinate până la subtil). Spalatul picioarelor o dovedeste....  ....pentru mine nu ar fi o umilinta, ci un ajutor pe care înţeleg sa-l ofer fara nici un fel de problema, fara sa-i cer ceva schimb. Pentru alt om poate fi o umilinta acceptata (o face) sau nu face (nu se "umileste" ca "prostul".. am discutii zilnice pe aceasta temă.Dar spiritualul prin asta incepe, prin efort fizic. Este o cale foarte lungă de la munca fizică la spiritualul altruist, dar este foarte corect că spiritualul include, şi se sprijină pe fizic, în timp ce fizicul poate să nu cunoască (încă) spiritualul avasat: sacrificiul, altruismul, iubirea.