CHANNELING, CHANNELERS & ENTITIES

Totul despre channeling

1. Channeling-ul este o stare de transă, în care mediumul face o conexiune psihică cu o entitate spirituală.     
sursa: http://fymaaa.blogspot.ro/2011_06_01_archive.html

2. Channelingul este un act de Graţie şi înseamnă să fii conectat cu un anumit tip de conştiinţă care este diferită de conştiinţa de zi cu zi. Channeling în transă când channeler-ul (mediumul) pleacă din corpul său iar corpul este ocupat de entitate. La întoarcere mediumul nu ştie nimic din ceea ce a transmis. Channeling conştient când ştii tot din ce spune entitatea şi evoluezi spiritual mai repede.     
sursa: http://www.vywamus.ro/arhiva/interviu.pdf

3. Channellingul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe cu conştiinţă înaltă, inclusiv ingeri – dar nu doar atât – ci şi cu spirite ale naturii, entitati non-fizice sau chiar animale si animale de companie. Intr-un fel, o persoană se transformă… într-un fel de telefon, pentru ca fiinţele cu conştiinţa înaltă şi oamenii să poată comunica.... “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.”
sursa: http://elenacocis.ro/stiinta-spiritului-lectia-3-channelli…/

4. Channeling-ul este procesul de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu, pentru a te conecta la „legătura” ta cu astralul, proces care poate fi comparat cu deschiderea unei porţi de vibraţie spre supraconştiinţa cosmică.            
sursa: http://www.almeea.ro/channeling-ul-conectarea-astrala-cu-u…/

5. Channelingul este procesul prin care o persoană acţionează ca medium pentru a deschide canale sigure şi porţi catre o altă dimensiune şi de a lega relaţii cu entităţi din aceasta dimensiune şi accesarea Înaltei Lumi Spirituale sau a Conştiinţei Cosmice, cunoscută sub numele de Dumnezeu. sursa: http://www.dezvoltarium.ro/detalii-art…/ce_este_channelingul

6. Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animale de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi permisiunea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
sursa:http://intl.crimsoncircle.com/…/Ceî…/tabid/4519/Default.aspx

7. „Channeling“-ul este organizarea unui canal convenţional de legatură cu acele fiinţe care pot fi socotite Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treaptă superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Pentru aceasta sunt folosite cele mai diferite mijloace. În acest articol vom analiza „channeling“-ul care are loc cu ajutorul darului de a stăpâni mai multe limbi.
sursa: http://www.esoterism.ro/ro/accesakasha.php

8. Channelingul, practică ezoterică a anumitor persoane care mediază comunicarea cu spiritele morţilor sau alte persoane sau entităţi (practică adeseori întâlnită şi la masoni). Channelingul este practicat de către spiritişti, clarvăzători, vrăjitori, practicanţii Vodoo şi grupurile New Age (noua eră). Subiecţii implicaţi se lasă posedaţi de către nişte entităţi extradimensionale (demoni) care fiind înafara dimensiunii noastre pot accesa diverse informaţii în schimbul unor servicii... în special ritualistică şi practici oculte şi enegie cu vibraţie joasă. Aceste entităţi se dau fiinţe spirituale superioare, sau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară.  
sursa:http://necenzuratmm.ro/…/41088-channelingul-o-practica-sata…

9. Din punctul de vedere al neuropsihologiei, channelingul este doar o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre – chiar dacă este o expresie neobişnuită.
Ca psihoterapeut şi ca persoană care a fost implicată în studierea creierului, timp de peste zece ani, consider channelingul – în general – ca un gen de psiho–artefact transpersonal. Vreau să spun prin aceasta că informaţiile (sau mesajul) care sunt transmise prin acţiunea de channeling se nasc dintr-o interfaţă între psihologia personală şi aspectele transpersonale ale celui care face channeling.         
Tom Kenyon  
sursa: http://tomkenyon.com/ganduri-si-remarci

10. “în opinia mea peste 95% din aşa-zisa informaţie pe care cei mai mulţi channelers o obţin este eronată, în sensul că ea reprezintă fie un joc al imaginaţiei, fie o percepţie incompletă. Chiar denumirea de channeling îţi arată că trebuie să te aştepţi la ceva care este diluat, care este doar o informaţie „canalizată”, adică o informaţie care pleacă de la sursă având o anumită structură, dar despre care nu se ştie cât şi în ce fel va ajunge la destinatar.
De fapt, channeling-ul este o formă superficială de telepatie, care se poate uneori transforma chiar într-o formă de mediumitate. În mod cert, ea depinde foarte mult de capacităţile celui care realizează şedinţa de channeling.     
Dacă ai o minimă pregătire spirituală, poţi să identifici destul de repede impostura sau fantezia care sunt manifestate în acest domeniu al channeling-ului. În ultimii ani am observat o adevărată inflaţie a celor care fac „channeling” şi care îşi prezintă plini de veselie „producţiile”. Acestea variază de la platitudini exasperante, până la fantezii uluitoare. În cel mai bun caz ele reprezintă exerciţii de retorică, dar în niciun caz nu exprimă adevărul. Imaginaţia bogată şi interferența mentalului provoacă multe probleme în expunerea realității. Mulţi dintre channelers sau „telepaţi” pur şi simplu inventează, chiar dacă ei sunt siguri că spun adevărul. Şi totuşi, de cele mai multe ori se dovedeşte că nu este aşa.     
Trist e faptul că mulţi oameni ascultă şi chiar cred, în bunele lor intenţii şi în sinceritatea lor, ceea ce află de la aşa-zişii „chanellers”. A devenit de bon-ton să auzim că se realizează „channeling” cu Sfântul Petru, cu Maria Magdalena, cu Cleopatra sau cu Metatron. La fel, channeling-ul a înflorit şi în ceea ce priveşte civilizaţiile extraterestre, el este la modă. Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar ele nu rezistă probei timpului şi nici probei bunului simţ. În cele din urmă, cel care face channeling ajunge să creadă el însuşi în propriile lui fantezii, ceea ce este cu atât mai grav, pentru că atunci limita dintre imaginaţie şi realitate dispare.”  
sursa: http://www.galactis.net/?p=1356

Notă: Descrierea fenomenului pare sinceră, însă doar pare, căci autorul afirmă că doar el este în comunicare directă cu siriusienii. Concluzia? Nu mai cumpăraţi canalizări de la alţii, că ăia sunt escroci, cumpăraţi doar de la mine.

Videoclip edificator:

Ce este channeling-ul         
Păi este de toate. În primul rând el este o formă naturală de comunicare care este o formă superficială de telepatie. Apoi... ba nu, el de fapt este o stare, nu o formă, o stare de Graţie. Stare!? Ha! Pardon! El este o capacitate înnăscută, pe care o posedă cei mai mulţi dintre noi. Dar nici asta nu e bine deoarece el este o expresie, o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre, un gen de psiho–artefact transpersonal. Ha! Ha! Nu este nici formă, nici stare, nici expresie şi nici capacitate şi nici gen de psiho-artefact transpersonal. Channeling-ul este o practică ezoterică. Ba nu-i nicio practică este doar o simplă organizare a unui canal conventional de legatură, dar în orice caz ceva diluat. Ce organizare? Nu-i nicio organizare este un proces de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu.            
Şi totuşi... o definiţie cât de cât satisfăcătoare tot putem obţine de-aici. Aşadar, channeling-ul este acea capacitate înnăscută sub formă naturală de stare de graţie a unui proces diluat de organizare a unei practici ezoterice de telepatie superficială, care este o altă expresie a potenţialului creierului sau minţii noastre de deschidere al unui canal de comunicare energetic şi de lumină propriu, gen psiho-artefact transpersonal.
Clar?

Entităţile
Odată lămurite acceste lucruri este cazul să observăm atent cu cine anume se face channeling-ul. Prima concluzie care reiese este aceeea că channelingul este posibil doar cu entităţi nevăzute, de genul prinde orbu’ scoate-i ochii. Acestea sunt entităţi spirituale extradimensionale (demoni) care se dau fiinţe spirituale superioare, sau se dau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară înaltă, inclusiv îngeri. Tot aici sunt incluse şi spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar animalele şi animalele de companie, care tot entităţi spirituale extradimensionale (demoni) ar veni. Aceste entităţi spirituale impostoare sunt de fapt Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treapta superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Prin ele channeler-ul accesează Înalta Lume Spirituală sau Conştiinţa Cosmică, cunoscută sub numele de Dumnezeu.       
Bref, Dumnezeu sau Conştiinţa Cosmică care este un anumit tip de conştiinţă diferită de conştiinţa de zi cu zi conţine numai demoni (draci), extratereştri şi animale de companie - de fapt nişte dezinformatori ordinari, care transmit informaţie eronată în proporţie de 95% -.

Note necesare:           
1. Dar cum ”inconştientul este corp comun cu Conştiinţa Cosmică” după spusele eminentului om de ştiinţă spiritualistică General Prof. univ. dr. scriitor Dumitru Constantin Dulcan, şters din Wikipedia din motive de igienă ştiinţifică, atunci înseamnă că entităţile extradimensionale cu vibraţie înaltă care sunt demonice şi cu vibraţie joasă provin de la Dumnezeul din capul channeler-ului.  
2. Dincolo de Conştiinţa Cosmică se află Supraconştiinţa Cosmică, adică mai precis Supradumnezeul dumnezeului şi cristoşilor cui a inventat Supraconştiinţa Conştiinţei Cosmice.

Cum comunică entităţile
Ca să te înţelegi şi să comunici cu entităţile trebuie neapărat, deşi nu e musai, ca tu, ca channeler să ai vibraţii înalte. Şi-apoi nu trebuie să cunoşti mai mult decât puţina ta limbă maternă. Ştiu ele destule limbi străine ca să-ţi mai baţi tu capul cu traduceri. Dacă ele însă nu folosesc limba ta sau o limbă de circulaţie internaţională şi în special engleza, că doar termenul de channeling a fost inventat de canalizatoarea americancă JZ Knight - alias Ramtha, atunci, pentru vibraţiile înalte poţi descărca orice limbă doreşti din Akasha, iar pentru vibraţiile joase precum şi pentru alte limbi inventate care nu se folosesc pe Terra, din Kakasha. Şi dacă nici aşa nu merge, atunci nu este nevoie să descarci nimic deoarece, citez: “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.” Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.”

Entităţile lucrative şi canalizatorii lor oneşti  
Vywamus este o conştiinţă sub forma unei fiinţe de lumină de vibraţie foarte înaltă. Este o entitate non-fizică de Lumină care face parte din Logosul Universului. Este Sinele Superior al Maestrului Înălţat Kumara, cel ce ţine Pământul în mâinile lui. Vywamus are capacitatea să se uite profund în subconştientul nostru unde avem depozitate sisteme de credinţe, emoţii negate şi reprimate care alcătuiesc Umbra Sinelui. Le scoate la suprafaţă şi le vindecă. (Manuel Christian Maurer – terapeut german acreditat la DGH, iniţiatorul şi fondatorul Centrului Vywamus România)   
Quado este o entitate spirituală (channeler Carrie Hart) ca o minge strălucitoare de energie, care se apleacă să salute channeler-ii.          
Lord Kryon este o entitate magnetică (channeler Lee Carroll) din Serviciul Magnetic. El si echipa sa angelică au lucrat relativ recent la realizarea grilei de cristal a Pământului şi ajută efectiv la trecerea pământenilor în Noua Eră, în Noua Energie. Şcoala Kryon a fost certificată de OMSP (Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Publică) care nu există.     
Torah (channeler Shawn Randall)   
Bashar (channeler Darryl Anka – fost designer de efecte speciale la filme SF)    
Tobias (channeler Geoffrey Hoppe)
Colectivul Pleiadian (channeler Wendy Kennedy)
Chief Joseph (channeler John Cali)
Ramtha este o entitate suverană, care a trăit acum foarte multă vreme în urmă, pe Terra (channeler JZ Knight, zeiţă milionară) şi care îşi îndeamnă adepţii să se îmbete mangă cu vin. Face bine.           
Abraham (channelers Jerry and Esther Hicks)        
Consiliul Andromeda (channeler Tolec)    
Comandantul Ashtar, este şeful poliţiei galactice cu o trupă formată din maeştri extratereştri ascensionaţi şi îngeri (channelers Greg Giles, Elizabeth Trutwin,) împreună cu Federaţia Galactică a Luminii (channeler Greg Giles) vezi Apocalipsa 21.12. 2012
Lord Sananda sau Iisus Cristos este o fiinţă de lumină care colaborează cu Ashtar & Space Brothers, specializat în munca cu greys-ii şi reptilienii .    
Lady Magnus, (channelers Godfre Ray King, Pearl Dorris)           
Polaris şi Michael (channeler Karen Murphy alias Tallya)            
Arhanghelul Metatron (channeler James Tyberonn)         
Arhanghelul Mihail, (channeler: Susan Elsa, Ronna Herman)      
Pan semizeu  
Kwan Yin zeiță, (channeler Laura Lee Lizak)         
Sanat Kumara, maestru înălţat (channeler Jenny Schiltz) 
Lord Maitreya (channeler Graham Dewyea)          
Zamolxe zeu (channeleri Mihaela Palade, Daniil - din care rezultă că Zamolxe este idiot - http://daniilsihastru.blogspot.ro/…/mesaj-de-la-zamolxe.html - Melfior-Ra)       
Graalienii sau copiii Graalului sunt copiii lui Isus şi ai Mariei Magdalena          
Zamolxienii, (channeler anonim Remer Ra)           
Ramanezii vin din Marele Soare Central însoţiţi de îngeri solari  
Dumnezeu (channeler Neale Donald Walsch)         
Mama Divină (channeler - Linda Dillon) ea lucrează la Compania Cerului, Consiliul Iubirii împreună cu Arhanghelul Mihail.  
Adama (channeler Anna Merkaba)  
Drunvalo Melchizedek (channeler Rahasya Poe şi Dhara Remos)            
Hatori (channeler Tom Kenyon)      
Contele de Saint-Germain (channeler David Christopher Lewis)
Thoth atlantul (channelers Contele Incappucciato, Debbie Summers, Cristina Puzio). După ce a dat-o-n bară cu incapuciatu, acum Thoth face channeling cu alţii: Amara Tia Ann, Gillian MacBeth-Louthan, Dylan Gilbert.    
Djehuty alias Thoth - (channeler Tom Jacobs)       
Thoth şi Înaltul Consiliu Sirian (channeler Ce Ann Tay)
Salomé (channeler Kris Won)          
Amaritha (channeler Elena Diana)  
Diverşi extratereştri (channeler Nancy Lieder)     
Extratereştrii de pe planeta Clarion (channeler Dorothy Martin) - vezi şi apocalipsa 21.12.1954
Matei (channeler Suzanne Ward)     
Simion fiinţă de lumină (channeler Jill Mara)        
Saul (channeler John Smallman) asigură susţinerea entităţilor din rai pentru trezire.       
Isus (channeler John Smallman) trezire prin iubire cristică.          
Isis (Lady of the Light) - "Spiritual Warrior of the Light." In my hand I hold the Sword of Truth (channeler Ronna Herman)

Gata, nu mai am răbdare. Sunt sute... crapă internetu’ de ei. Şi-apoi să ştiţi că ăla negru de respira greu... era tacsu’ mă.    

Mesajele Universului [Tuning In - Spirit Channelers In America] from Adina Amironesei on Vimeo.

Concluzii
Channeler-ii nu mint, nu mistifică, nu inventează, nu prostesc lumea, ci entităţile cu care fac channeling sunt impostoare şi leşinate după bani... Channeler-ii sunt doar businessmen de bună credinţă, care doar profită de minciunile entităţilor luând banii de la naivi şi visători, pe cursurile de iniţiere ale şcolilor de evoluţie personală pe care le-au cerut entităţile şi de pe cărţile lor cu minciuni.

film documentar entităţi:      
http://documentare.digitalarena.ro/intrand-pe-frecventa-ca…/
cel mai bun link.        
http://www.scritub.com/d…/EXTRATERESTRII-CELEBRI13319513.php
maeştri impostori      
http://abundancesymphony.com/…/10-questionable-gurus-and-i…/

Dan Ioaniţescu

Minunea din Fundu Moldovei

           

 Minunea din Fundu Moldovei©

            În urmă cu mai bine de un an, în oraşul Vaidenoi înfrăţit până la identificare cu Fundu Moldovei s-a petrecut o mare minune. Două icoane şi un portret al lui Nicolae Ceauşescu, aflate pe peretele de la răsărit din dormitorul unei credincioase din mahalaua Pocreaca au plâns cu hohote. În timp ce ştergea tabloul de praf şi-l pupa cu foc, ascultând şi hlizindu-se la talk-show-ul politic de la televizor, Mamona Lisa a văzut cu stupoare cum, la cuvântul democraţie zbierat din toţi rărunchii de un politician, din ochiul stâng al lui Ceauşescu s-a prelins o lacrimă.      
            - “Nu si poatiii... şi faaaaşi....? Di şie plânji nătărăuli?” l-a întrebat ea.  
            Portretul nu i-a dat niciun răspuns, în schimb a dat drumul unei lacrimi prăfoase şi din ochiul său drept, atunci când credincioasa i-a zis:  
            - “Brie nia Niculi, ţi s-o ahuit şiribielu? Şi-ai brie? Da’ mai dă-o-n chizda mă-sii di dimocraţâii!”.           
            Geamul tabloului a crăpat. În momentul acela icoana Maicii Domnului a vărsat o lacrimă. Femeia s-a speriat şi l-a sunat pe popa Ţăndărică.            
            - “Nia parintili, am chicat pi buşi. Minuni mari, Şiauşiescu plânji! Şî mi s-o crăpat şî tablou’! Siemn rău! Vino răpidi să scoţi matali draşii dintr-însu’!”.         
            Popa Ţăndărică a venit tot într-un suflet, că-i plăcea să exorcizeze, dar de cum a păşit pragul odăii cu cădelniţa în mână, a rămas cu gura căscată. Din ochii celui mai iubit fiu al poporului curgea ulei şi zahăr.          
             - “Ptiu, fir-ai al dracului de nenorocitu’ dracului!” a izbucnit popa Ţăndărică şi s-a repezit la tablou să-i ardă una cu crucifixul, însă Mamona Lisa l-a oprit.  
            - “Lasă-l brie nia parintili să mai plângă câtiva chili, că mi-or prindi ghini, şî l-oi zămăşi matali cu obiectu şiela mai încolo. Încalte ştii şî sfinţia ta, că-s tari năcăjâtă, că iaca, soră-mia o rămas din nou borţoasâ. Că-i frumoasă cu spumi ş-o iubeşti-o-ntreagă lumi.”           
            - Cine-i bărbatul? a întrebat popa Ţăndărică, e-nsurat?”.  
            - “Păi nu mai ştii nişi dânsa biata şini-i, că când o ramas, o triecut o gramadă di barbaţ’ panicaţ’ piste dânsa, că ierea pană di curient la şiniema. Iar proasta di dânsa i-o răbdat pi toţ’, că ierea olecuţâcă cam aghiezmuitâ. Ş-apăi şinşi şiasuri o durat panica şî pana di curient. Unii zâc că pârdalnişii di flacai or ţânut hieblu apasat cu mâna, alţii că sexatoarili, alţii că au ţânut cu rându. Dracu să-i chieptini, brie nia parintili, că nişi macar şefu di post Mardari n-o putut să afli, deşi iaca, şî padruga dânsului cari-i tot sexatoari o fost în salâ, da’ dânsa o stat dor trii şiasuri, că i-o fost sufişient.”.           
            Când s-a auzit cuvântul “sexatoare” s-a petrecut o minune şi mai mare: pe icoana Precistei a podidit-o din nou plânsul, iar din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană, au izvorât şuvoaie de lacrimi. Părintele, văzând icoana lui Iisus cum plânge, ea care n-a plâns niciodată, s-a înfiorat şi i-a telefonat imediat maimarelui ca să-i comunice minunea. Maimarele i-a zis că până vine şi el în Pocreaca, să pipăie lacrimile, ca să vadă că nu sunt o năzărire comună şi să se uite şi în spatele icoanelor, dacă nu-i vreo şmecherie la codul de bare.         
            - “Lacrimile sunt OK, i-a zis Popa Ţăndărică, puţin cam prea sărate după gustul meu, iar ramele icoanelor sunt turnate. Nu au cod de bare, au doar o etichetă cu “made în PRC”. Cre’că-s fake-uri de-alea chinezeşti, nu originale ca ale noastre.”           
            Se făcuse amiază. Deja casa binecuvântată de Dumnezeu a Mamonei Lisa, curtea şi strada se umpluseră de lume bătătoare de mătănii şi de gură-cască. Maimarele n-a mai venit. L-a trimis în schimb pe protosinghelul său personal să ridice icoanele. Acesta când a văzut minunea din odaie a închis televizorul, a bătut câteva cruci mari şi a îngenunchiat. A deschis servieta cu evlavie, a scos două eprubete şi a luat mostre de lacrimi de la ambele icoane. Atât le-a trebuit icoanelor! În momentul acela, şiroaiele de lacrimi ale icoanelor Mântuitorului şi ale Maicii Preciste s-au transformat în lacrimi de mir. Protosinghelul a îngenuncheat din nou, a mai scos două eprubete şi a luat mostre şi din acesta. A mai bătut alte trei cruci mari cu eprubetele fără dop şi a mai luat două mostre.         
            - “Şi faşi băi popo, uăi, mi-ai strochit păretili, uăi!” s-a supărat Mamona Lisa.   
            - “Las’că numa bine ţi l-am sfinţit! Dă-mi te rog icoanele plângăcioase să i le duc maimarelui la control!”, i-a răspuns protosinghelul.          
            - “Vai di mini şi di mini... şie? Icoanili!? Bâr d’aşi, uăi!”
            Nici nu şi-a terminat bine Mamona Lisa cuvintele, că icoanele au şi început deodată să hohotească şi să se zguduie de plâns. Protosinghelul a dat câţiva paşi înapoi.   
            - “Auz’ fă... o să-i spun maimarelui că ai refuzat. Şi dacă-i zic, n-o să te mai spovedească şi n-o să te mai împărtăşească nici dracu’, aşa să ştii!”         
            - “Ieti flioşc! Mă spovidieşti parintili Ţăndăricâ când mi s-arată mii. Şî di trii ori pi zi mă spovidieşti dânsu dacă am io chief. Nu-ţ’ dau nişio icoanâ, uăi!”    
            - “Ceeee...!? Ce-ai zis...!?”  
            - “Uăi... Şi ti bielăşti aşe la mini? Nu pupi nişio icoanâ.”              
            - “Te afurisesc să ştii!”, a strigat el din dreptul uşii, ca s-audă toată lumea.         
            Mamona Lisa a şovăit câteva clipe. Asta nu se făcea. Se uita dezorientată când la icoanele de pe perete care gemeau şi se umflaseră de-atâta plâns, când la lumea care se holba pe fereastră, când la protosinghel, când la popa Ţăndărică care se fâţâia de colo, colo şi-i făcea semne disperate să nu le dea...
            - “Îţi dau tablou’ cu nea Nicu.”       
            - “Ei, asta-i...!!! P-ăla poţi să ţi-l bagi în cur. Noi nu expunem toţi ciocanii şi cizmarii satanişti în sfânta biserică. La noi lumea se roagă la icoane cu tâmplari,  împăraţi, pescari, mitropoliţi, vameşi, magdalene, păstori, zeloţi, evanghelişti şi iude. Numai oameni onorabili. Mie să-mi dai icoanele!”      
            - “Ghini măi, uăi, da’şi ti ofticaşi, amu!? Poati că li-oi da, da’să vină maimarili tău aişi să ni-e-nţăliejem ca oamini.”    
            Protosinghielul a plecat şuşotind cu popa Ţăndărică. Icoanele au plâns şi au suspinat până seara târziu, sub privirile entuziaste ale mahalagiilor. Ei se cinsteau la poartă, jucau table şi lapte gros, copiii jucau poarca şi cântau “munţii noştri aur poartă, purceaua-n coteţ e moartă”, marghioalele şi marghioliţele râdeau şi bârfeau, iar icoanele plângeau. Niciun mahalagiu nu s-a îndoit vreo clipă că ele plângeau din alte motive decât de fericire. Pentru ei, ca mahalagii binecuvântaţi de Dumnezeu, nu era tocmai o minune, ci mai degrabă un lucru cât se poate de firesc. Şi aveau tot dreptul să gândească aşa, căci icoanele, dincolo de faptul că plângeau, alte minuni semnificative nu au mai făcut în mahala. Caii verzi desenaţi cu spray-ul pe gardul bisericii şi pe pereţii Primăriei, ai Şcolii Generale, ai Liceului de Sexatoare şi ai Spitalului de Veseli, precum şi porcii zburători care au fost văzuţi în acea perioadă plutind pe maidan, nu au fost considerate de nimeni drept minuni. Pocrecanii, cu excepţia câtorva babe senile, nu mai credeau demult în minuni.       
            Dându-şi seama ce mină de aur se afla în casa enoriaşei sale, Popa Ţăndărică a-ncercat pe toate căile să pună el însuşi mâna pe icoane, dar Mamona Lisa s-a ţinut tare. Nici spovedaniile tot mai numeroase şi vinul bisericesc pe care l-au băut împreună, nici geamul înlocuit la tabloul lui Ceauşescu şi nici oferta foarte generoasă pe care i-a făcut-o popa, aceea de a-i da în schimbul lor două găleţi de colivă, zece colaci, treizeci de prosoape şi cinci ani acatriste pe gratis, nu l-au ajutat. Pe data de 31 noiembrie 2014, icoanele au fost luate de către maimarele ca să fie cercetate aşa cum se cuvine de înaltele şi preacinstitele feţe bisericeşti.     
            Din cele relatate de Jean Frizeru, care le ştie pe toate, Mamona Lisa ar fi primit în schimbul lor un preludiu, urmat de o spovedanie ca la carte, o sfântă împărtăşanie, două icoane chinezeşti nou-nouţe, una cu Iisus, Lao Tze şi Maica Precista, iar cealaltă cu Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt călare pe Vrâncioaia şi ţinută de dârlogi de Ana de Mangop. Pe lângă aceste preasfinte daruri, susţinea Jean Frizeru, maimarele i-ar mai fi dăruit şi un bidon de 10 litri de agheasmă minerală Izvorul Minunilor, ceva anafură, trei părticele crocante cu gust de bacon şi un şirag de mătănii din perle de plastic. Mamona Lisa a fost foarte mulţumită, mai ales că la plecare, maimarele i-a semnat şi un voucher pentru un sejur de trei zile la orice mănăstire de călugări tineri din Moldova.      
            Icoanele au fost studiate cu ansa şi raportorul la Institutul de Radiestezie Divină Cuantică de la Bucureşti, pe cheltuiala maimarelui, ca să li se stabilească cu precizie conţinutul de DH. Cu această ocazie, au fost trimise la analize şi mostrele de lacrimi prelevate de protosinghel la Laboratoarele Centrului de Cercetări de Alchimie Divină şi Transmutaţie Spirituală din cadrul Institutului de Noua Medicină Germană Ilegală Dr. Ryke Hammer, de unde a reieşit faptul că eprubetele conţineau apă de mare şi ulei de motor şi nici vorbă de mir. Rezultatele finale fiind total nesatisfăcătoare, icoanele au fost exorcizate şi apoi li s-au upgradat DH-ul cu o sfeştanie făcută de un sobor de doi preoţi, un şaman şi un ţârcovnic. Asta l-a costat pe maimarele o masă la Capşa, în timpul căreia şamanul cu ţârcovnicul s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie din pricina ocheadelor unei picoliţe, dar până la urmă toată lumea, inclusiv picoliţa a fost mulţumită. Şi tot pe cheltuiala maimarelui icoanele au fost trimise la Galaţi, unde li s-au înlocuit ramele de plastic în care se aflau rezervoarele de apă şi mir pentru lacrimi, cu altele mai mari, din PVC, imitaţie de mahon. Odată bateriile schimbate şi treaba terminată, icoanele au fost trimise în atelierul unui meşter iconar ca să aştearnă pe ele patina vremii. Cu puţină zgură, cenuşă, lac de sobă, şmirghel şi slănină, meşterul le-a învechit şi apoi le-a lăsat la afumat câteva zile, ca să arate la fel cu cele din secolul al IX-lea.       
            După aproape două luni de cercetări şi prefaceri alchimice divine, sfintele icoane făcătoare de minuni s-au întors în Fundu Moldovei. Acum, sunt expuse la Biserica Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Vaidenoi şi plâng doar miecurea, vinerea şi duminica între orele 10,00 şi 12,00. Doar la marile praznice şi sărbători religioase plâng şi după-amiaza, după cât consideră maimarele că este necesar. Gurile rele susţin că icoanele transformate ar fi fost cumpărate de Vatican, şi că maimarele a pus în altar doar nişte copii. Zvonul a pornit de la Jean Frizeru, care a aflat de la o sexatoare la care se spovedea protosinghelul, că maimarelele şi-ar fi cumpărat un apartament la Monte Carlo, dar despre acest lucru nimeni nu poate băga mâna în foc că ar fi sau nu adevărat, nici măcar maimarele...   
            Iar maimarele... he, he... ei bine, maimarele este foarte mulţumit. În doar trei săptămâni şi-a recuperat investiţia şi a trecut pe profit, că aşa minune de mare nu s-a mai văzut nicăieri. Icoane bizantine moderne cu Maica Domnului care au plâns, plâng şi vor mai plânge s-au mai văzut prin România, dar una chinezească cu Mântuitorul care să plângă într-o biserică românească, ei bine, asta a fost o premieră naţională. Şi nu am greşi dacă am spune aproape chiar mondială, căci dacă am scoate din discuţie celebrele icoane coptă şi argentiniană, precum şi statuia catolică ale Lui care au plâns cu lacrimi de sânge, aşa icoană care să plângă cu mir de Nard autentic din Himalaia, iar nu cu ulei de motor, nimeni nu mai văzuse. Din păcate însă pentru cele care au plâns cu sânge, geneticienii nu au reuşit să preleveze nicio mostră pentru identificarea ADN-ului divin, ceea ce reprezintă o foarte mare pierdere atât pentru religie, cât mai ales pentru ştiinţă. 

Text şi colaj foto de Dan Ioanitescu ©

HAIT! AM UITAT CAMERA...

            Să ştii că şi mie mi s-a întâmplat ca în Astral să văd lucruri extraordinare... Pe unele le-am şi fotografiat, ca să mă mai bucur de ele şi altă dată şi să am mărturie... Alteori, în timpul călătoriei prin nevăzute mi-au venit nişte idei cu totul excepţionale, unele chiar geniale, pe care îmi amintesc că le-am notat în computer ca să nu le pierd. Partea neplăcută a fost însă, că atunci când m-am trezit, atât computerul cât şi aparatul foto rămăseseră în Astral. Dar sunt convins că nimic nu se pierde, ci se arhivează în Akasha. Şi să ştii că farfuriile zburătoare, tot acolo sunt!

            Mediul virtual lăsat de capul lui se transformă în haos.   
  
          Cât despre Astral, care este un altfel mediu virtual, dar care însă nu depinde de aparate, ci de tărtăcuţa omului facem cu el, mai precis cu "realitatea" lui, ceea ce facem în mod obişnuit cu şi cu “realitatea” concretă... O evaluăm, o ordonăm, o separăm, o definim şi încercăm s-o băgăm în sertare... A dracului (i)realitate însă, nu vrea şi pace să se aşeze după dorinţele noastre... tot către haos se întoarce... Şi tocmai aici e buba... Dacă nu definim indefinibilul, dacă nu cuantificăm incuantificabilul şi nu numim cumva fenomenele din nevăzute, aşadar dacă nu creăm nişte convenţii lingvistice, nu putem comunica ceea ce am "văzut" şi ceea ce am înţeles în Astral.         
            Şi unde mai pui, că în viaţa reală nu suntem capabili să comunicăm bine şi ne încurcăm în cuvinte confuzabile gen "totul, energie, conştiinţă, nimic, iubire, adevăr, libertate, minte, Dumnezeu", etc,. Un exemplu ar fi binevenit.  
   
            Mintea şi cu derivata ei, conştiinţa bunăoară, sunt concepte relativ vagi şi greu, dacă nu aproape imposibil de definit în termeni clari şi specifici, termeni care să nu fie şi ei, la rândul lor, dătători de confuzie. Le poţi pricepe intuitiv, dar nu logic. Ele nu au dimensiuni fizice, decât dacă dorim să le atribuim noi. Ele nu au formă, culoare, aromă, gust, tuşeu, consistenţă, greutate, masă. Dar deîndată ce dorim să depăşim limitele propriei fiinţe şi dăm frâu liber imaginaţiei şi le atribuim dimensiuni fizice, putem face cu ele orice dorim. Ceea ce şi facem de fapt: tragem de ele ca de gumilastic, le acordăm dimensiuni spaţio-temporale, vibraţii, le încărcăm cu energii, le expandăm, le comprimăm, le punem să rezoneze, le structurăm, le îndesăm cu cuante şi le explorăm conţinutul ca şi cum acesta ar exista. La sfârşit tragem şi concluzii şi le limităm în definiţii care nu mai au nicio legătură cu conceptele iniţiale.  
         
            Cât priveşte nevăzutele lucrurile stau incomparabil mai rău... Când e vorba de spectacolul din Astral, fiecare narator îl descrie folosind cam aceleaşi cuvinte, fie că-i vorba de un fenomen, o întâmplare, o "viziune", o trăire, o înţelegere, crezând că cel căruia i-o spune va înţelege. Uneori el încearcă chiar să facă ordine în universul celuilalt, îndesându-i prin sertare definiţii, noţiuni, idei şi teorii, dar nu reuşeşte decât să-i creeze o confuzie şi mai mare... 
        
            Mai că-mi vine să "gust beatitudinea", dar tare mi-e teamă că a lui are gust de ţuică de mere iar a mea va avea gust de ţuică de prune...

- Anunacu -

CEAS DE CEAS

World Clock by Poodwaddle.com

AKASHA - în pericol

O ŞTIRE CARE A ZGUDUIT ASTRALUL©

           
            Biblioteca din Akasha a început să colapseze. Tot mai mulţi rătăcitori în Lumină întorşi de curând din Astral, în încercarea lor disperată de a trece dincolo de orizontul evenimentului semnalează un fapt neobişnuit, apărut în preajma Bibliotecii din Akasha. Ei au observat de la distanţă că în preajma Bibliotecii, valoarea acceleraţiei gravitaţionale akashice divine a scăzut de la 7, cât a fost dintotdeauna, la 6,66, iar asta în favoarea gravitaţiei satanice, ale cărei valori au atins cote îngrijorătoare, de până la 666,7. Aceasta a condus la o uşoară, dar vizibilă curbare şi restrângere în sine a spaţiului sacru aferent. Biblioteca, ale cărei colţuri au început să se rotunjească are acum forma unei polimercabale elipsoidale, tinde să se torsioneze şi să devină vermiculară.
      

            Chestiunea însă este şi mai evidentă cu cât, datorită acceleraţiei gravitaţionale crescute, în jurul ei au fost atrase cu putere, pe lângă numeroasele entităţi de Lumină şi o droaie de entităţi malefice tenebroase şi turme mari de draci. Iar dacă entităţile luminoase se zbat, vibrează înalt şi nu se mai pot dezlipi de pereţi din cauza nivelului mare de iubire care le-a cotropit, ceea ce desigur, îi conferă acum Bibliotecii o culoare metafizică strălucitoare, curcubelioză, în schimb entităţile întunecate dau târcoale tot mai strânse, încercând, pe de o parte să pătrundă în subsolurile secrete ale Bibliotecii, iar pe de altă parte să torsioneze spaţiul sacru.      

            Cu toate eforturile reunite ale agenţilor Poliţiei Astrale Călare pe Heruvimi şi Serafimi, care folosesc dezintegratoare cuantice, precum şi ale Arhanghelilor Călare pe Arhangheliţe şi pe Tronuri utilizează aruncătoare de flăcări ghenice şi de Duh Sfânt, precum şi tunuri cu agheasmă, pentru a împrăştia şi alunga duhurile rele, numărul lor este în continuă creştere. 
             
            „Nu doresc să afirm că în cadrul Bibliotecii noastre a început să se instaureze Haosul, însă două chestiuni mă îngrijorează teribil în momentul de faţă, a declarat Bibliotecarul Şef al Marii Biblioteci din Akasha, reporterului nostru Azazel, de la Radio Vocea Iluminării Deşarte. Prima chestiune supărătoare este aceea că au dispărut 7 bibliotecari akashici multiversici, a căror identitate, din motive de securitate nu o putem dezvălui, şi odată cu ei şi Codul de Legi Kybaliluzice, Tratatul de Drept Divin la Bani, Manualele de vindecare spiritualistică_cu cristale, cu mantre, prin chirurgie energetică, cu usturoi, reconectivă, cu rugăciuni, lemuriană, cuantică, cu lipitori, cu îngeri şi cu apă minerală, Compendiul Legendelor Urbane şi Codexul Hoax-urilor Suburbane, precum şi câteva cuvinte şi sintagme cheie de prin Cărţile Sfinte, gen „mântuire”, „apocalipsă”, „viaţă veşnică”, păcat”, „Împărăţia Cerurilor”, „focul Gheenei”, cu care se îmbârligau în mod uzual minţile dreptcredincioşilor.        
            A doua chestiune, mult mai gravă şi mai periculoasă decât cea petrecută la Departamentul de Trancafleancamereacreologie este aceea că unul dintre izvoarele informaţionale din fântâna Cunoaşterii, din centrul Bibliotecii din Akasha, fântână la care, din potire graalice îşi potolesc setea rătăcitorii în Lumină a secat şi s-a metamorfozat într-o găurică neagră metafizică_căreia, scuzaţi cacofonia, nu i se vede evenimentul orizontului din cauza orizontului evenimentului şi care are tendinţa să absoarbă tot mai multe cunoştinţe de la celelalte izvoare ale cunoaşterii.   
            Nu este admisibil să permitem ca aşa ceva să se întâmple! Noi, ca Înalţi Funcţionari Akashici nu putem să lăsăm Fiii Tatălui Ceresc şi ai Mamei Gaia să se deshidrateze informaţional şi să se ofilească de setea cunoaşterii. Dacă nu înfundăm prin intromisionare de urgenţă găuric-aia neagră, cu Noua Energie, cu salturi cuantice, cu treziri în dimensiunea a cincea sau cu orice alt căcat spiritualistic, a mai declarat extrem de nervos Bibliotecarul Şef, este foarte posibil ca în viitorul apropiat, ea să se lărgească şi să se transforme în ditamai găuroiul negru tuci. Iar acest lucru am şi început să-l facem; şi chiar şi cu riscul de a infesta Cunoaşterea Pură, eu am dat un exemplu personal şi am aruncat-o pe soacră-mea în fântână. Riscul asumat însă are un grad de destul de mic de producere al vreunei catastrofe, deoarece soacră-mea a fost o scorpie pură, iar Cunoaşterea Pură, ca şi până acum, mai mult decât de gargară metafizică, nu poate fi folosită.     
            Asta ne-ar mai trebui acum, ca din pricina unui nenorocit de punct de singularitate metafizic, toată Marea Bibliotecă, cu Akasha cu tot să colapseze în găuroi, şi, vă rog să mă scuzaţi, să se ducă pulii de suflet. Şi-atunci, la revedere speranţe de iluminare moca, flămânzind în meditaţie, zgâlţâindu-ne tantric sau cerşind şi dormind vara prin parcuri, înveliţi cu ziare, ca nea Tolea! Vorba lui Lemaître: „Pofta-n cui, ura şi la gară!”   

         
            Deşi ancheta desfăşurată de Obersturmbannführerul Poliţiei Criminale Astraliene, a cuprins aproape tot Astralul şi mahalalele celeste din dimensiunile imediat superioare, până acum nu s-a descoperit niciun vinovat pentru producerea găuricii negre din Biblioteca din Akasha. Nu se ştie dacă ea a apărut din cauze naturale sau divine, sau dacă la mijloc a fost o mână criminală, deşi gurile rele spun că la o beţie cruntă din Limbo, Baphomet i-ar fi strigat în gura mare Tălpii Iadului, de-a auzit toată lumea: „Daţi-mi o singură constantă şi un singur punct de singularitate gravitaţională şi pun un nou Univers în mişcare!”. Şi asta s-ar fi întâmplat de faţă cu Arhimede, Max Plank, Boltzmann, Euler, Avogadro, Hall şi Huble. Şi se mai zice că atunci, Leonhard Euler, care tocmai ce muşcase din mărul lui Newton şi avea gură plină n-a fost în stare să scoată decât un „e...!”, Arhimede i-ar fi zis „da’mai du-te-n bă-n Pi...” iar preotul catolic cosmologist Georges Lemaître, uitându-se aiurea către un punct al sălii, acolo de unde se auzea vocea lui Baphomet, crezând că i-a vorbit Dumnezeu, dar văzând cu groază că volumul punctului se face tot mai mic şi tinde spre zero, iar masa tăcerii la care stătea aşezat cu Brâncuşi şi bea ţuică tinde către infinit, ar fi exclamat: „Fir-aş dracului, alt Big Bang...!? Pofta-n cui, ura şi la gară!”. Cercetările continuă.

ICRE DE SIRENĂ©

V-ar plăcea să ieşiţi din nebunia lumii moderne şi să duceţi o viaţă proaspătă, pură şi transparentă? V-ar plăcea ca în fiecare dimineaţă să vă râdă soarele în obraz, iar seara să vă joace în păr razele de lună? Dacă vreţi să aveţi o astfel de viaţă va trebui să vă duceţi pe lângă lacurile şi bălţile însingurate din pădurile seculare unde se bat munţii-n capete sau chiar să urcaţi pe munţii cei de negăsit, pe Kogaionon bunăoară, pe unde nu a călcat şi nici nu calcă vreodată picior de om. Acolo, departe de ochii curioşi şi impuri ai oamenilor, în pacea şi profunzimea adâncimii universului lor umed, spiritele slujitoare ale apei domnesc peste emoţiile şi sentimentele lumii şi purifică şi împrospătează viaţa. Este menirea lor, de spirite ale apei. Cu mult înainte ca Iisus sau Pazvante Chioru să se nască, pe vremea străbunilor străbunilor noştri, oamenii trăiau în armonie cu spiritele naturii, iar spiritelor apei ei le ziceau ştime, iele, sirene, naiade, rusalce, ondine sau îngeri.

  Cu îngerii e puţin mai ciudat, deoarece ei constituiau mediul în care trăiau celelate spirite ale apei... Iar după părerea notoriului spiritualist antroposofo-angelolog Rudolf Steiner, îngerii nu aveau corpuri fizice, deoarece acestea se ascundeau prin diluţie în apele curgătoare sau stătătoare şi prin evaporare deveneau adieri de vânt. Dar, dacă erai un bun clarvăzător, afirma Steiner, îi puteai la fel de bine găsi în fulgerele de pe cer. El este cel care, clarvăzător fiind a socotit cu precizie că optzeci de îngeri adunaţi la un loc pot să aibă drept corp fizic o anumită întindere de apă, iar o sută, o mie sau un miliard de îngeri, alte suprafeţe. Acum desigur, nu trebuie să fim cârcotaşi şi să ne agăţăm de faptul că el nu a specificat cât de mari trebuie să fie întinderile de apă, şi dacă are vreo importanţă pentru mulţimile de îngeri că ele sunt băltoace, bălţi, lacuri sau fluvii. În definitiv ce importanţă mai are faptul că nu putem şti câte hectare de luciu de apă sunt necesare la un număr finit de îngeri, din moment ce un clarvăzător izbuteşte să vadă în nevăzute, că în văzute văd toţi văzătorii!? Amănuntul acesta cu mărimea suprafeţei luciului de apă este nesemnificativ faţă de puterea lui de a clarvedea fenomenul îngerilor acvatici şi, în orice caz, bunul simţ ne îndeamnă să bănuim că apele erau destul de măricele, căci altminteri e greu să numeri cu atâta precizie bulucul de îngeri într-o băltoacă.

Odată însă ce am aflat această taină angelică, putem să afirmăm cu siguranţă că spiritele apei trăiau, şi încă mai trăiesc şi astăzi, într-un mediu îngeresc umed şi că este imposibil să te întâlneşti cu ele, fie şi întâmplător, în deşert, care este un mediu uscat satanic. Acest lucru devine şi mai clar, dacă ne amintim faptul că dracii, iar nu spiritele apei erau cei care îi ispiteau pe anahoreţi în deşert. Şi tot după spusele clarvăzătorilor, mai ştim despre ele că nu au formă precisă, ele putând lua diferite forme şi înfăţişări, având totuşi tendinţa de a imita forme umanoide şi uneori chiar umane, dar în orice caz mai mici şi de o frumuseţe nepământeană.

  Dar de ce totuşi aceste minunate fiinţe se ascund cu atâta dibăcie de noi? De ce sirenele nu ne plac? Să aibe ele un motiv puternic atât de puternic încât să se ferească din calea oamenilor? Se pare că aşa este, deoarece, deşi în vremurile vechi, paradisiace şi de bună seamă idilice, oamenii convieţuiau natural cu miraculoasele şi inteligentele fiinţe ale apelor, totuşi, la un moment dat, ele au întrerupt orice contact, din pricină că oamenii, în nesăbuinţa lor au făcut mult rău sirenelor atunci când au constatat că pulpiţele şi aripioarele de păsare sau coada lor de peşte sunt delicioase la proţap, la grătar sau în oală. Borşul şi plachia de coadă de sirenă au făcut deliciul străbunilor noştri. Multă lume ar mai mânca şi astăzi icre de sirenă cu ceapă, dar nu mai are de unde, pentru că fraţii şi surorile noastre sirenii şi sirenele, care pe timpuri au fost pândiţi, hăituiţi şi vânaţi pe plaje sau pescuiţi cu harponele şi mâncaţi fără milă dar cu poftă de către strămoşii noştri nu se mai arată decât în cazuri excepţionale şi doar oamenilor cumsecade.

Unii oameni găsesc că era şi normal ca ele să rupă contactul şi să se ascundă de noi, atâta timp cât genocidul fratricid şi semicanibalismul pe faţă la care au fost supuse secole de-a rândul le-au creat lor resentimente holo-caustice... Alţii însă, poate un pic mai avizaţi, consideră că vina o poartă exclusiv sirenele şi că, dimpotrivă, resentimentele create de ele oamenilor, prin faptele reprobabile ale străbunicelor lor, sirenele jumătate femei şi jumătate păsări îi absolvă pe aceştia de tratamentul bestial la care le-au supus ulterior pe toate.

Indiferent însă din ce parte s-au rostogolit ostilităţile, urmarea a fost una singură, aceea că, peste milenii, din marea şi numeroasa familie a sirenelor primordiale, singurele supravieţuitoare au rămas în mări şi oceane doar câteva sirene din specia celor cu coadă albastră de peşte şi probabil prin fluvii şi lacuri nişte ondine. Celelalte specii, cum ar fi străbunicele lor, cele pe care le-au cunoscut iniţial temerarii marinari greci din vechime şi cărora le cântau cântece indecente vrăjite de-i făceau să se arunce în valuri de plăcere, ei bine, acelea au dispărut fără urmă în negura vremurilor şi nu se mai ştie nimic despre ele. Sau poate că nu au dispărut definitiv, dar în orice caz nu mai există de foarte multă vreme vreo mărturie scrisă legată de ele.

Tot ceea ce se ştie sigur despre sirenele păsări descrise ca având picioare şi aripi de vrabii, asemănătoare întrucâtva cu harpiile, însă tinere şi negrăit de frumoase, este faptul că ele nu erau nici pe departe uşi de biserică. Şi deşi nu erau decât trei surori cu toatele, multe nenorociri au mai adus oamenilor, jefuindu-i fără milă de speranţa de viaţă. Dar dacă se ţineau de tot felul de drăcii se pare că nu aveau încotro, deoarece fuseseră blestemate că dacă vreun muritor care va asculta cântecul lor va reuşi să treacă vreodată viu de insula fermecată unde-şi aveau sălaşul, atunci ele vor muri... Acompaniindu-se cu un flaut fermecat libian şi cu o liră sterlină, ele îi amăgeau prin diverse strâmtori pe bieţii marinari cu cântecele lor dulci, cântate de una dintre ele cu glas şi triluri de privighetoare, până ce aceştia uitau de sine şi se izbeau năpraznic cu corăbiile de stânci. Iar dacă marinarii, atraşi şi fermecaţi de cântec se aruncau de pe corăbii şi înotau până la insulă, ei iarăşi uitau de sine şi rămâneau ţintuiţi locului, în extaz. Niciunul dintre ei însă nu avea scăpare, deoarece atât cei care naufragiau, cât şi cei care veneau de bună voie la ţărm erau devoraţi de sirene. Chiar şi centaurii care au fugit din calea lui Hercules căutând scăpare, fermecaţi de cântecul de sirenelor, au uitat să mai mănânce și au pierit.

Unii povestitori din vechime ai faptelor sirenelor, poeţi sau istorici ne relateză cum Ulise, sfătuit de o nimfă vrăjitoare, circăreasa Circe, după ce în prealabil îşi îndesase bine urechile cu ceară sieşi, dar şi micimanilor şi matrozilor argonauţi de pe corabia sa, i-a rugat apoi pe ei să-l lege de catarg, ca nu cumva să cadă pradă cântecului sirenelor şi să fugă înot de pe corabie pe insula lor. Şmecheria lui a ţinut iar corăbierii au scăpat cu viaţă. Alţi povestitori spun că strămoşul nostru argonaut, traco-daco-getul masaget Orfeu avea o voce atât de puternică şi o liră atât de sonoră, încât atunci când micimanii şi matrozii argonauţi au trecut pe lânga insula sirenelor, deşi în mod cert aveau urechile nespălate şi înfundate cu ceară l-au auzit pe el cântând, iar nu cântecul sirenelor şi astfel au scăpat şi ei de la moarte.

Aici părerile povestitorilor asupra soartei sirenelor păsări, după trecerea pe sub nasul lor a corăbiilor înţesate de semizei, muritori, argonauţi şi eroi surzi la cântecul lor fermecat sunt împărţite. Unii spun că de ciudă s-ar fi aruncat în mare şi ar fi crăpat instantaneu de la prima decepţie, transformându-se în stânci, alţii că ar mai fi trăit cât să se răzbune de afrontul suferit din partea lui Orfeu, prinzându-l în mrejele cântecului lor pe fiul acestuia, pe Telemac şi ducându-l la pierzanie, cert este că blestemul nu a mai funcţionat imediat sau poate niciodată, iar destinul le-a rămas necunoscut, căci nu se cunoaşte decât un singur mormânt, cel al sirenei înaripate Partenopa aflat la Napoli.

Toată lumea care a văzut filme de desene animate şi SF-uri ştie că strămoşii noştri, oamenii din Atlantis, sau atlanţii se mai numeau şi mermen, iar atlantele, adică sirenele, mermaids şi că englezii de la ei au învăţat engleza britanică şi australiană, iar americanii au învăţat altă limbă pe care ei au numit-o engleză americană. Puţini însă mai ştiu cum se înmulţeau fraţii noştri sirenii şi surorile noastre sirenele-peşte. Astăzi nu se mai cunoaşte dacă sirenele aveau crampe şi se scremeau îndelung, sau din contră, le venea lesne atunci când ouau pe plajă sau expulzau icre în apă, după cum nu se mai ştie cu precizie prin ce orificiu se-ntâmpla, că în tatuaje nu se specifică. Dacă în cazul sirenelor păsări nu au existat martori care să asite la ouat, deoarece erau devoraţi cu toţii pe insula unde-şi duceau ele veleatul, ascultând cântecele lor vrăjite, în cazul sirenelor peşte, oamenii îşi mai amintesc doar că, după ce icrele erau eliminate în apa de mare veneau sirenii cântând melodii lichide, nerăbdători să-şi depună lapţii peste ele. Peste icre... desigur.

 Va urma...
 Toate drepturile aparţin lui Dan Ioaniţescu©