ILUMINAREA SACRALĂ - SACROPSIHONII

        Iluminarea sacrală©

            Sacropsihonii - o descoperire de senzaţie care pune într-o lumină nouă teoria iluminării.
 
            Potrivit postului internaţional de televiziune Ezo-Terra, afiliat BBC-Medical, care a preluat o ştire de senzaţie din publicaţia americană New Conscience Discoveries, cercetătorii americani cerebrocardiologi de renume mondial, în colaborare cu o echipă de cercetologi psihocuantici ruşi, de la Institutul de Psihohotronică Aplicată din Novosibirsk au reuşit să răstoarne şi să revoluţioneze teoria ştiinţifică potrivit căreia psihonii Bender, descoperiţi de ruşi în urmă cu patru ani, precum şi cardiopsihonii, descoperiţi de americani la începutul anului 2013 ar constitui “materia primă” din care este plămădită conştiinţa, arătând că pe lângă aceste două particule subatomice psihice elementare mai există structural şi acţionează consonant încă o categorie de particule subatomice, pe care ei le-au identificat şi denumit sacropsihoni.   
                 
            Paradigmele ştiinţifice se modifică foarte repede. Câmpul de iubire cerebro-cardiac despre care se ştia că este circumsferic şi că rezonează şi se uneşte cu Conştiinţa Universală - sau în altă accepţiune, cu Duhul Sfânt - odată cu descoperirea sacropsihonilor s-a dovedit a fi de fapt un câmp circumsferopiramidal cerebro-cardio-sacral. Chiar dacă pare mult prea savant şi complicat de pronunţat denumirea noului câmp descoperit de către oamenii de ştiinţă, cert este că această descoperire epocală schimbă total modul de înţelegere al Conştiinţei Individuale de către conştientologi, ea nemaifiind percepută ca până acum din punct de vedere cuantic, ca jumătate mentală şi jumătate emoţională, ci, odată cu identificarea şi punerea în evidenţă a sacropsihonilor ca subparticule atomice ele-mentale, conştiinţa s-a dovedit a fi preponderent mentală, adică două treimi mentală şi o treime emoţională. 

            Şi iată cum s-a întâmplat!     
            Deoarece tot mai mulţi spiritualişti evoluaţi acuzau dureri pulsatorii şi migrene puternice în zona osului sacru, precum şi deranjamente stomacale cauzate de emoţiile puternice pe care le aveau atunci când rezonau cu anumite cuvinte sau idei, în urma analizelor de specialitate şi a colonoscopiilor efectuate s-a constatat că aceştia deţineau un plex neuronal sacral de o mărime neobişnuită, asemănător celui aflat pe cord. Acest lucru a dat de gândit neurocercetologilor şi în special cardioneurologilor şi cerebrocardiologilor americani care au trebuit să admită că deşi plexul neuronal sacral, nu este o noutate, deoarece el este prezent în organismul oricărui om în zona sacrală - descrisă ezoteric ca o piramidă sacră cu vârful în jos spre rădăcina chakrei muladhara - înfăşurând colonul ca un manşon, totuşi mărimea lui neobişnuită ar trebui să aibă o cauză fie intrinsecă, fie extrinsecă.    
           
            După o serie de teste conştientologice efectuate pe un eşantion foarte larg de spiritualişti care s-au declarat evoluaţi, treziţi şi/sau iluminaţi, neurocercetologii au ajuns la o concluzie bulversantă. Ei au constatat că mărirea fără precedent a plexului neuronal sacral este o consecinţă a gânditului excesiv cu inima şi mai cu seamă a rezonării exagerate cu anumite teorii mai puţin ortodoxe. Dacă în prima fază, cea în care intră orice aspirant la o evoluţie spirituală rapidă, mai precis atunci când îşi “face creierul să tacă” şi îşi “coboară mintea în inimă”, transferul gândirii are loc din zona chakrei sahasrara către chakra anahata, ei bine, în a doua fază, odată gânditul cu inima consolidat, din pricina reverberaţiei cauzată de rezonarea continuă cu genul de teorii susmenţionate are loc un transfer de gândire din zona chakrei anahata spre zona chakrei muladhara, ceea ce determină dezvoltarea fără precedent a plexului neuronal muladharo-sacral.        
           
            “Da, au afirmat cerebrosacrologii care se ocupă acum de cognoscibilitatea muladhariană, iluminarea sacrală este posibilă chiar dacă şarpele Kundalini continuă să doarmă, deoarece ea se poate produce la fel de bine şi prin muladhara. De aceea noi îi îndemnăm pe toţi spiritualiştii care doresc o evoluţie spirituală rapidă şi o iluminare instantanee astfel: “Gândeşte cu muladhara!”

  

 text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu©

COCOŞELUL CUANTIC

            COCOŞELUL CUANTIC©   
           
            Am zece găini pitice cumpărate din piaţă de vecinul meu, de la un găinar spiritualistic, toate cuantice, toate miraculoase. Una a făcut ouă de aur, alta ouă Fabergé, alta oul lui Columb, alta face ouă cu trei virgulă paişpe gălbenuşuri, alta le face Kinder, alta Benedict, alta umplute, alta de raţă, alta încondeiate, alta eco... mmm... o minunăţie...!!! Câte sunt, nouă ? Nouă, da. E bine, deoarece am şi-un cocoşel pitic pe lângă ele. Şi chiar dacă nu nasc pui vii, nu-mi vine să tai niciuna. Sunt preţioase. Doar eu mă ocup de ele. Aia cu ouă de aur a căzut cloşcă şi-acum am cinci puicuţe de aur şi doi cocoşei de 40 de karate, exact ca aurul ăla dacic găsit la Roşia Montana.  
      
            Când i-am arătat nevesti-mii ouăle mi-a zis să mă duc la psihiatru cu ele, că ce-am înnebunit, că ce-i arăt eu ei cocoloaşe de poleială şi-o prostesc că-s ouă fermecate... !? Că dacă sunt fermecate să mi le bag undeva. Că mai bine am mânca găinile alea, că şi-aşa sunt pricăjite, vai mama lor, că ce prost am fost, că uite poliţaiu’ s-a ales cu zece găini-curcan, de-alea mari, de carne, din rasa Brahma, de opt kile una, pe când ale mele dacă atârnă patru kile toate.
      
            Nici n-o bag în seamă, că ea nu ştie ce-nseamnă oul lui Columb, darămite un ou Fabergé! Şi-apoi cum să mănânci minuni!? E o impietate. E la mintea cocoşului că miracolele, ca şi teoriile spiritualistice, conspiraţionistice, extraterestrofilice, dacomaniace, medico-holistice, homeopatice se gustă şi se savurează cu inima. N-ai nevoie de minte, că dacă îndrăzneşti să înlături absurdul din ele, le strici tot hazul.  
   
             Ştii... uneori rămân perplex de aşa minuni. Bunăoară uite, mă intrigă foarte tare găinuşa care face ouă . Mă intrigă şi ea, dar şi ouăle ei, că nu sunt niciodată nici trei, dar nici patru gălbenuşuri într-un ou, ci întotdeauna găseşti numai gălbenuşuri de-alea iraţionale sau transcendene, cu 3,14159265358979323846264338327950288… - dracu’ să le pieptene de zecimale! - , a căror valoare pe piaţa spiritualistică, am citit, este este egală cu raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc ovoid într-un spațiu euclidian. Îţi dai seama că dacă chiar le-aş mânca aş topi un mic infinit în mine? Îţi dai seama!? Şi e clar că, chiar dacă infinitul este un produs al minţii, el trece obligatoriu prin stomac, şi de-aici o parte se din el transformă în gândire infinită, iar cealaltă parte se duce la canal, unde se topeşte în marele infinit.  
    
            Vedeţi!? Cine a spus că infinitul este indivizibil? Aiurea! Nu este adevărat! Ia daţi-mi o foarfecă! Păi dacă luăm una bucată infinit şi o tăiem în două, ce obţinem? Răspuns corect: obţinem totul. Adică mai clar, pe de o parte obţinem o infinitate de fenomene şi procese naturale raţionale şi logice, iar pe de altă parte, o infinitate de portaluri, şambale, universuri paralele, antigravitaţii, îngeri, ethere, extratereştri, împărăţii ale cerurilor, energii, mântuiri, treziri, moaşte şi icoane făcătoare de minuni, profeţii, reîncarnări, conspiraţii mondiale, nemuriri, judecăţi de apoi, armaghedoane, apocalipse, conştiinţe dilatate şi extrudate, numere sacre, macre, ... nu mai continui, căci lista e infinită.   
      
            Dar de ce mă intrigă, totuşi şi găina!? Ha ! Păi cum să nu mă intrige când picoteşte toată ziulica !? Şi cre’că de la numărul Pi i se trage, că se uită la mine ca curca-n lemne. Zici că-i în transă. Aşa o fi rasa ei, mă gândesc, dar când o văd cum se uită pe sub pleoape, cu ochii daţi peste cap, mai c-aş zice că se roagă. Nu, nu se roagă, că n-are la cine, că nu există un Dumnezeu al găinilor, ci omul este Dumnezeul lor. El le îngrijeşte, le hrăneşte, le duce la veterinar, se joacă cu ele când sunt puişori, ca mai târziu să le fure ouăle. Şi la urmă, colac peste pupăză, le ia gâtul şi le înfulecă. Un hoţ, un tâlhar şi-un călău. Aşa că Dumnezeul lor, omul, deşi seamănă binişor cu al nostru, fie-i Numele veşnic lăudat, nu-i tocmai la fel. Al nostru nu se preface că ne iubeşte, ci chiar ne iubeşte pe toţi, decât că înainte să ne omoare, ne chinuie bine cu foamete, sărăcie, războaie sau cu boli grave. Desigur, nu pe toţi, ci doar pe marea noastră majoritate. Eu n-o să fac aşa ceva cu ele, că sunt milos din fire.    
            Dar parcă totuşi găina nu picoteşte. Mai degrabă cred că meditează şi poate că în timpul acesta face şi regresii în timp, în vieţile trecute. Hmm... să fie oare posibilă transgeneraţionalitatea la găini...!? Nu ştiu, nu m-am gândit... Dar s-ar putea să aibă totuşi memorie ancestrală... să-şi amintească de când era ea Archaeopterix, sau o monocelulară. O găină se bagă uşor în transă. Mai uşor decât în cuptor.  
    
            Hopaaaa... ia stai aşa! Dar dacă nu găinuşele sunt fermecate, ci cocoşelul face toate miracolele...!? Ă? Că uite, găinile care nu prea au parte de cocoşel sunt astenice, triste, pică în depresie, fac crize de isterie, sunt nervoase, irascibile, cotcodăcesc tot soiul de aberaţii, mânâncă prea mult sau devin anorexice, ouă anapoda, au insomnii... Şi uite, ca dovadă, ale mele sunt echilibrate, ouă regulat, sunt disciplinate, vesele... Să ştii că aceasta ar trebui să fie explicaţia. Cocoşelul meu e cuantic. 
     
            Sunt norocos! Să ai un cocoşel cuantic care face minuni, nu-i de colea. Şi e real, nu trebuie să-l obserevi cuantic, chiar dacă spiritualisticii au altă părere, că cică, susţin ei, realitatea nu există decât dacă o observi cuantic. Da!? I-auzi. Dar atunci cum procedezi ca să te chiombeşti la o revistă porno, sau la facturile de gaze bunăoară, cu microscopul? Orbii sunt plini de cucuie şi vânătăi de la realitatea obiectivă pe care nu o pot vedea şi observa nicicum, darămite cuantic, ci trebuie s-o pipăie.  Ştii ce cred eu? Ei bine, eu cred că dacă prin absurd, cineva declară că a reuşit printr-o metodă necunoscută să privească la nivel cuantic realitatea şi că ea există doar teoretic, dar practic nu, nu este tocmai sănătos la cap. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că la nivel cuantic, conform teoriei, nici observatorul nu ar trebui să existe. Părerea mea. 
      
            - Vezi că ţi-am vândut maşina, mi-a zis nevastă-mea, care venise foarte veselă de la serviciu învârtindu-şi chiloţii pe deget, ca pe-o morişcă. Să n-o mai cauţi! Şi ţi-am luat şi toţi banii de la saltea şi am dat avansu’ pentru un apartament în blocul de vizavi de blocul de nefamilişti.
            - Care bloc de nefamilişti, că sunt două.      
            - Ăla de bărbaţi în care locuieşte prietena mea, şamanca, pe care tocmai ce l-am vizitat ca să-mi cunosc vecinii. Şi nu mă mai întrerupe te rog. Uite ce e: mai ai de plătit încă treizeci de ani, sau dacă nu-ţi convine, vinde-ţi casa de la maică-ta în care stăm acum şi du-te să semnezi contractu’!        
            - Ce să fac...!? Apartament la bloc ne trebuia nouă... !? Nu stăteam noi bine la curte !? De ce-ai făcut asta?  
            - C-aşa a vrut Dumnezeu. Lăptăreasa a visat-o pe Maica Domnului şi mi-a transmis prin şamancă, vorbele ei. Măicuţa i-a lăsat vorbă lăptăresei să-mi zică neapărat că i-a spus ei Iisus, că ăia care locuiesc la bloc au prioritate în Împărăţia Cerurilor.   
            - Ei asta-i ! De ce ?    
            - Fiindcă Dumnezeu crede că ăia de la bloc sunt mai săraci decât ăia cu casă, că statu’ îi scuteşte mereu de datorii, de-aia !    
            - Şi crezi că e bine ce-ai făcut ?        
            - Da. Mi-a dat în bobi ţaţa iluminata, tot de la blocul ăla de nefamilişti şi mi-a ghicit că am o karmă excelentă, că trei salahori de la ea din bloc sunt în limbă după mine, că tu eşti un bou şi că Mintea Universală, în conformitate cu Legea Binelui Universal mi-a pregătit un nou mediu ambiant şi o fericire personală pe care, evident le merit. Şi nici la serviciu n-o să mă mai duc. Ai ceva împotrivă ? Obiecţii, ceva... ? 
          
            Nu pot răspunde la această întrebare deoarece nu sunt deloc convins că mediul este construit de către cineva anume, care construieşte medii ambiante pentru diverse fiinţe pe care ulterior le vâră în ele, nici că mediul ar avea seturi de şabloane pregândite ca să ne chinuie sau să ne fericească pe noi şi mai ales nici faptul că ar exista vreo lege universală care să fie cea a binelui.
       
            Am răbdat toate explicaţiile pe care i le dăduseră şamanca şi ţaţa iluminata nevesti-mii, care mai de care, vezi bine, mai pline de aplombul cunoaşterii în nevăzute. Foarte frumos, decât că această presupusă minte universală, din nefericire, tot o ipoteză confortabilă este. Căci pfff...mvaaaaiii...!!!, ce de-a mai dantele frumoase şi adevăruri fulminante şi tulburătoare pot să ia naştere dintr-o aşa de atrăgătoare presupunere!   
     
            Nu mai am nouă găini miraculoase. Nu mai am niciuna, nici măcar pe cocoşelul cuantic nu-l mai am. Ba mint, am doar opt, dar la drept vorbind sunt în congelator. Nevastă-mea le-a tăiat când ne-am mutat la bloc. Pe drum, călare pe bagaje, am mâncat două sandwichuri cu găini cuantice miraculoase fripte, mai precis le-am mâncat pe fabergeoică şi pe-aia cu gălbenuşurile Pi. Nestemate ferecate în aur şi numere transcendentale, alunecând pe gât cu oleacă de ţuică... Un deliciu... Pentru o clipă m-am simţit Nicolae. Nicolae Labiş! Dar mi-a trecut, căci după ce mi-am şters lacrimile am avut impresia şi imediat şi certitudinea, că planetele s-au aliniat şi că am făcut saltul cuantic în dimensiunea acincea din Noua Energie. Când am intrat în apartament, certitudinea a dispărut complet şi am rămas doar cu impresia. Acum m-am convins: realitatea este o bomboană electrică. Până să te omoare definitiv, te chinuie de te iau toţi dracii.

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu©

MINUNILE LUI MOŞ NICOLAE

            Minunile româneşti ale lui Moş Nicolae©  
         
            Pupaci şi frecăţei     
            În primăvara anului 2009, ziarul „Dezvăluiri“ a dezvăluit învăluirea că la Frecăţei, la Mănăstirea Celic Dere, județul Tulcea, pelerinii îşi frecăţeau chiloţii şi portofelele şi se rugau de mulţi ani la niște oase de porci și oi, aflate într-un sicriu învelit cu o pânză aurie. În urma expertizei iniţiată de urgenţă de Arhiepiscopia Dobrogei, experţii moaştologi au constatat ceea ce biserica ştia deja, şi anume că oasele nu aparţineau sfinţilor Epictet şi Astion, deoarece acestea fuseseră mutate demult de-acolo de către Teodosie Şpăgaru, arhiepiscopul Tomisului şi expuse la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, dar nici ale unor sfinţi necunoscuţi nu erau, aşa cum erau lăsaţi pelerinii să creadă de către maica ghidă a mănăstirii. Şi chiar dacă moaştele erau false şi puteau aduce profit în continuare, au decis să le retragă de la pupat.       
            Pardon, nu despre frecăţei şi pupaci doream să discut acum, ci despre degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui Moş Nicolae.

            Minunile lui Moş Nicolae   
            În lupta de la Călugăreni din 13 august 1595– Marele Vizir Sinan Paşa, aflat în fruntea oştilor otomane, la cei 89 de ani ai săi cade de pe cal şi mai apoi în dizgraţie. Cuum... !? A căzut de pe cal !? Ha, ha, ha! La 89 de ani încă mai ţinea sabia în mână, conducea lupta şi a căzut de pe cal şi şi-a rupt ultimii doi dinţi !? Ha, ha, ha ! Ce ocară, pentru un bărbat adevărat de doar 89 de ani! Ha, ha, ha ! Păi Mihai Viteazu care era un bărbat adevărat de 37 de ani nu cade de pe cal, ha, ha, ha, fiindcă-l ajută mâna dreaptă a Sf. Nicolae pe care o purta atârnată în dreptul inimii, ha, ha, ha, ba încă îl ajută să şi fugă victorios ha, ha, ha, urmărit de oastea lui Sinan pe care tocmai ce-o învinsese în ambuscada de la Călugăreni. Şi, cu capitala ocupată şi cu oastea făcută ţăndărele, tot ea îl ajută să se pitească o lună în munţi, ha, ha, ha, aşteptând ajutoare militare de la Răzvan Vodă şi Sigismund Báthory, al cărui vasal era şi el, dar şi Răzvan Vodă (fără ha, ha, ha, că nu-i nimic de răs aici).   
    
            Şi să mai zici că nu există minuni... ! Ba există ! Că de unde avea să ştie Sigismund că cinci ani mai târziu, Mihai o să-i facă numele de ocară şi-o să-l caftească pe văru-său, Andrei Báthory la Şelimbăr şi-o să-i ia Transilvania. „Ghii, măi Bator, ghii, măi sărace!“ Minune! Şi tot minune a fost când, peste încă un an, mânat de pohta ce-a pohtit-o, i-a luat şi Moldova de sub nas lui Ieremia Movilă, înfăptuind astfel visul de aur al ardelenilor, ungrovlahilor şi moldovenilor, unirea Ardealului cu Ungrovlahia şi Moldova. Căci pasămite, Mihai Vodă nu era un aventurier aşa cum zic detractorii lui, bieţi pârliţi de academicieni care habar n-au de istorie patriotică (şi cu această ocazie cer înlocuirea numelui de Ungrovlahia, menţionat în toate izvoarele bizantine, cu Valahia, sau chiar mai patriotic, cu Ţara Rumânească - cum i s-a spus mult mai târziu), ci el, Mihai Vodă era un mare vizionar, topit de dragoste după neamul său. Dovadă a sentimentelor nobile care l-au animat stau cuvintele cronicarului muntean Radu Popescu, care, câteva zeci de ani mai târziu, îi glorifică faptele ca Mare Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei, consemnând pentru posteritate : „Mihai vodă au supus pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea pă toţi ca pe neşte măgari.“ Şi în tot ce-a întreprins pentru neamul său, iar nu pentru propria-i pohtă ce-o pohtise, Mihai a mers la sigur, căci şi-aici, ca şi la Călugăreni, a fost mâna lui Moş Nicolae, iar el a mers pe mâna lui.

            Bine, bine, dar mâna !? De unde avea Mihai Bravu aşa bunăciune de moaşte? Păi mâna se ştie, i-a fost dăruită de către arhiepiscopul de Bari ca să-i folosească împotriva luptei antiotomane pe care urma s-o pornească, contra a două pungi de galbeni, tranzacţie încheiată de un negustor italian bogat. Dacă negustorul cel cinstit nu a băgat pungile în propria-i vistierie, atunci afacerea cu traficul de oase supersfinte a fost una profitabilă pentru ambele părţi, căci na, până la urmă ce înseamnă două pungi de galbeni faţă de un milion cincisute de mii de galbeni peşin, cât îl costase pe Măria Sa tronul Valahiei, cumpărat de la Înalta Poartă? Două pungi de galbeni pe câteva carpiene, metacarpiene şi falange făcătoare de minuni? Ha, pomană curată!   

            Aaa...  că pe de altă parte arhiepiscopul de Bari nu avea voie să clintească niciun oscior moşnicolaid fără o bulă din partea papei, ca atunci când Catedralei Saint-Nicolas de Fribourg din Elveţia i-au trebuit 85 de ani de la acordul de principiu al Vaticanului până la transferul efectiv al humerusului sfântului, asta este o altă socoteală. Când se pune problema ca Moş Nicolae să facă minuni pentru ortodocşii români, el nu ţine cont de restricţii, le face. Iar faptul că în 1087, cu aproape cinci secole înainte, cavalerul Aubert de Varangéville îi şterpelise mâinii drepte a sfântului Nicolae, degetul mare cu care el binecuvânta, deget aflat şi în ziua de azi în relicvariul Catedralei Saint-Nicolas-de-Port din Lorraine din Franţa şi că prin urmare mâna dreaptă a sfântului nu mai era chiar toată la data la care Mihai a primit-o întreagă, asta nu ne mai priveşte pe noi. Ce mai contează cine a păcălit pe cine, minunea e minune şi nu trebuie cercetată.  

            De parcă ar fi singurul caz de moaşte dubitabile!? Păi cine să-şi mai bată azi capul cu moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul, al cărui deget se află în prezent la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologu din Vlădiceni, Iaşi!? Parcă îi pasă cuiva că atunci când i s-a descoperit mormântul, nu se afla niciun oscior în el!? Şi ce dacă mormântul era gol iar moaștele lui nu au fost descoperite niciodată, ce ne priveşte asta pe noi? Păi noi am avut la Mănăstirea Slatina din Suceava chiar și capul său. Business is business. Te pui cu minunile!?                                                                                                                                   
            Stai aşa, că era să uit! Dacă vă vine pohta de pupat moaşte, este necesar să ştiţi că mâna dreaptă cu care Sfântul Ierarh Nicolae, sau poate altcineva, se ştergea undeva, se află în centrul Bucureştiului, la kilometrul zero, la biserica Sf. Gheorghe Nou. Satisfaceţi-vă pohta ce-o pohtiţi şi pupaţi-o fără teamă, deoarece mâna este ferecată în argint, care argint, se ştie, este bactericid. Aşa că puteţi merge în orice zi, numai în noaptea de 5 spre 6 decembrie să nu vă duceţi, deoarece atunci Moş Nicolae umblă pe la casele românilor şi pune bomboane şi nuiele în ghetuţele copiilor... cu mâna dreaptă. 
Atenţie!
Acest articol este un fel de pamflet... Ştiut fiind că adevărul este de cele mai multe ori indigest, am dat-o pe glumă.                     

GAINA BIOCENTRICA

GĂINA BIOCENTRICĂ©                             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar. De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte. Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
            Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul. Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
            Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
            Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar. De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte. Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
            Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul. Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
            Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
            Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar. De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte. Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
            Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul. Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
            Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
            Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar. De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte. Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
            Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul. Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
            Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
            Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

CHANNELING, CHANNELERS & ENTITIES

Totul despre channeling

1. Channeling-ul este o stare de transă, în care mediumul face o conexiune psihică cu o entitate spirituală.     
sursa: http://fymaaa.blogspot.ro/2011_06_01_archive.html

2. Channelingul este un act de Graţie şi înseamnă să fii conectat cu un anumit tip de conştiinţă care este diferită de conştiinţa de zi cu zi. Channeling în transă când channeler-ul (mediumul) pleacă din corpul său iar corpul este ocupat de entitate. La întoarcere mediumul nu ştie nimic din ceea ce a transmis. Channeling conştient când ştii tot din ce spune entitatea şi evoluezi spiritual mai repede.     
sursa: http://www.vywamus.ro/arhiva/interviu.pdf

3. Channellingul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe cu conştiinţă înaltă, inclusiv ingeri – dar nu doar atât – ci şi cu spirite ale naturii, entitati non-fizice sau chiar animale si animale de companie. Intr-un fel, o persoană se transformă… într-un fel de telefon, pentru ca fiinţele cu conştiinţa înaltă şi oamenii să poată comunica.... “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.”
sursa: http://elenacocis.ro/stiinta-spiritului-lectia-3-channelli…/

4. Channeling-ul este procesul de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu, pentru a te conecta la „legătura” ta cu astralul, proces care poate fi comparat cu deschiderea unei porţi de vibraţie spre supraconştiinţa cosmică.            
sursa: http://www.almeea.ro/channeling-ul-conectarea-astrala-cu-u…/

5. Channelingul este procesul prin care o persoană acţionează ca medium pentru a deschide canale sigure şi porţi catre o altă dimensiune şi de a lega relaţii cu entităţi din aceasta dimensiune şi accesarea Înaltei Lumi Spirituale sau a Conştiinţei Cosmice, cunoscută sub numele de Dumnezeu. sursa: http://www.dezvoltarium.ro/detalii-art…/ce_este_channelingul

6. Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animale de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi permisiunea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
sursa:http://intl.crimsoncircle.com/…/Ceî…/tabid/4519/Default.aspx

7. „Channeling“-ul este organizarea unui canal convenţional de legatură cu acele fiinţe care pot fi socotite Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treaptă superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Pentru aceasta sunt folosite cele mai diferite mijloace. În acest articol vom analiza „channeling“-ul care are loc cu ajutorul darului de a stăpâni mai multe limbi.
sursa: http://www.esoterism.ro/ro/accesakasha.php

8. Channelingul, practică ezoterică a anumitor persoane care mediază comunicarea cu spiritele morţilor sau alte persoane sau entităţi (practică adeseori întâlnită şi la masoni). Channelingul este practicat de către spiritişti, clarvăzători, vrăjitori, practicanţii Vodoo şi grupurile New Age (noua eră). Subiecţii implicaţi se lasă posedaţi de către nişte entităţi extradimensionale (demoni) care fiind înafara dimensiunii noastre pot accesa diverse informaţii în schimbul unor servicii... în special ritualistică şi practici oculte şi enegie cu vibraţie joasă. Aceste entităţi se dau fiinţe spirituale superioare, sau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară.  
sursa:http://necenzuratmm.ro/…/41088-channelingul-o-practica-sata…

9. Din punctul de vedere al neuropsihologiei, channelingul este doar o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre – chiar dacă este o expresie neobişnuită.
Ca psihoterapeut şi ca persoană care a fost implicată în studierea creierului, timp de peste zece ani, consider channelingul – în general – ca un gen de psiho–artefact transpersonal. Vreau să spun prin aceasta că informaţiile (sau mesajul) care sunt transmise prin acţiunea de channeling se nasc dintr-o interfaţă între psihologia personală şi aspectele transpersonale ale celui care face channeling.         
Tom Kenyon  
sursa: http://tomkenyon.com/ganduri-si-remarci

10. “în opinia mea peste 95% din aşa-zisa informaţie pe care cei mai mulţi channelers o obţin este eronată, în sensul că ea reprezintă fie un joc al imaginaţiei, fie o percepţie incompletă. Chiar denumirea de channeling îţi arată că trebuie să te aştepţi la ceva care este diluat, care este doar o informaţie „canalizată”, adică o informaţie care pleacă de la sursă având o anumită structură, dar despre care nu se ştie cât şi în ce fel va ajunge la destinatar.
De fapt, channeling-ul este o formă superficială de telepatie, care se poate uneori transforma chiar într-o formă de mediumitate. În mod cert, ea depinde foarte mult de capacităţile celui care realizează şedinţa de channeling.     
Dacă ai o minimă pregătire spirituală, poţi să identifici destul de repede impostura sau fantezia care sunt manifestate în acest domeniu al channeling-ului. În ultimii ani am observat o adevărată inflaţie a celor care fac „channeling” şi care îşi prezintă plini de veselie „producţiile”. Acestea variază de la platitudini exasperante, până la fantezii uluitoare. În cel mai bun caz ele reprezintă exerciţii de retorică, dar în niciun caz nu exprimă adevărul. Imaginaţia bogată şi interferența mentalului provoacă multe probleme în expunerea realității. Mulţi dintre channelers sau „telepaţi” pur şi simplu inventează, chiar dacă ei sunt siguri că spun adevărul. Şi totuşi, de cele mai multe ori se dovedeşte că nu este aşa.     
Trist e faptul că mulţi oameni ascultă şi chiar cred, în bunele lor intenţii şi în sinceritatea lor, ceea ce află de la aşa-zişii „chanellers”. A devenit de bon-ton să auzim că se realizează „channeling” cu Sfântul Petru, cu Maria Magdalena, cu Cleopatra sau cu Metatron. La fel, channeling-ul a înflorit şi în ceea ce priveşte civilizaţiile extraterestre, el este la modă. Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar ele nu rezistă probei timpului şi nici probei bunului simţ. În cele din urmă, cel care face channeling ajunge să creadă el însuşi în propriile lui fantezii, ceea ce este cu atât mai grav, pentru că atunci limita dintre imaginaţie şi realitate dispare.”  
sursa: http://www.galactis.net/?p=1356

Notă: Descrierea fenomenului pare sinceră, însă doar pare, căci autorul afirmă că doar el este în comunicare directă cu siriusienii. Concluzia? Nu mai cumpăraţi canalizări de la alţii, că ăia sunt escroci, cumpăraţi doar de la mine.

Videoclip edificator:

Ce este channeling-ul         
Păi este de toate. În primul rând el este o formă naturală de comunicare care este o formă superficială de telepatie. Apoi... ba nu, el de fapt este o stare, nu o formă, o stare de Graţie. Stare!? Ha! Pardon! El este o capacitate înnăscută, pe care o posedă cei mai mulţi dintre noi. Dar nici asta nu e bine deoarece el este o expresie, o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre, un gen de psiho–artefact transpersonal. Ha! Ha! Nu este nici formă, nici stare, nici expresie şi nici capacitate şi nici gen de psiho-artefact transpersonal. Channeling-ul este o practică ezoterică. Ba nu-i nicio practică este doar o simplă organizare a unui canal conventional de legatură, dar în orice caz ceva diluat. Ce organizare? Nu-i nicio organizare este un proces de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu.            
Şi totuşi... o definiţie cât de cât satisfăcătoare tot putem obţine de-aici. Aşadar, channeling-ul este acea capacitate înnăscută sub formă naturală de stare de graţie a unui proces diluat de organizare a unei practici ezoterice de telepatie superficială, care este o altă expresie a potenţialului creierului sau minţii noastre de deschidere al unui canal de comunicare energetic şi de lumină propriu, gen psiho-artefact transpersonal.
Clar?

Entităţile
Odată lămurite acceste lucruri este cazul să observăm atent cu cine anume se face channeling-ul. Prima concluzie care reiese este aceeea că channelingul este posibil doar cu entităţi nevăzute, de genul prinde orbu’ scoate-i ochii. Acestea sunt entităţi spirituale extradimensionale (demoni) care se dau fiinţe spirituale superioare, sau se dau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară înaltă, inclusiv îngeri. Tot aici sunt incluse şi spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar animalele şi animalele de companie, care tot entităţi spirituale extradimensionale (demoni) ar veni. Aceste entităţi spirituale impostoare sunt de fapt Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treapta superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Prin ele channeler-ul accesează Înalta Lume Spirituală sau Conştiinţa Cosmică, cunoscută sub numele de Dumnezeu.       
Bref, Dumnezeu sau Conştiinţa Cosmică care este un anumit tip de conştiinţă diferită de conştiinţa de zi cu zi conţine numai demoni (draci), extratereştri şi animale de companie - de fapt nişte dezinformatori ordinari, care transmit informaţie eronată în proporţie de 95% -.

Note necesare:           
1. Dar cum ”inconştientul este corp comun cu Conştiinţa Cosmică” după spusele eminentului om de ştiinţă spiritualistică General Prof. univ. dr. scriitor Dumitru Constantin Dulcan, şters din Wikipedia din motive de igienă ştiinţifică, atunci înseamnă că entităţile extradimensionale cu vibraţie înaltă care sunt demonice şi cu vibraţie joasă provin de la Dumnezeul din capul channeler-ului.  
2. Dincolo de Conştiinţa Cosmică se află Supraconştiinţa Cosmică, adică mai precis Supradumnezeul dumnezeului şi cristoşilor cui a inventat Supraconştiinţa Conştiinţei Cosmice.

Cum comunică entităţile
Ca să te înţelegi şi să comunici cu entităţile trebuie neapărat, deşi nu e musai, ca tu, ca channeler să ai vibraţii înalte. Şi-apoi nu trebuie să cunoşti mai mult decât puţina ta limbă maternă. Ştiu ele destule limbi străine ca să-ţi mai baţi tu capul cu traduceri. Dacă ele însă nu folosesc limba ta sau o limbă de circulaţie internaţională şi în special engleza, că doar termenul de channeling a fost inventat de canalizatoarea americancă JZ Knight - alias Ramtha, atunci, pentru vibraţiile înalte poţi descărca orice limbă doreşti din Akasha, iar pentru vibraţiile joase precum şi pentru alte limbi inventate care nu se folosesc pe Terra, din Kakasha. Şi dacă nici aşa nu merge, atunci nu este nevoie să descarci nimic deoarece, citez: “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.” Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.”

Entităţile lucrative şi canalizatorii lor oneşti  
Vywamus este o conştiinţă sub forma unei fiinţe de lumină de vibraţie foarte înaltă. Este o entitate non-fizică de Lumină care face parte din Logosul Universului. Este Sinele Superior al Maestrului Înălţat Kumara, cel ce ţine Pământul în mâinile lui. Vywamus are capacitatea să se uite profund în subconştientul nostru unde avem depozitate sisteme de credinţe, emoţii negate şi reprimate care alcătuiesc Umbra Sinelui. Le scoate la suprafaţă şi le vindecă. (Manuel Christian Maurer – terapeut german acreditat la DGH, iniţiatorul şi fondatorul Centrului Vywamus România)   
Quado este o entitate spirituală (channeler Carrie Hart) ca o minge strălucitoare de energie, care se apleacă să salute channeler-ii.          
Lord Kryon este o entitate magnetică (channeler Lee Carroll) din Serviciul Magnetic. El si echipa sa angelică au lucrat relativ recent la realizarea grilei de cristal a Pământului şi ajută efectiv la trecerea pământenilor în Noua Eră, în Noua Energie. Şcoala Kryon a fost certificată de OMSP (Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Publică) care nu există.     
Torah (channeler Shawn Randall)   
Bashar (channeler Darryl Anka – fost designer de efecte speciale la filme SF)    
Tobias (channeler Geoffrey Hoppe)
Colectivul Pleiadian (channeler Wendy Kennedy)
Chief Joseph (channeler John Cali)
Ramtha este o entitate suverană, care a trăit acum foarte multă vreme în urmă, pe Terra (channeler JZ Knight, zeiţă milionară) şi care îşi îndeamnă adepţii să se îmbete mangă cu vin. Face bine.           
Abraham (channelers Jerry and Esther Hicks)        
Consiliul Andromeda (channeler Tolec)    
Comandantul Ashtar, este şeful poliţiei galactice cu o trupă formată din maeştri extratereştri ascensionaţi şi îngeri (channelers Greg Giles, Elizabeth Trutwin,) împreună cu Federaţia Galactică a Luminii (channeler Greg Giles) vezi Apocalipsa 21.12. 2012
Lord Sananda sau Iisus Cristos este o fiinţă de lumină care colaborează cu Ashtar & Space Brothers, specializat în munca cu greys-ii şi reptilienii .    
Lady Magnus, (channelers Godfre Ray King, Pearl Dorris)           
Polaris şi Michael (channeler Karen Murphy alias Tallya)            
Arhanghelul Metatron (channeler James Tyberonn)         
Arhanghelul Mihail, (channeler: Susan Elsa, Ronna Herman)      
Pan semizeu  
Kwan Yin zeiță, (channeler Laura Lee Lizak)         
Sanat Kumara, maestru înălţat (channeler Jenny Schiltz) 
Lord Maitreya (channeler Graham Dewyea)          
Zamolxe zeu (channeleri Mihaela Palade, Daniil - din care rezultă că Zamolxe este idiot - http://daniilsihastru.blogspot.ro/…/mesaj-de-la-zamolxe.html - Melfior-Ra)       
Graalienii sau copiii Graalului sunt copiii lui Isus şi ai Mariei Magdalena          
Zamolxienii, (channeler anonim Remer Ra)           
Ramanezii vin din Marele Soare Central însoţiţi de îngeri solari  
Dumnezeu (channeler Neale Donald Walsch)         
Mama Divină (channeler - Linda Dillon) ea lucrează la Compania Cerului, Consiliul Iubirii împreună cu Arhanghelul Mihail.  
Adama (channeler Anna Merkaba)  
Drunvalo Melchizedek (channeler Rahasya Poe şi Dhara Remos)            
Hatori (channeler Tom Kenyon)      
Contele de Saint-Germain (channeler David Christopher Lewis)
Thoth atlantul (channelers Contele Incappucciato, Debbie Summers, Cristina Puzio). După ce a dat-o-n bară cu incapuciatu, acum Thoth face channeling cu alţii: Amara Tia Ann, Gillian MacBeth-Louthan, Dylan Gilbert.    
Djehuty alias Thoth - (channeler Tom Jacobs)       
Thoth şi Înaltul Consiliu Sirian (channeler Ce Ann Tay)
Salomé (channeler Kris Won)          
Amaritha (channeler Elena Diana)  
Diverşi extratereştri (channeler Nancy Lieder)     
Extratereştrii de pe planeta Clarion (channeler Dorothy Martin) - vezi şi apocalipsa 21.12.1954
Matei (channeler Suzanne Ward)     
Simion fiinţă de lumină (channeler Jill Mara)        
Saul (channeler John Smallman) asigură susţinerea entităţilor din rai pentru trezire.       
Isus (channeler John Smallman) trezire prin iubire cristică.          
Isis (Lady of the Light) - "Spiritual Warrior of the Light." In my hand I hold the Sword of Truth (channeler Ronna Herman)

Gata, nu mai am răbdare. Sunt sute... crapă internetu’ de ei. Şi-apoi să ştiţi că ăla negru de respira greu... era tacsu’ mă.    

Mesajele Universului [Tuning In - Spirit Channelers In America] from Adina Amironesei on Vimeo.

Concluzii
Channeler-ii nu mint, nu mistifică, nu inventează, nu prostesc lumea, ci entităţile cu care fac channeling sunt impostoare şi leşinate după bani... Channeler-ii sunt doar businessmen de bună credinţă, care doar profită de minciunile entităţilor luând banii de la naivi şi visători, pe cursurile de iniţiere ale şcolilor de evoluţie personală pe care le-au cerut entităţile şi de pe cărţile lor cu minciuni.

film documentar entităţi:      
http://documentare.digitalarena.ro/intrand-pe-frecventa-ca…/
cel mai bun link.        
http://www.scritub.com/d…/EXTRATERESTRII-CELEBRI13319513.php
maeştri impostori      
http://abundancesymphony.com/…/10-questionable-gurus-and-i…/

Dan Ioaniţescu