PRICURICIUL PADURII

 

EU OBLIO

Ma cheama Oblio si m-am nascut intr-o viata anterioara, in anul de gratie 1295, intr-un bordei vegetal incropit din busteni, printre radacinile din scorbura aflata la baza unui arbore urias, undeva in inima unei paduri seculare din Europa Occidentala. Intaiul nascut in aceasta familie am fost eu, iar nu mult mai tarziu, cam dupa doi ani, a aparut pe lume si sora mea. Desi nu mi-au ramas decat amintiri vagi despre familia in care am crescut in vremurile acelea, pot sa afirm fara sa gresesc ca era o familie armonioasa,  alcatuita firesc si natural, cel putin pentru intelegerea vietii de atunci. Daca ar fi insa s-o inteleg cu ochii de-acum bunaoara, n-as mai putea spune cu toata convingerea ca era una oarecare, caci eram destul de diferiti ca infatisare. O singura trasatura comuna insa, dar esentiala si elovcenta, scotea in evidenta rudenia tuturor membrilor familiei noastre si anume forma alungita a urechilor. Toti aveam urechi lunguiete si ascutite spre extremitatile superioare, ceea ce ne-a conferit intotdeauna certitudinea apartenentei la aceeasi rasa. Chiar daca diferiti in aparenta, in esenta faceam cu totii parte din marea familie a elfilor, fiinte libere ca pasarile cerului.

Tatal meu, cu care pe parcursul vietii nu am avut o relatie prea stransa, desi avea aparenta unui barbat puternic, nu era o fiinta umana pe de-a-ntregul, ci mai degraba era materializarea unui spirit nepamantean. Stiu asta pentru ca il simteam diferit, fata de cum o simteam pe mama bunaoara si cu toata grija pe care ne-o purta, desi nu a fost niciodata o aparitie permanenta in casa noastra, trebuie sa marturisesc ca nu stiu nici acum din ce lume venea, pe unde umbla si care ii erau indatoririle de pe Pamant sau de aiurea. Am trait mereu cu convingerea ca avea de dus la indeplinire sarcini importante. Din pacate, cea mai mare parte a amintirilor despre tata au ramas invaluite in ceata. Imi amintesc doar de chipul lui hirsut, cu parul si barba negre-pana, mereu zburlite, cu suvitele razvratite care-ncotro, ca si cum tocmai ar fi trecut printr-o furtuna. Avea tenul alb, ochii negri, nasul usor acvilin si o privire extrem de intensa si de patrunzatoare. Tata avea o personalitate foarte puternica, era taciturn dar chiar si-asa, cu toata putinatatea vorbelor pe care ni le adresa, cand intra seara in coliba mirosind a ploaie, a padure si fan proaspat cosit, si se aseza in coltul lui preferat din stanga cuptorului si ne veghea in tacere, parca se umplea tot locul de prezenta lui si de fiecare data ii simteam caldura si bunatatea sufletului.

sursa foto

Singura fiinta omeneasca din familia noastra era mama dar ca sa fiu drept, nici macar ea nu era pe deplin umana, caci undeva, candva, pe linia ei genetica, avusese un stramos elf. Mama mea era o frumusete cuminte. Avea o fata usor prelunga, bronzata si cu trasaturi armonioase, sprancenele i se arcuiau cuminti peste ochii mari, verzi, cu  gene lungi, gura senzuala, iar parul blond, in suvite grele lasate sa cada peste umeri, il purta intotdeauna cu carare pe mijloc si corect pieptanat. Se imbraca modest, fara podoabe si purta de obicei o rochie simpla, lunga, de culoarea frunzelor uscate de nuc. Imi amintesc de chipul ei cuminte, de fata usor bronzata, de privirea clara, blanda si intelegatoare si de dragostea si tandretea pe care o degajau gesturile ei.

Cat despre sora mea mai mica, marturisesc ca nu ma leaga o amintire prea clara, dar ceea ce pot spune cu certitudine este faptul ca ea, fata de ceilalti membri ai familiei noastre, nu avea trasaturi umane. Mi-o amintesc destul de vag, mai mult ca pe o mica jivina cu blana bruna, semanand mai degraba cu un catel dolofan, cu ochi umbrosi si cu un botic lataret si zambitor din care se iteau cateva fire de par albe si lungi. Si chiar daca nu-mi aduc aminte sa ne fi jucat impreuna, desi cu siguranta acest lucru s-a intamplat, atat eu si sora mea, am avut firi independente si libere si in orice caz am fost doi copii buni, blanzi si ascultatori. Amintirile despre ea le-am pierdut, dar faptul ca nu le mai am ma indeamna acum sa cred ca ea nu a jucat un rol prea important in existenta mea de atunci.

Eu nu am avut nicioadata statura si forta fizica a oamenilor obisnuiti, ba chiar dimpotriva as putea spune, caci iata, la varsta de doazeci si cinci de ani, aratam gracil si cu trup de adolescent imberb. Mi-am vazut infatisarea. Mostenisem de la mama ochii verzi, mari si rotunzi, nasul drept, gura frumos arcuita precum si culoarea  parului de un blond canepiu, in schimb suvitele care nu se lasau domesticite si falfaiau rebele in bataia vantului le primisem de la tata. Desi stiam ca latura omeneasca a fiintei mele si perfecta aparenta de om am mostenit-o de la mama mea, caci pana la urma jumatate din mine chiar eram om, nu am avut niciodata constiinta neapartenentei mele la rasa umana. Dualitatea nu m-a preocupat niciodata chiar daca eram om in prezenta oamenilor si elf in sinea mea. Stiam ca sunt om si ma comportam ca un om de fata cu alti oameni dar eram mult mai multumit si  imi  regaseam mult mai bine rostul in mijlocul padurii, ca elf . Mi-am trait astfel existenta in modul cel mai natural, fara resentimente si fara sa consider ca a fi elf ar fi putut constitui o anomalie sau o ciudatenie in ochii oamenilor. Eram elf pur si simplu, si mi-am trait conditia de elf de-a lungul intregii mele vieti in armonie cu natura si in mijlocul ei, cu acelasi firesc cu care spiritele sau oamenii si-au trait fiecare vietile lor, in contextul care le-a fost harazit.

Am avut o copilarie frumoasa, linistita si fara constrangeri, caci parintii mei nu m-au oprit niciodata de la nimic. Nu am invatat sa scriu sau sa citesc, am fost nestiutor de carte caci, traind permanent in inima padurii, de invatatura si mai ales de scoala, nici nu putea fi vorba. In schimb vedeam energii de toate formele si de toate culorile. Am invatat jucandu-ma cu plantele, cu gazele, cu pasarile si cu animalele padurii, armonizand cu mainile, asemeni unui dirijor, energiile tuturor formelor de viata, mai intai pe langa casa, apoi, pe masura ce cresteam, pe o arie de padure tot mai mare, ajungand ca la maturitate sa am in grija cea mai mare parte a tinutului in care imi duceam veleatul. M-am vazut in toate varstele. Copilaria, adolescenta si prima tinerete le-am petrecut cunoscand prin practica darurile si harul cu care am fost inzestrat si am inteles singur care imi era menirea. La maturitate infatisarea si energiile mele erau deja modificate. Parul mi se inchisese la culoare, aveam de-acum o barba neagra tunsa ingrijit si incepusem sa seman tot mai mult ca infatisare, ca forta si putere energetica cu tatal meu. Munceam intens si cu placere si eram constient in permanenta de puterea mea. La batranete albisem complet, pletele si barba imi devenisera colilii si umblam invesmantat intr-o camasa alba, lunga pana la calcaie. Ajunsesem de-acum unul dintre marile spirite intelepte ale padurii. Devenisem singura fiinta din tot tinutul acela care putea sa armonizeze energiile ei, cu alte energii, mult mai mari si mai puternice din univers si parca si structura materiala a corpului  suferise in timp modificari. Stiam ca menirea mea era sa fac in asa fel incat simfonia naturii sa se integreze perfect in marea simfonie universala. Si asta am facut toata viata.

Am trait intotdeauna singur si nu m-am plictisit niciodata. Urmasi nu am avut, dar nici nu am regretat vreodata acest lucru iar moartea mea a fost frumoasa si usoara, la fel ca ultima palpaire de flacara a lumanarii. Spre sfarsitul vietii, la fel cum observasem ca se intamplase si parintilor mei, am vazut cum energia mea interioara incepe sa se imputineze si sa paleasca incet-incet, pana cand, intr-un amurg de vara m-am stins definitiv si fara urma de regrete, la poalele unui stejar urias, contempland asfintitul. Mi-am vazut aura cum paleste si esenta fiintei mele, sufletul, cum mi se rasfira si se uneste cu sufletul padurii. Spiritul meu a parasit trupul si s-a ridicat incet sa-si caute locul alaturi de celelalte Spirite surori. A fost firesc, a fost ca si cum ai respira sau ca si cum ai bea apa. Asa trebuia sa se intample si asa s-a intamplat... Trupul meu uscat invesmantat in alb a ramas pentru totdeauna in padure, dizolvandu-se incet la radacina stejarului. Venise noaptea.  Era anul de gratie 1381.

 Ingerul negru

Calauzit de catre ingerul vindecator pe l-am avut in timpul regresiei, un inger alb, luminos, impletit parca din filamente drepte, care radia imprejur o lumina slaba alb-difuza, mi-am vazut ingerul pazitor, cel care mi-a fost indrumator si ajutator in viata mea de elf. M-a impresionat caci era cu totul diferit fata de ingerul alb calauzitor. Era un inger inalt, frumos conformat, aproape atletic, dar negru ca abanosul, avand luciul si aparenta matasii. Aripile erau mari, compacte, mate si arcuite usor spre spate iar pe conturul lor am observat irizatii aurii. Aceleasi mici irizatii aurii apareau si pe pieptul ingerului sub forma unor mici simboluri aparent decorative. Nu stiu cum arata ingerul alb, calauzitor, caci nu i-am putut vedea fata, dar despre ingerul negru pot spune ca nu avea o infatisare umana. Ingerul avea capul ovoidal, fara urme de pilozitate, fata prelunga cu ochii oblici, migdalati si foarte alungiti in sus lipsiti de irisi si cornee iar barbia lui usor ascutita, se termina cu doua mandibule ca de furnica. Nu raspandea dar nici nu absorbea lumina. Degaja forta, calm si armonie. Nu m-am speriat si nu am avut nici cel mai marunt sentiment de nesiguranta in prezenta lui si nu l-am perceput ca pe un inger cazut, al intunericului, caci am realizat ca facea parte dintr-o cu totul alta familie de entitati ajutatoare, cu un alt gen de misiuni terestre, altele decat cele legate de soarta oamenilor. Facea parte din familia entitatilor responsabile cu armoniile naturii, cu mentinerea echilibrului intre energiile telurice, energiile vitale - relative la viata terestra - si cele cosmice. Era un altfel de inger.

Casa secretelor

E foarte dificil de povestit cam cum arata casa secretelor din simplul motiv ca nu este propriu zis o casa, nici pe dinauntru si nici pe dinafara. Daca norii ar avea consistenta albusului neintarit din bezea, daca ar arata ca niste cocoloase albe, concrescute unele din celelalte si nu s-ar afla in miscare de jur-imprejurul Pamantului, ci ar sta nemiscati, aruncati gramada intr-un spatiu nedefinit si daca in mijlocul lor s-ar casca un „ceva”, care ar putea parea un fel de gura stirba, sau un sezlong fara spatar sau forma interiorului unei casti de motociclist cu viziera ridicata, atunci imaginati-va ca acolo, inauntrul acelui „ceva” ar tebui sa existe "casa secretelor".  Ei bine, am intrat in acel loc nedefinibil si am descoperit o sala imensa, de o forma turtita, ovoidala, cu terase albe, neregulate,  nefacute de mana omeneasca, avand ochiuri negre pe suprafetele lor, de parca pentru cateva momente, spuma lasata de un val urias in retragere, ar fi incremenit in alb si negru. Daca la ceasta imagine mai adaugati si cativa pereti albi bombati concav sau convex si cateva coloane albe neregulate scaldate de o lumina alba si daca din pereti s-ar desprinde din cand in cand, niste stropi mari albi, usor luminosi de dimensiunea unor portocale, ca si cum ar picura in lateral, pe orizontala iar nu de sus in jos, ei, atunci sa stiti ca incepeti sa vedeti si interiorul casei... Nu m-am plimbat niciodata printr-o macrostructura organica sau prin interiorul vreunei celule si nici nu as fi avut cum, dar toate acestea impreuna cu imaginea unor bolti de pestera poate ar completa imaginea. Locul nu mi s-a parut chiar strain... caci in urma cu cativa ani, intr-un vis, vazusem unul asemanator, in aceeasi lumina alba, doar ca ianuntru era iarna, erau troiene si viscolea.  In orice caz, daca ar trebui sa asociez unei culori impresia generala a locului acela in care am intrat, atunci albul ar fi culoarea care ar domina impresia generala.

Am plecat din casa secretelor cu o amintire, tinand in pumn un globulet alb pe care il vazusem ca plutea in fata mea. Nu stiu sa spun din ce era facut acel globulet, caci din punct de vedere tactil nu mi-a lasat nicio senzatie. Mai degraba parea imaterial.

Va salut cu respect!

Eu Oblio 

foto

PRECIZARE:  

Orice asemanare cu numele unor personaje reale sau fictive este pur intamplatoare.  Sa nu carecumva sa va duca gandul la personajul tzuguiat din desene animate, si nici la tot felul de nick-name- uri sau avatare de pe net, ca sigur veti cadea in eroare! Adevaratul Oblio sunt eu, 

PRICURICIUL PADURII 

iar daca nu credeti ceea ce va spun, atunci

la revedere!

CIOCARLANUL

Motto: 

Lie, Lie,
Ciocârlie,
Zbori în soare
Cântatoare
Si revina
Din lumina
Pe pamânt
Cu dulce cânt! 

Poate numai pentru melodia lui George Enescu care te inalta si te cutremura si am merita sa ne consideram Buricul Pamantului.

 

 Apoi, daca este sa fim drepti si sa ne uitam mai atenti la noi, nu micuta ciocarlie este cea care ne mai defineste astazi sufletul de roman, ci din pacate cel cu care ne identificam este ciocarlanul, un fel de terci manelizat de ciocarlie cu marlan. Sau poate cu tiganusul (plegadis falcinellus)? 

Eheeee... ! Daca Decebal i-ar fi invins pe romani, alta ar fi fost soarta lumii astazi. S-ar fi rugat Uniunea Europeana cu cerul si cu pamantul de noi, ca s-o primim in Dacia. N-a fost sa fie! Baieti buni, da' n-am avut noroc! Dar daca totusi suntem unici, irepetetabili si geniali si nu ne dam inca seama?

NISCAI VIBRATII, DAR MAI INALTE

CONVERSAND CU I-NIMA 

Nimeni nu-i perfect.... Pe diverse straturi si niveluri de constiinta si vibratii, fiecare dintre noi este mereu altcineva. De ce ne-am feri de ceea ce suntem cu adevarat? Sa nu ne imaginam ca suntem doar intr-un anume fel croiti sau autoconstruiti, si ca vezi Doamne, de-acum suntem niste speciali. Genetic vorbind, diapazonul uman este foarte larg, cel putin in ceea ce priveste „vibratiile” personale ale fiecaruia.. Un amestec de de toate, asta suntem, caci daca nu ar fi asa, nu am putea comunica cu Universul, cu realitatea inconjuratoare sau unii cu ceilalti,  iar lumea s-ar stratifica pe comunicari paralele unele fata de celelalte: prostii cu prostii, mediocrii cu mediocrii si inteleptii intre ei. Si-atunci, in planul uman al comunicarii directe si imediate, nicio comunicare oblica nu ar mai fi posibila si ar aparea de-adevaratelea un nou Turn Babel al intelegerii intre oameni. Caci uite, cu limbile pamantului chestiunea comunicarii sa zicem ca s-a rezolvat. Ne descurcam cat de cat in engleza... sau in alta limba sau dupa caz, cu limbaje conventionale. Dar cu comunicarea cu aproapele cum vom proceda atunci cand spiritualisticii vor capata vibratii atat de inalte incat ei, vor deveni de neinteles pentru noi, muritorii de rand? Bineinteles asta doar in cazul sperantele lor de vibratii inalte se vor materializa in ceva concret, caci de la o vreme incoace am inceput sa ma indoiesc si de aceasta noua profetie paradigmatica. Pe unde vor scoate camasa bietii maestrii spiritualistici in 2013, atunci cand invataceii le vor ciocani la usa sa le dea banii pe cursurile de suprainaltare a vibratiilor inapoi?  

Daca este sa ne luam dupa profetiile indienilor Hopi, acum, dupa ce tocmai ne-am pacalit cu cele cu cutremurul si cu al treilea razboi mondial ale Babei Vanga si Mosului Nostradamus, parerea mea este sa va cumparati telescoape, caci: 

“Va veni o vreme când o stea albastră va apărea pe cer, iar strălucirea ei va lumina întunecimea nopţii. Această lumină albastră va aduce un vânt, un vânt care n-a mai fost văzut înainte pe Pământ de mult timp. Această stea albastră va aduce şi un foc, un foc atât de mare şi de fierbinte, încât va transforma materia Universului. Lumina albastră de la acea stea este semnalul că cea de a patra lume se va sfârşi. Steaua albastră va face ca oceanele să se ridice şi să inunde lumea. Aproape toate vietăţile vor pieri în această mare catastrofă”. 

Hai! Gata cu povestile despre 2012 si cu necredinta! Ochii pe cer si fiti atenti sa nu dati in gropi!

Nota: remarcile mele nu reprezinta rautati la adresa ezoteristilor autentici, ci, dupa cum bine stiti, sagetile sunt indreptate ca de obicei, asupra impostorilor.

DOAMNE IARTA-MA!

Doamne iarta-ma pentru prostia mea! Si pentru orgoliul meu! Iar pentru suferintele pe care le-am provocat aproapelui meu, cu voie sau fara de voie, te rog Doamne sa ma ierti! Da drumul inimii mele Doamne, sa se se umple de iubirea Ta. Amin! 

Va rog din suflet sa comentati de cinci ori inauntrul vostru si doar o singura data inafara, dar nu inainte de a asculta videoclipul.. Va multumesc, prieteni.

INGERI, ANGELOIZI, DEMONI, DEMONOIZI

Dragi prieteni si cititori, 

Iata un om despre ale carui pareri despre Nevazute, socotesc eu ca ar trebui sa ne apropiem cu mai multa atentie. Ceea ce spune este trecut prin filtrul propriei sale experiente in nevazut, ceea ce, fie vorba-ntre noi, nu-i de colea. Il cheama Eldariel pe numele lui de autobotez si l-am gasit printre prietenii lui Adi. Bine ai aparut Eldariel! Iti multumesc ca ai acceptat sa postez acest articol si ma simt onorat sa-ti fiu gazda. 

Ingeri, angeloizi, demoni, demonoizi

Observatie:  De la inceput atentionez ca termenii folositi aici,  i-am folosit cu sensul dat de mine lor,  si nu ii asociati cu sensuri din alte parti,  altfel veti rata mesajul.  Mai mult,  nu va agatati de denumirile din acest articol,  ci incercati sa aveti o perspectiva mai larga despre subiectul in cauza.

In cea mai mare parte pana acum s-a discutat pe scara larga despre ingeri si demoni.  Cele mai mari culturi spirituale umane vorbesc despre aceste doua grupuri de fiinte la comun.  Mari invatati,  profeti,  maestri spirituali pomenesc de ingeri si demoni, dar ce sunt acestia de fapt ?

Eu am inteles (de pe urma experientelor mele) ca ingeri,  arhangheli,  heruvimi,  serafimi,  tronuri,  etc.,  si demoni,  sunt de fapt denumiri foarte subiective ale unor fiinte mult mai variate decat aceste catalogari. Nu e atat de importanta denumirea lor,  pe cat ceea ce sunt,  ceea ce reprezinta ca si entitati in raport cu noi.  Evident,  si noi ca oameni suntem tot niste fiinte spirituale,  insa posedam o proiectie fizica,  pe cand ingerii si demonii nu au sau au avut candva (sau unii spun ca mai au si azi,  rar).

Ideal ar fi sa luam pe rand toate referirile din Biblie (spre exemplu)  si sa le analizam si sa detaliem,  dar voi incerca sa fac o sinteza.

Incep prin a spune ca precum si noi avem un Spirit,  asa si ingerii si demonii au o Sursa a lor,  un Spirit care nu este nici inger nici demon,  ci o forma de constiinta care experimenteaza Creatia prin aceste forme.

Trebuie sa fie clar faptul ca exista asa-numitul regn angelic care nu mereu a fost acelasi cu ingerii biblici. Regnul angelic este caracterizat,  ca si tel evolutiv,  de servire,  oferire a propriei fiinte altor fiinte,  de ajutor,  asa cum se stie in general despre ingeri.  Dar ei nu ajuta doar fiintele umane si nu se gasesc doar in zona Sistemului Solar.  Aceste fiinte se afla pe o treapta de vibratie nu superioara,  ci mai energica decat corpurile noastre fizice,  avand o energie careia candva i se putea atasa o proiectie fizica.  Cu alte cuvinte, candva ADN-ul uman permitea conectarea vibratiei unui Inger cu vibratia unui corp neinsufletit,  dar in formare,  in trupul unei mame om.

In prezent astfel de contopiri au loc mai rar,  si doar in conditii speciale,  deoarece acel Inger trebuie sa-si constranga vibratia constiintei sale intr-atat incat sa poata faca legatura cu un corp fizic in care sa se nasca.  Daca nu poate realiza aceasta conversie sau este realizata defectuos,  viitorul copil om-inger poate muri inainte de nastere,  la nastere sau in primii ani de viata.  In schimb,  cand conversia este potrivita,  un inger poate sa devina om.  Acest privilegiu este rezervat doar unui grup restrans de fiinte angelice,  care au atins un anumit stadiu in evolutia lor de constiinta,  stadiu in care se poate detasa complet de forma sa angelica si poate sa patrunda intr-un corp uman.  Este greu de inteles poate,  dar a trai ca om este foarte diferit de a trai ca Inger.  Exista diferente pe atat de mari pe cat ar fi pentru un om sa traiasca precum o planta,  sau o planta sa traiasca precum un om.  Adaptarea cere un efort mare.

Acum,  despre asa-numitii "ingeri" care nu apartin rasei angelice,  pot sa spun ca apartin multor rase galactice.  Ei s-au prezentat oamenilor ca niste fiinte de o radiatie foarte pregnanta si puternica, care este insasi constiinta lor prin care percep Creatia in profunzime.  Profetii sau maestrii carora li s-au aratat au perceput aceasta radiatie ca fiind lumina foarte intensa,  desi nu are de-a face cu lumina fizica (pentru ca, spre exemplu unii din cei prezenti ii puteau vedea pe acesti "ingeri" si altii nu,  desi se aflau unii langa altii). Dupa cunostintele mele exista peste 80.000 de rase de fiinte spirituale (fizice sau nefizice) in toata Galaxia Calea Lactee,  desi numarul acesta poate urca la miliarde.  Din numarul acesta imens,  un grup relativ restrans au intrat in contact cu oamenii,  si multi i-au numit in vechime "ingeri",  fiecare cu caracteristicile sale mai mult sau mai putin asemanatoare cu ingerii autentici.  Ca sa facem diferenta,  eu ii numesc Ingeri si Angeloizi.

Spuneam mai sus de pseudo-lumina entitatilor spirituale care au fost confundate cu ingerii (desi si ingerilor adevarati li se aplica aceasta descriere a radiatiei constiintei lor).  Aceasta radiatie la unele fiinte are un efect intepator,  ofensiv,  sau aspirator (de energie vitala in principal).  In perceptia multor oameni, apareau in forme hidoase (reprezentand insasi ofensivitatea fiintelor fata de oameni)  si culori sau nuante negricios-rosiatice de multe ori.  Prezenta lor era insotita de mirosuri de sulf,  ars,  sau altele greu de suportat.  Din nou,  este vorba de aceasta radiatie a constiintei lor care in plan fizic sau pe planul constiintei oamenilor care le vedeau,  aparea ca si ceva respingator,  daunator,  infricosator.  Aceste fiinte au fost denumite cel mai des drept demoni.  Acum,  exista doua categorii de "demoni",  la fel ca la ingeri: asa-numitii demoni reali din regnul demonic,  si "demonii" generali,  care sunt fiinte confundate cu cele din regnul demonic.  Pentru diferentiere,  i-am numit Demoni si demonoizi.

Sa spun cate ceva despre cei autentici.  Precum Ingerii,  acestia au o cale evolutiva a lor proprie.  Se spune despre demoni ca sunt "decazuti" ca au fost candva ingeri si au fost alungati din "Rai".  Alungarea asta mi se parea o mare aiureala,  motiv pentru care am cercetat mai atent.  Ce am gasit a fost faptul ca demonii nu au fost deloc alungati de nicaieri.  In schimb au fost emisi candva din Creator ca si entitati de "lumina" (dar nu ingeri!),  adica cu o constiinta radianta,  puternica,  expansiva,  insa ulterior constiinta lor s-a restrans si a capatat alte caracteristici;  s-a "intunecat".  De-a lungul evolutiei lor, unii au ales sa exploreze calea evolutiei lor prin a-si nega Creatorul si Sursa,  precum si Sinele lor spiritual,  desi asta era doar o alegere a Spiritului lor,  de a cunoaste si calea asta.  Unii dintre ei au ajuns sa inteleaga ca totusi,  exista un Creator si ca oricat L-ar respinge,  tot vor face parte din El pe vecie.

Exista in randul lor demoni care isi folosesc constient fiinta pentru a testa alte fiinte,  a le supune sclaviei si controlului,  pentru ca aceste fiinte sa invete o lectie dura dar necesara:  cum sa fie stapanii propriei lor fiinte.  Apoi exista entitatile demonice planetare,  care se gasesc in sferele de energie ale diferitelor planete,  din nou cu diverse roluri printre care si cel mentionat mai sus.  Lista poate continua mult.

Maleficitatea nu este o trasatura intrinseca a vreunei fiinte.  NU EXISTA FIINTE ABSOLUT MALEFICE IN UNIVERS !

Maleficitatea este determinata de interactiunea dintre doua entitati:  felul cum se comporta una fata de alta.  Eu prefer sa evit "malefic" si sa folosesc "daunator" sau "distrugator".  Focul este pe-atat de malefic fata de corpul nostru fizic,  pe cat este un demon fata de sufletul nostru;  este in propria lui natura sa ne ofenseze,  sa ne atace,  sa ne distruga sau sa fure ceva din noi,  dar asta nu-i face pe ei cu nimic malefici unul fata de celalalt.  Este totul un subiectivism.  Cu atat mai mult,  nu exista fiinte absolut intunecate in Univers:  fiecare detine "samanta" Sinelui lor,  Spiritul vesnic al iubirii Creatorului,  iubire care este forta ce tine toate la un loc si mentine formele tuturor lucrurilor si fiintelor din Creatie.  In cazul de fata,  iubirea nu este un sentiment!  Este o forta,  omniprezenta,  in tot si toate,  fie demon sau inger sau ce o mai fi.

In Univers,  demonii au fel si fel de roluri,  diverse,  pe care omul poate nu va ajunge vreodata sa le cunoasca in intregime.  Nu am cum sa vorbesc despre toate...

Apoi,  sa vorbim despre demonoizi.  Demonoizii sunt de fapt diverse fiinte,  din diverse rase,  a caror constiinta se manifesta similar cu a demonilor,  dar nu apartin acelui regn.  Aici lista poate fi foarte mare. Demonoizi sunt din nou un grup de fiinte subiectivizate,  a caror catalogare in felul asta depinde de felul cum interactioneaza cu alte fiinte.  Este atat de iluzorie si periculoasa aceasta catalogare (legat de oricare entitate),  incat se pot rata extrem de multe lucruri daca cineva ramane fixat pe ea.  O fiinta trebuie perceputa,  simtita;  nu trebuie sa fie intrebata "ce esti, inger sau demon?"

Daca voi vreti sa percepeti cu adevarat o fiinta spirituala, simtitii adevarata natura prin a empatiza cu ea si a percepe emisiile constiintei sale,  si nu prin a sta si a va gandi oare asta ce e,  dupa cum "arata".  Pana si imaginile ce va apar in minte in contactul cu unele fiinte spirituale sunt doar niste iluzii menite sa "traduca" o parte din vibratia entitatii in ceva inteligibil voua,  dar conversia asta este de cele mai multe ori foarte eronat interpretata,  desi multi nu vor sa accepte sau sa creada asta.  Lasati imaginile,  lasati catalogarile,  si simtiti adanc entitata cu care comunicati.

Permiteti intuitiei voastre sa va "dicteze" tot ce trebuie sa aveti la cunostinta despre fiinta cu care interactionati si ramaneti la acel nivel,  nu mai convertiti senzatia intr-o denumire sau o catalogare.

HABAR N-AVEM !

Este de-a dreptul uluitor ce s-a intamplat....!!! Astazi am fost avertizat pe e-mail de catre descopera.ro ca a aparut acest articol. Constat ca tematica se potriveste manusa la gama de probleme care s-au ridicat in comentariile precedentului articol de pe Buricul Pamantului si anume "Locul unde se ascunde sufletul". Am preluat integral pentru voi de pe descopera.ro articolul si imaginile de mai jos. 

Top 10 mari enigme ale Cosmosului

Candva, pe cand oamenii credeau ca Pamantul e plat, aceiasi oameni credeau ca bolta cereasca e cu adevarat o “bolta” – o cupola solida, tintuita cu stele, dincolo de care se gaseste… ma rog, ce-si imaginau ei ca se gaseste a variat in cursul timpului, de la o cultura la alta, si asa s-au nascut religiile, filosofia… Astazi, datorita unor mai nou-aparute stiinte precum astronomia, astrofizica si altele, stim ca “bolta” nu exista: ceea ce se intinde deasupra si dedesubtul Pamantului (despre care, intre timp, am aflat ca e rotund, sau aproape) e Universul – ceva imens, coplesitor, o alternanta de enorme portiuni de vid cu mult mai mici portiuni de materie, solida, gazoasa, lichida ori plasmatica, organizata sub forma unui numar colosal de corpuri ceresti, totul intinzandu-se pana… Pana unde? Nu stim.

Nu stim cu exactitate daca Universul e finit sau infinit, iar ideea unui Univers care nu se termina niciunde ne ravaseste si ne ameteste, pe noi, care, in lumea noastra mica, suntem obisnuiti ca orice lucru sa aiba margini si sfarsit. Si acesta e, poate, cea mai tulburatoare intrebare pe care ne-o punem despre lume.

Dar nu e singura. De cand omul a capatat constiinta, s-a tot intrebat, probabil, ce sunt acele puncte luminoase presarate pe cerul noptii si ce se afla dincolo de ele. Iar raspunsurile au adus dupa ele si mai multe intrebari.Dupa milioane de ani de privit cerul, milenii de religie si secole de cercetari stiintifice, Universul are inca atat de multe taine, incat stradania omeneasca de a le deslusi pare asemeni celei de a numara firele de nisip dintr-un desert sau picaturile de apa din mare.

Dar, dintre multele mistere pe care ni le pune in fata Lumea, iata 10 care, de multa vreme, ne bantuie cel mai tare intelectul si ne rascolesc imaginatia: mistere despre timp, despre spatiu, despre materie, despre fenomene naturale si despre formele de viata (inclusiv omul) care populeaza acest straniu si neinteles Univers. 

10. Inteligenta extraterestra

Intrebarea e una simpla: exista si alte fiinte inteligente in univers, altele decat oamenii si altunde decat pe Pamant? Raspunsul, in schimb, nu-i deloc usor de dat. Precum poanta unui banc (nepotrivit pentru a fi scris integral aici): unii zic ca da, altii zic ca nu. 

Mai toata lumea tinde sa creada ca exista forme de viata pe alte corpuri ceresti din Univers, si cum e in firea noastra sa dorim ce-i mai bun si, in antropocentrismul nostru, consideram ca omul e cel mai bun produs din gama formelor de viata de pe Terra, pare firesc sa vrem sa gasim, in primul rand, niste fiinte asemenea noua, macar ca nivel al inteligentei.
Dar sa vedem ce zic niste reprezentanti ai comunitatii stiintifice, savanti seriosi care chiar au reflectat profund asupra problemei.

• Carl Sagan: din moment ce exista deja o forma de viata inteligenta (omul), atunci, indiferent cat de rar ar aparea asa ceva in lume, ar trebui totusi sa mai gasim ceva asemanator, avand in vedere cat de urias e Universul. 
• 
  
• Francis Drake: se pot calcula sansele de a gasi viata inteligenta pe alta planete, cu ajutorul unei ecuatii (complicate rau); Drake a estimat ca - iarasi, data fiind vastitatea Universului - chiar daca numai o planeta dintr-un miliard ar gazdui o forma de viata dotata cu inteligenta, tot ar putea exista inca 6 miliarde de planete cu asemenea specii.
• 
  
  Enrico Fermi: daca e asa de probabil sa existe fiinte inteligente pe alte planete, cum se face, totusi, ca n-am detectat pana acum nici un semn care sa indice existenta lor? (Or avea motivele lor sa se fereasca de noi…)
• 
  
  Stephen Hawking: ideea existentei extraterestrilor este perfect rationala, insa intalnirea cu ei s-ar putea dovedi devastatoare pentru specia umana, asa ca poate n-ar trebui sa ne straduim atata sa intram in contact cu ei.

Intre timp, vastul program SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) si ufologii amatori cerceteaza de zor cerurile, in speranta de a recepta, candva, mult-asteptatul salut de bun-gasit din partea extraterestrilor. 

9. Antimateria

Teoretic, antimateria exista. Practic, nimeni nu se poate lauda ca a gasit-o in spatiu.

Ceva mai detaliat (dar nu mult): in teorie, unul si acelasi eveniment creeaza, concomitent, atat materie, cat si antimaterie. E un fel de teorie yin-yang aplicata la fizica particulelor: de pilda, unui barion - o particula compusa din trei particule elementare numite quarci - ii corespunde un antibarion, format din trei anti-quarci. (Cele mai cunoscute tipuri de barioni sunt protonii si neutronii, din care sunt alcatuite nucleele atomilor. Parca-parca va mai amintiti ceva, de la fizica din liceu, nu-i asa?)

Se presupune, logic, ca Big Bang, evenimentul cosmic care a dat nastere Universului, ar fi creat in numar egal particule si antiparticule.

Ca Universul e plin de materie si materia e alcatuita din particule, asta vedem. Dar unde e cantitatea aceea egala de antimaterie, care ar trebui sa coexiste cu materia? Mister total: Universul e plin de barioni, dar antibarionii nu sunt nici pe departe cati ar trebui sa fie. Si nu avem o teorie care sa explice asta in mod satisfacator. 

8. Constiinta

Mintea omeneasca… ce miracol! Dincolo de metafora, s-ar putea ca "miracol" sa fie totusi un termen potrivit pentru a caracteriza mintea umana, caci inainte de toate, e ceva inexplicabil. Sau, poate, doar neexplicat inca, pe deplin.

Problema preocupa omenirea de multa vreme si, in ciuda progreselor facute in neurologie, tot nu stim cum e posibil ca dintr-o masa de celule care secreta niste substante chimice si transmit impulsuri electrice sa ia nastere ganduri.

Sa fie vorba doar despre niste raspunsuri conditionate, cum sustin unele teorii ale savantilor behavioristi?

Sa fie un efect secundar al modului in care functioneaza creierul? Pai atunci, se intreaba unii, oare intr-o buna zi nu vor vrea si calculatoarele sau robotii - ajunsi la un anumit grad de inteligenta artificiala - sa fie considerate persoane si sa li se recunoasca niste drepturi?

Dar, de fapt, chiar exista o constiinta umana sau, in simularea in care traim, suntem facuti sa credem ca exista? (Ati constatat ca aici vorbesc adeptii acelei teorii a conspiratiei conform careia viata noastra, viata omenirii, nu-i decat o uriasa simulare, un proiect de realitate virtuala, iar noi nu suntem constienti ca suntem doar personajele unui joc pe computer, la scara planetara.)

Oare constiinta e independenta de "gazda", supravietuieste ea mortii corpului fizic in al carui creier s-a adapostit pentru o vreme? (In "Primul val", un serial americano-canadian de fictiune, constiintele unor fiinte extraterestre inteligente - si invadatoare - , numite Gua, erau tinute in niste mici sfere argintii, ce calatoreau spre Terra prin gaurile de vierme - un fel de scurtaturi ale spatiului -, pentru a fi implantate in trupuri special proiectate, cu aspect uman, dar cu puteri speciale, conferite de AND-ul extraterestru adaugat la fabricare. Ce imaginatie au unii!) Mintea umana, e, deci, un mister maret si ametitor. Mai e mult pana sa ne dam seama ce este, cum ia nastere, cum si daca moare. Asta daca nu inchide cineva simularea si atunci n-o sa ne mai batem capul. 

7. Materia neagra/Energia neagra

Studiem Universul din ce in ce mai profund, cu instrumente tot mai performante, deslusim tot mai bine infatisarile materiei existente in el, dar, dupa cat se pare, ceea ce vedem (sau ne dam seama ca exista, fiindca isi semnaleaza prezenta intr-un fel) reprezinta doar vreo 4% din ceea ce se afla acolo. Restul e… materie neagra.

Nu se vede, nu se simte… dar e acolo, spun savantii. Mai mult, acestei materii negre ii este asociat si un tip special de energie pe care, de asemenea, nu-l putem percepe/inregistra direct. Energie neagra, i s-a spus; un nume potrivit, caci negrul simbolizeaza necunoscutul. Noi, oamenii, fiinte vizuale prin excelenta (vazul e, pentru om, simtul prevalent, 80% din informatia despre lumea din o jur o primim pe cale vizuala) nu putem vedea in intuneric, deci ceea ce e negru, intunecat, ramane pentru noi misterios si ascuns. 

6. Timpul

Incercati sa dati o definitie a timpului fara sa folositi nici un termen care sa se refere la timp! Puteti? Nu-i cazul sa va simtiti jenati, practic, nimeni nu poate. O definitie a timpului e una dintre marile pietre de incercare pentru savantii si filosofii de acum si dintotdeauna.

Timpul, e, oare, o dimensiune (precum dimensiunile spatiului) ? E o insusire a materiei? E o iluzie? E adevarat ca timpul nu exista daca nu-l masoara cineva? Si alte intrebari dintr-astea, spargatoare de capete. Mister total.

5. Inceputul Universului

Aici avem, e drept, o teorie larg cunoscuta - chiar destul de larg acceptata - cea a Big Bang-ului, o brusca si masiva imprastiere exploziva a intregii materii si energii existente azi in Univers, pornind dintr-un singur punct (in care era condensat totul), imprastiere care continua si azi si e numita expansiunea Universului. Big Bang a generat spatiul, materia si timpul. Asta s-a intamplat, dupa spusele multor specialisti, acum 13,7 miliarde de ani.

Si aici incep nelamuririle: cum e posibil sa apara "ceva" si mai ales ceva asa de mare ca Universul - din "nimic"? Daca Universul cuprinde totul, adica si timpul, cum putem vorbi despre "inainte" de Big Bang si "dupa"? Ce a declansat Big Bang-ul?

Cred ca fiecare savant pozitivist are momente cand ii invidiaza pe adeptii creationismului: aceia nu-si mai bat capul, spun si cred ca Dumnezeu a facut totul si cu asta basta. Macar de-ar fi asa de simplu… 

4. Sfarsitul Universului

Orice lucru care are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, nu? Asa gandim, noi oamenii, conditionati de durata limitata a vietii noastre si obisnuiti sa impartim timpul (dar ce este Timpul?) in perioade care incep si se termina: atatia ani de gradinita, atatia de scoala, atatia pana la pensie…

Evident, oamenii au ajuns sa-si puna intrebarea cand va disparea Universul si cum se va petrece sfarsitul sau. Intrebarea, insa, nu primeste, in prezent, decat un raspuns cu totul nesatisfacator: nu se stie cand va inceta sa existe Universul. Despre anumite galaxii, sisteme solare sau stele se pot face predictii, dar despre Univers, in totalitatea sa… Modelele de predictie s-au bazat, intotdeauna, pe tendintele trecute si prezente; or, de vreme ce nu stim limpede nici ce intampla in prezent prin tot Universul, cum am putea prevedea ceea se va intampla?

Oricum, ca sa nu ramanem chiar asa, fara nimic, iata cateva teorii privind modul in care se va sfarsi Universul. 

• 
  
  Expansiunea va continua la nesfarsit, pana cand, din multimea de planete, comete, stele si alte corpuri ceresti nu va mai ramane decat un nor de materie difuza, un masa uniforma de pulbere de stele…
• 
  
  Gravitatia va pune stapanire, in cele din urma, pe intreg Universul, va coplesi totul, facand ca totul sa-si incetineasca rotirea, pana cand Universul va recadea in sine, reducandu-se la un singur punct… de unde, candva, dupa cine stie cat timp (ce-i aia Timp?) ar putea aparea, printr-un nou Big Bang, un nou Univers.
• 
  
  Particulele barionice - care, sa reamintim, sunt particule compuse, deci susceptibile sa se desfaca in elementele componente - s-a putea dezintegra, rand pe rand, iar Universul s-ar stinge incetisor, asemeni unei lumini care paleste, pana cand n-ar mai ramane decat Marele Nimic…

Oribil. Bine ca mai e mult pana atunci.

3. Universurile multiple

Autorii SF au visat intotdeauna la calatorii in universuri paralele, dar pana acum asemenea voiajuri n-au fost decat imaginare.

In lumina descoperirilor fizicii cuantice, unii dintre savanti intrevad, totusi, posibilitatatea existentei mai multor universuri, fiecare avand o istorie proprie, poate functionand dupa propriile legi ale fizicii, altele decat cele pe care le cunoastem noi. Toate aceste universuri ar exista simultan, interactiunile lor fiind insa limitate.

Teoriile acestea sunt, deocamdata, prea vagi pentru a fi bine intelese, chiar si de catre oamenii din bransa, cat despre aplicarea lor in practica… deocamdata suntem tot la faza imaginatiei. Dar, cum totul incepe cu o idee, cine stie daca, intr-o buna zi, nu vom putea calatori intr-un alt Univers, ca sa gasim acolo ceva ce n-am gasit intr-al nostru?

2. Forma Universului

Pai, de vreme ce nu-i vedem marginile, cine poate sti ce forma are? Ar putea fi oricum. Insa chestiunea e de mare insemnatate. Printre altele, felul in care se va sfarsi Universul depinde si de forma lui, asa ca ar fi important de stiut cum arata. Dar, daca nu se poate, nu se poate. Deocamdata.

Oricum, sa nu va imaginati ca oamenii de stiinta s-au resemnat, pur si simplu, sa ofteze si sa spuna ca n-avem cum sa aflam ce forma are Universul. Exista teorii asupra acestei chestiuni si au fost propuse cateva modele. 

• 
  
  Aproximatic plat: un model realizat pe baza unor masuratori precise ale temperaturii radiatiei de fond, de catre WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe - sonda spatiala lansata in 2001) aduce in prim plan ideea unui Univers cu o geometrie plata (curbura spatiului, chiar daca exista, e asa de mica incat poti zice ca e plat); NASA sustine ca, in conformitate cu rezultatele obtinute de WMAP, aceste model e corect cu o marja de eroare de doar 2%.
• 
  
  Aproximativ sferic: mai corect spus, acest model - propus in 2003 - descrie geometria globala a Universului drept un "spatiu dodecaedric Poincaré". Un dodecaedru este un poliedru cu 12 fete pentagonale plate, iar un spatiu dodecaedric Poincaré - sau sfera Poincaré - ar fi un spatiu de forma dodecaedrica, ale carui fete, in loc sa fie plate, ar fi usor curbate in sus (convexe). Mai simplu spus (desi e cam prea simplu), seamana cu mingea de fotbal, facuta din petice poligonale usor curbate (sub presiunea aerului din interior) care, unite, formeaza un corp sferic.
• 
  
  Palnie: pe baza studiului radiatiei cosmice de fond, numita si fond cosmic de microunde (o radiatie remanenta, foarte veche, datand din stadiile timpurii ale dezvoltarii Universului; e un fel de amintire, de urma, de ecou al Big Bang-ului, ceea ce a mai ramas din radiatia produsa de acel eveniment de proportii cosmice) a fost elaborat asa-numitul model Picard, al unui Univers de forma palniei unei trompete (publicat in 2004).

1. Teoria Totului


O mare teorie care sa explice TOTUL, sa descrie absolut toate fenomenele fizice cunoscute (si inca necunoscute), sa includa orice fel de interactiune fundamentala care are loc in natura, la orice nivel, sa imbine armonios, fara nici o fisura, fizica clasica, cea relativista (aplicabila la scara foarte mare; in speta, la scara astronomica) si fizica cuantica (ce desrie interactiunile la scara foarte mica, la nivel de particule)… asa ceva e un fel de piatra filosofala a fizicii, echivalentul descoperirii Panaceului, medicamentul-miracol in stare sa vindece ORICE boala, TOATE bolile, de la guturai pana la cancer. 

Ei, cum n-avem (inca) Panaceul, asa n-avem nici o Teorie a Totului (TOE - Theory of Everything, in engleza) unanim acceptata, desavarsit confirmata experimental, care sa adune la un loc, in pace si buna intelegere, toate tipurile de interactiuni fundamentale care au loc in natura.

Interactiunile fundamentale, sau fortele interactive, sunt modurile prin care particulele elementare din Univers interactioneaza unele cu altele. O interactiune e numita fundamentala atunci cand nu poate fi descrisa cu ajutorul altor tipuri de interactiuni. (Da, stiu ca e greu. Daca fizica ar fi fost usoara, am fi fost cu totii fizicieni.)

Pana acum, cunoastem patru astfel de interactiuni fundamantale: gravitatia, electromagnetismul, forta nucleara slaba si forta nucleara tare.

De-a lungul vremii, au fost elaborate teorii tot mai cuprinzatoare, ce au adunat doua, apoi trei dintre forte sub umbrele tot mai largi (precum teoria corzilor), explicand, cu ajutorul unor ecuatii tot mai complexe, modul in care materia si energia din Univers se comporta la nivel macro si microcosmic.

Dar nimeni nu le-a putut cladi tuturor celor patru un acoperis comun, unificand teoriile asociate lor intr-o singura, totala, perfecta, de neclintit Teorie a Totului.http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-misterele-universului/7433022-top-10-mari-enigme-ale-cosmosului