MAGIA MINTII

 Keith Barry executa magia mintii  

Putina circomagie serioasa si de buna caliatate nu strica nimanui. K.B. ne demonstreaza cum corpul poate fi pacalit de minte. Delectati-va!

TRANSCRIPT 
Magia mintii. In ce consta magia mintii? Magia mintii pentru mine consta in acea parte a magiei care se ocupa cu efectele psihologice si cititul mintii. Asadar, spre deosebire de magia traditionala, magia mintii foloseste puterea cuvintelor, inselaciunea lingvistica, comunicarea non-verbala si alte diverse tehnici utilizate pentru a crea iluzia celui de-al saselea simt.
Acum o sa va demonstrez cat de usor este sa manipulezi mintea omului daca stii cum. Si vreau de asemenea ca tot publicul sa mi se alature mie si celor de aici. In primul rand vreau ca toata lumea sa aseze mainile asa. In regula, aplaudati o data. In regula, inversati mainile. Acum faceti exact ceea ce fac eu. Aproximativ jumatate din audienta are mana stanga ridicata. De ce acest lucru? In regula, inversati mainile si ridicati mana dreapta. In regula, acum incrucisati mainile, astfel incat mana dreapta sa treaca pe deasupra, incrucisati degetele astfel, asigurati-va ca degetul mare drept este deasupra celui stang acest lucru este foarte important. Al vostru este invers, asa ca schimbati. Excelent. Intindeti degetele asa. In regula. Loviti usor o data. In regula, acum, daca nu mi-ati permis sa va induc in eroare, ar trebui sa puteti sa faceti asta.  Asa ca vedeti cat de usor este sa induci in eroare mintea umana, daca stii cum. 
Imi aduc aminte cand aveam aproximativ 15 ani, ca am citit in revista Life o poveste despre o femeie oarba, in varsta de 75 de ani din Rusia, care putea sa simta literele tiparite -- sunt oameni care incearca sa faca asta aici  -- care putea sa simta literele tiparite si de asemenea sa simta culorile, doar prin atingere. Si ea era complet oarba. Putea de asemenea sa citeasca numerele de cod de pe facturi cand erau asezate cu fata in jos pe o suprafata solida. Eram fascinat, dar in acelasi timp si sceptic. Cum ar putea cineva sa citeasca utilizandu-si doar varful degetelor? Daca va ganditi la acest lucru, daca cineva este orb - ieri un tip a facut o demonstratie intr-o camera si oamenii trebuiau sa inchida ochii ca sa auda niste lucruri. Si este un lucru ciudat sa incerci sa iti dai seama cum ar putea cineva sa citeasca folosind doar varful degetelor? Recent, in timp ce lucram la un spectacol TV care urmeaza sa fie difuzat pe MTV, am incercat sa demonstrez ceva similar, care acum este cunoscut sub numele de vedere secundara. Asa ca haideti sa vedem despre ce e vorba.
 Barbatul: Haide sa incepem. Te voi ajuta sa intri in masina.
Kathryn: 
Barbatul: E in regula, continua.
Kathryn: Ce mai faci?
Keith Barry: Kathryn, sunt Keith, te voi duce intr-o locatie secreta, bine?
KB: Acum, Kathryn, nu ai avut cum sa vezi legata la ochi.
Kathryn: Bine, dar nu imi pronunta numele asa.
KB: Nu, dar esti in regula, da?
Kathryn: Da.
KB: Nu a existat nici o posibilitate sa vezi legata asa la ochi, de acord ?
Kathryn: Da.
KB: In regula, te voi dezlega la ochi, esti in regula, esti in regula. Vrei sa scoti tu cealalta parte? Da-ti jos baticul, esti in regula. Vom face o pauza pentru cateva secunde.
Kathryn: Imi este frica de ce voi vedea.
KB: Nu, nu, esti bine, esti bine, da-l jos. Esti in regula, esti in siguranta. Ai auzit vreodata de vedere secundara?
Kathryn: Nu.
KB: Vederea secundara este modul prin care un expert in controlul mintii poate sa vada prin ochii altcuiva. Si voi incerca acest lucru chiar acum.
Kathryn: Dumnezeule.
KB: Esti pregatita? Unde este? Nu se poate ...
Kathryn:  O, Dumnezeule!
KB: Shh. Nu mai vorbi, Incerc sa vad prin ochii tai. Nu vad.
Kathryn: Este un zid, este un zid.
KB: Fii atenta la drum, uita-te la drum.
Kathryn: Bine, bine, bine. O, Dumnezeule!
KB: Zi-mi, urmeaza ceva?
Kathryn: Nu, nu, nu, nu.
KB: Esti sigura?
Kathryn: Da, da. Sunt inca atenta la drum. Ma uit la drum tot timpul. Nu imi dezlipesc ochii de la drum. (Beep) (Beep) (Beep) O, Dumnezeule!
KB: Unde suntem? Unde suntem? Urcam, urcam pe un deal?
Kathryn: Fii atent la drum -- (Beep) Inca sunt legat la ochi.
KB: Poftim?
Kathryn: Cum faci asta?
KB: Incearca sa nu imi distragi atentia. KB: Suntem bine, nu?
Kathryn: Da. Este asa ciudat. Aproape am ajuns. O, Dumnezule! O, Dumnezule!
KB: Si m-am oprit.
Kathryn: Este asa ciudat. Esti ca un ciudat al naturii. A fost cel mai inspaimantator lucru pe care l-am facut vreodata in viata mea.
Va multumesc. Apropo, acum doua zile urma sa filmam asta acolo, la traseul de curse, si am adus un tip in masina si am pus si un cameraman pe bancheta din spate, dar la jumatatea drumului, mi-a zis ca avea -- Cred ca era un pistol de 9mm sau ceva asemanator, legat de picior. Asa ca am oprit destul de repede si asta a fost totul.
Credeti ca este posibil sa vezi prin ochii altcuiva? Aceasta este intrebarea. Majoritatea oamenilor de aici ar spune nu. In regula, dar vreau sa va dati seama de cateva lucruri Nu puteam sa vad pentru ca eram legat la ochi. Masina nu era aranjata in nici un fel, fata -- nu o intalnisem pana in acel moment, da? Asa ca vreau sa va ganditi la acest lucru pentru o clipa. Multe persoane incerca sa vina cu o solutie logica pentru ceea ce s-a intamplat. In regula. Dar din cauza ca mintea voastra nu este antrenata in arta inselaciunii, solutiile pe care le gasiti vor fi in proportie de 99% mult departe de realitate.
Asta deoarce, in magie, totul se rezuma la distragerea atentiei. Daca, de exemplu, nu vroiam ca voi sa vedeti mana mea dreapta, ei bine, atunci, nu ma uitam la ea. Dar daca vroiam ca voi sa-mi vedeti mana dreapta, atunci m-as fi uitat la ea, vedeti? Este foarte, foarte simplu, odata ce stiti cum sa procedati, dar foarte complicat in alte cazuri.
Acum, o sa va ofer cateva demonstratii aici, in direct, in acest moment. Am nevoie rapid de doua persoane care sa ma ajute. Poti veni aici? Si sa vedem, acolo jos in capat, aici, poti sa urci si tu aici rapid? Te superi? Da, la capat. Bine, aplaudati-i in timp ce urca. Poate doresti sa folosesti scarile de acolo.  Este foarte important ca toata lumea de aici sa stie ca nu am aranjat nimic cu voi dinainte. Nu stiti ce urmeaza sa se intample. Sunteti de acord? Bine, va deranjeaza daca stati aici pentru o clipa? Numele tau este?
Nicole: Nicole.
KB: Nicole si? 
KB: Oh. Spune-le, fii atent care este treaba, raspunde, raspunde, raspunde. 
KB: Este o fata?
Barbat. Deja a inchis.
KB: Oh, au inchis, bine. Sa va zic ceva. Schimbati locurile. Poti sa stai aici, asa va fi mai usor. Bine, pacat, le-as fi spus ca este asul de pica. Bine, putin mai aproape. Putin mai aproape.  Bine, putin mai aproape, vino aici -- par asa de emotionati aici pe scena. Vino putin mai aproape.
Bine, credeti vre-un pic in vrajitorie?
Nicole: Nu.
KB: Voodoo?
Nicole: Nu.
KB: Lucruri care trosnesc sau cad in mijlocul noptii?
Nicole: Nu.
KB: In afara de cine urmeaza. Nu? Bine. Vreau sa stati exact asa, ridicati-va manecile, daca nu va deranjeaza. Bine, acum, vreau sa fiti constienti de toate senzatiile diferite din jurul vostru, deoarece vom incerca un experiment voodo chiar acum. Vreau sa fiti constienti de senzatiile din jur dar sa nu spuneti nimic, decat atunci cand va intreb eu, si sa nu deschideti ochii decat atunci cand va zic eu. Din acest moment, inchideti ochii, nu spuneti nimic, nu ii deschideti, fiti constienti de senzatiile din jur.
Ai simtiti ceva, da sau nu?
Nicole: Da.
KB: Ai simtit? Ce ai simtit?
Nicole: O atingere pe spate.
KB: De cate ori ai simtit-o?
Nicole: De doua ori.
KB: De doua ori. Bine, intinde bratul stang in fata ta. Indinte bratul stang, bine. Bine, acum tine-l asa. Sa fii constienta de senzatii, nu spune nimic, nu deschide ochii. Bine. Ai simtit ceva?
Nicole: Da.
KB: Ce ai simtit?
Nicole: De trei ori --
KB: O senzatie cum ca ceva te gadila?
Nicole: Da.
KB: Poti sa ne arati unde? Bine, excelent. Deschide ochii. Eu nu te-am atins deloc. Am atins spatele lui si i-am atins si bratul. Un experiment voodoo. Da, merg prin cluburi noaptea facand asta. Ia loc pe scaun aici pentru un moment. Te voi folosi din nou, intr-o clipa. Poti lua un loc aici, daca nu te deranjeaza. Aseaza-te exact aici.
Barbatul: Bine.
KB: Bine, ia un loc. Excelent, bine. Acum, ce vreau este ca tu sa te uiti direct la mine, bine. inspira adanc prin nas. lasa aerul sa iasa prin gura si relaxeaza-te. Permite ochilor tai sa se inchida, la cinci, patru, trei, doi, unu -- inchide ochii chiar acum. Bine, acum, nu te voi hipnotiza, Doar te pun intr-o stare avansata de sincronizare. astfel incat mintile noastre sa fie pozitionate pe aceeasi linie. Si in timp ce te adancesti, plutesti si te lasi purtat in aceasta stare de relaxare, iti voi lua mana stanga si o voi pune aici
Si vreau sa o tii asa, pentru o clipa si vreau sa permiti mainii tale sa se adanceasca si sa pluteasca inapoi spre masa cu aceeasi viteza cu care te-ai adancit si ai plutit spre aceasta stare relaxanta, si perminte-i sa se duca inapoi spre masa. Asa, pana jos, jos pana la capat, pana jos. si mai mult si mai mult si mai mult si mai mult si mai mult si mai mult Excelent. Vreau sa permiti mainii tale sa se lipeasca de masa. Bine, acum, tine-o asa. Bine, intr-o clipa vei simti o anumita presiune. In regula, si vreau ca tu sa fii constient de aceasta presiune. Te rog sa fii constient de presiune. Si vreau sa permiti mainii tale sa pluteasca incet inapoi in sus de pe masa in timp ce simti eliberarea de presiune, dar doar dupa ce simti eliberarea de presiune. Intelegi? Raspunde cu da sau nu. Intelegi?
Barbatul: Da.
KB: Tine-o acolo. Bine, si doar cand simti din nou presiunea, vreau sa permiti mainii sa coboare usor spre masa. dar doar cand simti presiunea.  In regula, ai facut foarte bine. Hai sa mai incercam inca o data.
Excelent. Acum ca ai inteles, sa incercam ceva mai interesant. Permite mainii tale sa se lipeasca de suprafata mesei, tine ochii inchisi. Poti sa te ridici? Bine, ridica-te si stai cu fata catre scena. Vreau sa indici direct catre fruntea lui. In regula. Imagineaza-ti o conexiune intre tine si el, si doar atunci cand vrei ca presiunea sa fie eliberata, fa o miscare ascendenta, asa. dar doar dupa ce vrei ca presiunea sa fie eliberata. Poti sa astepti cat de mult doresti, dar doar atunci cand vrei ca presiunea sa fie eliberata. Bine. Hai sa mai incercam inca o data. Bine, acum imagineaza-ti conexiunea. Bine. Indica direct spre fruntea lui, doar cand vrei ca presiunea sa fie eliberata, vom incerca din nou. Bine, a mers de data aceasta, excelent. Continuati sa tineti asa, tineti asa, amandoi, ramaneti asa, si numai cand vrei ca presiunea sa revina, fa o miscare descendenta. Poti astepta cat de mult doresti. Ai facut-o destul de repede, dar a coborat. Bine.
Acum, vreau sa fii constient ca intr-o clipa, cand voi pocni degetele, vei deschide ochii, din nou. Este normal sa iti aduci aminte sa uiti sau sa uiti sa iti aduci aminte de ce s-a intamplat. Majoritatea oamenilor te vor intreaba ce naiba s-a intamplat aici? Dar este normal ca, chiar daca nu esti hipnotizat, sa uiti tot ce s-a intamplat.  LA cinci, patru, trei, doi, unu -- deschide ochii, foarte treaz. Va rog sa ii oferiti un ropot de aplauze. in timp ce se intorc la locurile lor.  Bine, acum te poti intoarce.
Odata, am vazut un film care se numea "Zeii sunt nebuni." A vazut cineva filmul acela? Da, da, da.  Va mai aduceti aminte cand au aruncat sticla de cola din avion, si a cazut pe pamant dar nu s-a spart? Asta e din cauza ca sticlele de cola sunt rezistente. Este aproape imposibil sa spargi o sticla de cola. Vrei sa incerci? Foarte bine.  Nu vrea sa riste.
Vedeti, telechinezia este influenta paranormala a mintii asupra evenimentelor si proceselor fizice. Pentru unii magicieni sau iluzionisti uneori lingura se va indoi sau se va topi, iar uneori nu se va intampla asa. Uneori obiectul va aluneca de-a lungul mesei, uneori nu Totul depinde de energia pe care o ai in acea zi, si asa mai departe. Vom incerca un experiment in telechinezie, chiar acum. Vino chiar aici, langa mine. Excelent.
Acum, uita-te la sticla de cola. Asigura-te ca este rezistenta, are o singura gaura si este o sticla normal de cola. Poti sa o lovesti de masa, daca vrei Ai grija. Chiar daca e rezistenta, stau departe. Bine. Vreau sa prinzi aici cu doua degete si degetul cel mare. Excelent. Acum, eu am un ciob de sticla aici. Bine. Vreau sa verifici acest ciob de sticla. Ai grija, pentru ca e ascutit. Tine-l putin pentru moment. Acum, tine-l aici.
Vreau sa iti imaginei, chiar acum, o relatie esuata cu multi ani in urma. Vreau sa iti imaginezi toata energia negativa din acea relatie esuata, de la tipul ala, si atribui-o acestui ciob de sticla, care il reprezinta. Bine. Dar vreau sa iei asta foarte in serios. Priveste fix la sticla, ignora pe toata lumea de aici. Intr-o clipa vei simti o anumita senzatie. Bine. Si cand vei simti acea senzatie, vreau sa dai drumul la ciob in sticla de cola. Gandeste-te la tipul ala, la acel nem -- acel tip  Incerc sa ma comport cum trebuie. Bine. Acum cand vei avea acea senzatie -- s-ar putea sa ia ceva timp - da drumul la ciob in sticla. Bine. Da-i drumul.
Imagineaza-ti toata energia negativa de acolo. Imagineaza-ti numele lui, imaginea lui in interiorul sticlei. Si as vrea sa eliberezi energia negativa, scuturand sticla.  A fost multa energie negativa acumulata acolo.   Vreau de asemenea sa te gandesti la numele lui. Uita-te la mine si gandeste-te la numele lui. Te-ai gandit la numele lui? Bine. Gandeste-te cate litere are numele lui. Gandeste-te cate litere are numele lui. Este format din cinci litere numele lui. Nu ai reactionat la asta, deci are patru litere numele. Gandeste-te la una din litere. Gandeste-te la una din litere. Este un "K" in nume, este un "K" Stii cum am stiut asta? Pentru ca numele meu incepe tot cu "K", dar numele lui nu incepe cu "K", incepe cu "M" Spune-i lui Mike ca il salut, data viitoare cand il vezi. Asta era numele lui, nu?
Nicole: Mm-hmm. KB : Bine. Oferiti-i un ropot de aplauze. Va multumesc.  Mai am un lucru sa va arat. De fapt, Chris, aveam de gand sa te aleg pe tine pentru asta dar in loc sa te aleg pe tine, poti sa vi aici si sa alegi tu o victima pentru urmatorul experiment? Si trebuie sa fie un barbat, acesta este singurul lucru.
Chris Anderson: Aha. Bine.
KB: Aveam de gand sa te folosesc pe tine pentru asta, dar am decis ca poate o sa doresc sa revin si in alt an. 
CA: Ei bine, sa il recompensam pentru ca a zis: "evrika" si pentru ca l-a ales pe Michael Mercil sa vina si sa ne prezinte -- Steve Juvertson.
KB: Bine. Steve, vino sus pe scena. 
CA: Ai stiut!
KB: Bine. Steve, vreau sa iei loc, chiar aici. Excelent. Acum, Steve -- oh, poti sa verifici dedesubt. Te rog, nu am asistenti profesionisti dedesubt, pe acolo. Ei au insistat, au tot insistat ca pentru ca sunt iluzionist, sa pun o fata de masa neagra deasupra. Aici esti. Bine.  Steve, am patru plinte din lemn aici. Una, doua, trei si patru. Toate sunt exact la fel cu exceptia uneia care evident are un varf ascutit metalic pe ea. Vreau sa o verifici si sa te asiguri ca e rezistenta. Bucuros?
Steve Jurvetson: Mmm, da.
KB: Bine. Acum, Steve, voi sta in fata mesei. Bine. In timp ce eu stau in fata mesei, vreau sa pui paharele pe plinte, asa in orice ordine doresti si amesteca-le bine pe toate, astfel incat nimeni din public sa nu stie unde este varful ascutit, bine? SJ: Nimeni din public?
KB: Nimeni din public, si ca sa te ajut, nu ii voi lasa sa se uite, astfel incat nimeni sa nu vada ce faci. Si eu ma voi uita in alta parte, asa ca da-i drumul, amesteca-le acum. Bine. Spune-mi cand termini.  Ai terminat?
SJ: Mmm, aproape.
KB: Aproape, oh. Bine. Te asiguri ca sunt bine ascunse. Acum -- oh, avem unul aici, avem unul aici.  Deci, in regula, le vom lasa asa.  Eu voi fi insa cel din urma care o sa rada.  Acum, Steve, tu stii unde este varful ascutit, dar nimeni altcineva nu stie. Corect? Dar nu vreau sa sti nici tu, asa ca intoarce-te cu scaunul. Vor sta ei cu ochii pe mine sa se asigure ca nu fac nimic dubios, Stai aici. Bine. Acum, Steve, uita-te inapoi. Acum, nu stii nici tu unde este varful ascutit si nu stiu nici eu unde este. Bine. Exista vreo modalitate prin care sa vezi legat la ochi cu asta?
SJ: Sa imi pun asta?
KB: Nu, Zi-mi doar daca exista vreo modalitate prin care sa vezi prin asta?
SJ: Um-umm.
KB: Nu?
SJ: Nu, nu pot vedea prin el.
KB: Nu poti vedea prin asta. Excelent. Bine. Acum, ma voi lega la ochi. Nu le aseza unul peste altul. Bine. Mai amesteca-le inca o data. Nu misca paharele, deoarece nu vreau sa vada nimeni unde este asezat varful ascutit, dar mai amesteca plintele inca o data, si apoi aliniaza-le asa, bine? Ma voi lega la ochi. Mai amesteca-le inca o data. Fara glume de data asta. Bine. Te rog amesteca paharele. Mana mea este in viata aici, asa ca -- in joc.  Sa imi spui cand termini.
SJ: Gata.
KB: Bine. Unde esti? Intinde mana. Mana ta dreapta. Este asta -- nu? Bine. Sa imi spui cand sunt deasupra unui pahar.
SJ: Esti deasupra unui pahar.
KB: Sunt deasupra unui pahar acum?
SJ: Mm-hmm.
KB: Acum, Steve, crezi ca este aici? Da sau nu?
SJ: Oh! 
KB: Ti-am spus ca o sa rad ultimul.
SJ: Nu cred ca este acolo.
KB: Nu? Buna decizie.  Acum, daca ma duc in aceasta directie, este un pahar aici? SJ: Putem sa facem asta cu mana stanga?
KB: Oh, nu, nu, nu. El m-a intrebat daca poate sa foloseasca mana stanga. Absolut nu. 
KB: Acum, daca ma duc in directia asta, este alt pahar aici?
SJ: Da, este un pahar in directia asta.
KB: Bine. Spune-mi cand sa ma opresc.
SJ: Bine.
KB: Acolo?
SJ: Da, e unul aici.
KB: Bine. Crezi ca este aici, da sau nu? Aceasta este decizia ta, nu a mea. 
SJ: O sa spun nu.
KB: Buna decizie.  Bine. Da-mi ambele maini. Acum, pune ambele maini pe pahare. Crezi ca varful ascutit este sub mana stanga, sau sub mana dreapta?
SJ: Aa, nici una.
KB: Nici una, oh. Bine. Dar daca ar fi sa ghicesti.
SJ: Cred ca este sub mana mea dreapta. KB: Crezi ca este sub mana dreapta? Acum adu-ti aminte, tu ai luat toate deciziile. Dragi psihologilor, lamuriti lucrul asta. Ia uita-te.
SJ: Oh! Va multumesc.
Va multumesc. Daca cineva doreste sa vada cateva acte de dexteritate mai tarziu voi fi afara. Va multumesc!  Aplauze. Va multumesc
Va multumesc! Aplauze

Sursa video si transcript: Tedcom

ILUMINARE

Puternicul atac de iluminare al lui Jill Bolte Taylor

TRANSCRIPT

M-am orientat spre studiul creierului deoarece am un frate care a fost diagnosticat cu o boală mintală: schizofrenie. Întâi ca soră și apoi ca om de știință, am vrut să înțeleg de ce este posibil ca eu să pot să-mi urmez visele, să le conectez la realitate și să le fac să se îndeplinească. Ce e în neregulă cu creierul fratelui meu și cu schizofrenia astfel că el nu poate să-și lege visele de o realitate comună pe care o împărtășim cu toții, și se transformă în schimb în halucinații?

Așa că mi-am dedicat cariera cercetării bolilor mintale grave. Și m-am mutat din statul meu de origine, care e Indiana, la Boston, unde am ajuns să lucrez în laboratorul doctorului Francine Benes, la Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Și în laborator, ne puneam următoarea întrebare: Care sunt diferențele biologice dintre creierele unor persoane care ar fi diagnosticate ca având un control normal al creierului în comparație cu creierele unor persoane diagnosticate cu schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburare bipolară?

Așa că ceea ce făceam de fapt era o hartă a microcircuitelor creierului: care celule comunică cu care celule, prin intermediul căror substanțe chimice, și apoi în ce cantități sunt acele substanțe? Așadar, viața mea era plină de semnificație, deoarece desfășuram acest tip de cercetare în timpul programului de zi. Dar, serile și în weekend-uri, călătoream ca purtător de cuvânt pentru ANBM, Alianța Națională pentru Boli Mintale. Dar în dimineața zilei de 10 decembrie 1996, m-am trezit decoperind că am și eu propria mea dereglare a creierului. Un vas de sânge se spărsese în emisfera stângă a creierului. Și pe parcursul a patru ore, am putut observa cum creierul meu își pierde capacitatea de a procesa informațiile. În dimineața în care am avut hemoragia, nu am putut umbla, vorbi, citi, scrie sau aminti detalii despre viața mea. Am devenit un copil în corpul unei femei.

Dacă ați văzut vreodată creierul unui om e evident că cele două emisfere sunt în întregime separate una de cealaltă. Și v-am adus un creier uman adevărat. Așadar acesta este un creier uman veritabil.

Aceasta este partea frontală a creierului, partea din spate cu măduva spinării atârnând și acesta este modul în care ar fi poziționat în interiorul capului meu. Și dacă vă uitați la creier, este evident că cele două cortexuri cerebrale sunt absolut delimitate unul de celălalt. Pentru aceia dintre voi care înțeleg computerele, emisfera noastră dreaptă funcționează ca un procesor paralel în timp ce emisfera stângă are o funcționalitate similară unuia în serie. Cele două emisfere comunică între ele prin corpul calos, care este alcătuit din aproximativ 300 de milioane de axoni. Dar în afară de aceasta, cele două emisfere sunt complet separate. Deoarece ele procesează informațiile în moduri diferite fiecare dintre emisferele noastre se gândește la lucruri diferite, le pasă de lucruri diferite, și, îndrăznesc să afirm că au personalități foarte diferite.

Scuzați-mă. Mulțumesc. Mi-a făcut plăcere. (Asistentul: Și mie.)

Emisfera noastră dreaptă este dedicată momentului prezent. Totul este „aici și acum”. Emisfera noastră dreaptă gândește în imagini și are un mod de a învăța kinestezic prin mișcarea corpurilor noastre. Informația, în formă de energie, izvorăște simultan prin toate sistemele noastre senzoriale și apoi explodează în acest imens colaj despre cum arată momentul prezent despre cum miroase prezentul și ce gust are, cum îl simțim și cum sună. Sunt o ființă de energie conectată la energia care mă înconjoară prin conștiința emisferei mele drepte. Suntem ființe de energie, conectați unul la celălalt prin conștiința emisferelor noastre drepte, formând o singură familie: umanitatea. Și aici, acum, suntem frați și surori pe această planetă aflându-ne aici pentru a face lumea un loc mai bun. Și în acest moment suntem perfecți, suntem compleți și frumoși.

În schimb emisfera mea stângă - emisfera noastră stângă - este un loc cu totul diferit. Emisfera noastră stângă gândește liniar și metodic. Emisfera noastră stângă se axează pe trecut și pe viitor. Emisfera noastră stângă este concepută de așa natură încât să preia acel imens colaj care constituie momentul prezent și să aleagă detalii, alte detalii și mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le așază pe categorii și organizează toate aceste informații, le asociază cu tot ceea ce am învățat în trecut și proiectează în viitor toate posibilitățile. Și emisfera noastră stângă gândește în termeni lingvistici. Este acel taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine și lumea mea interioară cu cea exterioară. Este acea voce micuță care îmi spune „Hei, să-ți aduci aminte să cumperi banane când te întorci acasă. Am nevoie de ele mâine dimineață.”

Este acea inteligență calculată care-mi amintește când trebuie să-mi spăl rufele. Dar probabil cel mai important aspect este că e acea voce măruntă care-mi spune „Eu sunt. Eu sunt.” Și imediat ce emisfera mea stângă îmi spune „Eu sunt” mă izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu și desprins de voi. Și aceasta a fost porțiunea din creier pe care am pierdut-o în dimineața în care am avut accidentul cerebral.

În dimineața accidentului, m-am trezit cu o durere puternică dinapoia ochiului stâng. Și era acel gen de durere - o durere înțepătoare - pe care o simți atunci când muști dintr-o înghețată. Și mă apuca - și apoi mă lasa. Și iarăși mă apuca - și din nou mă lasa. Și era ceva foarte neobișnuit pentru mine să simt orice fel de durere, așa că m-am gândit: foarte bine, o să-mi încep programul obișnuit.

Așadar m-am ridicat din pat și am sărit pe aparatul de exerciții cardio care este un aparat complet de exerciții pentru întreg corpul. Și exersând la această mașinărie, realizez că mâinile mele arată ca niște ghiare primitive încleștate de bara aparatului. Și m-am gândit „Asta-i foarte ciudat.” Și am privit în jos spre corpul meu și m-am gândit ”Uau, sunt o chestie care arată bizar.” Și era de parcă conștiința mea alunecase din starea normală de percepere a realității, în care sunt persoana de pe aparat care trăiește experiența, într-un spațiu ezoteric în care mă privesc pe mine având această experiență.

Și totul era foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu făcea altceva decât să se înrăutățească. Așa că am coborât de pe aparat și pășesc pe podeaua camerei de zi, și conștientizez că totul în interiorul corpului meu s-a încetinit. Și fiecare pas este foarte rigid și foarte calculat. Ritmul meu nu este deloc fluid și există o constrângere în spațiul percepțiilor, așa că sunt concentrată doar pe sistemele interne. Și stau în baie, pregătită să intru la duș și chiar aud dialogul din interiorul trupului meu. Aud o voce subțire spunând „Bun, voi, mușchii, trebuie să vă contractați. Voi, mușchilor, relaxați-vă”

Și apoi îmi pierd echilibrul și mă sprijin de perete. Și privind în jos la mâna mea îmi dau seama că nu mai sunt în stare să stabilesc cu precizie care sunt limitele corpului meu. Nu mai pot preciza de unde încep și unde mă termin, deoarece atomii și moleculele mâinii mele s-au întrepătruns cu atomii și moleculele peretelui. Și tot ce mai puteam percepe era această energie - energie.

Și m-am întrebat „Ce-i în neregulă cu mine? Ce se întâmplă?” Și în acea clipă, trăncăneala din creier - taifasul din emisfera stângă a creierului meu - s-a oprit cu totul. De parcă cineva ar fi luat o telecomandă și ar fi apăsat butonul 'mut'. Liniște absolută. Și în primă fază am fost șocată, găsindu-mă în interiorul unei minți tăcute. Dar am fost imediat fermecată de grandoarea energiei care mă înconjura. Și deoarece nu mai puteam identifica frontierele corpului meu, m-am simțit imensă și în expansiune. M-am simțit unită cu toată energia aceea și era frumos acolo.

Apoi dintr-o dată emisfera mea stângă revine pe fir și îmi spune „Hei! Avem o problemă! Avem o problemă! Trebuie să primim ajutor.” Și eu „Aah! Am o problemă. Am o problemă.” Și e ceva de genul „Bun. OK. Am o problemă.”

Dar imediat sunt trasă înapoi în exterior în conștientizare - și cu drag mă refer la acest spațiu ca la Țara Tra La La. Dar era frumos acolo. Imaginați-vă cum ar fi să vă deconectați cu totul de la vorbăraia propriului creier, cea care vă conectează cu lumea exterioară.

Așa că iată-mă în acest spațiu iar slujba mea - și orice stres în legătură cu ea - nu mai exista. M-am simțit ușoară. Imaginați-vă: toate legăturile cu lumea exterioară și orice factori de stres legați de ea - nu mai existau. Am simțit o senzație de pace interioară. Imaginați-vă cum ar fi să pierdeți 37 de ani de bagaj emoțional! (Râsete) O! Am simțit euforie. Euforia. Era minunat.

Și apoi, din nou, emisfera stângă intră pe fir și zice „Hei! Trebuie să te concentrezi. Trebuie să cerem ajutor.” Și eu mă gândesc „Trebuie să cer ajutor. Trebuie să mă concentrez.” Așa că ies de la duș și în mod mecanic mă îmbrac și umblu prin apartament, gândindu-mă „Trebuie să ajung la serviciu. Trebuie să ajung la serviciu Pot să conduc? Pot să conduc?

Și în acel moment brațul drept mi-a paralizat de tot. Atunci am înțeles „O, doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!”

Și următorul lucru pe care mi-l spune creierul e „Uau! Asta e foarte tare.” (Râsete) „Asta-i foarte tare! Câți cercetători ai creierului au ocazia să-și studieze creierul din interior spre exterior?” (Râsete)

Și apoi îmi trece prin minte: „Dar eu sunt o femeie foarte ocupată!” (Râsete) „N-am timp acum pentru un atac cerebral!”

Așa că îmi zic „Bun, nu pot să opresc desfășurarea accidentului cerebral așa c-o să-i aloc o săptămână sau două și apoi mă întorc la programul meu normal. Trebuie să sun după ajutor. Trebuie să sun la serviciu.” Nu-mi puteam aminti numărul de la serviciu. dar mi-am adus aminte că în birou aveam o carte de vizită cu numărul meu pe ea. Așa că m-am dus în birou și am scos un teanc de cărți de vizită gros de 8 centimetri. Și mă uit la cartea de vizită de deasupra și deși pot să văd clar cu ochii minții cum arată cartea mea de vizită nu pot să spun dacă e aceea sau nu pentru că tot ceea ce vedeam erau pixeli. Și pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului și cu pixelii simbolurilor, și chiar nu puteam să fac diferența. Și apoi am așteptat până ce a venit ceea ce numesc un val de luciditate. Iar în acel moment, am fost capabilă să mă lipesc la loc de realitatea normală și să spun nu-i asta cartea de vizită... nu-i asta... nu-i asta. Și mi-a luat 45 de minute ca să parcurg 2 centimetri în interiorul teancului de cărți de vizită. În acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia devine din ce în ce mai mare în emisfera mea stângă. Nu înțeleg numerele. Nu înțeleg telefonul dar e singurul plan pe care îl am. Așa că iau telefonul și-l pun aici. Iau cartea de vizită și o pun aici și încerc să potrivesc forma îmbârligăturii de pe cartea de vizită cu forma îmbârligăturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec înapoi în Țara Tra La La și când mă întorc nu mai țin minte dacă formasem deja acele cifre. Așa că a trebuit să-mi controlez brațul paralizat ca pe un buștean și să acopăr cifrele pe măsură ce le apăsam astfel ca atunci când mă întorceam la realitatea normală să pot să spun „Da, am format deja această cifră.”

Până la urmă am reușit să formez întreg numărul și ascult la telefon și colegul meu ridică receptorul și îmi spune „Ham ham ham ham.” (Râsete) Și mă gândesc ”O, doamne, ăsta parcă-i un Golden Retriever!”

Așa că îi zic - foarte clar la mine în cap, îi zic: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!” Și ce iese pe gură este „Ham ham ham ham.” Mă gândesc „O, doamne, parcă-s un Golden Retriever!” Așa că nu puteam ști - nu aveam de unde ști că nu puteam vorbi sau înțelege un limbaj până ce am încercat. Însă el înțelege că am nevoie de ajutor și îmi trimite ajutor.

Și puțin mai târziu, sunt plimbată într-o ambulanță de la un spital prin tot Bostonul până la General Hospital Și m-am strâns în poziție fetală într-un mic glob. Și ca un balon din care iese ultima gură de aer, întocmai ca dintr-un balon am simțit cum se ridică energia din mine - am simțit că spiritul meu se predă.

Și în acel moment am știu că nu mai sunt eu coregrafa vieții mele. Și fie doctorii îmi salvează trupul și îmi acordă o a doua șansă la viață, fie acesta era poate momentul trecerii mele.

Când m-am trezit ceva mai târziu în aceeași după-masă, am fost mirată să descopăr că încă sunt în viață. Când am simțit spiritul predându-se mi-am luat rămas-bun de la viață. Și acum mintea mea era suspendată între două planuri ale realității foarte diferite. Stimulii care soseau prin sistemele mele senzoriale îi simțeam ca pe o durere pură. Lumina îmi ardea creierul ca un foc iar sunetele erau atât de puternice și haotice încât nu puteam să separ o voce de zgomotul de fundal, și nu-mi doream altceva decât să evadez. Deoarece nu-mi puteam identifica poziția corpului în spațiu, mă simțeam imensă și în expansiune ca un duh care tocmai fusese eliberat din sticlă. Și spiritul meu se înălța liber, ca o balenă uriașă plutind într-o mare de euforie tăcută. Nirvana. Găsisem Nirvana. Și îmi amintesc că mă gândeam că nu există nici o cale prin care să fiu în stare să strâng sinele meu imens înapoi în acest corp minuscul.

Dar am conștientizat „Sunt vie! Încă sunt vie și am descoperit Nirvana. Și dacă am descoperit Nirvana și încă sunt vie, atunci oricine care este viu poate descoperi Nirvana.” Și mi-am închipuit o lume plină cu oameni frumoși, pașnici, plini de compasiune și iubitori care știu că pot pătrunde în acest spațiu în orice clipă. Și că ei pot alege în mod deliberat să pășească în emisfera dreaptă sau în cea stângă și să găsească această pace. Și apoi am înțeles ce cadou uriaș ar putea fi această experiență, ce atac de iluminare ar putea reprezenta în legătură cu modul în care ne trăim viețile. Și asta m-a motivat să-mi revin.

La două săptămâni și jumătate după hemoragie, chirurgii m-au operat și mi-au înlăturat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf care apăsa pe centrii lingvistici. Aici sunt împreună cu mama mea care este un adevărat înger în viața mea. Mi-au trebuit opt ani ca să-mi revin în totalitate.

Așadar cine suntem noi? Suntem forța vitală a universului, cu dexteritate manuală și două minți cognitive. Și avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine suntem și cum vrem să ne poziționăm în lume. Aici și acum, pot păși în conștiința emisferei mele drepte, unde suntem. Sunt forța vitală a universului. Sunt forța vitală a 50 de miliarde de frumoase genii moleculare care îmi dau formă, împreună cu tot ceea ce există. Sau, pot alege să pășesc în conștiința emisferei mele stângi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor: intelectuală, specialistă în neuroanatomie. Acestea sunt „noi” din interiorul meu. Ce ați alege voi? Pe care alegeți? Și în ce moment? Cred că cu cât petrecem mai mult timp alegând să rulăm circuitele unei păci interioare adânci oferite de emisfera dreaptă, cu atât vom proiecta mai multă pace în lume și cu atât mai pașnică va deveni planeta noastră.

Și m-am gândit că aceasta e o idee care merită răspândită.

Sursa videoclipului si a articolului: www.ted.com

NAPOLEON

Se spune despre Napoleon ca se concentra foarte bine asupra mai multor lucruri deodata si ca asta ar fi fost una din trasaturile lui de geniu, dincolo de cele binecunoscute de om politic, vizionar si strateg. Daca veti urmari cu atentie filmuletul tradus pe care vi-l propun veti constata cu surprindere ca, creierul lui Napoleon putea sa faca ceea ce in mod obisnuit poate face creierul unei femei, dar cu performantele concentrarii la punct fix ale barbatului. In magistrala conferinta a lui Allan Pease, autorul bestsellerului "Limbajul Trupului" veti putea urmari dezbaterea temei diferentelor dintre femei si barbati, cu privire la modurile lor de gandire, de interpretare si de actiune. Este bine de stiut, caci daca vom reusi sa ne percepem mai bine interlocutorii, conversatiile noastre ar putea deveni mai fluente, fara blocaje si sincope si prin urmare mult mai eficiente si productive.

Urmariti va rog, daca va starneste interesul, toate cele patru parti ale filmului care urmeaza. Nu este un film despre Napoleon. Este un film despre noi.

SHAMBALLA REIKI

REIKI - SHAMBALLA - 

cu DR. OVIDIU DRAGOS ARGESANU 

Toata lumea stie ca "realitatea" pe care o percepem este o iluzie a intregului, doar o mica parte din el, deoarece simturile noastre sunt limitate. Nevazutul este si el o parte a realitatii. Cea mai mare parte a realitatii. De ce adica sa nu incercam sa-l aducem in concret, in vazut!? :)) Cu atat mai mult cu cat acest nevazut a nascut credinte, spaime, pasiuni, teorii filozofice, religii, razboaie sfinte si este populat cu ce gandul nu gandesti. Asadar oferta-i mare. Dar daca in acest nevazut sunt chiar lucruri demne de luat in seama? Daca acolo se ascunde realitatea, pai nu-i cinstit fata de tine ca om sa scormonesti putin si sa incerci sa intelegi mai mult? Eu unul socotesc ca da. Trebuie doar dati la o parte cei care scot panglici pe gura si iepuri din palarie. Adica, cu  putin discernamant, chiar daca metodele si instrumentele de a recupera impalpabilul, neauzitul, nevazutul tin mai mult de domeniile intuitiei si al imaginatiei este posibil si probabil sa te intalnesti in locuri in care nici cu gandul n-ai visat vreodata ca exista si cu alti oameni care folosesc aceleasi instrumente. Pare SF? Este SF. Dar viata "reala" pe care ti-o evaluezi in pragul mortii, ce poate fi? Sau sa n-aducem moartea  in discutie ca o provocam? :) Mi-am pus intrebarea: cand va fi momentul sa fac trecerea si sa ma descotorosesc de viata pe care am trait-o, cu ce sens o mai pot eu incarca atunci cand voi vedea cum se destrama ca o perdea de fum odata cu toate sensurile cu care am investit-o in timp ce o traiam? Acelasi lucru pot spune si despre credinta in nevazut. Si sensurile pe care i l-am dat nevazutului se altereaza in spaimele din pragul mortii, daca nu cumva, experimentand moartea, in anumite circumstante, convingerile, sau parte din ele se intaresc si chiar se valideaza. Da, dar in fond, de cand ne nastem nu facem altceva decat sa ne indreptam cu pasi mari catre nevazut.

Daca va intereseaza subiectul, youtube afiseaza toate celelalte lectii ale maestrului doctor Ovidiu Dragos Argesanu. Vizionare placuta!