CUCUIUL COTCODACIC

Am primit pe e-mail urmatoarea scrisoare apartinand zice-se medicului neistoric marele patriot daco-american,domnul Napoleon Savescu. Probabil ca ii cunoasteti deja continutul iar daca nu, atunci puteti sa aruncati intr-o doara un ochi pe scrisoarea domniei sale, dar va rog, doar pe cel critic.

*"CUIUL DACIC" * 

Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pina la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul. 

L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de indragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor."

 Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. 

"Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita, Moldoveneasca, care ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei politicienii din dreapta si din stinga Prutului, cind se intilnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sint veri ori cumnati, avind si aceleasi nume.

 Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.

 Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata - Magnetita "Fe3O4"

2. oxid de fier "FeO"

3. alumo-silicati.

 Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are foua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!

 Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.

 Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca:

- Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani

- Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.

- Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.

 Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!

 Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

 Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "poporul ales". 

Mai este un mare semn de intrebare: ce fel de arme aveau dacii? Acele cutitele/sabii ce le vedem in filme nu se regasesc in descoperirile arheologice. Ce s-au intamplat cu armele dacilor? Cum de au disparut?!

Dragi cititori, 
Daca scoatem susurul viorilor patriotardo-dacomaniace din textul semi-poetic, usor delirant, de mai sus, ramanem cu niste date aproape stiintifice. Andrei Vartic a murit in 2009 - Dumnezeu sa-l odihneasca! - iar cuiul pe care nu l-a vazut decat cetateanul daco-american, medicul neistoric Savescu Napoleon, a disparut fara urma. Povestea a picat in fantastic, adica mai pe sleau, in derizoriu, deoarece dovezile stiintifice insemnand inscrisuri, documente, rezultate ale analizelor de laborator ale institutelor metalurgice moldo-rusesti, obiectul fizic insusi - recte cuiul dacic, cel care nu putea fi obtinut "decat in conditii speciale de laborator sau in Cosmos", se afla indosariate si arhivate in Biblioteca din Akasha, deopotriva cu actele privind nasterea si diploma de absolvire a cursurilor Institutului Metalurgic din orasul Balti, ale lui Mos Craciun. Le gasiti la litera "C", la "cui" si "Craciun".

Am cautat pe net vreo doua ceasuri si am aflat ca domnul Profesor Dr. Ioan Glodariu nu pomeneste nicaieri despre cuie dacice si ca Institutul de Metalurgie din orasul Balti se afla doar in mintea prodigioasa  a domnului doctor, alaturi de ghiare de Sfincsi, discuri fabricate in cosmos, capre plangacioase, Modele Matematice si alte asemenea si m-am dumirit, pentru a cata oara?, ca cetateanul american Savescu,  se ghideaza in teoriile dumisale dupa dictonul:

SCORNESC - DECI EXIST

Asadar, privind din perspectiva "teoriilor revolutionare" ale patriotului daco-american Savescu Napoleon, cum ca romanii (latinii) erau daci la origine, atunci motivul celor doua razboaie fratricide dintre stramosii nostri daci, adica autohtonii si navalitorii romani, latino-daci, prin care acestia din urma i-au cotarcit pe fratii lor de sange, bieti indigeni analfabeti de prin partile noastre, n-a avut alt scop decat ca sa le fure cuiele. Bine cel putin ca nu au dibuit si calupul de fier de 40 de kilograme din mintea domnului Savescu. Aurul dacilor....he, heeee..., a fost asaaa...., ca un fel de pleasca_colaterala... pe langa cuiele lor. Si pana la urma, iaca ma-ntreb si eu ca prostul, ce sa fi facut dacii cu niste parlite de cuie de o asemenea puritate, decat sa le bata in barne sau in peretii lor de beton... Si-atunci nu inteleg de ce nu au mai fost descoperite si alte cuie in siturile arheologice, caci lemnul putrezeste dar cuiele pure, ba... 

Si apropo! 

"Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii?  

Pai ce sa sarbatoreasca altceva decat jaful generalizat al calupurilor de fier de 40 de kg bucata  si mai ales a cuielor dacice cu puritate de 99,97% fier, acoperite cu trei pelicule moleculare perpendiculare pe Modelele Matematice si Topografice de la Gradistea Muscelului, asezate intr-o ordine perfect geometrica, de n-a mai ramas niciunul pana in ziua de azi. Dar de o dovada, macar una singura, ca aici, in spatiul carpato dunarean s-a dezvoltat o industrie metalurgica ca in cosmos, care sa intreaca prin maretie si performanta orice referire la bazinele in care au parut si s-a dezvoltat tehnologia prelucrarii fierului, mentionate de orice sursa stiintifica, cu siguranta ca aveam nevoie. Ce daca nu ne mentioneaza nicio sursa ca avand intaietatea? Cui ii mai pasa de un asemenea afront, atata timp cat  noi  suntem mai tari decat oricare neam de pe mapamond, si asta doar aratandu-le cuiul care nu exista si scrisorica lui Napoleon, care vezi bine, exista.... A nuuu a Imparatului... A domnului doctor Savescu. Ce dovada mai pertinenta si mai stiintifica poate sa existe dincolo de acest inscris? Ai? Ia ziceti!

UNDE-I CUIUL? CARE CUI? 

Clou-ul acestui basm este insusi cuiul. Fara dovezi clare, atestate de catre oamenii de stiinta, toata istoria se reduce doar la niste biete vorbe-nsirate. Mi-a placut sa regasec aici dictonul: "Un om informat valoreaza cat doi",  dar iaca pozna ca mi-am pus problema cam cu ce fel de informatie este acel om informat. Desigur, nu este rau sa ai mintea deschisa dar este foarte rau sa nu fii atent atunci cand, odata deschisa, apar niste de-alde unii care iti varsa laturi in ea..

Daca Institutul de Metalurgie din orasul Balti totusi exista, desi nu este specificat pe net, atunci imi cer respectuos iertare fata de eventualii cititori basarabeni. Daca nu, nu. 

DAKSHA   

Hooo-op, sh'asha-shashaaaaaa....!!!

foto Daksha

  M-a intrigat maretul Zeu dac Daksha si l-am gasit pana la urma in folclorul hinduist. Inseamna, zice Wikipedia,  Arian (adica daco-get-beget... ce sa maiiii...!), si este socrul lui Shiva, caci acesta din urma, care ulterior a devenit cel dintai, s-a casatorit cu fiica lui, Shakti. Daksha este un Prajăpati adica este unul dintre fiii lui Brahman, nascut fie din degetul cel mare de la picior al lui Brahma fie prin unirea cu Aditi. Hait! sau cum le place romanilor daco americani:  "Ooooups!"- s-a stricat genealogia ! Mama lui de arbore ginecologic, cum ii strica el nenorocitul, socoteala genito-daca a domnului doctor! Si unde mai pui ca Shiva, care-i era ginere lui Daksha, dar in acelasi timp si unchi dupa tata, l-a omorat la furie pe socru-sau care-i era si nepot, tocmai pe el, pe Daksha, zeul cel nemuritor si i-a aruncat capul daco-zeiesc pe foc. Ce oroare! Vai cata lipsa de respect! Dar mai apoi s-a razgandit si  l-a inviat, iar ca sa-l omagieze cum se cuvine, tineti-va respiratia va rog, i-a pus un cap de capra (plangacioasa din Muntii Orastiei)! Ei ca sa vezi pataranie! Iar Daksha, dincolo de faptul ca a patit-o ca zeu nemuritor, adicatelea sa moara, si basca sa-nvieze, mai tineti-va inca o data respiratia va rog, s-a mai si umilit in fata lui Shiva si l-a implorat in genunchi sa-l ierte (vezi foto).  Ce rusineeeeee.....! Ce ditamai rusinea! Iaca nu m-asteptam la una ca asta din partea celui  mai mare zeu dac, cat Zamolxe de mare.... Da' apropo, care-o fi mai mare-n grad? Hotarat lucru, Vedele sunt o rusine si o sfidare adusa sentimentului daco-patriotic si ar trebui rescrise de catre dacomaniaci... si chiar si de catre greci, caci dom'doctor i-a luat putin fata si lui "Zeus, Saturn?". Si iata cum bulibaseste dom doctor mitologia, aruncand pe tapet trei confuzii consecutive in doar cateva fraze menite sa-l bage pe cititor in transa: 

1. Dyaus Pitar nu e Vel Pitar 
Dyaus Pitar sau Dyauṣpitṛ, conform miturilor vedice nu inseamna catusi de putin "cel ce aduce pita" (si sa nu va ganditi imediat la vreun pitar, (brutar) strabun, asa cum va da sa subintelegeti dom'doctor, caci pita e "tata" si nu tocmai paine) ci, Dyaus Pitar inseamna Tatal Ceresc sau Tatal Stralucitor. Adica Dyu: cer, stralucire iar Pitar: Tatal. Ceea ce a dat la greci pe Zeus Pater iar la romani, pe Ju-Piter. Tatal Ceresc impreuna cu  Prithvi Mātar sau Matr : Mama Pamant, au fost initiatorii lumii, iar inainte de separarea lor, ei au reprezentat unitatea primordială sau Dyavaprthivi. 

2. Zeus versus Saturnus

Corespondentul lui Zeus la romani era Jupiter, nicidecum  Saturn,  care era de fapt corespondentul grec al titanului Cronos. Confuzia regretabila a domnului doctor Savescu face ca Saturn sa se substiuie tatalui sau Caelus (Cerul), care la greci este Uranus, si s-o aiba de sotie tocmai pe mama sa,  Terra, careia grecii ii ziceau Gaya.  Iar Jupiter, in conditiile nou create de dom doctor ar trebui sa preia mitul saturnian. Pai nu te bufneste rasu', daca nu te bufneste plansu'?  Caci lucrurile, dupa cum toata lumea stie, numai dom'doctor nu,  stau cam asa: la romani, Jupiter este fiul lui Saturn, care la randul lui este fiul lui Caelus, tot asa cum la greci, Zeus este fiul lui Cronos care este fiul Uranus. 


3. Zeul Suprem si cei sapte pitici
Care Zeu Suprem? Ceata totala! Ia hai sa ne-ntoarcem la Vede, poate ca ceva se vede! Exista o trinitate compusa din Brahma - Creatorul, Vishnu - Pastratorul si Shiva - Distrugatorul, numita Trimurti? Exista. Creste Brahma intr-un lotus iesit din buricul lui Vishnu? Creste. Se nasc din mintea lui Brahma 10 copii? Se nasc. Se mai nasc din corpul sau inca 10 - adica 9 baieti si o fata? Vezi bine ca se nasc 10. Este intaiul nascut din aceasta a doua serie Daksha? Desigur. Atunci de unde scoate dom' doctor, ca pe iepuri din palarie, 7 copii expirati de catre Zeul Suprem, cu Daksha in frunte, cand ei sunt cu totii fo 20 de frati, iar Brahma nu este Zeul Suprem, ci parte a trinitatii? Raspunsul doamnelor, domnisoarelor si domnilor, daca inca va mai tineti respiratia, este unul singur: din palarie.

Asa ceva nu se mai poate tolera...!!! Urgent, dar urgent, dacomaniacii ar trebui sa trimita pe unul dintre cei mai viteji dintre ai lor cu o solie la Zamolxe... dupa obiceiul dac, bineinteles. Dar poate totusi, vazand intinderea pocinogului, un sol grec ar fi mai indicat de aruncat in sulite. 
Ei, acum ca am gasit si solul, puteti respira in voie. Relaxati-va ca mai urmeaza. 

HAI CU MOLECULARA NEAMULE !

Nu vreau sa fac acum pe desteptul si sa-ntreb daca straturile moleculare sunt perpendiculare unele pe celelalte sau pe circumferinta sectiunii orizontale sau pe sectiunea longitudinala a cuiului si nici daca mai exista si altfel de straturi in literatura de specialitate, bunaoara paralele sau tangente si nici care anume alumo-silicati nespecificati intra in componenta lui, alaturi de cei doi oxizi specificati si nici daca acesti oxizi reprezinta rugina sau nu, caci i-as lasa mai degraba pe chimisti sa-si puna astfel de intrebari stupide si total nepatriotice

SARMISEGETUZA 

Sarmi Seget Usa 

Recunosc ca nu stiu o iota de sanscrita dar am constatat ca nici Goagalu nu prea stie, na! Am cautat cele trei cuvinte insirate ca sa le verific intelesul dar nu nu am gasit nimic. Atunci le-am luat unul cate unul si am aflat ca Sarmi inseamna "Sarma" in bulgareste, ca "Seget" poate fi "Szeged" si ca "Usa".... Apoi na, ca de USA stim cu totii. In traducere daco-romaneasca moderna,  cele trei cuvinte ar putea insemna: "Sarmaua la Szeged via Statele Unite ale Americii", adica, altfel spus,  un fel de apa la moara data teoriei roesleriene, care pica manusa  istoricilor maghiari revizionisti, gratie scrisorii fulminante a medicului Savescu Napoleon de la New York si a "lectiei de isterie, pardon istorie", a domniei sale. De ce Roesler? Daca va intereseaza subiectul puteti citi un articol extrem de bine documentat si argumentat aici. Merita! Cat despre intelegerea sanscrita:"Eu ma grabesc sa curg" ar trebui schimbata in aceasta noua acceptiune in "Eu ma grabesc sa curm" ideea continuitatii neamului romanesc pe teritoriul actual. Dom' doctor, nu eu!

GRAMATICA? 

E PENTRU FRAIERI...

A! Ca era sa uit! Ia mai cititi rogu-va inca o data, bucatica aceasta de text, poate va socheaza ceva:  

"Mai este un mare semn de intrebare: ce fel de arme aveau dacii? Acele cutitele/sabii ce le vedem in filme nu se regasesc in descoperirile arheologice. Ce s-au intamplat cu armele dacilor? Cum de au disparut?! " 

Acest fragment de text nu apare in postarea de pe site-ul: http://dacia.8m.net/Diverse/Cuiul_dacic/cuiul_dacic.html al carui link era trecut in subsolul mesajului venit pe e-mail, care continea scrisoarea domnului doctor Savescu Napoleon, in schimb, in varianta de pe site-ul indicat, la final, apar urmatoarele:

"Bun e Dyaus" domnilor daco-romani, trezitiva si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi." 

In ambele variante de final ale scrisorii onorabilului medic Savescu se intampla ceva ciudat cu gramatica limbii daco-romane... si nu cred ca dom'doctor a devenit brusc mai agramat sau ca s-a exprimat in limba daca pura si nealterata,  ci ca,  niste vajnici dacomaniaci, biete victime ale ideilor domniei sale, si-au bagat deshtele pana la cot, in scrisoarea sa. Mdeh... ce poti sa zici!? Ca tot daco-romanul, creativ. 

MIERCUREA FARA CUVINTE

see more Gifs

MIERCUREA FARA CUVINTE

KARMAPA

Sfinţia Sa Karmapa vorbeşte despre felul în care a fost descoperit ca fiind reîncarnarea unei personalităţi venerate a budismului tibetan. Prin povestea sa el ne îndeamnă să nu ne străduim doar pentru tehnologie şi design, dar şi la tehnologia şi design-ul inimii.

SI ACUM PUTINA RECULEGERE NU FACE RAU NIMANUI

NOI DACII

 

Sursa foto:www.descopera.ro

NOI AICI DE 2000 DE ANI DAR SI EI CAM TOT DE PE-ATUNCI

Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro

Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro

Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro 

Iubitii mei daci, fratilor, 


M-am uitat la filmuletele de mai sus si marturisesc ca m-a cuprins groaza, intristarea si lehamitea. Dar noi unde suntem fratilor in filmele acelea, ca nu ne-am regasit ? Noi, dacii, unde suntem? Pai tocmai noi, cei care ne tragem dintr-o singura semintie glorioasa, adica din atlanti, ba nu, stai sa vezi ca din pelasgi, ba nu, chiar din hiperboreenii care paseau pe nori, noi dacii care inca din preistorie am stapanit si am civilizat toata Europa, Asia Mica si Asia Centrala, ca sa nu mai vorbim de tot mapamondul, noi cei care am inventat primii apa calda, focul, roata, scrisul si stiloul, noi care am dat lumii intregi vorbirea dacica articulata si apoi latina vulgara, noi care am mesterit cuie cu puritate de 99% fier, pe care le bateam atat de adanc in betonul inventat tot de noi, incat n-a reusit nimeni sa le gaseasca vreodata, noi care i-am invatat pe egipteni sa construiasca piramide, noi care de 10 000 de ani avem piramide holografice in 2D, in Ceahlau si un megapolis subteran sub Sarmisegetuza, locuit de orasenii daci inca din preistorie, noi cei care am scurmat Carpatii pe dedesubt si am umplut tara de tunele sub forma de cap de lup, inalte de trei metri, late de doi si luminate a giorno, ca sa treaca in goana calului Decebal si oastea lui si sa nu se izbeasca de pereti, tunele in care ne-am ascuns 1000 de ani ca sa nu blocam drumul migratorilor care nici macar n-au indraznit sa treaca pe-aici ca sa nu ne altereze genele, noi care avem muntele sfant Kogaionon pe care-l veneram si in ziua de astazi si pe care nu mai stim unde l-am pus, noi care am construit podul de la Drobeta cu multe sute de ani inainte sa treaca romanii Dunarea peste podul de vase, noi cei care desi nu scriam niciodata nimic, totusi cunosteam scrisul, pe care apoi l-am invatat de la romani si pe care l-am invatat din nou de la bulgari, noi care avem cele mai mari rezerve de aur, uraniu si wolfram din lume, noi care suntem cei mai ospitalieri, mai destepti, mai curajosi, mai sinceri si mai drepti din toata lumea, noi cei care traim in Gradina Maicii Domnului si nu ne place s-o plivim, noi care am dat umanitatii pe Ra, Zamolxe, Marean Vanghelie si Iisus Christos si religia crestina, noi care am inventat tablitele de la Sinaia si Codexul Rohonczy, noi cei care prin sapte porti secrete avem acces instantaneu in Agartha si Shamballa, care se afla simultan sub pamant, pe pamant si intr-o dimensiune paralela deasupra Romaniei, noi care din stravechime am calculat astazi anul astronomic, la nanosecunda, mai precis decat calculatoarele moderne, tragand de par si adunand niste cifre, pe care le-am denumit mistice, ca sa ne iasa rezultatul, noi cei pe care Dumnezeu ii protejeaza si care-l va trimite printre noi, reintrupat in dac, pe Fiul Sau, ca sa ne fereasca de armaghedoane, noi care am avut, avem si vom avea menirea mesianica de a salva omenirea, noi Buricul Pamantului...!?  Pai mai fratilor daci, pai tocmai noua, lupilor din Carpati, sa ni se intample una ca asta!? Sa stiti ca aceasta nu poate fi decat rezultatul conspiratiei mondiale si al pizmei si urii fara seaman ale neispravitilor de istorici, academicieni, paleoarheologi, paleolingvisti si profesori de istorie a religiilor, care nu stiu altceva decat sa arunce cu praf in ochi si cu noroi in cel mai glorios neam pe care l-a avut omenirea vreodata, adica pe noi, dacii.
Si tocmai noua, care ne suntem proprii nostri stramosi in viata si singurii pe care ii recunoastem, tocmai noua va intreb, tocmai noua sa ni se faca una ca asta, noua celor care am inventat datul pe derdelus pe pungi de plastic si pe capace de WC !? Asa ceva nu poate fi tolerat. 

Rusine, rusine! De trei ori rusine!  

Si-atunci fratilor daci, cred ei oare istoricii si academicienii acestia de doua cosoane, ca noi, care suntem daci pursange din tata-n fiu, dar mai mult din mama-n fiica, mai tinem noi cont de descoperirile, analizele, tratatele lor de istorie si documentele contrafacute pe care se bazeaza ei? La ce ne trebuie noua dacilor asa ceva, atata timp cat ii avem pe  romanticul Nicolae Densusianu, pe legionarul si mercenarul ceausist daco-italian Josif Constantin Dragan precum si pe medicul neistoric daco-american Savescu Napoleon, cel care le stie pe toate!?  Noua ne ajung cei trei mari patrioti protocronisti si iata ca suntem gata sa juram cu mana pe Sfanta Biblie, care se cheama "Noi nu suntem urmasii Romei", ca nu ne vom lasa amagiti de falsa istorie pe care ne-o inoculeaza oamenii de stiinta adevarati. Cui ii mai pasa ca istoricii consacrati au invatat atata carte!? E clar ca sunt niste bieti tembeli cazuti in transa, ca unde este multa invatatura este si prostie multa. Cat de rautate si viclenie ce sa mai vorbim... ! Pai cine mai crede azi ca Burebista ne-a taiat vita de vie pentru ca vezi Doamne, eram betivi indisciplinati si ca nu mai eram in stare sa tinem o parlita de sabie in mana? Cine mai crede azi ca dacii au comis acte de tradare? Cine mai crede ca Burebista a fost asasinat de doi regi daci vasali, atata timp cat noi am fost, suntem si vom fi cei mai drepti, mai cinstiti si mai loiali dintre traci si dintre toate popoarele lumii? Tratatul de pace cu romanii, mai crede cineva ca a fost incalcat de catre Decebal? Care tratat? Toate tratatele din intreaga noastra istorie, incepand cu tratatul cu Roma si sfarsind cu cel de la Varsovia, nu sunt decat simple scorneli si facaturi ale istoricilor. A fost vreodata vreun moment in istoria noastra centomilenara cand am intors noi armele? Niciodata. Au platit-am noi vreodata bir vreunui popor strain? Niciodata! Au pupat-a macar un singur dac vreodata, vreo sanda romana, vreun papuc turcesc sau vreo cizma ruseasca sau austriaca?  Minciuni, minciuni si iar minciuni! Toata lumea stie ca atunci cand veneticii s-au apropiat de granitele noastre si au dat ochii cu noi, au aruncat armele si si-au pupat singuri incaltarile, ba inca se uitau lung si la opincile noastre, plangand si implorandu-ne: "birrr d'aci, birrr d'aci!". Tradatorul Bicilis nici macar nu a existat, cum nu au existat nici popoarele migratoare care sa fi indraznit sa calce pe pamantul sfant al Daciei, ca doar noi o mie de ani am otravit fantanile si am stat pititi prin paduri si cu toate astea n-am vazut picior de migrator... Ce scorneli, ce scorneli...! Iar mincinosul ala de poet roman Ovidius, care se plangea acasa ca nu intelege o iota din ce vorbesc localnicii, a uitat ca de la noi a-nvatat limba daca, a uitat ca a reusit sa reproduca tot vocabularul limbii dace, adica mazare, viezure, manz, brazda, barza, plug in doar doua minute? A uitat ca noi l-am invatat cele trei secrete ale nemuririi: cum sa-si fure caciula singur, cum sa plece capul cand vede sabia si cum sa se faca frate cu dracu pana trece puntea? A uitat? Ei bine, uite ca noi n-am uitat.  

Istoria....!? "O fraza de dansii inventata...., 

ca_cu, ca_cu, etc, etc...". 

Si sa mai stie toti detractorii nostri ca channelingurile, nazaririle si scornelile noastre sunt mai adevarate decat documentele contrafacute si scornelile istoricilor, pentru ca  doar noi, in mintea noastra, detinem Adevarul Absolut si a noastra este si va fi dreptatea, cinstea si gloria neamului dac nepieritor din Sfanta Dacie nemuritoare, in veacul vecilor.  

Amin.

Asa sa ne-ajute Dumnezeu, Ra, Zamolxe si Iisus! 

Pentru ca meritam.

Nota autorului: 

Dragi cititori, 

Acesta s-a vrut a fi un pamflet, dar daca a iesit doar o biata si neizbutita bascalie, acum nu mai are nicio importanta. Dincolo de mesajul pe care eu, ca cetatean roman din Romania, l-am adresat fratilor mei de cetatenie "geto-daca" din Dacia, marturisesc ca imi iubesc si imi respect neamul si tara in care m-am nascut,  ca in sufletul meu cinstesc memoria stramosilor mei, oricare ar fi fost ei, dar ca, pe de alta parte, detest istoria inventata, exagerarile si smintelile protocronistilor. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

PREA MULTE VORBE, PREA MULTE

Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro

METEMPSIHOZA

9 argumente ale celor care cred în reîncarnare

Articol preluat de pe www.descopera.ro

Este un subiect care pare să ţină exclusiv de latura spirituală, sau filosofică, a lucrurilor. Este o chestiune pe care cei mai mulţi oameni fie o resping din principiu, fie nu o cunosc suficient. Cu toate acestea, ceea ce nu se ştie despre reîncarnare este că există destule dovezi palpabile în sprijinul ideii că ea reprezintă un fenomen real şi poate chiar verificabil.

Regresia hipnotică

Discutabilă în ochii multora, regresia hipnotică este, poate, cea mai populară dovadă a reîncarnării. După cum se poate intui şi din numele său, în cadrul acestei tehnici controversate, subiecţii sunt hipnotizaţi şi conduşi în trecut, prin viaţa lor prezentă, în copilărie, şi tot înapoi spre vremea de dinainte să se nască. Odată "ajunşi" acolo, sunt rugaţi să descrie ce experimentează. În această stare de transă hipnotică subiecţii reuşesc de multe ori să relateze cu mare exactitate detalii personale din ceea ce se presupune ca au fost vieţile lor trecute, detalii cum ar fi amplasarea geografică, ocupaţia, nume ale rudelor şi alte amănunte pertinente corecte istoric şi cultural. Deşi în multe dintre aceste cazuri subiecţii furnizează informaţii multiple şi consistente pe care, aparent, nu ar trebui să le cunoască, nicio astfel de situaţie nu a fost acceptată ca o dovadă incontestabilă a reîncarnării, deoarece mereu se strecoară unele erori printre relatările corecte, erori de natură să arunce o umbră de îndoială asupra întregii chestiuni. Mai mult, se pare că există un fenomen denumit criptomnezie, care se manifestă prin tendinţa individului de a citi o carte sau a vedea un film şi a asimila informaţiile astfel descoperite ca şi cum ele ar face parte din viaţa lui anterioară. Din acest motiv, hipnoza regresivă este o metodă spectaculoasă de a explora existenţele trecute, însă una supusă discuţiilor.

Amintiri din vieţi anterioare

Doctorul Ian Stevenson, un psihiatru apreciat din statul american Virginia, care a decedat în 2007, la vârsta de 89 de ani, a început să studieze cazurile de copii cu amintiri conştiente ale vieţilor anterioare, cam când se afla în pragul vârstei de 50 de ani. În cadrul acestor investigaţii, doctorul a studiat aproape trei mii de copii cu varste între patru şi zece ani, constatând că în multe cazuri micuţii îşi aminteau identităţile lor din vieţile trecute, precum şi detalii de context istoric şi geografic ale perioadelor invocate, detalii privitoare la rude din familiile trecute, precum şi amănunte referitoare la momentul morţii. Mai mult, în urma răscolirilor, unii dintre micii subiecţi s-au identificat atât de plenar cu vieţile lor anterioare, încât au insistat să fie apelaţi pe fostele lor nume, chiar simţindu-se străini de familiile actuale şi devenind vădit deranjaţi când nu li s-a permis să mai "petreacă" ceva timp cu rudele dinainte. Interesant la toate aceste amintiri este faptul că "pacienţii" nu au fost hipnotizaţi sau "regresaţi" în vreun fel spre a accesa amintiri latente, ci au expus de la vârste foarte fragede informaţii perfect conştientizate, în mod spontan, ale unor vieţi trecute. În timp ce toate aceste relatări şi înclinaţii tind să devină neclare şi chiar să dispară odată cu anii, ele rămân între cele mai bune dovezi existente în sprijinul ideii de reîncarnare.

Semne din naştere

Dar dr. Stevenson nu s-a oprit aici cu cercetările. Tot el a descoperit încă o caracteristică cel puţin interesantă menită să confirme teoria reîncarnării. La mulţi dintre aceiaşi copii cu amintiri din vieţi trecute a constatat prezenţa surprinzătoare a unor semne din naştere pe trupuri în zone ce corespundeau exact cu răni fatale care le-au fost produse în momentul morţii. Un exemplu în acest sens este al unui baieţel turc de 11 ani, care îşi amintea că a murit fiind împuşcat în cap accidental de un vecin în încarnarea anterioară. Surprinzător, copilul să născuse cu urechea dreaptă puternic deformată, care imita destul de fidel ranile decedatului, un fapt confirmat mai târziu de registre medicale şi chiar de fotografii obţinute cu greu de dr. Stevenson în timpul investigărilor. Iar cazul nu este unul izolat între cele cercetate de psihiatru; semne pe piele şi chiar degete lipsă au putut fi asociate cu răniri suferite în vieţile trecute de micii pacienţi. Într-un caz, doctorul a descoperit chiar semne din naştere care se potriveau cu intrarea şi ieşirea unui glonte din capul unui subiect ucis prin împuşcare. Şansele ca ceva de acest fel să se întâmple accidental sunt infime, iar dr. Stevenson deţine un număr de asemenea cazuri în registrele sale.

Copii prea talentaţi

Se mai numesc şi prodigy şi sunt copii înzestraţi, care posedă un talent sau o aptitudine deosebită - în general în domeniul ştiinţelor sau artelor. Aceşti copii excelează şi avansează remarcabil într-o anumită sferă de activitate mai ales creativă, depăşind cu mult posibilităţile tipice vârstei, precum şi pe majoritatea celorlalţi adepţi sau practicanţi ai respectivului domeniu. Între exemplele potrivite în acest sens se numără chiar cazul compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să compună partituri simple la varsta de patru ani şi simfonii întregi în adolescenţă. Un alt exemplu este matematicianul Blaise Pascal, care a reuşit să pună bazele geometriei proiective la varsta de 16 ani. În timp ce ştiinţa modernă atribuie aceste talente rare unor simple reacţii chimice la nivel cerebral, ea nu reuşeşte să de lămuriri referitoare la motivul pentru care sau la felul în care creierele acestor personaje au o configuraţie diferită de ale celorlalţi. Să fie vorba despre vreo mutaţie genetică, sau de un amestec dezoxiribonucleic extrem de rar? Şi daca e aşa, de ce nu se răsfrânge şi asupra urmaşilor lor? Sau e oare posibil ca toţi aceşti oameni să îşi datoreze priceperea neobişnuită tocmai faptului că au mai făcut şi înainte toate lucrurile la care se pricep în viaţa curentă? Prin umare, este posibil ca un copil neobişnuit de talentat la matematică să fi fost profesor de asmenea materie într-o viaţă anterioară? Sau era Mozart un geniu al muzicii pentru că, după cum chiar el se pare că a pretins, a mai fost muzician de multe ori înainte? Dacă traumele, amintirile, interesele şi experienţele vieţilor anterioare par a se manifesta în cazul unor dintre vieţile curente, atunci de ce nu s-ar putea întampla la fel cu talentele şi capacităţile trecute?

Xenoglosia

Între cele mai interesate, şi totuşi foarte rare, manifestări ce vin ca dovezi în sprijinul ideii că reîncarnarea este un fenomen real, se numără xenoglosia, capacitatea sau tendinţa unei persoane aflate în stare de hipnoză regresivă de a se exprima într-o limbă străină şi pe care nu o cunoaşte. De multe ori este vorba despre numai câteva cuvinte sau fraze, dar există şi cazuri când subiectul poartă o întreagă conversaţie într-un dialect despre care nici măcar nu ştie că există. Sunt cazuri extrem de rare, foarte credibile şi convingătoare, de xenoglosie, în care subiectul nu doar vorbeşte într-o limbă străină, ci chiar foloseşte o versiune arhaică ce a ieşit din circulaţie, spre exemplu, de mai multe secole. Acest lucru face puţin probabil ca fenomenul să fie o fantasmă, o înşelătorie sau un caz de criptomnezie (amintiri uitate). Un exemplu bun în acest sens este cel al actorului Glenn Ford care, sub hipnoză, prin anii "60, şi-a amintit de o viaţă anterioară de cavaler francez sub domnia Regelui Ludovic al XIV-lea. Aflat în starea respectivă, bărbatul a descris fluent în franceză trăiri şi întâmplări din acea existenţă a sa, iar ceva mai târziu avea să se constate ca dialectul vorbit de Ford era cel parizian de secol XVII, nefolosit de mai bine de 300 de ani. Prin urmare, xenoglosia rămâne un pilon rezistent în susţinerea reîncarnării, dar se întâmplă prea rar pentru ca cercetătorii să poate trage o concluzie clară.

Deja Vu

Aşa cum probabil cei mai mulţi oameni ştiu, Deja Vu este un soi de al şaselea simţ prin care individul trăieşte senzaţia repetiţiei unui eveniment (mare sau mic) pe care însă nu l-a mai trăit, cel puţin în viaţa curentă. De asemenea, fenomenul se mai manifestă şi prin cuoaşterea inexplicabilă a planului unei clădiri sau al unui oraş, spre exemplu, de către o persoană care nu a vizitat niciodata locul respectiv. Pentru unii, asemenea episoade şi deprinderi înseamnă reminiscenţe ale unei vieţi anterioare, care au supravieţuit cumva procesului morţii şi renaşterii. Totuşi, ştiinţa insistă că asemenea experienţe sunt de fapt similarităţi coincidenţiale între prezent şi un trecut asemănător dar uitat. Această idee se bucură fără îndoială de ceva credit, pentru că s-a demonstrat în mod repetat că memoria este un mecanism uneori instabil şi fără reguli, capabil să amăgească mintea în diverse feluri. Cu toate acestea, nici chiar o similaritate de locuri şi întâmplări nu poate explica, de exemplu, cum reuşeşte o persoană să descrie şi să numească corect un labirint de străduţe dintr-o localitate unde se află în premieră. Nu există o logică foarte clară nici pentru capacitatea unor oameni de a şti exact dispunerea camerelor într-o casă nevizitată înainte. Similarităţile, şansele de potrivire, sau ghicitul au procentajul lor în acest context, însă unele relatări sunt atât de precise şi de stufoase încât fac din reîncarnare cel puţin o posibilă pistă de urmărit în încercarea de a găsi o explicaţie.

Fobii nejustificate

Fobiile, acele senzaţii de teamă incontrolabilă faţă de lucruri care nu prezină în mod necesar un factor de ameninţare sau risc la adresa noastră, sunt destul de des experimentate de oameni. Felul în care se dezvoltă fobiile este destul de bine înţeles ca proces, fiind în general un raspuns la traume din trecutul persoanelor, de obicei din copilărie, care se manifestă mai târziu sub forma unor panici iraţionale. Dar ce se poate spune despre fobiile intrinseci, intrauterine, predefinite, despre care nu se ştie că ar avea la bază traume asociate? Nu este o presupunere, există cazuri atestate de indivizi îngroziţi de înec şi de apă de cântd se ştiu, la fel cum există oameni şocaţi de cai, deşi nu au trăit în această viaţă nicio experienţă nefericită legată de aceste elemente. Răspunsul pare să vină din regresia hipnptică, preces în cadrul căruia mulţi astfel de subiecţi relatează episoade traumatizante din vieţi anterioare, ce vizează tocmai întâmplări implicând lucrurile de care se tem acum incontrolabil. De aceea, este posibil ca cel înfricoşat de apă să fi murit înecat într-o viaţă trecută, iar cel cu teamă de cai sa fi decedat lovit de copite sau aruncat din şa, iar aceste traume rămând întipărite în încarnarea prezentă. Vestea bună este că s-a demonstrat cum odată ce o traumă de viaţă anterioară este identificată ca rădăcină a unei fobii din viaţa actuală, spaima începe să se vindece, adeseori cu mult mai mare succes decât în cazul oricăror terapii convenţionale. Comunitatea medicală respinge în general cauza traumei din altă viaţă, argumentând că această impresie nu este decât o fantezie produsă de subconştient pentru a masca trauma reală, dar acceptă că o asemenea identificare rezolvă eficient temeri sevre şi inexplicabile.

Tendinţe homosexuale şi transsexuale

Tulburările orientării sexuale umane au fost considerate multă vreme o chesiune de liber arbitru, o tendinţă videncabilă prin voinţă. Totuşi, recent, s-a demonstrat contrariul şi s-a constatat că până la 3% din populaţia planetei dezvoltă sau conştientizează o aplecare aproape integral homosexuală în adolescenţă sau o are chiar ca urmare a unor tipare genetice. Rămâne însă de domeniul enigmei ce anume cauzează incontestabil incertitudinile sexuale şi daca este vorba de influenţa mediului, de educaţie, de biologie, sau chiar despre ceva de altă natură. Dacă homosexualitatea este rezultatul unei foste încarnări într-o fiinţă de sex opus celui din viaţa actuală? Este posibil, având în vedere că de multe ori subiecţii aflaţi sub efectul regresiei hipnotice povestesc despre viaţa imediat anterioare ca din perspectiva unei persoane de sex diferit. Prin urmare, s-ar putea ca intersectarea de sexe manifestată prin reîncarnare să aibă un impact profund asupra fiinţei. Probabil că oamenii cu asemenea reminiscenţe se identifică cu genul lor sexual anterior şi reţin multe dintre caracteristicile posedate înainte. Prin urmare, un bărbat ar putea fi atras de un alt bărbat ca urmare a orientărilor feminine moştenite, indiferent de gradul de masculinitate pe care îl are în alte zone ale vieţii prezente. Deşi se află departe de a reprezenta o dovadă solidă a reîncarnării, homosexualitatea, bisexualitatea, travestirea şi chiar pedofilia pot analizate, poate forţat, şi din perspectiva unui bagaj dintr-o viaţă anterioară.

Hobby-uri, interese şi obsesii

Mulţi dintre noi manifestăm încă din copilărie o afinitate faţă de anumite obiecte, locuri sau activităţi, pe care le transformăm uneori în hobby-uri de o viaţă şi chiar în obsesii. De unde vin ele? Cum se face că cineva este din primii ani de viaţă "intelectuală", o persoană este extrem de interesată despre al Primul Război Mondial, spre exemplu? Sau de ce dezvoltă un copil, ori un tânăr, o pasiune pentru o ţară străină pe care nu a vizitat-o niciodată şi cu care nici nu are vreo conexiune evidentă? Pot fi puse şi aceste aplecări tot în seama unor ecouri ale unei încarnări anterioare? Este Războiul Mondial pur şi simplu un subiect fascinant, sau în viaţa trecută entuziastul acestui eveniment poate a participat la lupte? Este tânărul atras de ţara străină pentru că agrează limba, cultura, obiceiurile şi istoria acesteia, sau e mai mult de atât? Sunt şanse ca, deşi să nu ne amintim de o existenţă anterioară, să rămânem în această viaţă cu urme ale experienţelor şi intereselor celor care poate am fost cândva. Reîncarnarea este doar un răspuns posibil, dar demn de luat în calcul. Nu se ştie cât dintr-o eventuală viaţă anterioară aducem cu noi în existenţa curentă, fie şi în cele mai subtile şi subconştiente feluri, dar e posibil ca acest trecut neacceptat al sufletului să fie mult mai legat de prezentul şi de viitorul nostru decât ne imaginăm.

EFECTUL DE PIRAMIDA

PENTRU A SIMTI IMEDIAT SI CU TOATA FIINTA VOASTRA ENERGIA SI EFECTUL DE PIRAMIDA, ASEZATI-VA BRUSC PE VARFUL EI. 

 Cu aceasta ocazie puteti verifica in orice ordine urmatoarele axiome:

1. NIMIC NU ESTE (NE)INTAMPLATOR

   2. GANDUL (RE)CREEAZA REALITATEA 

   3. CE ESTE SUS SE (IM)POTRIVESTE JOS 

4. UNIVERSUL ESTE (APROAPE) MENTAL

5. EXTREMELE SE ATRAG (DAR NU SE PLAC)

6. ENERGIILE SE INTREPATRUND 

7. TOTUL VIBREAZA. INERTIA ESTE TEORETICA

8. CAUZA PRECEDE EFECTULUI 

9. TEORIA CA TEORIA, DAR PRACTICA TE OMOARA

10. IUBIREA ESTE (SEMI)UNIVERSALA

SI VETI DESCOPERI CU ACEASTA OCAZIE CA

PIRAMIDOLOGIA ESTE O PSEUDOSTIINTA DE CARE AJUNGI SA TE DOARA-N ... 

SI CA VLAD TEPES A FOST UN REMARCABIL OM DE STIINTA.

ABSURDUL SI MIRACOLUL

Motto: "Creierul este un organ oarecum indispensabil capului."

- perla de elev-

 ABSURDUL SI MIRACOLUL

Deoarece discutiile cu mine insumi nu duc prea departe, azi am chef de o tacla cu tine. Da, cu tine, cu tine cel care citesti acum. Trecem peste egocentrismul propriu omului, caci noi in orice caz am aparut dupa El, Necreatul si in orice caz mult dupa Creatia si Bing-Bang-urile Lui. Parerea Papei. El asa zice, ca Bing Bangul a fost impulsionat de Dumnezeu  si ca este creatia Lui. Impulsul initial, bobarnacul trebuia sa-l fi dat careva, nu?  Desi teoriile Facerii Lumii sunt mai multe, greu este sa dai crezare vreuneia din ele in mod special, atata timp cat  nu putem sti exact cum arata lumea inainte de Om si nici macar cum arata acum nu stim prea bine, caci Universul fuge de sub lentilele telescoapelor si microscoapelor noastre.

Un Ceva constant in Univers se manifesta totusi, caci iata, nu putem sa ne imaginam ca legile Universului ajung la spalat precum camasile si ca Universul a-nceput si se va sfarsi odata cu noi... Ca unii evolutionisti sustin ca mintea omului, aparuta ca un accident, ca o manifestare a haosului este singulara, reprezinta o teza care nu ma atrage. Desigur ca exista si altfel de evolutionisti, care afirma ca nu suntem singuri in Univers, sau ma rog, din lipsa de dovezi ca mai degraba ar fi absurd sa credem ca suntem singuri. Creationistii, si ei la randul lor au lasat-o mai moale cu „omul - singura fiinta ganditoare”, caci Papa crede in extraterestrii. Mda... desigur, cred si eu, ca daca nu facea o astfel de declaratie, mintile oilor din turma domniei sale si-ar fi raspandit atentia in cu totul alte directii, decat la plata cotizatiei la biserica. Si totusi.....Logic ar trebui sa mai fie si altfel de minti imprejurul nostru, cea mai la indemana dovada fiind insasi Mintea Lui. Sau a Universului, cum vrei s-o iei. :)) Asa incat eu nu pot fi categoric in aprecierea unicitatii mintii si a gandirii noastre ca oameni si nu rejectez defel existenta si manifestarea a unor altfel de lumi, cu altfel de entitati ganditoare, de jur-imprejurul nostru, chiar daca deocamdata, in planul realitatii imediate, iluzorie vezi bine, nu s-a prezentat nimeni la brat cu un inger sau cu un alt gen de extraterestru, in plenul niciunei academii din lume, nici la biserica, nici la politie si nici la vreo televiziune.

Si-atunci, daca asa stau lucrurile, ar trebui sa ne mai oprim din a crede? Cat de iluzorie poate fi logica in lipsa evidentelor, a dovezilor „palpabile”? Sau cat de reala ar trebui sa fie ilogica in lipsa acelorasi dovezi? Ce ar mai reprezenta „dovezile” pe care le asteptam cu totii, in conditiile in care stim ca traim intr-o mare iluzie, de cand ne nastem si pana murim? Toate aceste intrebari, daca incercam sa le gasim un raspuns coerent si logic, se vor infunda iremediabil in absurd. Absurdul insa este otravitor pentru justificarea existentei umane, caci el presupune lipsa, absenta definitiva a sensului. Pai daca e asa de otravitor, hai sa dam la o parte absurdul, deoarece ne incomodeaza la existenta si sa ne-ndreptam cu fata catre miracol.

Buuun... Iaca stam cu fata catre miracol. Ne mintim? La prima vedere as zice ca da, caci miracolul sfideaza logica si nu doreste si nici nu-l intereseaza sa se lase supus legii cauzalitatii. El reprezinta mai degraba efectul manifestarii unui act de vointa al unei entitati, pe care dialectica o lasa rece. Si iarasi pare ca ne mintim caci miracolul, care ne coloreaza existenta si o incarca cu sens,  desi ramane totusi varianta cea mai comoda si linistitoare a spiritului uman este la fel de otravitoare ca si absurdul. Si devine nociv, imediat ce incepi sa-l cauti la radacina. Asadar, ne mintim ca sa reusim sa dam sens vietii si sa ne consumam in tihna existenta...

Ei uite ca nu-i chiar asa.  Spun asta, pentru ca daca Dumnezeu/Universul sunt neinteligibili pentru mintea omeneasca, atunci miracolul are o sansa de adevar, caci si el, miracolul, la randul lui, scapa intelegerii noastre. Exceptie facand nenumaratele „miracole” fabricate de om pentru a prosti pe altii, esenta miracolului ramane totusi una divina si pe un alt plan al intelegerii, altul bineinteles decat cel al mintii omului, miracolul are o explicatie. Daca descojesti intelegerea primara a sintagmei „c-asa a vrut Dumnezeu”, care-l scuteste pe om sa mai rascoleasca adevarul cu propria-i minte, ajungi la un miez fenomenal de dulce si de bun care contine, in aceste conditii, un adevar esential. Si-atunci miracolul nu mai este otravitor, ci de-a dreptul comestibil. Ce mai, el este o hrana dumnezeiasca pentru mintea omului. Si uite de-aia cred eu ca exista ingeri. „Totul se leaga si dezleaga in nevazut”. Nima este cea care mi-a deschis ochii asupra acestui aspect. Si mai stiu si din ce anume motive nu reusesc sa-i vad cu ochii fizici. Pentru ca ochii fizici au fost educati de mintea mea si de a altora, sa priveasca si sa selecteze realitatea doar intr-un anume fel.

 

Dar daca nu exista? Dar daca miracolul existentei si manifestarii ingerilor in viata noastra este doar produsul propriei mele minti, sau al mintilor altora? Stau si eu ca toata lumea cu pardon, curul in doua luntri, una numita Miracol iar cealalta numita Absurd. Stiu si intuiesc ca niciuna dintre cele doua luntri nu reprezinta o lume categorica si definitiva si ca, desi antagonice, nu se pot exclude una pe cealalta. Si asta datorita manifestarii legii cauzalitatii, care are tendinta sa spulbere Miracolul dar care da aproape intotdeauna o mica speranta Absurdului. Chiar daca ambele categorii sunt supuse efemerului, ele totusi, in special Miracolul, indiferent daca este fabricat de om sau este de esenta divina, ne coloreaza tuturor existenta. Inca ne mai extaziem in fata baloanelor colorate de sapun, inca le dam sens, ceea ce ma indeamna sa cred ca omenirea se afla de-abia in faza iesirii ei din copilaria ontologica.

Vreti o veste buna? Absurdul are sanse sa se goleasca de continut si sa nu mai fie absurd daca, pe un alt plan, altul decat cel al intelegerii omului, tot ce pare lipsit de logica si sens, acolo, pe acel plan, are sens. Doar cu „daca” bineinteles.

PRICURICIUL PADURII

 

EU OBLIO

Ma cheama Oblio si m-am nascut intr-o viata anterioara, in anul de gratie 1295, intr-un bordei vegetal incropit din busteni, printre radacinile din scorbura aflata la baza unui arbore urias, undeva in inima unei paduri seculare din Europa Occidentala. Intaiul nascut in aceasta familie am fost eu, iar nu mult mai tarziu, cam dupa doi ani, a aparut pe lume si sora mea. Desi nu mi-au ramas decat amintiri vagi despre familia in care am crescut in vremurile acelea, pot sa afirm fara sa gresesc ca era o familie armonioasa,  alcatuita firesc si natural, cel putin pentru intelegerea vietii de atunci. Daca ar fi insa s-o inteleg cu ochii de-acum bunaoara, n-as mai putea spune cu toata convingerea ca era una oarecare, caci eram destul de diferiti ca infatisare. O singura trasatura comuna insa, dar esentiala si elovcenta, scotea in evidenta rudenia tuturor membrilor familiei noastre si anume forma alungita a urechilor. Toti aveam urechi lunguiete si ascutite spre extremitatile superioare, ceea ce ne-a conferit intotdeauna certitudinea apartenentei la aceeasi rasa. Chiar daca diferiti in aparenta, in esenta faceam cu totii parte din marea familie a elfilor, fiinte libere ca pasarile cerului.

Tatal meu, cu care pe parcursul vietii nu am avut o relatie prea stransa, desi avea aparenta unui barbat puternic, nu era o fiinta umana pe de-a-ntregul, ci mai degraba era materializarea unui spirit nepamantean. Stiu asta pentru ca il simteam diferit, fata de cum o simteam pe mama bunaoara si cu toata grija pe care ne-o purta, desi nu a fost niciodata o aparitie permanenta in casa noastra, trebuie sa marturisesc ca nu stiu nici acum din ce lume venea, pe unde umbla si care ii erau indatoririle de pe Pamant sau de aiurea. Am trait mereu cu convingerea ca avea de dus la indeplinire sarcini importante. Din pacate, cea mai mare parte a amintirilor despre tata au ramas invaluite in ceata. Imi amintesc doar de chipul lui hirsut, cu parul si barba negre-pana, mereu zburlite, cu suvitele razvratite care-ncotro, ca si cum tocmai ar fi trecut printr-o furtuna. Avea tenul alb, ochii negri, nasul usor acvilin si o privire extrem de intensa si de patrunzatoare. Tata avea o personalitate foarte puternica, era taciturn dar chiar si-asa, cu toata putinatatea vorbelor pe care ni le adresa, cand intra seara in coliba mirosind a ploaie, a padure si fan proaspat cosit, si se aseza in coltul lui preferat din stanga cuptorului si ne veghea in tacere, parca se umplea tot locul de prezenta lui si de fiecare data ii simteam caldura si bunatatea sufletului.

sursa foto

Singura fiinta omeneasca din familia noastra era mama dar ca sa fiu drept, nici macar ea nu era pe deplin umana, caci undeva, candva, pe linia ei genetica, avusese un stramos elf. Mama mea era o frumusete cuminte. Avea o fata usor prelunga, bronzata si cu trasaturi armonioase, sprancenele i se arcuiau cuminti peste ochii mari, verzi, cu  gene lungi, gura senzuala, iar parul blond, in suvite grele lasate sa cada peste umeri, il purta intotdeauna cu carare pe mijloc si corect pieptanat. Se imbraca modest, fara podoabe si purta de obicei o rochie simpla, lunga, de culoarea frunzelor uscate de nuc. Imi amintesc de chipul ei cuminte, de fata usor bronzata, de privirea clara, blanda si intelegatoare si de dragostea si tandretea pe care o degajau gesturile ei.

Cat despre sora mea mai mica, marturisesc ca nu ma leaga o amintire prea clara, dar ceea ce pot spune cu certitudine este faptul ca ea, fata de ceilalti membri ai familiei noastre, nu avea trasaturi umane. Mi-o amintesc destul de vag, mai mult ca pe o mica jivina cu blana bruna, semanand mai degraba cu un catel dolofan, cu ochi umbrosi si cu un botic lataret si zambitor din care se iteau cateva fire de par albe si lungi. Si chiar daca nu-mi aduc aminte sa ne fi jucat impreuna, desi cu siguranta acest lucru s-a intamplat, atat eu si sora mea, am avut firi independente si libere si in orice caz am fost doi copii buni, blanzi si ascultatori. Amintirile despre ea le-am pierdut, dar faptul ca nu le mai am ma indeamna acum sa cred ca ea nu a jucat un rol prea important in existenta mea de atunci.

Eu nu am avut nicioadata statura si forta fizica a oamenilor obisnuiti, ba chiar dimpotriva as putea spune, caci iata, la varsta de doazeci si cinci de ani, aratam gracil si cu trup de adolescent imberb. Mi-am vazut infatisarea. Mostenisem de la mama ochii verzi, mari si rotunzi, nasul drept, gura frumos arcuita precum si culoarea  parului de un blond canepiu, in schimb suvitele care nu se lasau domesticite si falfaiau rebele in bataia vantului le primisem de la tata. Desi stiam ca latura omeneasca a fiintei mele si perfecta aparenta de om am mostenit-o de la mama mea, caci pana la urma jumatate din mine chiar eram om, nu am avut niciodata constiinta neapartenentei mele la rasa umana. Dualitatea nu m-a preocupat niciodata chiar daca eram om in prezenta oamenilor si elf in sinea mea. Stiam ca sunt om si ma comportam ca un om de fata cu alti oameni dar eram mult mai multumit si  imi  regaseam mult mai bine rostul in mijlocul padurii, ca elf . Mi-am trait astfel existenta in modul cel mai natural, fara resentimente si fara sa consider ca a fi elf ar fi putut constitui o anomalie sau o ciudatenie in ochii oamenilor. Eram elf pur si simplu, si mi-am trait conditia de elf de-a lungul intregii mele vieti in armonie cu natura si in mijlocul ei, cu acelasi firesc cu care spiritele sau oamenii si-au trait fiecare vietile lor, in contextul care le-a fost harazit.

Am avut o copilarie frumoasa, linistita si fara constrangeri, caci parintii mei nu m-au oprit niciodata de la nimic. Nu am invatat sa scriu sau sa citesc, am fost nestiutor de carte caci, traind permanent in inima padurii, de invatatura si mai ales de scoala, nici nu putea fi vorba. In schimb vedeam energii de toate formele si de toate culorile. Am invatat jucandu-ma cu plantele, cu gazele, cu pasarile si cu animalele padurii, armonizand cu mainile, asemeni unui dirijor, energiile tuturor formelor de viata, mai intai pe langa casa, apoi, pe masura ce cresteam, pe o arie de padure tot mai mare, ajungand ca la maturitate sa am in grija cea mai mare parte a tinutului in care imi duceam veleatul. M-am vazut in toate varstele. Copilaria, adolescenta si prima tinerete le-am petrecut cunoscand prin practica darurile si harul cu care am fost inzestrat si am inteles singur care imi era menirea. La maturitate infatisarea si energiile mele erau deja modificate. Parul mi se inchisese la culoare, aveam de-acum o barba neagra tunsa ingrijit si incepusem sa seman tot mai mult ca infatisare, ca forta si putere energetica cu tatal meu. Munceam intens si cu placere si eram constient in permanenta de puterea mea. La batranete albisem complet, pletele si barba imi devenisera colilii si umblam invesmantat intr-o camasa alba, lunga pana la calcaie. Ajunsesem de-acum unul dintre marile spirite intelepte ale padurii. Devenisem singura fiinta din tot tinutul acela care putea sa armonizeze energiile ei, cu alte energii, mult mai mari si mai puternice din univers si parca si structura materiala a corpului  suferise in timp modificari. Stiam ca menirea mea era sa fac in asa fel incat simfonia naturii sa se integreze perfect in marea simfonie universala. Si asta am facut toata viata.

Am trait intotdeauna singur si nu m-am plictisit niciodata. Urmasi nu am avut, dar nici nu am regretat vreodata acest lucru iar moartea mea a fost frumoasa si usoara, la fel ca ultima palpaire de flacara a lumanarii. Spre sfarsitul vietii, la fel cum observasem ca se intamplase si parintilor mei, am vazut cum energia mea interioara incepe sa se imputineze si sa paleasca incet-incet, pana cand, intr-un amurg de vara m-am stins definitiv si fara urma de regrete, la poalele unui stejar urias, contempland asfintitul. Mi-am vazut aura cum paleste si esenta fiintei mele, sufletul, cum mi se rasfira si se uneste cu sufletul padurii. Spiritul meu a parasit trupul si s-a ridicat incet sa-si caute locul alaturi de celelalte Spirite surori. A fost firesc, a fost ca si cum ai respira sau ca si cum ai bea apa. Asa trebuia sa se intample si asa s-a intamplat... Trupul meu uscat invesmantat in alb a ramas pentru totdeauna in padure, dizolvandu-se incet la radacina stejarului. Venise noaptea.  Era anul de gratie 1381.

 Ingerul negru

Calauzit de catre ingerul vindecator pe l-am avut in timpul regresiei, un inger alb, luminos, impletit parca din filamente drepte, care radia imprejur o lumina slaba alb-difuza, mi-am vazut ingerul pazitor, cel care mi-a fost indrumator si ajutator in viata mea de elf. M-a impresionat caci era cu totul diferit fata de ingerul alb calauzitor. Era un inger inalt, frumos conformat, aproape atletic, dar negru ca abanosul, avand luciul si aparenta matasii. Aripile erau mari, compacte, mate si arcuite usor spre spate iar pe conturul lor am observat irizatii aurii. Aceleasi mici irizatii aurii apareau si pe pieptul ingerului sub forma unor mici simboluri aparent decorative. Nu stiu cum arata ingerul alb, calauzitor, caci nu i-am putut vedea fata, dar despre ingerul negru pot spune ca nu avea o infatisare umana. Ingerul avea capul ovoidal, fara urme de pilozitate, fata prelunga cu ochii oblici, migdalati si foarte alungiti in sus lipsiti de irisi si cornee iar barbia lui usor ascutita, se termina cu doua mandibule ca de furnica. Nu raspandea dar nici nu absorbea lumina. Degaja forta, calm si armonie. Nu m-am speriat si nu am avut nici cel mai marunt sentiment de nesiguranta in prezenta lui si nu l-am perceput ca pe un inger cazut, al intunericului, caci am realizat ca facea parte dintr-o cu totul alta familie de entitati ajutatoare, cu un alt gen de misiuni terestre, altele decat cele legate de soarta oamenilor. Facea parte din familia entitatilor responsabile cu armoniile naturii, cu mentinerea echilibrului intre energiile telurice, energiile vitale - relative la viata terestra - si cele cosmice. Era un altfel de inger.

Casa secretelor

E foarte dificil de povestit cam cum arata casa secretelor din simplul motiv ca nu este propriu zis o casa, nici pe dinauntru si nici pe dinafara. Daca norii ar avea consistenta albusului neintarit din bezea, daca ar arata ca niste cocoloase albe, concrescute unele din celelalte si nu s-ar afla in miscare de jur-imprejurul Pamantului, ci ar sta nemiscati, aruncati gramada intr-un spatiu nedefinit si daca in mijlocul lor s-ar casca un „ceva”, care ar putea parea un fel de gura stirba, sau un sezlong fara spatar sau forma interiorului unei casti de motociclist cu viziera ridicata, atunci imaginati-va ca acolo, inauntrul acelui „ceva” ar tebui sa existe "casa secretelor".  Ei bine, am intrat in acel loc nedefinibil si am descoperit o sala imensa, de o forma turtita, ovoidala, cu terase albe, neregulate,  nefacute de mana omeneasca, avand ochiuri negre pe suprafetele lor, de parca pentru cateva momente, spuma lasata de un val urias in retragere, ar fi incremenit in alb si negru. Daca la ceasta imagine mai adaugati si cativa pereti albi bombati concav sau convex si cateva coloane albe neregulate scaldate de o lumina alba si daca din pereti s-ar desprinde din cand in cand, niste stropi mari albi, usor luminosi de dimensiunea unor portocale, ca si cum ar picura in lateral, pe orizontala iar nu de sus in jos, ei, atunci sa stiti ca incepeti sa vedeti si interiorul casei... Nu m-am plimbat niciodata printr-o macrostructura organica sau prin interiorul vreunei celule si nici nu as fi avut cum, dar toate acestea impreuna cu imaginea unor bolti de pestera poate ar completa imaginea. Locul nu mi s-a parut chiar strain... caci in urma cu cativa ani, intr-un vis, vazusem unul asemanator, in aceeasi lumina alba, doar ca ianuntru era iarna, erau troiene si viscolea.  In orice caz, daca ar trebui sa asociez unei culori impresia generala a locului acela in care am intrat, atunci albul ar fi culoarea care ar domina impresia generala.

Am plecat din casa secretelor cu o amintire, tinand in pumn un globulet alb pe care il vazusem ca plutea in fata mea. Nu stiu sa spun din ce era facut acel globulet, caci din punct de vedere tactil nu mi-a lasat nicio senzatie. Mai degraba parea imaterial.

Va salut cu respect!

Eu Oblio 

foto

PRECIZARE:  

Orice asemanare cu numele unor personaje reale sau fictive este pur intamplatoare.  Sa nu carecumva sa va duca gandul la personajul tzuguiat din desene animate, si nici la tot felul de nick-name- uri sau avatare de pe net, ca sigur veti cadea in eroare! Adevaratul Oblio sunt eu, 

PRICURICIUL PADURII 

iar daca nu credeti ceea ce va spun, atunci

la revedere!