CU FATA LA PERETE?

Draga Anonim unisex! :)
.............................................................................
Ca sa raman sincer, de la un punct incolo, din discretie, nu am mai citit comentariile reprezentand dialogul dintre Tzugulea si Camelia, dar uite ca sa pot sa-ti raspund, voi fi nevoit sa o fac. Daca ei au considerat ca e bine sa se lupte pe un teren neutru, i-am lasat s-o faca. Era razboiul lor si eu ca prieten le-am oferit separeul. :)


Spre rusinea mea, iata ca nu am citit nici dialogurile lui Tzugulea cu Cristiana, desi am stiut ca ele exista. Si-apoi cand intr-un tarziu m-am hotarat s-o fac, am vazut ca aceste dialoguri nu mai exista. Am considerat ca fiecare este suficient de stapan pe propria fiinta, incat sa poata plonja intr-un dialog cat de neplacut si nenecesar il considera.

Concret, la rece, ar trebui sa-i spun lui Tzugulea ceva, sa-l determin intr-un fel sa inceteze sau sa plece. N-o fac si cu riscul de a-mi pierde marea majoritate a prietenilor, n-o voi face nici in viitor. Poate ca uneori limbajul lui virulent pare socant. Dar intreb eu pe oricine, chiar niciunul dintre oamenii porniti pe calea spiritului spre Lumina, n-o fi pizduit sau dracuit, macar in gand? Macar o data? Nimeni sa nu fi gandit si in alti termeni decat cei acceptati? Vorbesc despre o zona, despre un anume tip de abordare a realitatii, despre "socant" in general si nicidecum despre demersul concret a lui Tzugulea, care doar pare socant.
Iertata-mi fie exprimarea licentioasa, dar suntem oameni facuti din carne si spirit, iar latura groasa si neplacuta a fiintei noastre pe care nu dorim sa o lasam sa se exhibe, pentru ca vezi Doamne, nu da bine la spiritualitate, totusi exista. Este parte a vietii. Vibratii joase sau inalte, sau amestecate... astia suntem! Nu latura sexuala este vizata aici, ci totalitatea instinctelor primare dresate si reprimate de fiecare, pe de o parte, si gandurile cu care ne autoimbrobodim, fie ale noastre, fie preluate nedigerat de aiurea, pe de alta parte. Pe acestea din urma le vaneaza Tzugulea. Exista in noi un colt de realitate oribila, pe care ori nu-l stim, ori nu vrem sa-l acceptam, ori ne este rusine cu el, dar cu voia sau fara voia noastra, el exista. Si daca nu vrem sa-l constientizam, acest fapt este o chestiune grava de constiinta personala, atata vreme cat dorim sa evoluam catre Lumina. Daca Andrei Radu, bunul NOSTRU prieten Tzugulea, ridica covorul de pe acel colt, evident disconfortul este mare, dar orice chirurg taie tesut bun, ca sa ajunga la raul dinauntru. Este traumatizant sa vezi si ceea ce nu-ti place, dar nici privelistea nu este toata, si nici bucuria deplina, daca nu-ti dai ochelarii, eventul de cal, deoparte. Clandestinitatea si impostura in care ne vom afla atunci in fata Lui sau a Ei :)- sa traiesti Camelia! - va fi mult mai dureroasa. Si mai grav va fi daca minciunile personale, multe-putine cate le avem, sa nu cumva sa ne conduca catre NICAIERI. Nu mi-am pus problema daca acest lucru ii face placere lui Tzugulea, nu am avut o discutie separata cu el pe aceasta tema, dar sunt absolut convins ca primul om care s-a supus unei astfel de razuiri radicale, a fost el insusi. Altfel nu ar sti pe ce sa apese. Si l-am perceput ca pe un prieten adevarat, care iti vrea binele. Egregorul lui este foarte volitiv, daca ii pasa. Si-i pasa. Si pentru acest lucru il apreciez in mod deosebit.
Tu trebuie sa intelegi cel mai bine deviza : "toti pentru unul si unul pentru toti! "

Asa ca Anonim, draga Anonim, daca esti gata, intra si tu intr-un dialog despre fiinta, adevar, minciuna, iluzie si realitate cu Andrei Radu. Fa-ti un blog sau incearca un dialog pe blogul oricarui prieten bun de aici. Bineinteles daca si el va considera ca merita. Dialogurile fac bine. Monologurile te pot arunca in haos si disperare. In orice caz, insist: esti binevenit! :)

VAI DE EGREGORII MEI!

Cati egregori poate avea un om?
Parerea unui maestru reiki este ca  fiecare om are un egregor. Exista scrieri de specialitate in care se arata ca numarul de egregori pe cap de locuitor este mai mare decat unu.
Dar ce este el, egregorul?
Am cules pentru voi o definitie dintr-un:

"Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007

cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra . 

 Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent"

Dintr-o abordare prin prisma teoriei morfogenetice (a unui articol scris cu cinci ani jumate inainte de catre Prof. Dr. Psiholog - Parapsiholog Lucian Iordănescu si copiat in halci mari si fara nicio trimitere de catre Atlamith), desi peste nivelul meu de acces la transcendent, reiese ca:

"Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.

         Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară,

formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun." 

 Detaliile care vin sa consolideze definitia sunt mai numeroase si daca sunteti curiosi puteti sa aprofundati. Eu nu am facut-o caci m-am speriat de moarte de avertismentele cu care incepea si se termina materialul. La sfarsitul articolului cititorul este amenintat cu alzheimerul, caci se mentioneaza urmatoarele:
"Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria sau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure." 
Totusi clasificarea pe trei categorii a egregorilor mi s-a parut interesanta. In mare lucrurile arata asa:

"1/ Egregori normali, obisniuiti, al caror simbol este un concept abstract ( idee, popor, partid, obicei, credinta, etc) . Acestia sunt „proprietate comuna” a celor care se conecteaza la egregor, cota de influenta a fiecarui individ fiind direct proportionala cu puterea sa de concentrare si timpul alocat gandurilor trimise spre egregor...... 

2/ Egregori extraordinari, al caror simbol este o persoana vie sau o entitate . Acestia sunt proprietatea cvasi-exclusiva a persoanei care este simbolul egregorului, egregorul fiind constituit din gandurile titularului si din gandurile celor care se gandesc la el si la actiunile desfasurate de el......  

3/ Exista si un tip intermediar de egregori , si anume cei al caror titular este o colectivitate mica , unita de un tel si un simbol clar definit. Cel mai clar exemplu este cel al unei echipe de fotbal. ( Deoarece jucatorii de fotbal nu prea stiu parapsihologie avansata acesti egregori se comporta in practica ca egregori de tip1 cand e vorba de titulari si ca egregori de tip 2 cand e vorba de useri ...)."

Pe de alta parte trebuie ca avem o multime de egregori depinzand de grupurile care ne atrag.
Dar cum suntem atrasi de foarte multe lucruri si grupuri in viata, se pare ca depindem de mai multi egregori.
Un egregor ar trebui sa fie cel care patroneaza gasca cu care iesim la bere, apoi mai este unul care reprezinta apartenenta la grupul care urmareste acelasi serial cu noi, apoi mai sunt cele care ne aduna pe net cum a fost egregorul lui Oreste sau egregorul 100Ro, apoi cei care ne aduna pe la concerte, al celor care asteapta apocalipsa, al colegilor de serviciu, al vecinilor de bloc....etc .
 Aglomeratia mi se pare ca este cam mare! :)
Si-mi pun si eu o intrebare ca neofitul, la care ma astept sa-mi raspunda cei care pricep mai mult in spiritualitate, oare egregorii astia multi se plac intre ei sau se ignora?  Uite ar fi interesant de stiut daca egregorul de bere si cu cel de fotbal se plac cu egregorii de stiinta spirituala si cu cei religiosi? Ba mai mult...  oare egregorul spiritual il agreaza pe cel religios sau numai se face? Egregorul meu personal l-o placea pe-ala national? Tare l-as inghesui eu cu niste intrebari pe egregorul national daca l-as prinde! :)
Oricum daca voi afla nu voi spune la nimeni, pentru ca in articolulul domnului Profesor Dr. Psiholog-Parapsiholog Lucian Iordanescu se specifica foarte clar: 

"...aceste detalii consistente nu pot fi puse la îndemana vulgului, acestuia ne-rămânându-i decât postura de a acţiona  la o comandă dată subliminal, el (vulgul) considerand că acţioneaza din proprie iniţiativă...." 

Pai e frumos sa procedam asa pe sestache, dom'profesor doctor psiholog parapsiholog? Vedeti ca va vede Egregoru' Universal si va pedepseste! 

P.S.Am incercat sa gasesc o imagine de egregor pe Google dar nu exista o imagine unitara. Nu stie nimeni cum arata asa ca presupun ca egregorii sunt un concept.

GANDESTE CU INIMA !

Da repede clic aici ca avem treaba! 
Am schimbat cateva opinii cu bunul meu prieten Elvis si m-am gandit ca nu ar fi rau sa analizam putin lucrurile impreuna. Socoteam pana nu demult ca frica de Dumnezeu nu se-mpaca bine cu iubirea de Dumnezeu si faptul ca El ne-a lasat ca sa ne infricoseze de maretia si putere Lui si in acelasi timp sa ne iubeasca in aceeasi masura, mi se parea un nonsens.
Pe un plan mai mic, convenind ca Dumnezeu ar putea fi personificat si religia spune ca poate, caci s-a aratat sub chipul lui Isus, si ramand in acceptiunea ei, prin extrapolare, relatia Dumnezeu-om ar fi aidoma dresajului pe care il face un tata cu copiii lui prin educatie, ca sa poata sa ii domine. Sau cel putin asa arata (si din pacate mai arata si astazi) conceptia gresita despre educatie "eu te-am facut eu te omor".
Deunazi am stat de vorba cu o buna prietena, o bioenergica, excelent practician si de asemenea foarte avansata si evoluata in ale spiritualitatii si am  ridicat aceasta chestiune, cum ca ar trebui sa inlocuim ideea fricii fata de Dumnezeu cu ideea respectului pentru El.

Iata ce povesteste ea:
"Gresesti - mi-a zis - caci si eu gandeam la fel, cum ca mie nu trebuie sa-mi fie frica  de El dar a venit un moment cand mi s-a intamplat sa ma apropii si teama care te cuprinde in apropierea Lui, fata de acel Ceva cu o putere greu de descris, nu poate fi stapanita. Teama este si se manifesta independent de vointa si credinta omului "- mi-a  mai marturisit. Tot ea mi-a mai zis ca sfintii si ascetii cunosteau bine acest simtamant pentru ca, prin practica rugaciunii au ajuns comunice cu El si ca din punctul ei de vedere teama trebuie sa ramana bine infipta in mintea noastra. Reteta pare sa fie pe cat de simpla pe atat de incomoda: rugaciune, rugaciune si iar rugaciune. Dupa care evident urmeaza rugaciune. Nu discut aici moraliatatea Celui care te iubeste, de care trebuie sa te rogi cu Cerul si cu Pamnatul ca sa binevoiasca sa ti se arate, ci la faptul ca prin actul rugaciunii se induce, acceseaza banuiesc, o stare modificata a constiintei, care iti permite comuniunea cu El. Presupun, nu sunt sigur.
Personal, neavand experienta ei mistica ar trebui sa-i dau crezare. Ratiunea imi zice insa sa-mi vad de treaba si sa nu ma tem.  Dar  tot ea, prietena mea bioenergica a specificat:
"Mintea in fata lui Dumnezeu nu valoreaza nimic. Prima grija cand ne indreptam catre El este ca prin rugaciune sa lasam mintea  sa coboare in inima si-atunci lucrurile devin mult mai simple".

Acum ce se intelege prin coboratul mintii in inima eu numai intuiesc dar nu stiu sa explic, pentru ca sintagma "gandeste cu inima"  luata ca atare, devine cel putin ciudata  si de neinteles. Probabil ca sunt persoane evoluate care ar putea explica bine aceasta chestiune. Nu o data mi s-a spus sa gandesc cu inima. Cum este sa gandesti cu inima? Ca poetii? Ca artistii? Ca muzicienii? Ca dansatorii? Pe arhitecti nu-i aduc in discutie ca ne-ar cadea casele in cap. Din dialogul purtat de curand cu buna noastra prietena Camelia reiesea ca sufletul are discernamant. Daca asa stau lucrurile atunci sintagma capata sens daca si numai daca sufletul isi are sediul in inima si maicuseama daca totul este real si nu o metafora. Din ceea ce stiam pana acum sufletul cam tot prin cap isi are salasul, desi multa lume sustine ca locuieste in inima. Sau sunt in eroare?  Gandirea, fie ea si a  sufletului,  este pana la urma o rezultanta a unui anumit tip de chimie. Cum adica sa gandesti cu inima? Cate functii poate sa aiba un singur organ? Inima in cazul de fata ar avea vreo trei functii: pompeaza sangele, adaposteste  sufletul si...gandeste. Si culmea, independent de creier! (asta cel putin pana la momentul cand mintea coboara in inima:)) Poate ca putina teorie despre corpurile energetice ale omului nu ne-ar strica. Aici poate s-ar afla singurele explicatii plauzibile despre gandirea  cu inima.
PS: Intampinarea a fost o gluma pe care am s-o sterg.

Sursa foto

POTI AMANA ?

Poti amana moartea? Poti negocia? Aceasta este tema din filmuletul de exceptie Come Again In Spring pe care va propun sa dati clic. Chiar daca se incarca putin mai anevoie, merita vazut.

Yoghinii sustin ca se poate precipita sau amana moartea folosind tehnici speciale. Iata un extras de pe net: 
"CHAYA UPASANA este o tehnica in fond simpla dar foarte speciala de intensa concentrare mentala DHARANA.
Ca rezultat al acestei tehnici practicate, yoghinul obtine informatii precise asupra starii sale vitale, psihice sau mentale si poate sa isi cunoasca cu anticipatie momentul mortii, ce va putea astfel sa fie amanat prin anumite procedee YOGA secrete de compensare sau anihilare a rezonantelor karmice, care in mod normal, daca el nu ar fi intervenit, l-ar fi condus in mod ireversibil catre parasirea planului fizic."  


Post scriptum: 
 Tema controlului mortii, desi nu este o tema foarte atractiva, consider ca nu este una morbida si nici macar macabra si ca face parte din viata  noastra, asa scurta si chinuita sau frumoasa si suficienta (?) cum este ea pentru fiecare dintre noi.

UNDA TEMPORALA ZERO

TERENCE MCKENNA

UBICUITATEA MINTII

Ubicuitatea este un atribut al mintii noastre. 

Într-o clipa pe pamânt si-n cer!  De la marginile lumii si din adâncuri se reîntorc si ne spune-n soapta lor tot ce avem de îndeplinit – bine sau rau, dar tu, omule alege! Sunt cuvintele parintelui Arsenie Boca.

Mintea ne aduce trecutul dar si viitorul probabil si uneori cel cert, in prezent. Mintea ne arunca in lumi necunoscute, ne plimba prin cele cunoscute, ea ne dezvaluie si tot ea ne certifica adevaruri. Premonitia si retrocognitia nu pot fi incercate fara ajutorul ei. Este atunci mintea omului ubicua? Afirmatia Dumnezeu este totul si totul este Dumnezeu o intalnim in credinta a tot mai multor oameni. Daca asa este, cum se crede, atunci si noi, cu mintea noastra, suntem parte si participam la tot, dar din nefericire, prin concentrare, n-o putem fixa decat intr-un loc. Mintea fixata in doua puncte, desfasurand doua actiuni in paralel in plan constient, este considerata de catre psihiatri o maladie. Fie ca se lasa furata de fluxul memoriei involuntare, fie ca, gandurile nu se lasa dominate, faptul ca nu poate sa functioneze decat secvential ne impiedica sa ne dam seama de raspandirea ei in Tot. Si pentru ca Ea este dizolvata in Marele Tot iar El are multe usi de la care Eul nostru nu a dibuit toate cheile... vom avea trai permanent o Golgota a cunoasterii.

Cartea mintii - mintea ca o carte

Stiti cam cum ar putea arata mintea noastra?
Daca utilizam o analogie cunoscuta, atunci putem sa ne imaginam mintea ca o carte foarte mare si si voluminoasa. Daca o deschidem undeva, la orice pagina, acolo in acea pagina se va situa punctul de concentrare al mintii in acel moment. Dar mintea este de fapt toata cartea si ghinionul face ca nu putem citi toate paginile deodata. Pentru ca nu stim cum se face, pe parcursul unei vieti de om, marea majoritate a cartii ramane necitita, desi mintea "stie" ce se afla inauntru. Eul nostru nu poate lua la cunostinta decat despre putine lucruri, despre ceea ce stie si poate mintea.
Desigur ca ceea ce reiese din rationamentul de mai sus reprezinta un punct de vedere subiectiv, rezultat prin insailarea unor elemente. Ezoteristii care opereaza cu conceptul de Akasha, privit nu ca o carte, ci ca o biblioteca astrala, in care poti "citi" informatii din trecutul sau viitorul planetei sau din intreg Macrocosmosul, lasa impresia ca trag o linie de demarcatie intre mintea umana si mintea universala. Conceptul de Akasha sau al cincilea element, dupa pamant, apa, foc si aer, in hinduism reprezinta eterul subtil, substanta fundamentala care patrunde tot Universul si care permite si intretine viata. Citirea in Akasha  zic yoghinii, se realizeaza secvential sub forma unor clisee. Nu stiu cum citesc ezoteristii dar ar fi interesant de stiut.
Cartea timpului - timpul ca o carte

Timpul se zice ca este inseparabil de mintea omului, ca este un produs al mintii noastre, ca fara o minte umana care sa-l perceapa ca real, el isi pierde intelesul. In anul 1927 inginerul aeronautic militar britanic John Wlilliam Dunne publica "An Experiment with Time" o lucrare de referinta in incercarea de intelegere a premonitiilor.
El sustine ca timpul este etern prezent, ca trecutul, prezentul si viitorul se petrec toate deodata. Ca sa intelegem apelam tot la analogia care aseamana de data aeasta timpul, cu o carte. A trai prezentul, a percepe prezentul este ca si cum ai citi o anumita pagina din carte. Omul care “citeste” pagina prezentului este constient numai de ea in acel moment, dar celelate pagini ale cartii, trecutul si viitorul, exista si ele in acelasi timp cu pagina citita si, daca am putea citi toate paginile cartii simultan, toata cartea deodata, am intelege ce inseamna sa traiesti simultan prezentul, trecutul si viitorul.

Dunne sustine ca, in stare de veghe, omul “simte” timpul doar liniar – ca pe o curgere in linie dreapta, dinspre trecut spre viitor; in schimb, in somn, creierul functioneaza altfel si devine capabil sa interpreteze timpul in acest mod “simultan”. 

 Articolul pe care vi l-am propus este un biet exercitiu mental, sumar si schiop si ca intotdeauna fara pretentii - trebuie sa recunosc ca m-a sedus ideea analogiei mintii cu cartea, pe care am intalnit-o pe descopera.ro, dar ca analogie a timpului cu cartea. Ar putea fi un punct de plecare intr-un dialog care sa ne faca bine. Cine ne poate valida inafara altei minti omenesti, ca ceea ce am cunoscut am inteles si ceea ce am inteles si am procesat mental ne-a condus la concluzii corecte?  Oglinda mintii mele este totdeauna o alta minte umana. Ca sa stim daca suntem apti sa intelegem, ar trebui ca mintea umana sa se contrapuna unei altfel de minti, nonumane.
A Lui! veti spune. El insa ne-a creat mintea si nu putem sti daca ne-a pus toate ingredientele in ea. Dialogul cu El ar putea arata ca un dialog intre un om si o coropishnitza, sau intre o coropishnitza si euglena viridis. 
Inteligenta artificiala!? Nu, caci pe aceea am creat-o noi! Tare mi-e teama ca dupa ce ne-a facut, Dumnezeu ne-a incuiat o parte din minte si a inghitit cheia! Daca urmariti videoclipul de mai jos va puteti convinge de acest mare adevar.

SOMNUL RATIUNII ZAMISLESTE INGERI ?

RASPUNS LA COMENTARIUL LUI ANDREIRADU DESPRE INGERI FILMATI, 100Ro


Andrei Radu zice:
"Daca tot credem in forma conventionala (a ingerilor n.a.) (ceea ce nu presupune ca concorda cu realitatea), de ce nu, chiar si credinta noastra poate fi una conventionala?
Oricum, cred ca, in curand, in mentalul nostru va fi potcovita o alta idee (pentru ca religia se reinventeaza pas cu pas, din instinct de supravietuire) si atunci, cu siguranta forma ingerilor va fi cu totul alta."
Pentru intelegerea mai buna a articolului va rog sa va rupeti doua minute si sa intrati pe articolul de desubt, pe care l-am modificat usor. Doar doua minute si veti vedea ingeri filmati pe "viu" .


Viata fara miracole e ca friptura fara muraturi.:) Orice iluzie frumoasa pe care o traiesti, te tine captiv o vreme si parca ai vrea s-o repeti... Un roman bun, o teorie seducatoare, o sculptura, o melodie, o piesa de teatru... pentru cateva momente din viata ESTI acolo si traiesti acea "realitate".
Credinta, ca si necredinta, dau un sens vietii, cu diferenta ca, prin credinta, prin simtire iar nu prin gandire, satisfactiile par mai mari si mai constante iar Miracolul pare ca incepe sa capete consistenta. Daca mintea nu se agata de "ceva", orice, pe care sa-l investeasca cu sens si care s-o stimuleze, partida este pierduta. Mintea copilului este preformata, dirijata de catre cei mari sa se orienteze intr-un anume sens, sa vada si sa se comporte intr-un anume fel fata de realitate. Nimeni n-o sa-si invete copilul sa nu creada si sa se indoiasca de tot ce va auzi de la cei mari, ca realitatea este alta decat cea pe care o percepe toata lumea. Daca l-ar indruma sa perceapa diferit - un "diferit" la fel de natural ca si naturalul comun al tuturor - l-ar sminti in raport cu societatea si l-ar termina ca om, caci copilul pana sa ajunga la armonie cu sine ca adult, are drum lung si greu de strabatut. Cat tip mintea copilului functioneaza ca un burete, e foate greu sa-l inveti sa gandeasca si sa se comporte dual. Adica pe de o parte sa aiba reactiile asteptate de societate de la el, iar pe de alta parte sa-i antrenezi mintea pentru "realiatea nevazuta". Nu s-a ajuns la modul acesta de intelegere a educatiei. Noi oamenii formam in continuare oameni din inertie. Ce s-ar intampla cu oamenii daca ar fi invatati de mici sa priveasca realitatea in esenta si nu in aparenta si sa reactioneze ca atare?  Mintea noastra este educata de parinti, scoala si societate sa priveasca lucrurile doar intr-un anume mod. Educatori in cele nevazute sunt putini si sunt re-modelatori de minti mature, pentru aceia care vor altceva de la viata. Copiii sunt evitati de la educatia in cele nevazute dar, pe de alta parte, li se spala de zor mintile cu Religia. In societatile inca primitive, "realitatea" este diferita de a noastra, iar copiii o invata pe aceea.   

"credinta noastra poate fi una conventionala?"
Raspunsul meu este DA. Chiar asa gandesc ca se intampla, fara sa ma consider sceptic sau nihilist. Dar, cum altfel decat prin speranta si cunoastere mai poti tine steagul sus? Sper si in acelasi timp imi promit: "Dar daca... reusesc sa intru Acolo si sa inteleg...?".  Pana sa ajungi la miezul nucii exista o gramada de caneluri exterioare ale cojii, care mimeaza labirintul dinauntru, al miezului. Coaja daca nu se lasa sparta, trebuie macar putin fisurata, astfel incat sa te poti strecura inauntru. Cu ce altceva decat cu mintea, cu credinta sa provoci fisura? "Credinta ta va muta muntii" poate fi inteleasa ca si: "credinta ta, chiar si conventionala, poate provoca fisura nucii." 
Convin acum cu voi, ca ceea ce am afirmat azi aici este doar pentru momentul "acum" si doar pentru acest aspect. Maine, privind credinta in alt context si in alta ordine de idei, s-ar putea sa ma contrazic, fara sa am catusi de putin sentimentul duplicitatii. Oricum, credinta poate fi considerata conventionala daca o privim critic si reala, sau adevarata, daca traim in ea.