PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

marți, 25 mai 2010

ILUMINARE

Puternicul atac de iluminare al lui Jill Bolte Taylor


TRANSCRIPT
M-am orientat spre studiul creierului deoarece am un frate care a fost diagnosticat cu o boală mintală: schizofrenie. Întâi ca soră și apoi ca om de știință, am vrut să înțeleg de ce este posibil ca eu să pot să-mi urmez visele, să le conectez la realitate și să le fac să se îndeplinească. Ce e în neregulă cu creierul fratelui meu și cu schizofrenia astfel că el nu poate să-și lege visele de o realitate comună pe care o împărtășim cu toții, și se transformă în schimb în halucinații?
Așa că mi-am dedicat cariera cercetării bolilor mintale grave. Și m-am mutat din statul meu de origine, care e Indiana, la Boston, unde am ajuns să lucrez în laboratorul doctorului Francine Benes, la Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Și în laborator, ne puneam următoarea întrebare: Care sunt diferențele biologice dintre creierele unor persoane care ar fi diagnosticate ca având un control normal al creierului în comparație cu creierele unor persoane diagnosticate cu schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburare bipolară?
Așa că ceea ce făceam de fapt era o hartă a microcircuitelor creierului: care celule comunică cu care celule, prin intermediul căror substanțe chimice, și apoi în ce cantități sunt acele substanțe? Așadar, viața mea era plină de semnificație, deoarece desfășuram acest tip de cercetare în timpul programului de zi. Dar, serile și în weekend-uri, călătoream ca purtător de cuvânt pentru ANBM, Alianța Națională pentru Boli Mintale. Dar în dimineața zilei de 10 decembrie 1996, m-am trezit decoperind că am și eu propria mea dereglare a creierului. Un vas de sânge se spărsese în emisfera stângă a creierului. Și pe parcursul a patru ore, am putut observa cum creierul meu își pierde capacitatea de a procesa informațiile. În dimineața în care am avut hemoragia, nu am putut umbla, vorbi, citi, scrie sau aminti detalii despre viața mea. Am devenit un copil în corpul unei femei.
Dacă ați văzut vreodată creierul unui om e evident că cele două emisfere sunt în întregime separate una de cealaltă. Și v-am adus un creier uman adevărat. Așadar acesta este un creier uman veritabil.
Aceasta este partea frontală a creierului, partea din spate cu măduva spinării atârnând și acesta este modul în care ar fi poziționat în interiorul capului meu. Și dacă vă uitați la creier, este evident că cele două cortexuri cerebrale sunt absolut delimitate unul de celălalt. Pentru aceia dintre voi care înțeleg computerele, emisfera noastră dreaptă funcționează ca un procesor paralel în timp ce emisfera stângă are o funcționalitate similară unuia în serie. Cele două emisfere comunică între ele prin corpul calos, care este alcătuit din aproximativ 300 de milioane de axoni. Dar în afară de aceasta, cele două emisfere sunt complet separate. Deoarece ele procesează informațiile în moduri diferite fiecare dintre emisferele noastre se gândește la lucruri diferite, le pasă de lucruri diferite, și, îndrăznesc să afirm că au personalități foarte diferite.
Scuzați-mă. Mulțumesc. Mi-a făcut plăcere. (Asistentul: Și mie.)
Emisfera noastră dreaptă este dedicată momentului prezent. Totul este „aici și acum”. Emisfera noastră dreaptă gândește în imagini și are un mod de a învăța kinestezic prin mișcarea corpurilor noastre. Informația, în formă de energie, izvorăște simultan prin toate sistemele noastre senzoriale și apoi explodează în acest imens colaj despre cum arată momentul prezent despre cum miroase prezentul și ce gust are, cum îl simțim și cum sună. Sunt o ființă de energie conectată la energia care mă înconjoară prin conștiința emisferei mele drepte. Suntem ființe de energie, conectați unul la celălalt prin conștiința emisferelor noastre drepte, formând o singură familie: umanitatea. Și aici, acum, suntem frați și surori pe această planetă aflându-ne aici pentru a face lumea un loc mai bun. Și în acest moment suntem perfecți, suntem compleți și frumoși.
În schimb emisfera mea stângă - emisfera noastră stângă - este un loc cu totul diferit. Emisfera noastră stângă gândește liniar și metodic. Emisfera noastră stângă se axează pe trecut și pe viitor. Emisfera noastră stângă este concepută de așa natură încât să preia acel imens colaj care constituie momentul prezent și să aleagă detalii, alte detalii și mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le așază pe categorii și organizează toate aceste informații, le asociază cu tot ceea ce am învățat în trecut și proiectează în viitor toate posibilitățile. Și emisfera noastră stângă gândește în termeni lingvistici. Este acel taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine și lumea mea interioară cu cea exterioară. Este acea voce micuță care îmi spune „Hei, să-ți aduci aminte să cumperi banane când te întorci acasă. Am nevoie de ele mâine dimineață.”
Este acea inteligență calculată care-mi amintește când trebuie să-mi spăl rufele. Dar probabil cel mai important aspect este că e acea voce măruntă care-mi spune „Eu sunt. Eu sunt.” Și imediat ce emisfera mea stângă îmi spune „Eu sunt” mă izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu și desprins de voi. Și aceasta a fost porțiunea din creier pe care am pierdut-o în dimineața în care am avut accidentul cerebral.
În dimineața accidentului, m-am trezit cu o durere puternică dinapoia ochiului stâng. Și era acel gen de durere - o durere înțepătoare - pe care o simți atunci când muști dintr-o înghețată. Și mă apuca - și apoi mă lasa. Și iarăși mă apuca - și din nou mă lasa. Și era ceva foarte neobișnuit pentru mine să simt orice fel de durere, așa că m-am gândit: foarte bine, o să-mi încep programul obișnuit.
Așadar m-am ridicat din pat și am sărit pe aparatul de exerciții cardio care este un aparat complet de exerciții pentru întreg corpul. Și exersând la această mașinărie, realizez că mâinile mele arată ca niște ghiare primitive încleștate de bara aparatului. Și m-am gândit „Asta-i foarte ciudat.” Și am privit în jos spre corpul meu și m-am gândit ”Uau, sunt o chestie care arată bizar.” Și era de parcă conștiința mea alunecase din starea normală de percepere a realității, în care sunt persoana de pe aparat care trăiește experiența, într-un spațiu ezoteric în care mă privesc pe mine având această experiență.
Și totul era foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu făcea altceva decât să se înrăutățească. Așa că am coborât de pe aparat și pășesc pe podeaua camerei de zi, și conștientizez că totul în interiorul corpului meu s-a încetinit. Și fiecare pas este foarte rigid și foarte calculat. Ritmul meu nu este deloc fluid și există o constrângere în spațiul percepțiilor, așa că sunt concentrată doar pe sistemele interne. Și stau în baie, pregătită să intru la duș și chiar aud dialogul din interiorul trupului meu. Aud o voce subțire spunând „Bun, voi, mușchii, trebuie să vă contractați. Voi, mușchilor, relaxați-vă”
Și apoi îmi pierd echilibrul și mă sprijin de perete. Și privind în jos la mâna mea îmi dau seama că nu mai sunt în stare să stabilesc cu precizie care sunt limitele corpului meu. Nu mai pot preciza de unde încep și unde mă termin, deoarece atomii și moleculele mâinii mele s-au întrepătruns cu atomii și moleculele peretelui. Și tot ce mai puteam percepe era această energie - energie.
Și m-am întrebat „Ce-i în neregulă cu mine? Ce se întâmplă?” Și în acea clipă, trăncăneala din creier - taifasul din emisfera stângă a creierului meu - s-a oprit cu totul. De parcă cineva ar fi luat o telecomandă și ar fi apăsat butonul 'mut'. Liniște absolută. Și în primă fază am fost șocată, găsindu-mă în interiorul unei minți tăcute. Dar am fost imediat fermecată de grandoarea energiei care mă înconjura. Și deoarece nu mai puteam identifica frontierele corpului meu, m-am simțit imensă și în expansiune. M-am simțit unită cu toată energia aceea și era frumos acolo.
Apoi dintr-o dată emisfera mea stângă revine pe fir și îmi spune „Hei! Avem o problemă! Avem o problemă! Trebuie să primim ajutor.” Și eu „Aah! Am o problemă. Am o problemă.” Și e ceva de genul „Bun. OK. Am o problemă.”
Dar imediat sunt trasă înapoi în exterior în conștientizare - și cu drag mă refer la acest spațiu ca la Țara Tra La La. Dar era frumos acolo. Imaginați-vă cum ar fi să vă deconectați cu totul de la vorbăraia propriului creier, cea care vă conectează cu lumea exterioară.
Așa că iată-mă în acest spațiu iar slujba mea - și orice stres în legătură cu ea - nu mai exista. M-am simțit ușoară. Imaginați-vă: toate legăturile cu lumea exterioară și orice factori de stres legați de ea - nu mai existau. Am simțit o senzație de pace interioară. Imaginați-vă cum ar fi să pierdeți 37 de ani de bagaj emoțional! (Râsete) O! Am simțit euforie. Euforia. Era minunat.
Și apoi, din nou, emisfera stângă intră pe fir și zice „Hei! Trebuie să te concentrezi. Trebuie să cerem ajutor.” Și eu mă gândesc „Trebuie să cer ajutor. Trebuie să mă concentrez.” Așa că ies de la duș și în mod mecanic mă îmbrac și umblu prin apartament, gândindu-mă „Trebuie să ajung la serviciu. Trebuie să ajung la serviciu Pot să conduc? Pot să conduc?
Și în acel moment brațul drept mi-a paralizat de tot. Atunci am înțeles „O, doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!”
Și următorul lucru pe care mi-l spune creierul e „Uau! Asta e foarte tare.” (Râsete) „Asta-i foarte tare! Câți cercetători ai creierului au ocazia să-și studieze creierul din interior spre exterior?” (Râsete)
Și apoi îmi trece prin minte: „Dar eu sunt o femeie foarte ocupată!” (Râsete) „N-am timp acum pentru un atac cerebral!”
Așa că îmi zic „Bun, nu pot să opresc desfășurarea accidentului cerebral așa c-o să-i aloc o săptămână sau două și apoi mă întorc la programul meu normal. Trebuie să sun după ajutor. Trebuie să sun la serviciu.” Nu-mi puteam aminti numărul de la serviciu. dar mi-am adus aminte că în birou aveam o carte de vizită cu numărul meu pe ea. Așa că m-am dus în birou și am scos un teanc de cărți de vizită gros de 8 centimetri. Și mă uit la cartea de vizită de deasupra și deși pot să văd clar cu ochii minții cum arată cartea mea de vizită nu pot să spun dacă e aceea sau nu pentru că tot ceea ce vedeam erau pixeli. Și pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului și cu pixelii simbolurilor, și chiar nu puteam să fac diferența. Și apoi am așteptat până ce a venit ceea ce numesc un val de luciditate. Iar în acel moment, am fost capabilă să mă lipesc la loc de realitatea normală și să spun nu-i asta cartea de vizită... nu-i asta... nu-i asta. Și mi-a luat 45 de minute ca să parcurg 2 centimetri în interiorul teancului de cărți de vizită. În acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia devine din ce în ce mai mare în emisfera mea stângă. Nu înțeleg numerele. Nu înțeleg telefonul dar e singurul plan pe care îl am. Așa că iau telefonul și-l pun aici. Iau cartea de vizită și o pun aici și încerc să potrivesc forma îmbârligăturii de pe cartea de vizită cu forma îmbârligăturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec înapoi în Țara Tra La La și când mă întorc nu mai țin minte dacă formasem deja acele cifre. Așa că a trebuit să-mi controlez brațul paralizat ca pe un buștean și să acopăr cifrele pe măsură ce le apăsam astfel ca atunci când mă întorceam la realitatea normală să pot să spun „Da, am format deja această cifră.”
Până la urmă am reușit să formez întreg numărul și ascult la telefon și colegul meu ridică receptorul și îmi spune „Ham ham ham ham.” (Râsete) Și mă gândesc ”O, doamne, ăsta parcă-i un Golden Retriever!”
Așa că îi zic - foarte clar la mine în cap, îi zic: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!” Și ce iese pe gură este „Ham ham ham ham.” Mă gândesc „O, doamne, parcă-s un Golden Retriever!” Așa că nu puteam ști - nu aveam de unde ști că nu puteam vorbi sau înțelege un limbaj până ce am încercat. Însă el înțelege că am nevoie de ajutor și îmi trimite ajutor.
Și puțin mai târziu, sunt plimbată într-o ambulanță de la un spital prin tot Bostonul până la General Hospital Și m-am strâns în poziție fetală într-un mic glob. Și ca un balon din care iese ultima gură de aer, întocmai ca dintr-un balon am simțit cum se ridică energia din mine - am simțit că spiritul meu se predă.
Și în acel moment am știu că nu mai sunt eu coregrafa vieții mele. Și fie doctorii îmi salvează trupul și îmi acordă o a doua șansă la viață, fie acesta era poate momentul trecerii mele.
Când m-am trezit ceva mai târziu în aceeași după-masă, am fost mirată să descopăr că încă sunt în viață. Când am simțit spiritul predându-se mi-am luat rămas-bun de la viață. Și acum mintea mea era suspendată între două planuri ale realității foarte diferite. Stimulii care soseau prin sistemele mele senzoriale îi simțeam ca pe o durere pură. Lumina îmi ardea creierul ca un foc iar sunetele erau atât de puternice și haotice încât nu puteam să separ o voce de zgomotul de fundal, și nu-mi doream altceva decât să evadez. Deoarece nu-mi puteam identifica poziția corpului în spațiu, mă simțeam imensă și în expansiune ca un duh care tocmai fusese eliberat din sticlă. Și spiritul meu se înălța liber, ca o balenă uriașă plutind într-o mare de euforie tăcută. Nirvana. Găsisem Nirvana. Și îmi amintesc că mă gândeam că nu există nici o cale prin care să fiu în stare să strâng sinele meu imens înapoi în acest corp minuscul.
Dar am conștientizat „Sunt vie! Încă sunt vie și am descoperit Nirvana. Și dacă am descoperit Nirvana și încă sunt vie, atunci oricine care este viu poate descoperi Nirvana.” Și mi-am închipuit o lume plină cu oameni frumoși, pașnici, plini de compasiune și iubitori care știu că pot pătrunde în acest spațiu în orice clipă. Și că ei pot alege în mod deliberat să pășească în emisfera dreaptă sau în cea stângă și să găsească această pace. Și apoi am înțeles ce cadou uriaș ar putea fi această experiență, ce atac de iluminare ar putea reprezenta în legătură cu modul în care ne trăim viețile. Și asta m-a motivat să-mi revin.
La două săptămâni și jumătate după hemoragie, chirurgii m-au operat și mi-au înlăturat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf care apăsa pe centrii lingvistici. Aici sunt împreună cu mama mea care este un adevărat înger în viața mea. Mi-au trebuit opt ani ca să-mi revin în totalitate.
Așadar cine suntem noi? Suntem forța vitală a universului, cu dexteritate manuală și două minți cognitive. Și avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine suntem și cum vrem să ne poziționăm în lume. Aici și acum, pot păși în conștiința emisferei mele drepte, unde suntem. Sunt forța vitală a universului. Sunt forța vitală a 50 de miliarde de frumoase genii moleculare care îmi dau formă, împreună cu tot ceea ce există. Sau, pot alege să pășesc în conștiința emisferei mele stângi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor: intelectuală, specialistă în neuroanatomie. Acestea sunt „noi” din interiorul meu. Ce ați alege voi? Pe care alegeți? Și în ce moment? Cred că cu cât petrecem mai mult timp alegând să rulăm circuitele unei păci interioare adânci oferite de emisfera dreaptă, cu atât vom proiecta mai multă pace în lume și cu atât mai pașnică va deveni planeta noastră.
Și m-am gândit că aceasta e o idee care merită răspândită.
Sursa videoclipului si a articolului: www.ted.com

sâmbătă, 22 mai 2010

NAPOLEON

Se spune despre Napoleon ca se concentra foarte bine asupra mai multor lucruri deodata si ca asta ar fi fost una din trasaturile lui de geniu, dincolo de cele binecunoscute de om politic, vizionar si strateg. Daca veti urmari cu atentie filmuletul tradus pe care vi-l propun veti constata cu surprindere ca, creierul lui Napoleon putea sa faca ceea ce in mod obisnuit poate face creierul unei femei, dar cu performantele concentrarii la punct fix ale barbatului. In magistrala conferinta a lui Allan Pease, autorul bestsellerului "Limbajul Trupului" veti putea urmari dezbaterea temei diferentelor dintre femei si barbati, cu privire la modurile lor de gandire, de interpretare si de actiune. Este bine de stiut, caci daca vom reusi sa ne percepem mai bine interlocutorii, conversatiile noastre ar putea deveni mai fluente, fara blocaje si sincope si prin urmare mult mai eficiente si productive.
Urmariti va rog, daca va starneste interesul, toate cele patru parti ale filmului care urmeaza. Nu este un film despre Napoleon. Este un film despre noi.

luni, 17 mai 2010

SHAMBALLA REIKI



REIKI - SHAMBALLA - 
cu DR. OVIDIU DRAGOS ARGESANU 
Toata lumea stie ca "realitatea" pe care o percepem este o iluzie a intregului, doar o mica parte din el, deoarece simturile noastre sunt limitate. Nevazutul este si el o parte a realitatii. Cea mai mare parte a realitatii. De ce adica sa nu incercam sa-l aducem in concret, in vazut!? :)) Cu atat mai mult cu cat acest nevazut a nascut credinte, spaime, pasiuni, teorii filozofice, religii, razboaie sfinte si este populat cu ce gandul nu gandesti. Asadar oferta-i mare.

Dar daca in acest nevazut sunt chiar lucruri demne de luat in seama? Daca acolo se ascunde realitatea, pai nu-i cinstit fata de tine ca om sa scormonesti putin si sa incerci sa intelegi mai mult? Eu unul socotesc ca da. Trebuie doar dati la o parte cei care scot panglici pe gura si iepuri din palarie. Adica, cu  putin discernamant, chiar daca metodele si instrumentele de a recupera impalpabilul, neauzitul, nevazutul tin mai mult de domeniile intuitiei si al imaginatiei este posibil si probabil sa te intalnesti in locuri in care nici cu gandul n-ai visat vreodata ca exista si cu alti oameni care folosesc aceleasi instrumente.

Pare SF? Este SF. Dar viata "reala" pe care ti-o evaluezi in pragul mortii, ce poate fi? Sau sa n-aducem moartea  in discutie ca o provocam? :) Mi-am pus intrebarea: cand va fi momentul sa fac trecerea si sa ma descotorosesc de viata pe care am trait-o, cu ce sens o mai pot eu incarca atunci cand voi vedea cum se destrama ca o perdea de fum odata cu toate sensurile cu care am investit-o in timp ce o traiam?
Acelasi lucru pot spune si despre credinta in nevazut. Si sensurile pe care i l-am dat nevazutului se altereaza in spaimele din pragul mortii, daca nu cumva, experimentand moartea, in anumite circumstante, convingerile, sau parte din ele se intaresc si chiar se valideaza. Da, dar in fond, de cand ne nastem nu facem altceva decat sa ne indreptam cu pasi mari catre nevazut. 

Daca va intereseaza subiectul, youtube afiseaza toate celelalte lectii ale maestrului doctor Ovidiu Dragos Argesanu. Vizionare placuta!

vineri, 7 mai 2010

21 DE GRAME DE SUFLET

SI SUTE DE MII DE TONE DE SENTIMENTE 
Motto 1: "...suntem niste tentacule ale sufletul suprem, ale Divinitatii. vrem nu vrem suntem toti o apa si un pamant nu exista nici o diferenta intre noi.
Sorin DiRokko 
Motto 2: "Sunt clipe de nedefinit, acelea in care doua suflete isi vorbesc intr-o limba care nu poate fi inteleasa decat de ele, cand tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viata acestei lumi." 
Victor Hugo
In fata lui Dumnezeu,  indiferent daca ai fost credincios sau nu, chiar daca ai fost un sfant sau un criminal notoriu toate sufletele cantaresc la fel. Blasfemie! ar striga unii dintre dumneavoastra. Minciuni sfruntate! ar striga altii. Ei bine doamnelor si domnilor, ne place sau nu, acesta este adevarul. Acum o suta de ani, mai precis in 1907, doctorul american de origine scotiana Duncan MacDougall, directorul spitalului Stephen Henry Gale din Haverhill a cantarit cu probitate stiintifica corpurile unor muribunzi, inainte si dupa instalarea mortii. Indiferent de sexul. greutatea sau varsta subiectilor ajunsi obiecte in urma expiatiei, diferenta de greutate intre ceea ce au fost si ceea ce au devenit a fost invariabil aceeasi si anume, 21 de grame.
Carevasazica daca sufletul poate fi cantarit inseamna ca are masa. Si daca are masa inseamna ca este material. Daca este material inseamna ca are volum, ca ocupa un spatiu si ca este compus dintr-o anumita substanta, iar daca este asa, inseamna ca elementele chimice care il compun ar trebui regasite in tabelul lui Mendeleev. M-as mira! Dar va intreb: cine a reusit  pana acum sa puna sub microscop o farama de suflet? Nimeni. Cine a reusit sa determine cu exactitate locul pe care il ocupa sufletul in corpul omului? Tot nimeni, chiar daca toata lumea in diverse timpuri a avut pareri, ba ca ar fi insusi sangele, cum sustinea Hipocrat, ba ca se afla in cap in glanda epifiza, cum afirma Rene Descartes, ba ca umbla prin vene transportat de sange, cum credeau vechii evrei, ba ca locul in care-si duce veleatul este in inima, cum cred masonii inspirati de credintele vechilor egipteni...  asa ca, fara certitudini, ramanem in continuare captivi in mlastina speculatiilor cu privire la  felul si locul atomilor de suflet. Legatura lui cu inima este insa evidenta caci, numai dupa ce inima se opreste dispare si sufletul, niciodata inainte, exceptie facand evident sufletele de politicieni.

Deoarece materia(?) pe care o cunoastem(?) se prezinta in patru forme de agregare, lichida, solida, gazoasa si plasmatica, si pentru ca sufletul nu se vede cu ochiul liber desi au fost cateva inregistrari foto si video, e drept contestate, ar fi corect sa respingem din start formele de plasmatic, lichid si solid ale sufletului si sa ramanem la varianta de gaz, desi chiar si in aceasta varianta se ridica niste semne de intrebare. Ca sa aiba 21 de grame si sa ocupe un volum rezonabil ar trebui ca sufletul sa fie lichefiat, iar acest lucru presupune o presiune foarte mare si o temperatura extrem de scazuta, chestiune care nu a putut fi determinata in corpul omului. Si-atunci singura concluzie ar fi ca sufletul nu este nici macar gaz. Vibratie, energie ar spune spiritualistii. Pac la razboiu cu eticheta! Pardon? Pai atunci o galeata de curent nu ar mai fi o gluma, ci un adevar. Oricum, stim cu totii povestea din 1001 de nopti, a celui care a reusit sa prinda un djin, intr-un chiup cu gin si sa-i puna si dop, dar aceasta ne-ar indemna sa punem semnul egal intre spirit si suflet iar ezoteristii nu ar fi de acord in unanimitate, iar eu stiti bine, nu doresc sa-i deranjez pe ezoteristi.
Citez de pe descopera. ro: "Cand inventatorul si, in egala masura, farsorul Thomas Edison a murit in anul 1931, bunul sau prieten, milionarul Henry Ford, a colectat intr-o sticla pusa la gura muribundului, ultima rasuflare pe care a dat-o Edison. Sticla a fost pastrata nedesfacuta pana in ziua de astazi si nu este de vanzare, urmasii lui Ford refuzand o oferta de 20 milioane $ venita recent din partea unui miliardar."
Dar chiar si-asa, plutind printre credinte bazate pe rationamente apodictice avem totusi un indiciu, masa sufletului, ceea ce este suficient  sa ne duca cu gandul la legea gravitatiei. Luati o moneda de 50 de bani si aruncati-o catre inalt. Moneda, in greutate aproximativa de 21 de grame se va incapatana invariabil sa nu-i placa Imparatia Cerurilor si va reveni cu obraznicie inapoi. Daca nu te feresti la timp s-ar putea ca repetand experimentul, rezultatul sa devina foarte neplacut. In orice caz, daca nu ar fi impiedicata de scoarta terestra s-ar duce invariabil catre centrul Pamantului.

UNDE SE DUC CELE 21 DE GRAME 
Indiferent sub ce forma de agregare s-ar prezenta sufletul, sa vedem totusi ce concluzie putem sa tragem din relatia lui cu legea gravitatiei! 
 Sufletul respecta legea gravitatiei 
Cu riscul contrazicerii celor care au "vazut" inaltarea sufletului in momentul mortii, daca se conformeaza legii gravitatiei atunci el va fi atras catre centrul Pamantului. De-aici se pot bifurca doua concluzii: 
a - se comporta ca moneda si se prabuseste vorba lui Creanga, palanca la pamant sau se raspandeste in mii farame ca mercurul sau ca nisipul.   
b - avand o alta forma de agregare, necunoscuta, sufletul  chiar se repede in pamant, inaintea trupului. 
Sufletul nu respecta legea gravitatiei 
Asadar el contrazice legea gravitatiei si se supune altei legi. Care? Habar n-am. De aici putem sa tragem orice alte concluzii ne convin, bazate evident pe imaginatie, adica cu alte cuvinte pe nimic: ori ca sufletul e viu si inteligent, ori prost facut gramada, ori ca este doar o simpla forma de energie purtatoare sau nu de informatie. Daca este inteligent inseamna ca la plecare ia si mintea si memoria defunctului cu sine, sau ca pur si simplu are propria sa inteligenta si memorie, independente de cat de dumnezeu s-a crezut defunctul? Nu stim, dar si-aici avem alte doua variante de relocatie: 
a - sufletul ramane sa bantuie in stare coloidala pe langa casa in care a locuit si locurile unde s-a simtit el bine, pe langa rude, prieteni si cunoscuti  sau
b - o sterge englezeste in vazduh si nu se mai uita inapoi . Acum unde se duce biet sufletul omului intrebati diversi ezoteristi si veti afla ca el cu siguranta se afla in cele mai inedite locuri si dimensiuni, intotdeauna variabile ca numar, dar niciodata cu zecimale, raspunsurile fiind date fie din lecturile preferate ale ezoteristului, fie din propriile sale concluzii ale unor experiente in nevazut, mai mult sau mai putin rationale sau macar "simtite", dar argumentate neaparat cu alte cazuri de channeling, de neverificat, de obicei celebre. Raspuns exact? Sufletu'!
CONCLUZIA NR. 1 
In momentul de fata exista pe suprafata pamantului circa 126.000 de tone de suflet captiv in corpurile oamenilor care sunt in viata. Socoteala puteti s-o faceti si singuri inmultind 6 miliarde de suflete cu 21 de grame. Mai exista inca multe alte sute de mii de tone, ca or fi in pamant, ca or pluti in aer sau in alte dimensiuni, care isi asteapta cuminti randul la reincarnare, ori s-au pulverizat in spatiu.
CONCLUZIA NR.  2 
Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului vesnic laudat! 
21 de grame primesti , 21 de grame trebuie sa dai inapoi negresit! 
Da, de acord, dar cand si cum primesti cele 21 de grame?  Toate gramele buluc sau iti incepi fiintarea cu un nanogram?
Daca se primesc in bloc, deodata, toate cele 21 de grame inseamna ca embrionul uman care ar trebui sa fie beneficiarul, nu poate sa aiba suflet, cel putin pana la un moment dat. In prima saptamana de sarcina el cantareste doar 1 gram, iar inima incepe sa ii bata abia in a 25-a zi de la conceptie, pe motiv ca pana atunci n-o are si ca de-abia se formeaza, apoi in primele doua luni de-abia atinge 28 de grame si este putin probabil ca din putina lui greutate, sa fie 21 de grame de suflet si doar 7 grame de copil. De aceea spiritualistii zic, bazandu-se probabil pe bunul simt mai mult decat pe clarvedere sau revelatie cum pretind de regula, ca in momentul nasterii, iar nu in momentul conceptiei, in trupul copilului intra si sufletul. Corect si lautareste ar fi ca sufletul, anima, viata, sa porneasca imediat ce ovulul a fost fecundat de catre spermatozoid. Dar ne impiedicam in cele 21 de grame. O prezumtie fara nicio alta sustinere decat una logica, ar putea fi ca sufletul exista din momentul conceptiei, dar ca el ar tebui sa atarne cat o cuanta dresata sa stea nemiscata la cantarit.
Si vrand nevrand, cand vorbim despre suflet si despre eventuala lui nemurire, ajungem iar la teoria reincarnarii. Si uite cu ce nelamuriri ma lupt:
 Sufletul cu mentalul fac corp comun?
Sufletul se desprinde de trup si apoi se reincarneaza, asa se zice. Da, sa admiten acest lucru, dr cand apare fenomenul de regresie, amintirile din vietile anterioare ale celui care "regreseaza" presupun memorie si in consecinta mai presupun si un mental al vietilor trecute pastrat intact.
In channeling memoria mortului chemat la parloar se vadeste a fi activa.
Ereditatea si reincarnarea sunt disjuncte?
Din punct de vedere ereditar pastram caracterul de rasa, preluam genele cu trasaturile morfologice si chiar patologice cum ar fi de exemplu nebunia, cancerul sau sindromul Down, din zestrea genetica a antecesorilor, dar cu totul sufletul cu memoria vietilor trecute poate proveni dinalta persoana, din alta rasa, supusa si ea la randul ei, pe cand inca traia, unei zestre genetice diferita de cea pe care o posedam noi  dupa reincarnare.
De unde vin intr-una sufletele noi?
In prezent sunt cateva miliarde de suflete traitoare pe Terra, fata de cele cateva cu care a plecat omenirea la drum. Asta ma duce cu gandul la faptul ca procesul creatiei omului nu s-a incheiat, ci ca dimpotriva este in plina desfasurare. Ba mai mult, ca are si acceleratie.
De ce nu apar suflete noi, bune calitativ? 
Daca tot se fabrica pe banda - iata sunt sase miliarde acum in viata, de ce oare nu apar unele mai performante, astfel incat sa nu mai fie nevoie de reincarnare? Ar exista cateva raspunsuri logice la aceasta intrebare dar nu stiu pe care sa-l aleg ca adevarat:
-ori masinaria (Creatorul) nu a obtinut rezultatul asteptat cu primele suflete si de-atunci tot incearca, ori s-a defectat, ori nu-i pasa, ori isi bate joc
sursa foto

marți, 4 mai 2010

CHAKRELE

motto: "Simplitatea, care ar trebui sa fie o calitate naturala, are adesea nevoie de studiu pentru a fi dobandita'' 
Francois de La Rochefoucauld
SAHASRARA
AJNA
VISHUDDHI
ANAHATA
MANIPURA
SVADHISTANA
MULADHARA


sursa foto color: indigo healing  
sursa video: Vimeo

duminică, 2 mai 2010

SHAMBHALA

Ezoteristicului i se opri gipanul la poarta Shambhalei, de pe varful Omu. S'ambala, s'ambala si masina nu mai pornea.