PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

miercuri, 29 iulie 2009

MACHO

Societatea este condusa de barbati iar familia este nucleul societatii. Toata lumea accepta si nimeni nu se mai indoieste de aceste doua adevaruri in ziua de azi. Cine conduce familia? Barbatul, ar raspunde oricine fara urma de echivoc. Barbatul este buricul pamantului!
Chiar asa sa fie? Hai sa ne uitam la nucleu!

Ma bate asa... un gand ca matriarhatul s-a perpetuat peste milenii si se mentine si in ziua de azi. E adevarat, nu este intotdeauna manifest, ci de cele mai multe ori este o conducere mascata. Asa cum mama isi plimba baietelul de manuta, tot asa vine un moment cand alta femeie, mai tanara, respectiv sotia lui, il ia si-l plimba mai departe cu gratie, fara sa-i lase barbatului nici un moment impresia ca ea de fapt ii conduce viata... :)

Si de-aici vesnicul razboi dintre soacra si nora: cine trebuie sa conduca de fapt baiatul? :)

miercuri, 22 iulie 2009

TRISMEGISTU TRISTU

TABLITELE DE SMARALD ale lui TOTH si HERMES TRISMEGISTUL

Exista o intreaga literatura ezoterica legate de aceste tablite de smarald si povestea Atlantidei.
Povestea zice ca Atlantul Toth devenit zeu, care a pus bazele Egiptului antic cu 52000 de ani inainte de Christos, care a trait doar 16.000 de ani pentru ca era nemuritor si care mai traieste si astazi pentru ca s-a dematerializat a scris niste tablite secrete si s-a reincarnat in Hermes Trimegistul.
Presupun ca aceste tablite sunt virtuale, pentru ca dupa ce am gugalit dupa ele douazeci de minute nu am gasit nici un indiciu referitor la unde s-ar putea afla ele acum. Uite totusi ce am gasit:"Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanta transmutata alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element si substanta. Mai exact structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare. Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta. Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului. Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tija din acelasi material."

De unde am tras concluzia fireasca ca sunt din smarald verde, chiar daca alte culori de smarald nu exista, ca de fapt nici smarald original n-ar prea fi.... pentru ca provin dintr-o substanta necunoscuta transmutata alchimic, dar de fapt vorbim de smarald, care totusi nu mai are proprietatile smaraldului, pentru ca in afara de atomi are si celule deci este un smarald viu, care contrazice legile fizicii privind ionizarea, ceea ce inseamna ca culoarea verde este intrinseca si nu provine de la ionii de crom si vanadiu pe care ii are incorporati si care ii dau culoarea verde.

Ah, daca stiti cumva unde pot fi vazute...! Macar una.... Asa de tare imi doresc sa citesc caracterele gravate in vechea limba atlanta pe care nu o cunosc, care sa reactioneze la undele cerebrale emise de creierul meu, eliberand vibratia mentala asociata in mintea mea. Atunci, odata eliberata as putea sa-mi contemplu propria vibratie asociata... Mi-ar parea bine ca tablitele de smarald sa fie reale... si nu imaginare... Daca insa sunt aparute prin revelatie... atunci nu am incotro, trebuie sa-l cred si pe Petrache Lupu.
Din Maglavit.
sursa: http://ezoteric.50megs.com/diverse/thoth_partea_unu.htm

vineri, 10 iulie 2009

2 in 1

Demult, tare demult... in tineretea mea, pe cand plopii faceau pere si rachita micsunele... am avut pentru cateva momente poarta Imparatiei intredeschisa si s-a facut ca deodata am "stiutvazutsimtit" ceva. Revelatia a venit pe nepregatite, intr-o seara de primavara asteptand un troleibuz. Eul bietul sumetit in mintea mea, pus in fata unei experiente nemaiintalnite de el pana in acel moment se alerta si dadu sa intre pe poarta, sa evalueze, sa-ntrebe ce s-ntampla, sa priceapa... dar tot el, egoul, (adica eu, sa ne-ntelegem,) isi puse o frana si se trimise la plimbare, pentru ca pe masura ce mintea incerca sa scormoneasca, starea de gratie recula si dadea sa dipara. Eul cuminte s-a supus si a disparut brusc pentru cateva clipe iar tot ce s-a intamplat apoi a fost fara participarea lui.

Am lasat lucrurile sa se intample, sa curga de la sine.... Cu mirare si stupefactie m-am regasit ("eram" suna mai elocvent) oriunde primprejurul meu dar si aiurea. Traiam stare de ubicuitate pe zona pe care o baleiam cu prvirea, dar stiam totodata ca este mai mult de-atat. Eram tot, in tot, peste tot. Nu, nici asa! Verbul ,,eram" presupune eul. Totul era si in mine iar mintea mea era parte la tot, era peste tot. Si nici asa nu e corect caci notiunea de ,,mine" nu mai exista.
Oricum, e greu de spus cu vorbe un "ceva" care depaseste puterea cuvantului. Presupun ca s-a intamplat un fel de dizolvare, o intelegere subita ca sunt una cu universul. M-am trezit intr-un soi de vibratie, eram acea vibratie, una cu chistocul din fata mea, cu aerul, cu asfaltul, cu pomii si cu oamenii care asteptau in statie.

Pornind de la acea intamplare si incercand sa inteleg ce mi s-a intamplat si sa imbrac in cuvinte fenomenul, am tras atunci mai multe concluzii privitoare la realitate. Cea mai importanta concluzie transformata in certitudine, cel putin personala, este certitudinea ca de fapt ,,acolo" se afla realitatea si nu aici, in viata cotidiana... De-abia acum, dupa aproape o viata traita in ,,normalul" cotidian concluziile mi s-au validat ca fiind corecte iar paradigmele trecute s-au golit de continut. Acum de-abia am reusit sa-l impac pe Dumnezeu cu Universul. Ca la pliculetele cu ness: 2 in 1.

Si iata ca acum pot afirma pentru bunul meu prieten anonimul pamantean, ca Mintea Universala (denumirea este conventionala si subiectiva) ne contine si propria minte, iar la intrebarea lui mai veche, daca: "Eu am in primire un creier sau creierul ma are in primire pe mine?!" raspunsul meu subiectiv ramane acelasi: "creierul ma are pe mine in primire". :)

Dar daca ne uitam atent la urmatoarea stire stiintifica, nu mai putem trage nicio concluzie:

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Afecţiuni Neurologice din Maryland au efectuat un studiu în urma căruia au descoperit trei regiuni ale creierului responsabile cu orientările religioase. La studiu au participat mai multe persoane de religii diferite: creştini, musulmani, evrei şi budişti. Zonele din creier folosite în scop religios sunt, aşa cum arată studiul, mereu aceleaşi. „Această descoperire arată că religia nu este un caz special în sistemul credinţelor din creier, dar evoluează în paralel cu alte abilităţi sociale şi convingeri”, a declarat un neurolog de la Institut. Ideea studiului a pornit de la disputa dintre oamenii de ştiinţă, filozofi şi teologi privind incertitudinea despre religie ca fenomen biologic sau social. Ipotezele sunt numeroase. Unii teoreticieni susţin că religia ajută credincioşii să treacă peste anumite evenimente neplăcute din viaţa lor, drept urmare ateilor le lipşeşte această latură. Alţii susţin că în funcţie de mediul extern, creierul se adaptează. Iar cei mai mulţi sunt de părere că nu există nici o legătură directă între religie şi creierul uman, negând existenţa unui „Punct al lui Dumnezeu”. Noua descoperire făcută va fi supusă unui studiu aprofundat, pentru ca oamenii de ştiinţă să perfecţioneze teoria emisă.
Sursa:http://www.1235.ro/details-id6902-sLocul-lui-Dumnezeu-%C3%AEn-creierul-uman.html

joi, 9 iulie 2009

URMA SCAPA TURMA

CUM IESIM DIN TURMA?

Unei oi i se reveleaza intr-o zi Dumnezeu. Si ea crede. In felul ei. Si-apoi se-ntampla cu alta si cu alta.... Oile schimba pareri. Seamana a turma. Credinta si felul de a interpreta revelatia devine religie. Au nevoie de un pastor. Dornic de indrumare si de muls, apare si pastorul, preotul. Staul si stana avem? Nu. Atunci sa ridicam biserici. Apoi devine necesara si asociatia crescatorilor de oi si iaca si institutia, numita nu intamplator tot biserica, desi ea nu mai este stana ci organul federal. Confuzia face bine pastorilor de toate rangurile. Birocratia si pofta de putere si fala e mare. Ne trebuie profit mai mare, se socotesc pastorii... oile nu ne dau cat avem nevoie, superiorii cer tot mai mult... fuga dupa prozeliti!
Pana atunci, oile trebuie sa fie bine pastorite: stai in turma in care ai avut "norocu" sa fii fatata, nu te lasa ademenita de ereziile altor pastori, Lupul cel rau te pandeste dupa colt, aici in turma si staulul tau este Calea Adevarul si Viata! Fa-te'ncoa' la muls si nu mai da din picioare, bisisico!
Dai din picioare? O sa ajungi in iad unde este mai rau ca la abator!

Cui i-ar conveni sa-i plece platitorii si sa dea drumul oilor sa-si faca de cap? Sa le mulga altul? Cui convin ideile dezagregatoare? Gioradano Bruno s-a fript! Ma rog, a fost fript. Victima colaterala, o oaie in minus nu se simte, daca e sa pierdem toata turma. Acum lucrurile sunt mai subtile... Hai sa ecumenizam si sa impartim roadele mulsului. OK, sa ecumenizam dar cine sa fie Pastorul si Beneficiarul Suprem?

Morala necrestina:
Alegeti orice religie, cotizatia ramane! Veti plati la pastori noi, veti cumpara obiecte de cult, carti, seminarii.... si intr-o zi o sa observati ca unei oi i s-a revelat Dumnezeu.
M-as bucura sa fiu eu sau voi oaia aceea.

vineri, 3 iulie 2009

FRANCOFONI ANGLOFILI

Din nefericire pentru mine trebuie sa recunosc ca Divinul mi se ofera ca o revista intr-o limba pe care nu o deslusesc prea bine iar eu caut intelesuri doar uitandu-ma la poze.Si nu-mi ramane decat sa ma rog, rugaciunea inimii:
Doamne Isuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul.

Elimin cu buna stiinta sintagma "pe mine pacatosul", cu care se incheie in mod obisnuit aceasta rugaciune pentru ca induce un program mental negativ si risc sa raman in el.:-) Nu-mi fac griji ca este o blasfemie. Stie El bine cu cine are de-a face.

In vremurile vechi, in mintea celui invatat sa se roage astfel, cuvintele mila si miluit cred ca aveau o cu totul alta conotatie decat cea pe care i-o atribuim astazi si anume de compasiune. Din nefericire insa, cuvantul compasiune nu exista in romana veche, el fiind preluat mult mai tarziu, din limba franceza. De altfel francezii folosesc alte cuvinte gen "pitie, pitoyable , impitoyable" cand se refera la mila, milos, nemilos. Ba mai mult! Ei au si un termen religios consacrat pentru mila crestina, acela de "misericordie". Mai intalnim frecvent si alte cuvinte de rugaciune, precum cel de frica sau teama de Dumnezeu, al caror sens ar fi fost normal sa insemne respect, dar si aici dam peste aceeasi problema: cuvantul respect este tot un frantuzism tarziu. Vazand cum stau lucrurile socotesc ca nu ne-ar strica o mica reforma in ortodoxie, dar probabil extrema umilinta si infricosarea enoriasilor este convenabila bisericii in continuare si nu catadixeste nimeni sa indrepte "gresalele noastre".
Eu unul nu sunt egalul Lui dar nici milog nu sunt si presupun ca nici voi nu va considerati asfel.

Si daca indraznim sa mergem un pic mai departe cu formularea, atunci intelesul corect ar trebui sa fie cuprins in:
Doamne Isuse Hristoase ai compasiune fata de mine!

Dar suna ca... Doamne iarta-ma!

Sau poate chiar mai corect ar putea fi:
Doamne Isuse Hristoase da-mi din harul tau!

"Te rog" as completa eu, cel putin din buna cuviinta... pentru ca altfel nu mai este o rugaciune ci o cerere, o pretentie. In varianta cu milogitul sintagma "te rog" devine pleonastica.

La rigoare rugaciunea se poate angliciza sau dupa caz se poate spune chiar direct in engleza, la fel cum se mai obisnuieste sa se posteze pe unele bloguri. Ma rog, fiecare, dupa cum se simte confortat. Sunt convins ca Isus in marea Lui iubire fata de oameni intelege mai mult vibratiile si nu urmareste neaparat potriveala de cuvinte, cu atat mai mult limbile s-au tot format si reformat de doua mii de ani incoace.