PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

joi, 13 ianuarie 2011

ABSURDUL SI MIRACOLUL

Motto: "Creierul este un organ oarecum indispensabil capului."
- perla de elev-

 ABSURDUL SI MIRACOLUL

Deoarece discutiile cu mine insumi nu duc prea departe, azi am chef de o tacla cu tine. Da, cu tine, cu tine cel care citesti acum. Trecem peste egocentrismul propriu omului, caci noi in orice caz am aparut dupa El, Necreatul si in orice caz mult dupa Creatia si Bing-Bang-urile Lui. Parerea Papei. El asa zice, ca Bing Bangul a fost impulsionat de Dumnezeu  si ca este creatia Lui. Impulsul initial, bobarnacul trebuia sa-l fi dat careva, nu?  Desi teoriile Facerii Lumii sunt mai multe, greu este sa dai crezare vreuneia din ele in mod special, atata timp cat  nu putem sti exact cum arata lumea inainte de Om si nici macar cum arata acum nu stim prea bine, caci Universul fuge de sub lentilele telescoapelor si microscoapelor noastre.

Un Ceva constant in Univers se manifesta totusi, caci iata, nu putem sa ne imaginam ca legile Universului ajung la spalat precum camasile si ca Universul a-nceput si se va sfarsi odata cu noi... Ca unii evolutionisti sustin ca mintea omului, aparuta ca un accident, ca o manifestare a haosului este singulara, reprezinta o teza care nu ma atrage. Desigur ca exista si altfel de evolutionisti, care afirma ca nu suntem singuri in Univers, sau ma rog, din lipsa de dovezi ca mai degraba ar fi absurd sa credem ca suntem singuri. Creationistii, si ei la randul lor au lasat-o mai moale cu „omul - singura fiinta ganditoare”, caci Papa crede in extraterestrii. Mda... desigur, cred si eu, ca daca nu facea o astfel de declaratie, mintile oilor din turma domniei sale si-ar fi raspandit atentia in cu totul alte directii, decat la plata cotizatiei la biserica. Si totusi.....Logic ar trebui sa mai fie si altfel de minti imprejurul nostru, cea mai la indemana dovada fiind insasi Mintea Lui. Sau a Universului, cum vrei s-o iei. :)) Asa incat eu nu pot fi categoric in aprecierea unicitatii mintii si a gandirii noastre ca oameni si nu rejectez defel existenta si manifestarea a unor altfel de lumi, cu altfel de entitati ganditoare, de jur-imprejurul nostru, chiar daca deocamdata, in planul realitatii imediate, iluzorie vezi bine, nu s-a prezentat nimeni la brat cu un inger sau cu un alt gen de extraterestru, in plenul niciunei academii din lume, nici la biserica, nici la politie si nici la vreo televiziune.

Si-atunci, daca asa stau lucrurile, ar trebui sa ne mai oprim din a crede? Cat de iluzorie poate fi logica in lipsa evidentelor, a dovezilor „palpabile”? Sau cat de reala ar trebui sa fie ilogica in lipsa acelorasi dovezi? Ce ar mai reprezenta „dovezile” pe care le asteptam cu totii, in conditiile in care stim ca traim intr-o mare iluzie, de cand ne nastem si pana murim? Toate aceste intrebari, daca incercam sa le gasim un raspuns coerent si logic, se vor infunda iremediabil in absurd. Absurdul insa este otravitor pentru justificarea existentei umane, caci el presupune lipsa, absenta definitiva a sensului. Pai daca e asa de otravitor, hai sa dam la o parte absurdul, deoarece ne incomodeaza la existenta si sa ne-ndreptam cu fata catre miracol.

Buuun... Iaca stam cu fata catre miracol. Ne mintim? La prima vedere as zice ca da, caci miracolul sfideaza logica si nu doreste si nici nu-l intereseaza sa se lase supus legii cauzalitatii. El reprezinta mai degraba efectul manifestarii unui act de vointa al unei entitati, pe care dialectica o lasa rece. Si iarasi pare ca ne mintim caci miracolul, care ne coloreaza existenta si o incarca cu sens,  desi ramane totusi varianta cea mai comoda si linistitoare a spiritului uman este la fel de otravitoare ca si absurdul. Si devine nociv, imediat ce incepi sa-l cauti la radacina. Asadar, ne mintim ca sa reusim sa dam sens vietii si sa ne consumam in tihna existenta...

Ei uite ca nu-i chiar asa.  Spun asta, pentru ca daca Dumnezeu/Universul sunt neinteligibili pentru mintea omeneasca, atunci miracolul are o sansa de adevar, caci si el, miracolul, la randul lui, scapa intelegerii noastre. Exceptie facand nenumaratele „miracole” fabricate de om pentru a prosti pe altii, esenta miracolului ramane totusi una divina si pe un alt plan al intelegerii, altul bineinteles decat cel al mintii omului, miracolul are o explicatie. Daca descojesti intelegerea primara a sintagmei „c-asa a vrut Dumnezeu”, care-l scuteste pe om sa mai rascoleasca adevarul cu propria-i minte, ajungi la un miez fenomenal de dulce si de bun care contine, in aceste conditii, un adevar esential. Si-atunci miracolul nu mai este otravitor, ci de-a dreptul comestibil. Ce mai, el este o hrana dumnezeiasca pentru mintea omului. Si uite de-aia cred eu ca exista ingeri. „Totul se leaga si dezleaga in nevazut”. Nima este cea care mi-a deschis ochii asupra acestui aspect. Si mai stiu si din ce anume motive nu reusesc sa-i vad cu ochii fizici. Pentru ca ochii fizici au fost educati de mintea mea si de a altora, sa priveasca si sa selecteze realitatea doar intr-un anume fel.

 

Dar daca nu exista? Dar daca miracolul existentei si manifestarii ingerilor in viata noastra este doar produsul propriei mele minti, sau al mintilor altora? Stau si eu ca toata lumea cu pardon, curul in doua luntri, una numita Miracol iar cealalta numita Absurd. Stiu si intuiesc ca niciuna dintre cele doua luntri nu reprezinta o lume categorica si definitiva si ca, desi antagonice, nu se pot exclude una pe cealalta. Si asta datorita manifestarii legii cauzalitatii, care are tendinta sa spulbere Miracolul dar care da aproape intotdeauna o mica speranta Absurdului. Chiar daca ambele categorii sunt supuse efemerului, ele totusi, in special Miracolul, indiferent daca este fabricat de om sau este de esenta divina, ne coloreaza tuturor existenta. Inca ne mai extaziem in fata baloanelor colorate de sapun, inca le dam sens, ceea ce ma indeamna sa cred ca omenirea se afla de-abia in faza iesirii ei din copilaria ontologica.


Vreti o veste buna? Absurdul are sanse sa se goleasca de continut si sa nu mai fie absurd daca, pe un alt plan, altul decat cel al intelegerii omului, tot ce pare lipsit de logica si sens, acolo, pe acel plan, are sens. Doar cu „daca” bineinteles.