PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

luni, 31 august 2009

MEDITATIA














MEDITATIA ASUPRA ZEITATILOR PROTECTOARE AJUTA SPIRITUL UMAN

Meditatia din budismul tibetan a fost practicata de secole drept o cale eficienta de a calma sufletul si a atinge pacea interioara. Potrivit unui nou studiu publicat in prestigiosul Psychological Science, exista acum dovada care confirma ca meditatia in care se vizualizeaza diferite zeitati din budism, duce la amplificarea maxima a abilitatilor vizual-spatiale.

Studiul s-a axat pe observarea efectelor secundare a doua tipuri distincte de meditatie budista tibetana: Yoga Vizualizarii Zeitatilor Protectoare si Yoga Prezentei Deschise.
In timpul primei forme de meditatie, practicantul se concentreaza intens pe imaginea zeitatii protectoare. Pentru realizarea acestei etape, persoana in cauza trebuie sa isi creeze in minte o imagine tridimensionala foarte detaliata a zeitatii, precum si o recreare a campului si aurei emanate de zeitate. In contrast, practicantii metodei Prezentei Deschise, sunt de parere ca atentia perfecta nu poate fi atinsa prin concentrarea asupra unei anumite imagini, ci pe evitarea oricarui gand sau imagine care apare in minte cand persoana in cauza este in sesiunea de meditatie.

Cercetatorii au studiat grupe de adepti ai ambelor metode de meditatie tibetana, notand toate detaliile si etapele in care se afla mentalul uman. Subiectii experimentului au meditat neintrerupt timp de 20 de minute, iar datele obtinute au fost comparate cu cele oferite de alti subiecti angrenati in diverse activitati zilnice. Concluzia a fost unanima: practicantii celor doua tipuri de meditatie prezentau abilitati superioare de memorie vizuala in care isi aminteau perfect detaliile unei imagini tridimensionale, precum si un calm mental desavarsit, comparativ cu ceilalti voluntari care au participat la acest experiment.

Sursa : Science Daily


Articol preluat de pe:
http://www.descopera.ro/dnews/4250166-meditatia-asupra-zeitatilor-protectoare-ajuta-psihicul-uman

vineri, 21 august 2009

MORALA'N CUI ?

Odata treaba terminata, Dumnezeu, dupa ce a organizat Raiul, Le-a interzis lui Adam si Evei sa manance fructe din pomul cunoasterii binelui si al raului. Oare de ce Dumnezeu a avut nevoie de aceasta opreliste, ma intreb, atata timp cat ii crease pe ei dupa chipul si asemanarea Lui? Sa fi fost doar chipul si asemanarea, nu si esenta Lui? Nu, asemanarea ma indeamna sa cred ca este vorba chiar de esenta! Concluzia fireasca care apare de aici este ca etica si morala nu ar fi trebuit cunoscute de om. Si de ce nu ar fi trebuit sa fie cunoscute? Numa El, bunul Dumnezeu poate sti.

Omul perfect ar fi insemnat in conceptia divinitatii, imediat dupa Facere, omul amoral.
Toate bune si frumoase dar ce s-ar fi facut omenirea azi fara morala- nu ca ar da dovada de prea multa, ci ce haos, ce crime abominabile, ce incesturi, inselaciuni, talharii s-ar fi produs ca niste fapte firesti, daca Adam si Eva nu ar fi avut curiozitatea sa cunoasca? Curiozitate in ochii lor, nelegiuire in ochii Domnului. De ce ne-ar fi vrut Dumnezeu amorali si s-a maniat cand Omul (el si ea) au aflat ce este binele si raul? I-a si repudiat pentru acest lucru. Ca sa-i faci pe plac Domnului in ziua de azi, va intreb, este bine sa fii moral, amoral sau imoral?
Lumea, influentata de religie considera ca incalcarea poruncii este un pacat. Pacatul originar. Eu chestiunea o vad exact pe dos. Incalcarea poruncii divine l-a absolvit pe om de nestiinta cunoasterii pacatului si mai ales a notiunii de "pacat". El nu a comis nici un pacat. El, gustand din fruct, incercand sa cunoasca, a inteles esenta pacatului si odata cu ea a dimensiunii groaznicei oprelisti ce i se impusese... Si nu cred ca i-a picat deloc bine ceea ce a aflat.

Odata călcat consemnul pus de El, a tainei de neaccesat, Dumnezeu i-a luat ceva omului, poate cel mai important lucru in existenta lui si anume fericirea si lipsa vesnica de griji si l-a dat afara din sistem, din Rai. Pur si simplu! Doar era creatia Lui. In orice caz arhanghelii cu sabii de foc sau ce-o fi pus la poarta Edenului au fost si raman ecranul, scutul Lui de protectie, pentru totdeauna.
Ce sa mai inteleg de aici?
Ca sa fii fericit trebuie sa fii neaparat amoral?
Ca niciodata nu vom avea acces la toate valentele Lui? Ca prin cunoastere castigi intotdeauna ceva important dar imediat pierzi definitiv altceva, la fel de important?

Iata ce alt gen de concuzie ar putea reiesi!
Faptul ca Dumnezeu ca Sursa, a facut omul complet in cuplu, In si Yang, pe Adam si Eva si i-a dat posibilitatea comunicarii neconditionate cu El, dar le-a interzis cunoasterea totala, inseamna ca a dorit ca omul, prin cunoastere nelimitata sa nu poata deveni el insusi sursa prin dialog egal cu El, Sursa. Ar fi creat astfel un element disturbator, de bruiaj in univers, o competitie nedorita pe cata vreme, din oprelistea pusa, pastrand totusi un as in maneca, lasandu-l pe om sa calce legile universale, astfel incat sa stea pe o pozitie inferioara, este limpede ca prin facerea omului, Dumnezeu nu si-a dorit un partener egal, ci doar o oglinda in care sa se rasfete.

Iata cateva intrebari nevinovate care izvorasc din studiul Genezei biblice:
Suntem sau nu suntem creatia Sa perfecta? Raspuns logic: nu suntem creatia Lui perfecta!
Ne vrea sau nu ne vrea Dumnezeu ? Raspuns logic: Nu e clar daca ne vrea sau nu, din moment ce ne lasa sa ne chinuim.
Iubirea omului pentru Dumnezeu este la fel cu a cainelui pentru stapanul care l-a batut? Raspuns logic: da.

Bineinteles ca nu pledez pentru amoralitate si nici pentru arbitrariul oricarui fel de opinii fata de divinitate care, privite prin prisma pacatului originar, chiar ar trebui sa fie permise, ci pentru cat de repede calificam ceva drept blasfemie, atata timp cat nu cunoastem esenta lui Dumnezeu, pentru ca El nu ne permite acest lucru.
Isus, care este Dumnezeu, dupa cum se zice ca ar fi spus chiar El, nu a scris nimic cu mana lui, desi ar fi putut s-o faca. Divinul a ramas pe mai departe imaginar, el neavand sansa, sau nedorind ca sa ne ramana sub forma unui DIVIN CONCRET. Divinul este doar ceea ce putem simti si in cel mai rau caz, doar vorbe revorbite in fel si chip de catre altii, care au ramas sa hotarasca ce este divin si ce nu. Traim intr-un divin povestit si scris de autori necunoscuti. Si-atunci se naste intrebarea naturala: ce poate fi mai important? Povestile despre Dumnezeu sau faptul ca Il putem trai si fara ajutorul lor?

vineri, 7 august 2009

GLUMA TRISTA


Isus dintr-un om candva real, a devenit in timp o legenda, o conventie, mai mult sau mai putin sacra. Obiect de credinta, obiectiv de atins, model de urmat, imagine comercializabila si lucrativa, atitudine inghetata in piatra sau pe panza, motiv de cotropire, jaf si genocid, figura sacra, Isus a venit manusa pe nevoia fireasca a omului de a-l vedea pe Dumnezeu, de a converti abstractul in concret, de a-i da posibilitate mintii sa se agate de ceva. Simbolurile, cuvintele, diferitele reprezentari conventionale ale lui Dumnezeu s-au putut materializa de atunci incoace in concret. Dar si acest concret este pana la urma iluzoriu, caci Isus, odata incaput pe mana pictorilor, zugravilor, sculptorilor, povestitorilor de legende biblice, regizorilor a redevenit o conventie. El apare in icoane, sculpturi, filme, in fel si chip pentru ca odata cu moartea Sa, nimeni n-a mai stiut sa spuna de era inalt sau pitic, gras sau slab, blond, brun sau saten, tuciuriu sau slab. Din istorisirile apostolilor nu se mai pastreaza nicio descriere a fapturii Lui, ci numai a faptelor si spuselor Lui.

Asa ca din lipsa de informatii s-a facut apel la imaginatie si mai precis la harul divin si s-a convenit prin diverse sinoade ca plasmuirea Lui va trebui sa-L arate ca pe un barbat gracil, saten, cu tenul alb, eventual ochi albastri, fata blanda si armonioasa, fara trasturi semite sau semne particulare, nas drept... etc, etc. Cine mai are cum sa stie in ziua de azi aparenta Omului!? Esenta a fost si este totdeauna mai importanta in orice circumstanta dar in cazul de fata s-a insistat si pe aparenta Lui de Dumnezeu. El ar fi putut fi un evreu roscat, pistruiat, cu nasul coroiat, cu cel putin una dintre urechi pleostita, buze subtiri, pipernicit si cu burta. Eventual cracanat. Cine sa aiba nevoie de reprezentarea unui astfel de Dumnezeu? Dumnezeu trebuie sa fie, cel putin ca reprezentare, perfect, nu? Si atunci, pe vremurile acelea, ca de altfel si acum in zilele noastre, a trebuit sa se umble "putin" la imagine. Cum sa crezi ca ai putea vinde o marfa, fie ea si religioasa, daca din punct de vedere marketing nu este bine ambalata!?

Alaturi de Isus, toti suntem creatia lui Dumnezeu si il avem pe El in noi. Din acest punct de vedere diferenta dintre noi si Isus este ca prin spusele si atitudinea Sa, la El chiar s-a si vazut. Sau macar, luandu-se dupa aparente, apostolii asa L-au perceput. Ei ne-au transmis aceasta.

Am certitudinea mea interioara, bazata desigur doar pe intuitie, ca lui Isus i-ar fi placut umorul, ca semn al inteligentei. Dar in acelasi timp ma si intreb daca nu cumva umorul este un atribut doar al inteligentei umane si nu si al celei divine. Nu stiu sa-mi raspund, ci doar presupun, convin, asa cum procedez si atunci cand vad o reprezentare a lui Dumnezeu prin conventia formala numita Isus, ca intr-adevar umorul ar trebui sa fie apanajul Inteligentei Universale. Ba inca am un exemplu foarte concludent in acest sens: este vorba chiar de noi, noi oamenii, care nu suntem altceva decat o gluma trista a divinitatii.