PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?


vineri, 1 iulie 2016

CELULE CU CONŞTIINŢĂ


CELULE CU SUFLET ©
   
   
            - Băi băieţi, a deschis vorba Chioftecu, voi aţi auzit că poţi vorbi cu celulele şi cu organele tale? Ia uite, scrie colea, în Formol în Nas.           
 
           - Ete fleoşc! Eu vorbesc frecvent cu celulele mele, a zis primarele.           
            - Şi te-ascultă?           
            - Da. Şi chiar şi organele mă ascultă.           
            - Toate?          
            - Aproape toate
; unele pen’că au ordin şi că asta-i meseria lor, nu dau nume, iar celelalte organe, fiindcă n-au încotro. Cu şeful de post, Mardare, am io ceva probleme, că el câteodată face doar ce-l taie capul pe el.      
           
- Păi nu despre celulele de partid şi organele de poliţie şi jandarmerie era vorba nea primarele, ci despre ale matale personale, l-a îndreptat Chioftecu.            
            - Cu astea nu vorbesc. Nu că aş fi certat cu ele, dar nici măcar nu le bag în seamă, fiindcă io nu cred în aşa ceva. Io cred că ce bagi în gură şi ce tragi pe...    
            - Ba io vorbesc cu organu’ meu, l-a întrerupt Mardare.       
            - Şi despre ce vorbiţi, mă rog?, l-a întrebat primarele.        
            - Numai despre femei, că el nu ştie carte.    
            - Vedeţi, ce vă spuneam io!?, a exclamat primarele, de-aia nu mă-nţeleg cu Mardare fiindcă-i pervers şi joacă la două capete.     
            - Vă rog frumos, domnilor, a intervenit Chioftecu nu mai duceţi discuţia în derizoriu. Puţină decenţă, ce dracu! Aici, a zis el fluturând revista, aici este vorba despre descoperirile unui mare om de ştiinţă spiritualistică, unu’ Cleve Backster, care a descoperit că toate celulele corpului şi în consecinţă şi organele sale au suflet şi conştiinţă şi dacă eşti bolnav şi discuţi cu ele şi le rogi frumos, atunci ele te fac bine.     
            - Încă o palmă dată medicinei moderne!
Doctorii se ştie, vor să te omoare şi să îţi ia banii, a exclamat Mandragora de la Plafarul de Etnobotanice.       
            - Corect, a zis popa Ţăndărică. Mandragora, deşi nu dă pe la biserică are dreptate. Şi farmaciştii tot la fel fac. Numai rugăciunile popilor vindecă, iar ăştia vor să ne ia nouă pâinea de la gură. Tu ce părere ai Chioftecule?       
            - Eu cred că şi meditaţia vindecă. Că dacă tragi pe nas nişte etnobotanice şi mai şi meditezi, atunci mintea ţi-o ia razna şi poţi vorbi cu oricine: cu vântul, cu aerul, cu coropişniţele, cu etherul, cu morţii, cu îngerii, cu extratereştrii şi chiar şi cu celulele şi organele corpului tău. Aduceţi-vă aminte cum Cristos certa marea şi vântul. Ce mare brânză să vorbeşti cu nişte celule.    
            - Păi şi tu vorbeşti cu ele, ca Mardare cu organu’ lui?         
            - Oooo... celulele mele sunt citite, educate, cuantice.
Noi vorbim chestii evoluate,  despre mici, fotbal, despre ce fel de bere le-ar plăcea mai mult să le dau, despre reclame, cancanuri...    
            - Da’ despre etnobotanice vorbiţi ? s-a interesat un namastian îmbrăcat într-un halat, care părea de doctor.
            - Nu, că e interzis. De fapt io le-am dat interzis, că atunci când am fost în sevraj la Spitalu’ de Veseli, de unde se pare că vii tu acum, celulele mele râdeau de mine şi mă chinuiau ca pe hoţii de cai.
Că le-am şi zis: “Pentru ce mi-aţi făcut voi mie, fir-aţi voi ale dracului să fiţi cu cuantele voastre cu tot, o să vă ţin minte câte zile oi avea! Mucles!”   
            - Ba uite că io nu le-njur pe ale mele, i-a răspuns namastianul, le răsfăţ şi vorbesc frumos cu ele, dar numai în şoaptă şi numai când suntem siguri că nu ne mai aude nimeni.           
              - Adică cine să vă mai audă!? s-a interesat subit Mardare.
            - Păi rudele, prietenii, surorile şi medicul meu psihiatru de la care am împrumutat halatu’. Şi credeţi-mă că io le dau celulelor mele de toate: serotonină, cocaină,
dimetiltriptamină, nicotină, alcool... mă rog, tot ce ştiu că le place lor, mai puţin medicamente.            
           
- Şi de ce faci asta?   
            - Pentru ca gândurile şi sentimentele lor, care se ştie, îmi pot modifica ADN-ul, să nu-mi facă vreo figură. Şi uite-aşa rămân cu ADN-ul nealterat şi mi-l modific eu cum îmi place numai mie. Că dacă ai sentimente pure evoluezi; ţi se ridică vibraţiile personale şi-odată hopaaaa... te trezeşti că faci saltul cuantic în Noua Energie.             
            - Dar ele, ele îţi răspund?      
            - Da, dar nu înţeleg întotdeauna ce-mi spun, că de cele mai multe ori vorbesc toate deodată. Alteori însă, le iau pe rând... Neuronii sunt cei mai deştepţi, dar din păcate nu se-nţeleg deloc între ei. Unii le au pe-alea cu conştiinţa de sine dar şi cu ea dizolvată-n absolut, alţii le au pe-alea cu Cristos, unii se cred non-duali, alţii daci, alţii extratereştri, alţii sunt topiţi după moaşte, alţii după muieri...  iar cu alţii, cu care mă cert tot timpul şi sunt la cuţite, vorbim politică.
Le-am promis că dacă mă mai împing şi anul acesta la vot o să cer o lobotomie. Cum pot să creadă ei, nişte pârliţi de neuroni, că o să se mai schimbe vreodată ceva în ţara asta!?   
            - Să ştiţi că mare dreptate are namastianu’, s-a băgat în vorbă o maestră astroloagă evoluată din Dâlga.
Că de când l-a creat pe om şi a făcut ca fiecare celulă, organ sau parte a corpului său să deţină propria conştiinţă sau propriul suflet, Dumnezeu a semănat numai haos şi dezordine peste tot. E un balamuc în corpurile şi minţile oamenilor, ceva de speriat. Inima o ia într-o parte, capul în alta, picioarele umblă brambura, mâinile nu-ţi mai zic, că nu mai ştie stânga ce face dreapta. O nenorocire a făcut. Noroc cu astrele care le descurcă pe toate. Care dai o ţuică mică, să-ţi fac astrograma?         
            - Nu vorbi cu păcat, că io sunt mare fan religie, a interpelat-o un namastian evlavios, cu un ochi acoperit de o banderolă neagră. E drept că nu toate celulele şi organele mele sunt aşa, dar în ciuda lor, io tot am să mă dau cu capul de podele şi tot am să mă mântuiesc. Ca dovadă că sunt tâmpite şi nu le interesează dreapta credinţă, uite, odată ochiul meu a poftit la o femeie şi l-am scos.
           
- Singur!?       
            - Da. Cu furculiţa.     
            - Da’ de ce?   
            - Păi aşa ne-nvaţă Cristos. De fapt l-am înţepat din greşeală când am văzut la un club de streaptease o bombă sexi în pielea goală cum stătea atârnată la bară cu capul în jos şi în şpagat, că m-am frecat cu furculiţa la ochi, că nu-mi venea să cred. Dar imediat ce-am simţit o durere ascuţită şi am văzut cum mi se scurge ochiul pe bărbie şi de-acolo în farfurie, mi-am amintit vorbele Lui şi mi-am dat seama că Dumnezeu s-a mâniat şi m-am căit şi l-am îndepărtat de la mine.    
            - Care vorbe? 
            - Alea pline de înţelepciune cu: “
Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului”. Dup-aia se pare că şi celălalt dădea semne de nerăbdare când a văzut o muică nurlie la Văratec cum se ruga în chilia ei cu curu-n sus şi cu sutana-n cap. Nesimţitul de el, de cum a văzut-o a şi-nceput să se holbeze, să lăcrimeze şi să mă determine să desenez cu mâinile forme rotunde prin aer şi să mai şi încerc să le înhaţ, dar i-am arătat furculiţa şi s-a potolit.
            - Aşa repede? 
            - Da, că altfel îl scoteam şi pe el imediat. Că şi popa Ţăndărică, aici de faţă m-a felicitat şi m-a dat de exemplu în sfânta biserică şi a zis tare ca să audă toată lumea că foarte bine am făcut, că mai bine orb şi mântuit, decât chior şi mulţumit. Că asta înseamnă să ai credinţa ceva mai mică decât un bob de muştar, că dacă o aveam măcar cât un bob de muştar puteam să-i mut ăleia şi muntele lui Venus din loc, dar uite că m-am înfrânat, mi-am pus pofta-n cui şi n-am făcut-o. Şi că cine nu are credinţa şi curajul meu, să marce repede banu’ la el, ca să se mântuiască. Şi toată lumea a cotizat din greu în ziua aia, că numai de curvăsării se ţin cu toţii. Că până şi taica popa a donat la sfânta biserică banii din cutia milei pe care toată lumea ştie că de obicei îi şuteşte el şi-i cheltuie cu sexatoarele. Dup-aia ne-am dus cu toţii la cârciumă ca să-i mulţumim lui Dumnezeu cum se cuvine.
            - Băi, nu ţi-e ruşine, s-a scandalizat popa Ţăndărică.          
            - Mie, nea părintele, mie să-mi fie ruşine? Poate matale... deşi ştiu că nu e cazu’.
            - Lasă-l măi omule pe Ţăndărică, că-i băiat bun şi bea la mine în cârciumă, nu la Catifelatu de la Lacu’ Roogol, a intervenit Chioftecu. Altceva este interesant de ştiut: în afară de ochii văd, inima cere, conştiinţa nu şi nu, alte simptome n-ai avut?         
            - Mdeh, ce să zic, am avut şi alte simptome fiindcă na, imediat au început mişcări de trupe şi în pantalonii mei, dar cum despre chestia asta Cristos nu ne-a zis nimic, iar îngerului meu păzitor îi săriseră deja ochii din orbite, am încercat cu vorba bună să mă-nţeleg cu ‘mnealui. Da’ te pui organu’....!? Din bou şi idiot nu mă scotea. Văzând cât de ţapăn stă pe poziţie şi că e surd la rugăminţile mele creştineşti şi că e muncit de draci, mi-am aplicat singur câteva lovituri scurte cu tesla peste şlitz. Dar asta nu i-am mai zis-o popii Ţăndărică, că nu-l priveşte pe el.      
            - He, he, he! Ce tâmpit poţi să fii, s-a înveselit deodată popa. Băi coaie, mai bine te spovedeai la mine, că acum o să te ştie toată mahalaua.     
            - Păi mai bine aşa decât la matale, că matale mă spui la maimarele iar de la ăsta află tot oraşu’ Vaidenoi. Şi mă trezesc că mă dă şi la ziaru’ local şi de-aici până la ştirile de seară nu-i decât un pas.         
            - Eu am nişte celule epiteliale, tare idioate s-a băgat în vorbă un evoluat chel din Treboi. De ani de zile le rog să-mi pună părul înapoi, pe cap şi ele tot fabrică la păr, tot fabrică, dar în loc de cap, mi-l pun în cur, în nas şi în urechi.
Ori sunt surde, ori proaste, ori nebune.          
            - Ceva sigur nu le convine, i-a răspuns Chioftecu.
Poate că nu ştii cum să le vorbeşti, poate că ai energii negative la sahasrara, poate că ar trebui să schimbi şamponul antimătreaţă, poate că nu le convin informaţiile pe care le primesc din univers prin firele de păr şi au tăiat contactul ca să te protejeze, poate că nevastă-ta îţi freacă prea insistent ridichea, poate că îţi place să stai la umbra statuilor. Este posibil chiar să fi fost blestemat psihotronic sau să-ţi fi făcut vreo babă vrăji geoclimatice... sunt multe cauze. Generalele cel străin susţinea în revista Formol în Ass, că ţara noastră este un poligon de încercare a armelor geoclimatice.           
           
- Posibil... că nu-l făcea nimeni degeaba generale geoclimatic şi parapupu. Bagă şi el la greu ce strâmbe se pricepe mai bine, că fraierii înghit de toate, numa conspiraţii să fie. Da’ io am făcut o şedinţă de hipnoză progresivă din care a reieşit că mi se va drege karma de-abia peste trei sute de vieţi, când am să fiu maimuţă, o să am la păr de-o să mi-l pun şi-n cap.    
           
- Vieţi de apoi? s-a sesizat popa Ţăndărică. Asta-i blasfemie, nu există decât o singură viaţă de apoi şi nici aceea nu-i prea sigură.
             - Da, multe vieţi de apoi, ce te miri aşa!?
Ce crezi că scapi aşa de uşor, doar cu una singură!? Cine o să-ţi dreagă ţie karma, Sfântu Duh!? O să vezi tu pe dracu’ peste o viaţă sau două, când te vei trezi reîncarnat în cine ştie ce bâzdâganie. Ai citit Kafka?   
            - Nu, că n-am avut timp nici de matematică.           
            - Citeşte-l şi-o să vezi acolo ce-o să păţeşti când te vei trezi într-un trup de gândac.          
         - Eu una, a zis Mandragora, ca să le întreupă disputa, nu prea stau de vorbă cu celulele, dar mărturisesc că le urmăresc cu mare interes conversaţia atunci când discută între ele.
De multe ori le surprind că vorbesc singure şi astea sigur au un comportament psihotic, căci multe dintre ele susţin că aud voci. Şi că aud vocile n-ar fi nimic, dar le mai şi răspund. Mai am unele, în special cele de la unghiile de la picioare care susţin că sunt Dumnezeu. Cum frate să susţină aşa ceva, când Dumnezeu sunt eu!? Nuuuu, că stai să vezi, că cică toţi suntem unul şi că Dumnezeu sunt şi eu dar şi ele sunt fiice de Dumnezeu, pentru că ce este sus este şi jos, iar ele poartă aceeaşi informaţie cu a mea. Sictir! Le tai şi le arăt eu cum vine treaba cu Unu’ şi cu iubirea de Dumnezeu.     
           
- Hi, hi, hi, auzi la ea! s-a precipitat namastianul în halat. Cum să fii tu soro Dumnezeu, când toată lumea ştie că Dumnezeu este bărbat? Dumnezeu e din Vaslui şi stă în pavilionu’ 7 de la Spitalu de Veseli. Şi are trei fii, unul în pavilionu’ 1, al doilea în pavilonu’ 4, iar al treilea este chiar medicul meu psihiatru, care nici nu-i bagă în seamă pe ceilalţi doi, că zice că sunt nebuni. Şi are şi dreptate,
mdeh, că dacă medicii psihiatri nu ar fi sceptici la ce li se îndrugă, ci s-ar entuziasma şi ar aplauda toate năzăririle şi delirurile, atunci toţi nebunii ar umbla în libertate. Aşa numai o parte sunt liberi, cei care nu au trecut încă pe la doctor. 

Text şi colaj foto Dan Ioaniţescu
©