PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?


vineri, 4 decembrie 2015

MINUNILE LUI MOŞ NICOLAE

            Minunile româneşti ale lui Moş Nicolae©  
         
            Pupaci şi frecăţei 
    
            În primăvara anului 2009, ziarul „Dezvăluiri“ a dezvăluit învăluirea că la Frecăţei, la Mănăstirea Celic Dere, județul Tulcea, pelerinii îşi frecăţeau chiloţii şi portofelele şi se rugau de mulţi ani la niște oase de porci și oi, aflate într-un sicriu învelit cu o pânză aurie. În urma expertizei iniţiată de urgenţă de Arhiepiscopia Dobrogei, experţii moaştologi au constatat ceea ce biserica ştia deja, şi anume că oasele nu aparţineau sfinţilor Epictet şi Astion, deoarece acestea fuseseră mutate demult de-acolo de către Teodosie Şpăgaru, arhiepiscopul Tomisului şi expuse la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, dar nici ale unor sfinţi necunoscuţi nu erau, aşa cum erau lăsaţi pelerinii să creadă de către maica ghidă a mănăstirii. Şi chiar dacă moaştele erau false şi puteau aduce profit în continuare, au decis să le retragă de la pupat.       
            Pardon, nu despre frecăţei şi pupaci doream să discut acum, ci despre degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui Moş Nicolae.

            Minunile lui Moş Nicolae   
            În lupta de la Călugăreni din 13 august 1595– Marele Vizir Sinan Paşa, aflat în fruntea oştilor otomane, la cei 89 de ani ai săi cade de pe cal şi mai apoi în dizgraţie. Cuum... !? A căzut de pe cal !? Ha, ha, ha! La 89 de ani încă mai ţinea sabia în mână, conducea lupta şi a căzut de pe cal şi şi-a rupt ultimii doi dinţi !? Ha, ha, ha ! Ce ocară, pentru un bărbat adevărat de doar 89 de ani! Ha, ha, ha ! Păi Mihai Viteazu care era un bărbat adevărat de 37 de ani nu cade de pe cal, ha, ha, ha, fiindcă-l ajută mâna dreaptă a Sf. Nicolae pe care o purta atârnată în dreptul inimii, ha, ha, ha, ba încă îl ajută să şi fugă victorios ha, ha, ha, urmărit de oastea lui Sinan pe care tocmai ce-o învinsese în ambuscada de la Călugăreni. Şi, cu capitala ocupată şi cu oastea făcută ţăndărele, tot ea îl ajută să se pitească o lună în munţi, ha, ha, ha, aşteptând ajutoare militare de la Răzvan Vodă şi Sigismund Báthory, al cărui vasal era şi el, dar şi Răzvan Vodă (fără ha, ha, ha, că nu-i nimic de răs aici).   
    
            Şi să mai zici că nu există minuni... ! Ba există ! Că de unde avea să ştie Sigismund că cinci ani mai târziu, Mihai o să-i facă numele de ocară şi-o să-l caftească pe văru-său, Andrei Báthory la Şelimbăr şi-o să-i ia Transilvania. „Ghii, măi Bator, ghii, măi sărace!“ Minune! Şi tot minune a fost când, peste încă un an, mânat de pohta ce-a pohtit-o, i-a luat şi Moldova de sub nas lui Ieremia Movilă, înfăptuind astfel visul de aur al ardelenilor, ungrovlahilor şi moldovenilor, unirea Ardealului cu Ungrovlahia şi Moldova. Căci pasămite, Mihai Vodă nu era un aventurier aşa cum zic detractorii lui, bieţi pârliţi de academicieni care habar n-au de istorie patriotică (şi cu această ocazie cer înlocuirea numelui de Ungrovlahia, menţionat în toate izvoarele bizantine, cu Valahia, sau chiar mai patriotic, cu Ţara Rumânească - cum i s-a spus mult mai târziu), ci el, Mihai Vodă era un mare vizionar, topit de dragoste după neamul său. Dovadă a sentimentelor nobile care l-au animat stau cuvintele cronicarului muntean Radu Popescu, care, câteva zeci de ani mai târziu, îi glorifică faptele ca Mare Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei, consemnând pentru posteritate : „Mihai vodă au supus pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea pă toţi ca pe neşte măgari.“ Şi în tot ce-a întreprins pentru neamul său, iar nu pentru propria-i pohtă ce-o pohtise, Mihai a mers la sigur, căci şi-aici, ca şi la Călugăreni, a fost mâna lui Moş Nicolae, iar el a mers pe mâna lui.

            Bine, bine, dar mâna !? De unde avea Mihai Bravu aşa bunăciune de moaşte? Păi mâna se ştie, i-a fost dăruită de către arhiepiscopul de Bari ca să-i folosească împotriva luptei antiotomane pe care urma s-o pornească, contra a două pungi de galbeni, tranzacţie încheiată de un negustor italian bogat. Dacă negustorul cel cinstit nu a băgat pungile în propria-i vistierie, atunci afacerea cu traficul de oase supersfinte a fost una profitabilă pentru ambele părţi, căci na, până la urmă ce înseamnă două pungi de galbeni faţă de un milion cincisute de mii de galbeni peşin, cât îl costase pe Măria Sa tronul Valahiei, cumpărat de la Înalta Poartă? Două pungi de galbeni pe câteva carpiene, metacarpiene şi falange făcătoare de minuni? Ha, pomană curată!   

           
Aaa...  că pe de altă parte arhiepiscopul de Bari nu avea voie să clintească niciun oscior moşnicolaid fără o bulă din partea papei, ca atunci când Catedralei Saint-Nicolas de Fribourg din Elveţia i-au trebuit 85 de ani de la acordul de principiu al Vaticanului până la transferul efectiv al humerusului sfântului, asta este o altă socoteală. Când se pune problema ca Moş Nicolae să facă minuni pentru ortodocşii români, el nu ţine cont de restricţii, le face. Iar faptul că în 1087, cu aproape cinci secole înainte, cavalerul Aubert de Varangéville îi şterpelise mâinii drepte a sfântului Nicolae, degetul mare cu care el binecuvânta, deget aflat şi în ziua de azi în relicvariul Catedralei Saint-Nicolas-de-Port din Lorraine din Franţa şi că prin urmare mâna dreaptă a sfântului nu mai era chiar toată la data la care Mihai a primit-o întreagă, asta nu ne mai priveşte pe noi. Ce mai contează cine a păcălit pe cine, minunea e minune şi nu trebuie cercetată.  

            De parcă ar fi singurul caz de moaşte dubitabile!? Păi cine să-şi mai bată azi capul cu moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul, al cărui deget se află în prezent la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologu din Vlădiceni, Iaşi!? Parcă îi pasă cuiva că atunci când i s-a descoperit mormântul, nu se afla niciun oscior în el!? Şi ce dacă mormântul era gol iar moaștele lui nu au fost descoperite niciodată, ce ne priveşte asta pe noi? Păi noi am avut la Mănăstirea Slatina din Suceava chiar și capul său.
Business is business. Te pui cu minunile!?                                                                                                                                   
            Stai aşa, că era să uit! Dacă vă vine pohta de pupat moaşte, este necesar să ştiţi că mâna dreaptă cu care Sfântul Ierarh Nicolae, sau poate altcineva, se ştergea undeva, se află în centrul Bucureştiului, la kilometrul zero, la biserica Sf. Gheorghe Nou. Satisfaceţi-vă pohta ce-o pohtiţi şi pupaţi-o fără teamă, deoarece mâna este ferecată în argint, care argint, se ştie, este bactericid. Aşa că puteţi merge în orice zi, numai în noaptea de 5 spre 6 decembrie să nu vă duceţi, deoarece atunci Moş Nicolae umblă pe la casele românilor şi pune bomboane şi nuiele în ghetuţele copiilor... cu mâna dreaptă. 
Atenţie!
Acest articol este un fel de pamflet... Ştiut fiind că adevărul este de cele mai multe ori indigest, am dat-o pe glumă.