PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

vineri, 4 decembrie 2015

MINUNILE LUI MOŞ NICOLAE

            Minunile româneşti ale lui Moş Nicolae©  
         
            Pupaci şi frecăţei 
    
            În primăvara anului 2009, ziarul „Dezvăluiri“ a dezvăluit învăluirea că la Frecăţei, la Mănăstirea Celic Dere, județul Tulcea, pelerinii îşi frecăţeau chiloţii şi portofelele şi se rugau de mulţi ani la niște oase de porci și oi, aflate într-un sicriu învelit cu o pânză aurie. În urma expertizei iniţiată de urgenţă de Arhiepiscopia Dobrogei, experţii moaştologi au constatat ceea ce biserica ştia deja, şi anume că oasele nu aparţineau sfinţilor Epictet şi Astion, deoarece acestea fuseseră mutate demult de-acolo de către Teodosie Şpăgaru, arhiepiscopul Tomisului şi expuse la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, dar nici ale unor sfinţi necunoscuţi nu erau, aşa cum erau lăsaţi pelerinii să creadă de către maica ghidă a mănăstirii. Şi chiar dacă moaştele erau false şi puteau aduce profit în continuare, au decis să le retragă de la pupat.       
            Pardon, nu despre frecăţei şi pupaci doream să discut acum, ci despre degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui Moş Nicolae.

            Minunile lui Moş Nicolae   
            În lupta de la Călugăreni din 13 august 1595– Marele Vizir Sinan Paşa, aflat în fruntea oştilor otomane, la cei 89 de ani ai săi cade de pe cal şi mai apoi în dizgraţie. Cuum... !? A căzut de pe cal !? Ha, ha, ha! La 89 de ani încă mai ţinea sabia în mână, conducea lupta şi a căzut de pe cal şi şi-a rupt ultimii doi dinţi !? Ha, ha, ha ! Ce ocară, pentru un bărbat adevărat de doar 89 de ani! Ha, ha, ha ! Păi Mihai Viteazu care era un bărbat adevărat de 37 de ani nu cade de pe cal, ha, ha, ha, fiindcă-l ajută mâna dreaptă a Sf. Nicolae pe care o purta atârnată în dreptul inimii, ha, ha, ha, ba încă îl ajută să şi fugă victorios ha, ha, ha, urmărit de oastea lui Sinan pe care tocmai ce-o învinsese în ambuscada de la Călugăreni. Şi, cu capitala ocupată şi cu oastea făcută ţăndărele, tot ea îl ajută să se pitească o lună în munţi, ha, ha, ha, aşteptând ajutoare militare de la Răzvan Vodă şi Sigismund Báthory, al cărui vasal era şi el, dar şi Răzvan Vodă (fără ha, ha, ha, că nu-i nimic de răs aici).   
    
            Şi să mai zici că nu există minuni... ! Ba există ! Că de unde avea să ştie Sigismund că cinci ani mai târziu, Mihai o să-i facă numele de ocară şi-o să-l caftească pe văru-său, Andrei Báthory la Şelimbăr şi-o să-i ia Transilvania. „Ghii, măi Bator, ghii, măi sărace!“ Minune! Şi tot minune a fost când, peste încă un an, mânat de pohta ce-a pohtit-o, i-a luat şi Moldova de sub nas lui Ieremia Movilă, înfăptuind astfel visul de aur al ardelenilor, ungrovlahilor şi moldovenilor, unirea Ardealului cu Ungrovlahia şi Moldova. Căci pasămite, Mihai Vodă nu era un aventurier aşa cum zic detractorii lui, bieţi pârliţi de academicieni care habar n-au de istorie patriotică (şi cu această ocazie cer înlocuirea numelui de Ungrovlahia, menţionat în toate izvoarele bizantine, cu Valahia, sau chiar mai patriotic, cu Ţara Rumânească - cum i s-a spus mult mai târziu), ci el, Mihai Vodă era un mare vizionar, topit de dragoste după neamul său. Dovadă a sentimentelor nobile care l-au animat stau cuvintele cronicarului muntean Radu Popescu, care, câteva zeci de ani mai târziu, îi glorifică faptele ca Mare Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei, consemnând pentru posteritate : „Mihai vodă au supus pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea pă toţi ca pe neşte măgari.“ Şi în tot ce-a întreprins pentru neamul său, iar nu pentru propria-i pohtă ce-o pohtise, Mihai a mers la sigur, căci şi-aici, ca şi la Călugăreni, a fost mâna lui Moş Nicolae, iar el a mers pe mâna lui.

            Bine, bine, dar mâna !? De unde avea Mihai Bravu aşa bunăciune de moaşte? Păi mâna se ştie, i-a fost dăruită de către arhiepiscopul de Bari ca să-i folosească împotriva luptei antiotomane pe care urma s-o pornească, contra a două pungi de galbeni, tranzacţie încheiată de un negustor italian bogat. Dacă negustorul cel cinstit nu a băgat pungile în propria-i vistierie, atunci afacerea cu traficul de oase supersfinte a fost una profitabilă pentru ambele părţi, căci na, până la urmă ce înseamnă două pungi de galbeni faţă de un milion cincisute de mii de galbeni peşin, cât îl costase pe Măria Sa tronul Valahiei, cumpărat de la Înalta Poartă? Două pungi de galbeni pe câteva carpiene, metacarpiene şi falange făcătoare de minuni? Ha, pomană curată!   

           
Aaa...  că pe de altă parte arhiepiscopul de Bari nu avea voie să clintească niciun oscior moşnicolaid fără o bulă din partea papei, ca atunci când Catedralei Saint-Nicolas de Fribourg din Elveţia i-au trebuit 85 de ani de la acordul de principiu al Vaticanului până la transferul efectiv al humerusului sfântului, asta este o altă socoteală. Când se pune problema ca Moş Nicolae să facă minuni pentru ortodocşii români, el nu ţine cont de restricţii, le face. Iar faptul că în 1087, cu aproape cinci secole înainte, cavalerul Aubert de Varangéville îi şterpelise mâinii drepte a sfântului Nicolae, degetul mare cu care el binecuvânta, deget aflat şi în ziua de azi în relicvariul Catedralei Saint-Nicolas-de-Port din Lorraine din Franţa şi că prin urmare mâna dreaptă a sfântului nu mai era chiar toată la data la care Mihai a primit-o întreagă, asta nu ne mai priveşte pe noi. Ce mai contează cine a păcălit pe cine, minunea e minune şi nu trebuie cercetată.  

            De parcă ar fi singurul caz de moaşte dubitabile!? Păi cine să-şi mai bată azi capul cu moaștele Sfântului Ioan Evanghelistul, al cărui deget se află în prezent la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologu din Vlădiceni, Iaşi!? Parcă îi pasă cuiva că atunci când i s-a descoperit mormântul, nu se afla niciun oscior în el!? Şi ce dacă mormântul era gol iar moaștele lui nu au fost descoperite niciodată, ce ne priveşte asta pe noi? Păi noi am avut la Mănăstirea Slatina din Suceava chiar și capul său.
Business is business. Te pui cu minunile!?                                                                                                                                   
            Stai aşa, că era să uit! Dacă vă vine pohta de pupat moaşte, este necesar să ştiţi că mâna dreaptă cu care Sfântul Ierarh Nicolae, sau poate altcineva, se ştergea undeva, se află în centrul Bucureştiului, la kilometrul zero, la biserica Sf. Gheorghe Nou. Satisfaceţi-vă pohta ce-o pohtiţi şi pupaţi-o fără teamă, deoarece mâna este ferecată în argint, care argint, se ştie, este bactericid. Aşa că puteţi merge în orice zi, numai în noaptea de 5 spre 6 decembrie să nu vă duceţi, deoarece atunci Moş Nicolae umblă pe la casele românilor şi pune bomboane şi nuiele în ghetuţele copiilor... cu mâna dreaptă. 
Atenţie!
Acest articol este un fel de pamflet... Ştiut fiind că adevărul este de cele mai multe ori indigest, am dat-o pe glumă.    
 
              

joi, 19 noiembrie 2015

GAINA BIOCENTRICA



GĂINA BIOCENTRICĂ©                             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

marți, 2 iunie 2015

CHANNELING, CHANNELERS & ENTITIES


Totul despre channeling



1. Channeling-ul este o stare de transă, în care mediumul face o conexiune psihică cu o entitate spirituală.     
sursa: http://fymaaa.blogspot.ro/2011_06_01_archive.html

2. Channelingul este un act de Graţie şi înseamnă să fii conectat cu un anumit tip de conştiinţă care este diferită de conştiinţa de zi cu zi. Channeling în transă când channeler-ul (mediumul) pleacă din corpul său iar corpul este ocupat de entitate. La întoarcere mediumul nu ştie nimic din ceea ce a transmis. Channeling conştient când ştii tot din ce spune entitatea şi evoluezi spiritual mai repede.     
sursa: http://www.vywamus.ro/arhiva/interviu.pdf

3. Channellingul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe cu conştiinţă înaltă, inclusiv ingeri – dar nu doar atât – ci şi cu spirite ale naturii, entitati non-fizice sau chiar animale si animale de companie. Intr-un fel, o persoană se transformă… într-un fel de telefon, pentru ca fiinţele cu conştiinţa înaltă şi oamenii să poată comunica.... “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.”
sursa: http://elenacocis.ro/stiinta-spiritului-lectia-3-channelli…/

4. Channeling-ul este procesul de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu, pentru a te conecta la „legătura” ta cu astralul, proces care poate fi comparat cu deschiderea unei porţi de vibraţie spre supraconştiinţa cosmică.            
sursa: http://www.almeea.ro/channeling-ul-conectarea-astrala-cu-u…/

5. Channelingul este procesul prin care o persoană acţionează ca medium pentru a deschide canale sigure şi porţi catre o altă dimensiune şi de a lega relaţii cu entităţi din aceasta dimensiune şi accesarea Înaltei Lumi Spirituale sau a Conştiinţei Cosmice, cunoscută sub numele de Dumnezeu. sursa: http://www.dezvoltarium.ro/detalii-art…/ce_este_channelingul

6. Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţe angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animale de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi permisiunea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
sursa:
http://intl.crimsoncircle.com/…/Ceî…/tabid/4519/Default.aspx

7. „Channeling“-ul este organizarea unui canal convenţional de legatură cu acele fiinţe care pot fi socotite Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treaptă superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Pentru aceasta sunt folosite cele mai diferite mijloace. În acest articol vom analiza „channeling“-ul care are loc cu ajutorul darului de a stăpâni mai multe limbi.
sursa:
http://www.esoterism.ro/ro/accesakasha.php

8. Channelingul, practică ezoterică a anumitor persoane care mediază comunicarea cu spiritele morţilor sau alte persoane sau entităţi (practică adeseori întâlnită şi la masoni). Channelingul este practicat de către spiritişti, clarvăzători, vrăjitori, practicanţii Vodoo şi grupurile New Age (noua eră). Subiecţii implicaţi se lasă posedaţi de către nişte entităţi extradimensionale (demoni) care fiind înafara dimensiunii noastre pot accesa diverse informaţii în schimbul unor servicii... în special ritualistică şi practici oculte şi enegie cu vibraţie joasă. Aceste entităţi se dau fiinţe spirituale superioare, sau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară.  
sursa:
http://necenzuratmm.ro/…/41088-channelingul-o-practica-sata…

9. Din punctul de vedere al neuropsihologiei, channelingul este doar o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre – chiar dacă este o expresie neobişnuită.
Ca psihoterapeut şi ca persoană care a fost implicată în studierea creierului, timp de peste zece ani, consider channelingul – în general – ca un gen de psiho–artefact transpersonal. Vreau să spun prin aceasta că informaţiile (sau mesajul) care sunt transmise prin acţiunea de channeling se nasc dintr-o interfaţă între psihologia personală şi aspectele transpersonale ale celui care face channeling.         
Tom Kenyon  
sursa:
http://tomkenyon.com/ganduri-si-remarci

10. “în opinia mea peste 95% din aşa-zisa informaţie pe care cei mai mulţi channelers o obţin este eronată, în sensul că ea reprezintă fie un joc al imaginaţiei, fie o percepţie incompletă. Chiar denumirea de channeling îţi arată că trebuie să te aştepţi la ceva care este diluat, care este doar o informaţie „canalizată”, adică o informaţie care pleacă de la sursă având o anumită structură, dar despre care nu se ştie cât şi în ce fel va ajunge la destinatar.
De fapt, channeling-ul este o formă superficială de telepatie, care se poate uneori transforma chiar într-o formă de mediumitate. În mod cert, ea depinde foarte mult de capacităţile celui care realizează şedinţa de channeling.     
Dacă ai o minimă pregătire spirituală, poţi să identifici destul de repede impostura sau fantezia care sunt manifestate în acest domeniu al channeling-ului. În ultimii ani am observat o adevărată inflaţie a celor care fac „channeling” şi care îşi prezintă plini de veselie „producţiile”. Acestea variază de la platitudini exasperante, până la fantezii uluitoare. În cel mai bun caz ele reprezintă exerciţii de retorică, dar în niciun caz nu exprimă adevărul. Imaginaţia bogată şi interferența mentalului provoacă multe probleme în expunerea realității. Mulţi dintre channelers sau „telepaţi” pur şi simplu inventează, chiar dacă ei sunt siguri că spun adevărul. Şi totuşi, de cele mai multe ori se dovedeşte că nu este aşa.     
Trist e faptul că mulţi oameni ascultă şi chiar cred, în bunele lor intenţii şi în sinceritatea lor, ceea ce află de la aşa-zişii „chanellers”. A devenit de bon-ton să auzim că se realizează „channeling” cu Sfântul Petru, cu Maria Magdalena, cu Cleopatra sau cu Metatron. La fel, channeling-ul a înflorit şi în ceea ce priveşte civilizaţiile extraterestre, el este la modă. Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar ele nu rezistă probei timpului şi nici probei bunului simţ. În cele din urmă, cel care face channeling ajunge să creadă el însuşi în propriile lui fantezii, ceea ce este cu atât mai grav, pentru că atunci limita dintre imaginaţie şi realitate dispare.”  
sursa:
http://www.galactis.net/?p=1356

Notă: Descrierea fenomenului pare sinceră, însă doar pare, căci autorul afirmă că doar el este în comunicare directă cu siriusienii. Concluzia? Nu mai cumpăraţi canalizări de la alţii, că ăia sunt escroci, cumpăraţi doar de la mine.

Videoclip edificator:


Ce este channeling-ul         
Păi este de toate. În primul rând el este o formă naturală de comunicare care este o formă superficială de telepatie. Apoi... ba nu, el de fapt este o stare, nu o formă, o stare de Graţie. Stare!? Ha! Pardon! El este o capacitate înnăscută, pe care o posedă cei mai mulţi dintre noi. Dar nici asta nu e bine deoarece el este o expresie, o altă expresie a potenţialului creierului/minţii noastre, un gen de psiho–artefact transpersonal. Ha! Ha! Nu este nici formă, nici stare, nici expresie şi nici capacitate şi nici gen de psiho-artefact transpersonal. Channeling-ul este o practică ezoterică. Ba nu-i nicio practică este doar o simplă organizare a unui canal conventional de legatură, dar în orice caz ceva diluat. Ce organizare? Nu-i nicio organizare este un proces de deschidere a canalului energetic şi de lumină propriu.            
Şi totuşi... o definiţie cât de cât satisfăcătoare tot putem obţine de-aici. Aşadar, channeling-ul este acea capacitate înnăscută sub formă naturală de stare de graţie a unui proces diluat de organizare a unei practici ezoterice de telepatie superficială, care este o altă expresie a potenţialului creierului sau minţii noastre de deschidere al unui canal de comunicare energetic şi de lumină propriu, gen psiho-artefact transpersonal.
Clar?

Entităţile
Odată lămurite acceste lucruri este cazul să observăm atent cu cine anume se face channeling-ul. Prima concluzie care reiese este aceeea că channelingul este posibil doar cu entităţi nevăzute, de genul prinde orbu’ scoate-i ochii. Acestea sunt entităţi spirituale extradimensionale (demoni) care se dau fiinţe spirituale superioare, sau se dau persoane din alte vieţi înalte spiritual, cu o conştiinţă superioară înaltă, inclusiv îngeri. Tot aici sunt incluse şi spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar animalele şi animalele de companie, care tot entităţi spirituale extradimensionale (demoni) ar veni. Aceste entităţi spirituale impostoare sunt de fapt Forţe Superioare (Fraţii mai în vârstă), în sensul propriu al cuvântului, care se află pe o treapta superioară de evoluţie faţă de noi, care ne iubesc şi vor să ne ajute. Prin ele channeler-ul accesează Înalta Lume Spirituală sau Conştiinţa Cosmică, cunoscută sub numele de Dumnezeu.       
Bref, Dumnezeu sau Conştiinţa Cosmică care este un anumit tip de conştiinţă diferită de conştiinţa de zi cu zi conţine numai demoni (draci), extratereştri şi animale de companie - de fapt nişte dezinformatori ordinari, care transmit informaţie eronată în proporţie de 95% -.

Note necesare:           
1. Dar cum ”inconştientul este corp comun cu Conştiinţa Cosmică” după spusele eminentului om de ştiinţă spiritualistică General Prof. univ. dr. scriitor Dumitru Constantin Dulcan, şters din Wikipedia din motive de igienă ştiinţifică, atunci înseamnă că entităţile extradimensionale cu vibraţie înaltă care sunt demonice şi cu vibraţie joasă provin de la Dumnezeul din capul channeler-ului.  
2. Dincolo de Conştiinţa Cosmică se află Supraconştiinţa Cosmică, adică mai precis Supradumnezeul dumnezeului şi cristoşilor cui a inventat Supraconştiinţa Conştiinţei Cosmice.

Cum comunică entităţile
Ca să te înţelegi şi să comunici cu entităţile trebuie neapărat, deşi nu e musai, ca tu, ca channeler să ai vibraţii înalte. Şi-apoi nu trebuie să cunoşti mai mult decât puţina ta limbă maternă. Ştiu ele destule limbi străine ca să-ţi mai baţi tu capul cu traduceri. Dacă ele însă nu folosesc limba ta sau o limbă de circulaţie internaţională şi în special engleza, că doar termenul de channeling a fost inventat de canalizatoarea americancă JZ Knight - alias Ramtha, atunci, pentru vibraţiile înalte poţi descărca orice limbă doreşti din Akasha, iar pentru vibraţiile joase precum şi pentru alte limbi inventate care nu se folosesc pe Terra, din Kakasha. Şi dacă nici aşa nu merge, atunci nu este nevoie să descarci nimic deoarece, citez: “Entităţile nu folosesc, în general, limbajul uman, pentru că este considerat ciudat şi grosolan. Cea mai mare parte a mesajului este trimis printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.” Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.”

Entităţile lucrative şi canalizatorii lor oneşti  
Vywamus este o conştiinţă sub forma unei fiinţe de lumină de vibraţie foarte înaltă. Este o entitate non-fizică de Lumină care face parte din Logosul Universului. Este Sinele Superior al Maestrului Înălţat Kumara, cel ce ţine Pământul în mâinile lui. Vywamus are capacitatea să se uite profund în subconştientul nostru unde avem depozitate sisteme de credinţe, emoţii negate şi reprimate care alcătuiesc Umbra Sinelui. Le scoate la suprafaţă şi le vindecă. (Manuel Christian Maurer – terapeut german acreditat la DGH, iniţiatorul şi fondatorul Centrului Vywamus România)   
Quado este o entitate spirituală (channeler Carrie Hart) ca o minge strălucitoare de energie, care se apleacă să salute channeler-ii.          
Lord Kryon este o entitate magnetică (channeler Lee Carroll) din Serviciul Magnetic. El si echipa sa angelică au lucrat relativ recent la realizarea grilei de cristal a Pământului şi ajută efectiv la trecerea pământenilor în Noua Eră, în Noua Energie. Şcoala Kryon a fost certificată de OMSP (Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Publică) care nu există.     
Torah (channeler Shawn Randall)   
Bashar (channeler Darryl Anka – fost designer de efecte speciale la filme SF)    
Tobias (channeler Geoffrey Hoppe)
Colectivul Pleiadian (channeler Wendy Kennedy)
Chief Joseph (channeler John Cali)
Ramtha este o entitate suverană, care a trăit acum foarte multă vreme în urmă, pe Terra (channeler JZ Knight, zeiţă milionară) şi care îşi îndeamnă adepţii să se îmbete mangă cu vin. Face bine.           
Abraham (channelers Jerry and Esther Hicks)        
Consiliul Andromeda (channeler Tolec)    
Comandantul Ashtar, este şeful poliţiei galactice cu o trupă formată din maeştri extratereştri ascensionaţi şi îngeri (channelers Greg Giles, Elizabeth Trutwin,) împreună cu Federaţia Galactică a Luminii (channeler Greg Giles) vezi Apocalipsa 21.12. 2012
Lord Sananda sau Iisus Cristos este o fiinţă de lumină care colaborează cu Ashtar & Space Brothers, specializat în munca cu greys-ii şi reptilienii .    
Lady Magnus, (channelers Godfre Ray King, Pearl Dorris)           
Polaris şi Michael (channeler Karen Murphy alias Tallya)            
Arhanghelul Metatron (channeler James Tyberonn)         
Arhanghelul Mihail, (channeler: Susan Elsa, Ronna Herman)      
Pan semizeu  
Kwan Yin zeiță, (channeler Laura Lee Lizak)         
Sanat Kumara, maestru înălţat (channeler Jenny Schiltz) 
Lord Maitreya (channeler Graham Dewyea)          
Zamolxe zeu (channeleri Mihaela Palade, Daniil - din care rezultă că Zamolxe este idiot -
http://daniilsihastru.blogspot.ro/…/mesaj-de-la-zamolxe.html - Melfior-Ra)       
Graalienii sau copiii Graalului sunt copiii lui Isus şi ai Mariei Magdalena          
Zamolxienii, (channeler anonim Remer Ra)           
Ramanezii vin din Marele Soare Central însoţiţi de îngeri solari  
Dumnezeu (channeler Neale Donald Walsch)         
Mama Divină (channeler - Linda Dillon) ea lucrează la Compania Cerului, Consiliul Iubirii împreună cu Arhanghelul Mihail.  
Adama (channeler Anna Merkaba)  
Drunvalo Melchizedek (channeler Rahasya Poe şi Dhara Remos)            
Hatori (channeler Tom Kenyon)      
Contele de Saint-Germain (channeler David Christopher Lewis)
Thoth atlantul (channelers Contele Incappucciato, Debbie Summers, Cristina Puzio). După ce a dat-o-n bară cu incapuciatu, acum Thoth face channeling cu alţii: Amara Tia Ann, Gillian MacBeth-Louthan, Dylan Gilbert.    
Djehuty alias Thoth - (channeler Tom Jacobs)       
Thoth şi Înaltul Consiliu Sirian (channeler Ce Ann Tay)
Salomé (channeler Kris Won)          
Amaritha (channeler Elena Diana)  
Diverşi extratereştri (channeler Nancy Lieder)     
Extratereştrii de pe planeta Clarion (channeler Dorothy Martin) - vezi şi apocalipsa 21.12.1954
Matei (channeler Suzanne Ward)     
Simion fiinţă de lumină (channeler Jill Mara)        
Saul (channeler John Smallman) asigură susţinerea entităţilor din rai pentru trezire.       
Isus (channeler John Smallman) trezire prin iubire cristică.          
Isis (Lady of the Light) - "Spiritual Warrior of the Light." In my hand I hold the Sword of Truth (channeler Ronna Herman)

Gata, nu mai am răbdare. Sunt sute... crapă internetu’ de ei. Şi-apoi să ştiţi că ăla negru de respira greu... era tacsu’ mă.    

Mesajele Universului [Tuning In - Spirit Channelers In America] from Adina Amironesei on Vimeo.

Concluzii
Channeler-ii nu mint, nu mistifică, nu inventează, nu prostesc lumea, ci entităţile cu care fac channeling sunt impostoare şi leşinate după bani... Channeler-ii sunt doar businessmen de bună credinţă, care doar profită de minciunile entităţilor luând banii de la naivi şi visători, pe cursurile de iniţiere ale şcolilor de evoluţie personală pe care le-au cerut entităţile şi de pe cărţile lor cu minciuni.


Dan Ioaniţescu

vineri, 9 ianuarie 2015

Minunea din Fundu Moldovei


           

 Minunea din Fundu Moldovei©

            În urmă cu mai bine de un an, în oraşul Vaidenoi înfrăţit până la identificare cu Fundu Moldovei s-a petrecut o mare minune. Două icoane şi un portret al lui Nicolae Ceauşescu, aflate pe peretele de la răsărit din dormitorul unei credincioase din mahalaua Pocreaca au plâns cu hohote. În timp ce ştergea tabloul de praf şi-l pupa cu foc, ascultând şi hlizindu-se la talk-show-ul politic de la televizor, Mamona Lisa a văzut cu stupoare cum, la cuvântul democraţie zbierat din toţi rărunchii de un politician, din ochiul stâng al lui Ceauşescu s-a prelins o lacrimă.      
            - “Nu si poatiii... şi faaaaşi....? Di şie plânji nătărăuli?” l-a întrebat ea.  
            Portretul nu i-a dat niciun răspuns, în schimb a dat drumul unei lacrimi prăfoase şi din ochiul său drept, atunci când credincioasa i-a zis:  
            - “Brie nia Niculi, ţi s-o ahuit şiribielu? Şi-ai brie? Da’ mai dă-o-n chizda mă-sii di dimocraţâii!”.           
            Geamul tabloului a crăpat. În momentul acela icoana Maicii Domnului a vărsat o lacrimă. Femeia s-a speriat şi l-a sunat pe popa Ţăndărică.            
           
- “Nia parintili, am chicat pi buşi. Minuni mari, Şiauşiescu plânji! Şî mi s-o crăpat şî tablou’! Siemn rău! Vino răpidi să scoţi matali draşii dintr-însu’!”.         
            Popa Ţăndărică a venit tot într-un suflet, că-i plăcea să exorcizeze, dar de cum a păşit pragul odăii cu cădelniţa în mână, a rămas cu gura căscată. Din ochii celui mai iubit fiu al poporului curgea ulei şi zahăr.          
             - “Ptiu, fir-ai al dracului de nenorocitu’ dracului!”
a izbucnit popa Ţăndărică şi s-a repezit la tablou să-i ardă una cu crucifixul, însă Mamona Lisa l-a oprit.  
            - “Lasă-l brie nia parintili să mai plângă câtiva chili, că mi-or prindi ghini, şî l-oi zămăşi matali cu obiectu şiela mai încolo. Încalte ştii şî sfinţia ta, că-s tari năcăjâtă, că iaca, soră-mia o rămas din nou borţoasâ. Că-i frumoasă cu spumi ş-o iubeşti-o-ntreagă lumi.”           
            - Cine-i bărbatul?
a întrebat popa Ţăndărică, e-nsurat?”.  
            - “Păi nu mai ştii nişi dânsa biata şini-i, că când o ramas, o triecut o gramadă di barbaţ’ panicaţ’ piste dânsa, că ierea pană di curient la şiniema. Iar proasta di dânsa i-o răbdat pi toţ’, că ierea olecuţâcă cam aghiezmuitâ. Ş-apăi şinşi şiasuri o durat panica şî pana di curient. Unii zâc că pârdalnişii di flacai or ţânut hieblu apasat cu mâna, alţii că sexatoarili, alţii că au ţânut cu rându. Dracu să-i chieptini, brie nia parintili, că nişi macar şefu di post Mardari n-o putut să afli, deşi iaca, şî padruga dânsului cari-i tot sexatoari o fost în salâ, da’ dânsa o stat dor trii şiasuri, că i-o fost sufişient.”.           
           
Când s-a auzit cuvântul “sexatoare” s-a petrecut o minune şi mai mare: pe icoana Precistei a podidit-o din nou plânsul, iar din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană, au izvorât şuvoaie de lacrimi. Părintele, văzând icoana lui Iisus cum plânge, ea care n-a plâns niciodată, s-a înfiorat şi i-a telefonat imediat maimarelui ca să-i comunice minunea. Maimarele i-a zis că până vine şi el în Pocreaca, să pipăie lacrimile, ca să vadă că nu sunt o năzărire comună şi să se uite şi în spatele icoanelor, dacă nu-i vreo şmecherie la codul de bare.         
            - “Lacrimile sunt OK, i-a zis Popa Ţăndărică, puţin cam prea sărate după gustul meu, iar ramele icoanelor sunt turnate.
Nu au cod de bare, au doar o etichetă cu “made în PRC”. Cre’că-s fake-uri de-alea chinezeşti, nu originale ca ale noastre.”           
            Se făcuse amiază. Deja casa binecuvântată de Dumnezeu a Mamonei Lisa, curtea şi strada se umpluseră de lume bătătoare de mătănii şi de gură-cască. Maimarele n-a mai venit. L-a trimis în schimb pe protosinghelul său personal să ridice icoanele. Acesta când a văzut minunea din odaie a închis televizorul, a bătut câteva cruci mari şi a îngenunchiat. A deschis servieta cu evlavie, a scos două eprubete şi a luat mostre de lacrimi de la ambele icoane. Atât le-a trebuit icoanelor! În momentul acela, şiroaiele de lacrimi ale icoanelor Mântuitorului şi ale Maicii Preciste s-au transformat în lacrimi de mir. Protosinghelul a îngenuncheat din nou, a mai scos două eprubete şi a luat mostre şi din acesta. A mai bătut alte trei cruci mari cu eprubetele fără dop şi a mai luat două mostre.         
            - “Şi faşi băi popo, uăi, mi-ai strochit păretili, uăi!” s-a supărat Mamona Lisa.   
            - “Las’că numa bine ţi l-am sfinţit! Dă-mi te rog icoanele plângăcioase să i le duc maimarelui la control!”, i-a răspuns protosinghelul.          
            - “Vai di mini şi di mini... şie? Icoanili!? Bâr d’aşi, uăi!”
           
Nici nu şi-a terminat bine Mamona Lisa cuvintele, că icoanele au şi început deodată să hohotească şi să se zguduie de plâns. Protosinghelul a dat câţiva paşi înapoi.   
           
- “Auz’ fă... o să-i spun maimarelui că ai refuzat. Şi dacă-i zic, n-o să te mai spovedească şi n-o să te mai împărtăşească nici dracu’, aşa să ştii!”         
            - “Ieti flioşc! Mă spovidieşti parintili Ţăndăricâ când mi s-arată mii. Şî di trii ori pi zi mă spovidieşti dânsu dacă am io chief. Nu-ţ’ dau nişio icoanâ, uăi!”    
           
- “Ceeee...!? Ce-ai zis...!?”  
           
- “Uăi... Şi ti bielăşti aşe la mini? Nu pupi nişio icoanâ.”              
            - “Te afurisesc să ştii!”, a strigat el din dreptul uşii, ca s-audă toată lumea.         
            Mamona Lisa a şovăit câteva clipe. Asta nu se făcea. Se uita dezorientată când la icoanele de pe perete care gemeau şi se umflaseră de-atâta plâns, când la lumea care se holba pe fereastră, când la protosinghel, când la popa Ţăndărică care se fâţâia de colo, colo şi-i făcea semne disperate să nu le dea...
            - “Îţi dau tablou’ cu nea Nicu.”       
            - “Ei, asta-i...!!! P-ăla poţi să ţi-l bagi în cur. Noi nu expunem toţi ciocanii şi cizmarii satanişti în sfânta biserică. La noi lumea se roagă la icoane cu tâmplari,  împăraţi, pescari, mitropoliţi, vameşi, magdalene, păstori, zeloţi, evanghelişti şi iude. Numai oameni onorabili. Mie să-mi dai icoanele!”      
            - “Ghini măi, uăi, da’şi ti ofticaşi, amu!? Poati că li-oi da, da’să vină maimarili tău aişi să ni-e-nţăliejem ca oamini.”    
            Protosinghielul a plecat şuşotind cu popa Ţăndărică. Icoanele au plâns şi au suspinat până seara târziu, sub privirile entuziaste ale mahalagiilor. Ei se cinsteau la poartă, jucau table şi lapte gros, copiii jucau poarca şi cântau “munţii noştri aur poartă, purceaua-n coteţ e moartă”, marghioalele şi marghioliţele râdeau şi bârfeau, iar icoanele plângeau. Niciun mahalagiu nu s-a îndoit vreo clipă că ele plângeau din alte motive decât de fericire. Pentru ei, ca mahalagii binecuvântaţi de Dumnezeu, nu era tocmai o minune, ci mai degrabă un lucru cât se poate de firesc. Şi aveau tot dreptul să gândească aşa, căci icoanele, dincolo de faptul că plângeau, alte minuni semnificative nu au mai făcut în mahala. Caii verzi desenaţi cu spray-ul pe gardul bisericii şi pe pereţii Primăriei, ai Şcolii Generale, ai Liceului de Sexatoare şi ai Spitalului de Veseli, precum şi porcii zburători care au fost văzuţi în acea perioadă plutind pe maidan, nu au fost considerate de nimeni drept minuni.
Pocrecanii, cu excepţia câtorva babe senile, nu mai credeau demult în minuni.       
            Dându-şi seama ce mină de aur se afla în casa enoriaşei sale, Popa Ţăndărică a-ncercat pe toate căile să pună el însuşi mâna pe icoane, dar Mamona Lisa s-a ţinut tare. Nici spovedaniile tot mai numeroase şi vinul bisericesc pe care l-au băut împreună, nici geamul înlocuit la tabloul lui Ceauşescu şi nici oferta foarte generoasă pe care i-a făcut-o popa, aceea de a-i da în schimbul lor două găleţi de colivă, zece colaci, treizeci de prosoape şi cinci ani acatriste pe gratis, nu l-au ajutat.
Pe data de 31 noiembrie 2014, icoanele au fost luate de către maimarele ca să fie cercetate aşa cum se cuvine de înaltele şi preacinstitele feţe bisericeşti.     
            Din cele relatate de Jean Frizeru, care le ştie pe toate, Mamona Lisa ar fi primit în schimbul lor un preludiu, urmat de o spovedanie ca la carte, o sfântă împărtăşanie, două icoane chinezeşti nou-nouţe, una cu Iisus, Lao Tze şi Maica Precista, iar cealaltă cu Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt călare pe Vrâncioaia şi ţinută de dârlogi de Ana de Mangop. Pe lângă aceste preasfinte daruri, susţinea Jean Frizeru, maimarele i-ar mai fi dăruit şi un bidon de 10 litri de agheasmă minerală Izvorul Minunilor, ceva anafură, trei părticele crocante cu gust de bacon şi un şirag de mătănii din perle de plastic. Mamona Lisa a fost foarte mulţumită, mai ales că la plecare, maimarele i-a semnat şi un voucher pentru un sejur de trei zile la orice mănăstire de călugări tineri din Moldova.      
            Icoanele au fost studiate cu ansa şi raportorul la Institutul de Radiestezie Divină Cuantică de la Bucureşti, pe cheltuiala maimarelui, ca să li se stabilească cu precizie conţinutul de DH. Cu această ocazie, au fost trimise la analize şi mostrele de lacrimi prelevate de protosinghel la Laboratoarele Centrului de Cercetări de
Alchimie Divină şi Transmutaţie Spirituală din cadrul Institutului de Noua Medicină Germană Ilegală Dr. Ryke Hammer, de unde a reieşit faptul că eprubetele conţineau apă de mare şi ulei de motor şi nici vorbă de mir. Rezultatele finale fiind total nesatisfăcătoare, icoanele au fost exorcizate şi apoi li s-au upgradat DH-ul cu o sfeştanie făcută de un sobor de doi preoţi, un şaman şi un ţârcovnic. Asta l-a costat pe maimarele o masă la Capşa, în timpul căreia şamanul cu ţârcovnicul s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie din pricina ocheadelor unei picoliţe, dar până la urmă toată lumea, inclusiv picoliţa a fost mulţumită. Şi tot pe cheltuiala maimarelui icoanele au fost trimise la Galaţi, unde li s-au înlocuit ramele de plastic în care se aflau rezervoarele de apă şi mir pentru lacrimi, cu altele mai mari, din PVC, imitaţie de mahon. Odată bateriile schimbate şi treaba terminată, icoanele au fost trimise în atelierul unui meşter iconar ca să aştearnă pe ele patina vremii. Cu puţină zgură, cenuşă, lac de sobă, şmirghel şi slănină, meşterul le-a învechit şi apoi le-a lăsat la afumat câteva zile, ca să arate la fel cu cele din secolul al IX-lea.       
            După aproape două luni de cercetări şi prefaceri alchimice divine, sfintele icoane făcătoare de minuni s-au întors în Fundu Moldovei. Acum, sunt expuse la Biserica Sfântul Voievod
Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Vaidenoi şi plâng doar miecurea, vinerea şi duminica între orele 10,00 şi 12,00. Doar la marile praznice şi sărbători religioase plâng şi după-amiaza, după cât consideră maimarele că este necesar. Gurile rele susţin că icoanele transformate ar fi fost cumpărate de Vatican, şi că maimarele a pus în altar doar nişte copii. Zvonul a pornit de la Jean Frizeru, care a aflat de la o sexatoare la care se spovedea protosinghelul, că maimarelele şi-ar fi cumpărat un apartament la Monte Carlo, dar despre acest lucru nimeni nu poate băga mâna în foc că ar fi sau nu adevărat, nici măcar maimarele...   
            Iar maimarele... he, he... ei bine, maimarele este foarte mulţumit. În doar trei săptămâni şi-a recuperat investiţia şi a trecut pe profit, că aşa minune de mare nu s-a mai văzut nicăieri. Icoane bizantine moderne cu Maica Domnului care au plâns, plâng şi vor mai plânge s-au mai văzut prin România, dar una chinezească cu Mântuitorul care să plângă într-o biserică românească, ei bine, asta a fost o premieră naţională. Şi nu am greşi dacă am spune aproape chiar mondială, căci dacă am scoate din discuţie celebrele icoane coptă şi argentiniană, precum şi statuia catolică ale Lui care au plâns cu lacrimi de sânge, aşa icoană care să plângă cu mir de Nard autentic din Himalaia, iar nu cu ulei de motor, nimeni nu mai văzuse. Din păcate însă pentru cele care au plâns cu sânge, geneticienii nu au reuşit să preleveze nicio mostră pentru identificarea ADN-ului divin, ceea ce reprezintă o foarte mare pierdere atât pentru religie, cât mai ales pentru ştiinţă. 

Text şi colaj foto de Dan Ioanitescu ©