PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

joi, 19 noiembrie 2015

GAINA BIOCENTRICA



GĂINA BIOCENTRICĂ©                             

            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             


            Am o nevastă şi o găină - dar nu neapărat în ordinea asta - şi sunt religios. Cred cu toată fiinţa mea. Vecinul îmi dă o palmă iar eu îi dau găina. Vecinul îmi mai dă o palmă şi-mi cere nevasta. Eu îi dau vecinului cele două palme înapoi şi îmi iau şi găina. Şi-i mai dau încă două. Am greşit. Mă spovedesc. Recunosc că am dat mai mult şi mai tare decât am primit, adica cu asupra de măsură, cum ne învaţă la biblie, dar popa nu e mulţumit şi îmi dă să aleg: ori 500 de mătănii, ori îi dau lui găina, deoarece o să am câte găini o să vreau pe lumea-ailaltă. Găini pe lumea-ailaltă să mănânce el. Dau să fac 500 de mătănii, dar pe la mijloc obosesc. Mă gândesc: Dumnezeu a făcut găina pentru om sau omul pentru găină? La Biblie zice că întâi a făcut animalele şi păsările şi la urmă şi pe om căruia i-a zis că pentru el special, le-a făcut pe toate. Asta înseamnă că i-a dat-o gata domesticită. Iau Enciclopedia şi constat că omul a domesticit găina acum cinci mii de ani, în India şi că strămoşul găinii este o reptilă cu pene, greu de pronunţat, care a trăit cu câteva zeci de milioane de ani buni, înainte să facă Dumnezeu Cerul şi Pământul. Sunt ateu. 
   
            Am o găină şi sunt ateu. Deocamdată lucrurile stau aşa: Dumnezeu nu mai există decât în capul meu, cum scrie şi la Cabală, popa este un tâlhar cu fustă, în schimb eu sunt mulţumit că cel puţin, atât teoretic cât şi practic există găina. Găina face ouă? Face, e o realitate. Dar acum mă-ntreb: găina poate fi cunoscută!? Nu în sensul biblic, evident, ci dacă, o pot cunoaşte pe dinăuntru fără să o tai. Mă uit la nişte planşe anatomice cu găini, dar iarăşi mă întreb: oare găina mea e la fel? Dar oare planşele acelea reflectă realitatea? Să zicem că de dragul ştiinţei aş tăia-o. Punem cazul. Orice bucăţică din găină aş diseca şi analiza, chiar şi la microscop, va trebui să aduc o dovadă că toate celelalte găini din lume sunt identice cu a mea. Şi-apoi şi alte dovezi, că are sau nu suflet sau energii cristice. Pot? Nu pot. Aşa nu mai merge. Simt că devin nihilist... ba nu, mă îndoiesc că sunt nihilist, deoarece am capul spart de la o piatră aruncată de un derbedeu de pe maidan, când l-am prins acu’ juma’ de an cu nevastă-mea, în tufe. Mă pipăi... cicatricea e la locul ei. Asta e bine, înseamnă că sunt sceptic.  
                             
            Am o găină şi sunt sceptic. Ştiu că nu pot aduce dovezi în sprijinul faptului că eu chiar am o găină. Dacă cineva mi-o fură, nu pot dovedi că este a mea. Mi-ar trebui dovadă la dovadă, la dovadă. N-am. Mă duc cu găina la coafor, apoi la fotograf şi apoi la veterinar şi cer un carnet de sănătate pentru găină şi un act de identitate, cu numele ei şi cu numele meu ca proprietar.
De unde ştiu eu că este găina ta? m-a întrebat vetrinarul. Poze cu ea când era mică, ai? N-am. Atunci ia-ţi găina asta verde de-aici şi cară-te! Nu e verde, e roşie. Ba e verde. Atunci du-te la psihiatru. Ba du-te tu, daltonistule! Mă duc acasă şi din prag, în timp ce-mi smulgeam foarfecele vetrinarului din omoplat, o-ntreb pe nevastă-mea ce culoare are găina. Care găină? mă întreabă ea din bucătărie. Asta, îi răspund eu din sufragerie, ridicând găina de picioare. N-o văd, îmi răspunde ea din bucătărie. Eu o văd, îi răspund. Ia închide ochii, îmi zice ea, o mai vezi? Închid ochii şi n-o mai văd... Are dreptate. Deschid ochii şi iar o văd. Măi să fie...! Pun găina pe preş, mă întorc cu spatele şi iar n-o văd! Dar nici pe nevastă-mea n-o văd. Aha, carevasăzică aşa! Nevastă-mea şi găina există doar dacă le observ eu. Sunt biocentrist. 
  
            Am o găină şi sunt biocentrist. Găina există doar pentru că eu o observ. Şi vecinul e biocentrist, că deşi eu nu-l văd, el mă vede şi mă înjură peste gard. Azi biocentrismul meu n-a mai funcţionat, deoarece eu nu mai am nicio găină. M-am sculat de dimineaţă şi m-am dus cu boabe la coteţul ei, gândidu-mă fericit cum cuantele găinii mele, care umblă brambura prin univers vor colapsa în coteţul ei şi se vor agrega într-o găină. N-au mai colapsat. Coteţul era gol. Ce mă fac!? La Dumnezeu nu pot să mă rog să mi-o dea înapoi, că nu cred în minuni, în schimb aş putea să-i cer universului să-mi trimită înapoi găina. Nevastă-mea e spiritualistică şi zice că i-a zis ei o şamancă de la blocul de nefamilişti că ideea cu rugatul la univers merge, că-ţi dă imediat ce-i ceri, că şamanca are câte un nefamilist la aşternut în fiecare noapte.
Cinci ore cât a stat la şamanca aia a cerut şi ea unul şi universul i-a trimis trei. I-auzi!   
  
           
Mă fac imediat spiritualistic şi zic tare, să m-audă: Universule, dă-mi cincizeci de găini! Aştept două ore şi... nimic! Poate am fost obraznic şi am cerut prea mult. Poate trebuia să- rog. Universule, hai, treacă de la mine, dă-mi doar zece găini! Te rog frumos. Ţi-ai găsit! Bueiiii universule, dă-mi măcar găina mea înapoi! Iar nimic, nici măcar o pană, în schimb, observ mai mulţi nefamilişti care de câteva ceasuri dau târcoale casei noastre. Iotete-al dracului! După câteva runde de aruncat cu pietre după derbedeii de nefamilişti şi de bătut obrazul la univers, mă întorc la starea mea iniţială de biocentrist şi mă duc la coteţ, cu gândul că poate, poate, cuantele găinii mele s-au hotărât cumva, să colapseze în propria mea găină. Din păcate, cuantele ei au colapsat în paie. Doar paie. 

            Nu mai sunt biocentrist. Sunt furios. Nici vecinul nu cre’că mai e biocentrist, că se uită la mine peste gard, râde, se scobeşte în dinţi şi strigă la nevastă-sa, peste umăr: Ia uite-l fă şi p-ăsta ce coarne are! Mă pipăi... e tâmpit! Nu am niciun corn, ci doar opt cucuie de la pietrele pe care le-am aruncat după golani şi care s-au întors peste gard, înapoi. Să mai zică cineva că nu există telekinezie. Există. Am dovada. Dar faptul că telekinezia există nu mă-ncălzeşte deloc. Eu vreau găina mea înapoi. Mă duc la poliţie şi fac o reclamaţie. Ai duşmani? mă întreabă şeful de post. Mdea... ar fi unul.
Scrie-l acolo! Am scris, că na, îmi convine, nu-mi convine, acuma sunt reclamagiu. 
   
           
Am o găină pe care n-o mai am şi sunt reclamagiu. Mă întorc acasă cu poliţaiul, care se duce direct la cazanul de gunoi al vecinului şi scoate, na ca să vezi, un pumn de fulgi roşii, după care deschide frigiderul. Hait! O juma de găină în congelatorul lui. Găina mea. Ia zi! Şi jap, un pulan! Că câr, că mâr, c-o fi, c-o-mpărţi. Jap, încă un pulan! Nevastă-sa începe să plângă şi spune tot. Trei damigene cu ţuică pentru poliţai şi una cu vişinată pentru mine, contra unui an de pârnaie, fără reducerea pedepsei - că vecinul nu ştie nici să se iscălească, darămite să scrie cărţi - n-au fost de ajuns. Nici încă două vedre de vin nu au acoperit deranjul. Ne suim cu toţii în dubă şi muşamalizăm afacerea la piaţă. Zece găini pentru mine şi zece pentru poliţai, după care îmi retrag plângerea. Că oameni suntem.   
             
           
Am o juma’ de găină în tavă doldora de cuante fripte şi sunt iar biocentrist. Nici nu vreau să mă mai gândesc la cealaltă jumătate a cuantelor găinii mele care au colapsat în latrina vecinului. Sunt fericit, ba încă şi spiritualistic. Universul mă iubeşte, că uite mi-a trimis zece găini, başca o damigeană cu vişinată, o vadră de vin şi jumătate din găina mea cuantică. Da’ şi eu îl iubesc pe el cu iubire necondiţionată. Aşa că aveţi grijă ce-i cereţi că s-ar putea să vă colapseze mai abitir, ce nici cu gândul nu gândeaţi, că uite, mie mi-a dat concret, în kilograme, iar nu holograme şi energii suprasensibile, cum dă la alţii.             

4 comentarii:

  1. Stiu ca o sa comentez de-a surda pe aici avand in vedere ca nu mai vad alte comentarii, dar simt nevoia sa ma bag in seama.Pai, am citit si am recitit postarea.Prima data am zis ca netul e de vina.Ca se tot repeta paragrafele de inceput.A doua oara am zis ca, sa-mi fie rusine ca nu am rabdare sa citesc pana la capat.A treia oara mi-am zis ca, mda, am ajuns la varsta cand sunt dusa cu capul.
    La final m-am luminat..sunt biocentrista,nu vad ce altii vad,sau vad ce altii nu vad..hait intru in dilema hamletiana,o fi ,sau nu o fi,asta-i intrebarea!?
    Dixit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Sunt un leneş, recunosc. Dar să ştii cuscră dragă, că ţi-am citit of-ul. Empatizez.

      Ștergere
  2. Hai să mai fie un comentariu, de-a surdu', eventual!
    Păi da!!
    Știu bine ce zici.
    La mine lucrurile s-au complicat când a intrat în ecuația asta existențială soacră-mea.
    Uite, cu găina am scos-o binișor la capăt că, din câte am înțeles de la cercetătorii britanici, avantajul unei relații cu găina e că are capul mic și creieru' și mai mic. Brava ei că compensează (așa a ieșit, o cacofonie bine plasată, la drept vorbind, nu omoară pe nimeni!) cu dotările fizice.
    Cu nevasta lucrurile decurg normal. Chiar cristic aș zice. Orice zicere deșteaptă și convingătoare aș avea de zis se naște abia în monologurile mele de dinăuntru, postmergătoare conflictelor conjugale, în perioada aia în care relația verbală e moartă iar despre relația ailaltă nici nu poate fi vorba. Ce-mi pare mie rău e că atunci când relațiile astea două reînvie (și nu pot să nu relev componenta evident creștină a resurecției perpetue) eu fie am uitat argumentele alea convingătoare fie descopăr că, de fapt, n-au nici o relevanță în raport cu valoarea relațiilor.
    Cu vecinu' lucrurile-s simple: am grijă de vecina. Cam cu vreo treij'de ani în urmă m-am luminat cum se clădește temelia unei bune vecinătăți. Au fost vreo două-trei situații în care părea că și el e de aceeași părere, pă scurt e de bine și nu văd de ce-ar trebui să sap mai adânc.
    Cum ziceam, echilibrul relațional găină-nevastă-vecin armonizat cu eul meu personal e unul foarte stabil. Universul poa' să-și vadă liniștit de ale lui iar organu' de fireasca simbioză milițian-blondă.
    Cum ziceam, s-au creat oarece turbulențe pe când soacra a ținut morțiș să aibă rol și loc bine definit în acest mini-univers. În fond, știam bine la ce mă expun dacă ignor consacrata axiomă despre ciorba cea bună și găina bătrână.
    Pă lung (mi-e greu să fiu scurt, să mă ierți!) am făcut un rotund din toate stările peste care am trecut și mi-am zis că cel mai bine e să ai o găină și să fii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D
      Fain... Ai respirat cu uşurinţă în peisajul inventat... Bubumaia te îmbrăţişez.

      Ștergere

Eu, buricul pamantului zic asa: