PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?

UNIVERSUL SI DUMNEZEU FUG DE SUB LENTILELE TELESCOAPELOR SI MICROSCOAPELOR NOASTRE.
O FI BINE... O FI RAU... ?

“Vom fi iarăşi ce n-am fost si încă mai puţin decât atât”.
Faustinus

vineri, 24 septembrie 2010

LOCUL UNDE SE ASCUNDE SPIRITUL


UITE POPA - NU E POPA
Spiritul ne locuieste in timpul vietii noastre. Se stie. Sau se spune. Sau nu intereseaza pe prea multa lume. Sa acceptam ca asa este. Cum arata nu stim. El este "ceva". Ce? Substanta non corporala? Nonsubstanta? Manifestare a lui Dumnezeu? Dumnezeu?  Numele este latinesc si inseamna respiratie, suflare - spiritus- Crestinii il numesc Duhul Sfant de la slavonul - dusha - suflet. Suflet sau spirit? Pentru unii este totuna, pentru altii nu. E greu sa defnesti Nedefinibilul.  De unde vine? Nu conteaza, El este peste tot. Ce stim despre El? Tot felul de lucruri de foarte mare insemnatate, metafizico-mistico-filozofico-spiritualistico-religioase dar in ultima instanta, NIMIC. Niscai vorbe mestesugite in teorii de catre mintea omului, care imbraca frumos simtaminte, intuitii, efecte, imaginatie, care ne acopera sau ne descopera cuvantul dar care nu reusesc sa-i devoaleze esenta. Pentru cei care cred, SPIRITUL ESTE. Punct. Pentru ceilalti, ramane un obiect de glume sau  glumele insesi. Pentru mine Spiritul este, dar sa nu ma intrebati ce este caci s-ar putea sa va raspund cu o teorie neconvenabila, atat pentru voi cat si pentru mine. Mai bine urmariti cele doua videoclipuri contrapuse, in care primul  face cat toate vorbele si teoriile spiritualistice "la moda", raspandite cu rost sau fara, la un loc. Primul te lasa sa visezi iar cel de-al doilea te invata cum si mai ales ce sa visezi.  
Uneori misterul este mai important decat adevarul.
 
 Sursa foto:  illusionsetc

miercuri, 8 septembrie 2010

MINTEA-N PIELEA GOALA






"Ia, am fost şi eu, in lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă insufleţită din"... univers








CU CE ERA UMPLUTA MINTEA UNUI OM ACUM 7.000 DE ANI? 


Mintea ca o ceapa 
Hei! Nu va grabiti sa radeti, ca nu e vorba despre o ceapa degerata, chiar daca raportata la inteligenta Universului sau a Lui  mintea omului nu valoreaza nici macar atat. Aidoma foilor de ceapa, mintea prezinta diverse invelisuri adaugate de straturile de educatie, cunostinte si informatii care se incheaga in paradigme care mai de care mai elaborate, mai imbarligate si mai cilibii, cu care ne coloram trecerea prin lume. Ce-ar fi sa dezbracam pentru o vreme mintea de ceea ce a acumulat despre "realitate" din momentul nasterii si pana acum si s-o lasam putin in pielea goala. Este doar un simplu exercitiu de imaginatie. Nu imi propun sa fac un demers creationist sau evolutionist, nu doresc sa aduc in discutie atlanti si lemurieni, adami si eve, maimute antropoide sau neandertalezi si nici clone sau mutanti extraterestri ci, cu voia domniilor voastre,  pentru inceput, sa incerc sa fac doar o paralela stangace intre mintea omului din stravechime si a omului modern. Iata, daca avem in vedere volumul si circumferinta craniului uman, ramase nemodificate de milenii, nu suntem astazi nici mai destepti si nici mai prosti decat stramosii nostri, ci doar mai multi si mai bine organizati. Desigur ca si atunci, ca si acum, existau prostii satului, mediocrii si inteleptii. Numarul de circumvolutiuni dobandite in procesului cunoasterii, care ne diferentiaza ca indivizi stim cu totii ca ne arata cam ce volum de informatii traite sau gandite am reusit sa acumulam si sa procesam in timpul vietii noastre. Si-atunci, daca nu am evoluat structural, se naste intrebarea fireasca: cu ce putea fi umpluta mintea oamenilor acum 7- 8.000 de ani? Raspuns corect si imediat: dracu' stie! Desigur, nu ma indoiesc ca el stie, dar ce ne-mpiedica sa incercam sa aflam si noi? E foarte dificil acum, cand universul nostru interior este populat cu ce vrei si mai ales cu ce nu vrei, sa mai cunoastem care era si cum arata perceptia asupra realitatii a stramosilor nostri.


Cum aflam? 
Ezoteristii ne ofera cateva mijloace de investigare ale trecutului, practicate intr-o stare de constiinta modificata, din pacate insa, dupa opinia mea neavizata, caci nu am experimentat niciunul dintre ele, toate prezinta un grad de subiectivism si improbabilitate foarte ridicat. Retrocognitia ar putea fi o cale, regresia prin hipnoza, alta, dar la oricare dintre ele ne poticnim de cunoasterea subiectiva a unui singur individ, recte a subiectului, care plonjeaza doar in trairile si perceptiile lui personale, din incarnari trecute. Si asta daca admitem teoria reincarnarii. Channelingul ar reprezenta si el, la randul lui o cale, doar daca, auzitul unor voci in cap, oricat de celebre ar fi ele, nu ar cadea sub incidenta diagnosticului de schizofrenie, pe care orice medic psihiatru ar fi bucuros sa ti-l inmaneze. Nu resping aceste cai pentru ca vezi Doamne, strugurii sunt acri, ci din precautiunea ca ar putea fi iluzorii. Smintelile pe care le-am intalnit in literatura spiritualistica, pe net sau aiurea, cel putin in materie de channeling si retrocognitie teosofico-spiritualistico-ezoteristico-religioase, ma determina sa raman circumspect. Ce a mai ramas in instrumentar? Doar logica si calea deductiva si bunul simt, care din nefericire, sunt aproape lafel de inselatoare ca si celelalte. Dar este putin mai mult, decat nimic.



Hrana mintii
Sa admitem totusi ca hrana mintii oamenilor vechi era cu totul alta decat cea cu care se hranesc mintile noastre astazi. Pe masura ce felul hranei mentale s-a modificat, ca urmare fireasca a progresului in cunoastere si a lacomiei de avere, putere si glorie care ne defineste, panorama mintii umane, incet-incet, s-a schimbat si ea. O fi bine, o fi rau? Nu stim. Si nu avem cum sa stim nici macar daca ceea ce se intampla astazi cu mintea noastra, amestecata cu inteligenta artificiala pe care tot ea a produs-o se poate numi evolutie sau e tocmai pe dos. Noi oamenii, ca specie, nu am ajuns inca la capatul existentei noastre pentru a fi capabili sa efectuam o evaluare retrospectiva completa si corecta. De un lucru insa putem sa fim siguri: mintile noastre astazi sunt categoric umplute cu altceva, decat erau mintile stramosilor in preistorie. Ei vorbeau firesc cu spiritele naturii, comunicau cu zeii, pe cand noi astazi, datorita tehnologiei pe care o stapanim - sau mai degraba care ne stapaneste mintile, vorbim de fapt singuri, caci vai! - evoluatii de noi, am pierdut contactul cu zeii. Noi civilizatii, noi modernii, noi zeii, amusinam pe langa ulucile Edenului si doar vorbim si ne dam cu presupusul despre spiritualism, pe cata vreme ei, primitivii, ignorantii, erau fara macar sa o stie, in mod firesc si natural, deja inauntru. Pentru contactul cu spiritele naturii puteti plati niste cursuri de samanism. E gratis!


Adaptare versus uitare
Adaptarea la un mediu extrem de ostil socotesc ca in vremurile vechi era o prioritate, caci omul isi disputa acerb varful lantului trofic cu pradatorii. Daca pe vremea aceea eram o mana de cateva zeci sau sute de mii de oameni, imprastiati pe patru continente, fata de cele sapte miiliarde cati suntem azi, pradatorii, pe are intre timp am reusit sa-i imputinam iar pe unii chiar sa-i eliminam definitiv de pe planeta, ne copleseau numeric.  Iata ratiunea pentru care cred ca simturile si instinctele omului de atunci erau mult mai puternice si mult mai ascutite data cele ale omului de azi. Miopia, mirosul sau auzul deficitar ii putea costa viata. Atentia la mediul in care evoluau, constituit ca parte vazuta si parte nevazuta, acoperea zone care astazi au iesit din atentia si preocuparile noastre cotidiene. Capacitatile pe care astazi le numim paranormale, cum ar fi telepatia, clarvederea, clarauzul sau telekinezia, trebuie sa fi facut parte integranta din arsenalul lor de adaptare la mediu. Poate de la triburile primitive, care au ramas izolate si pierdute prin jungla sa mai avem o speranta de a intelege ceea ce mintea noastra a "uitat" sa faca, dar si aici exista cateva semne de intrebare legate de cat de autentica le-a mai ramas viata dupa intalnirea cu omul modern. Adaptarea la realitate a oamenilor vechi - considerati de noi astazi din punct de vedere tehnologic "primitivi", spiritualmente insa, complet diferiti fata de oamenii "moderni" - realitate care pentru ei era nediferentiata intre vazute si nevazute, era desigur  mai anevoioasa si diferita fata de cea actuala. Astazi avem toate mijloacele de a rezista in aproape orice tip de mediu, asa ca adaptarea atasata aproape exclusiv  realitatii vazute, nu mai reprezinta pentru noi o prioritate. Teoria bazata pe sintagma: "filogenia repeta ontogenia"  prin care ar trebui sa vedem acea perioada straveche ca pe o adolescenta a omenirii, mi se pare corecta.  Dezvoltarea fiecarui individ uman in parte repeta istoria dezvoltarii speciei umane si daca  acesta este un adevar acceptat de evolutionisti, atunci capacitatile "paranormale" pe care le manifesta in mod  spontan un individ, cu precadere in adolescenta sa, nu face altceva decat sa repete istoria adolescentei omenirii. Mintea ne poate insela, programul genetic insa ramane sincer cu noi.

Mintea poate mai mult
Ceea ce este surprinzator este modul cum mintea poate fi dresata sa poata tot mai mult. Nu ma refer aici la antrenamentul pe care ni-l ofera educatia si instructia scolara, caci acest dresaj se refera la a putea mai mult in lumea vazutelor, ci la stiinta mintii invatata si practicata de calugarii budisti tibetani si accesul catre anumite zone ale mintii din realitatea nevazuta, care altminteri pot ramane incuiate toate viata. Si dincolo de spectacolul la care asisti urmarindu-ti propria minte in calatoria ei in nevazut, uluitoare mi se par si performantele pe care tot ea, mintea, le poate induce corpului fizic si pe care il determina sa raspunda la comanda mentala in reglarea temperaturii si in controlul volitiv al functiilor vitale - vezi ritmul cardiac si respiratoriu, pe care dealtfel ea le coordoneaza automat - sa reziste fara hrana si apa timp indelungat, sa dezvolte o forta si o rezistenta osteomusculara peste limitele de suportabilitate la care corpul uman pare sa fie programat genetic. Si afirm ca doar "pare", caci daca anumiti indivizi antrenati pot sa o faca, aparent fara dificultate, inseamna ca genetic suntem cu totii programati pentru a putea mult mai mult decat ne lasa mintea sa credem. Trist si tragic pentru toata lumea ramane totusi faptul ca din pacate, traim si murim cu aceste supercapacitati, niciodata utilizate. Si uite-asa apar intrebarile.... Unde ne sunt limitele fizice si mentale si mai ales de ce detinem supercapacitatile, daca nu le putem folosi? Le-am folosit noi vreodata in mod curent, constient sau nu, de-a lungul existentei noastre ca specie, iar mintea le-a abandonat? Si daca da, cand si in ce fel de conditii? Si daca nu, de ce le avem si de ce trebuie sa ajungem atat de greu la ele? Cineva se pare ca ne-a anesteziat memoria, ne-a incuiat mintea si a inghitit cheia. Poate chiar noi insine dar din nefericire pentru noi... am uitat.




VACUUM MENTAL? 
NTZ!

Poate pentru a scapa de stress, pentru cateva clipe de liniste si de armonie cu El sau cu tine insuti sau pentru scopuri mai inalte cum ar fi o iluminare sperata, unii oameni intra in starea de meditatie si incearca sa goleasca mintea de ganduri.  Undele cerebrale devin predominate de alfa, emisferele cerebrale tind sa se echilibreze, apoi daca meditatia avanseaza, undele theta devin dominante, ca mai apoi sa fie inlocuite de delta. In timpul meditatiei omul pierde simtamantul de separare care il incearca in mod obisnuit, egoul lui se estompeaza tot mai mult si incepe sa simta comuniunea cu Universul. Dupa practici de meditatie avansata si repetata,  omul poate sa-si produca starea de meditatie instantanee dupa vointa, caci caile neuronale nou create ii permit sa faca acest lucru. Rezultatul practicarii consecvente a meditatiei, benefic pentru sanatate, este acela ca limita superioara de aparitie si manifestare a stressului este impinsa mult mai departe.
In practica  meditatiei, care se desfasoara dupa un tipic, concentrarea initiala este asociata cu golirea mintii, ea facandu-se fie pe concentrarea asupra propriei respiratii sau pe flacara unei lumanari, fie prin repetarea unor mantre, fie prin alte tehnici, toate ducand in final, repet, la echilibrarea celor doua emisfere. Nu stiu sigur, insa indraznesc sa presupun ca aceasta echilibrare pentru omul vechi era o chestiune naturala. In timp, datorita preocuparilor si folosirii abilitatilor pe care i le cerea realitatea vazuta, dezechilibrul intre emisfere s-a accentuat, prin folosirea excesiva a uneia dintre ele, care a devenit dominanta. Astazi se cunoaste faptul ca barbatii, vanatori si razboinici prin excelenta, folosesc mai intens emisfera stanga iar femeile, datorita preocuparilor domestice ancestrale, au o atentie distributiva mai accentuata, perimetrala chiar, si folosesc cu precadere emisfera dreapta. Probabil, respectand principiul dualitatii, nu a fost niciodata altfel. Si totusi.... ii suspectez pe stramosii nostri ca cel putin in perioada matriarhatului, functiile emisferelor lor cerebrale au fost usor alterate, poate inversate dar in orice caz, foloseau frecvent, automat si natural echilibrarea lor. Nu mi-i pot imagina facand zilnic meditatii individuale sau de grup, in conditiile in care lupta pentru supravietuire era mult mai acerba decat azi.

Mintea in pielea goala.
Reprezinta golirea mintii o solutie viabila prin care sa izbutim sa ne intoarcem cu spiritul in copilaria si adolescenta omenirii? Este ea necesara pe calea transformarii spirituale si a "ridicarii vibratiilor personale pentru intrarea in noua dimensiune"- cum se repeta acum pana la saturatie in noul limbaj de lemn spiritualistic? Oare cati dintre cei care practica frecvent golirea mintii ajung la iluminare, asa cum si-au propus? Asa cum va invitam la inceputul articolului, o incercare mai lesnicioasa mi s-ar parea aceea de a incerca sa ne dezbracam mintea de hainele cele noi si stralucitoare, sa o lasam de izbeliste cateva momente in pielea goala, in asa fel incat sa-si aprecieze orgoliile cum se cuvine, si de-apoi sa-i dam sa-mbrace hainele ei cele vechi, pe care le-a uitat abandonate prin colturi intunecoase ale memorie. In fine, ca sa nu va mai obosesc cu bla-blaurile mele, de ale caror rasuciri de frazare m-am plicisit pana si eu, chestiunea, in esenta ei, ar trebui sa fie cam asa:
Luati-i omului povara (ne)fericirii sale cotidiene, brand-urile, pantofii, televizorul, religia, mobilul, masina, ziarul, cartile, fotbalul, etc., si goliti-i creierul de progresul tehnico-economic si de teoriile filfizonico-filozofice si puneti-i in loc spiritele  padurii, vazduhului, apelor, muntilor si vietatilor, dezgoliti-i mintea si dati-i inapoi nevazutul si puteti spune ca ati reusit sa-i goliti mintea de efectele hipnozei vietii cotidiene. Daca nu innebuneste este salvat. Si-atunci omul nu va mai sta atarnat de poala lui Dumnezeu, ci va sta chiar in poala lui. 



Daca ceea ce v-am propus mai sus, dezgolirea si reinvestmantarea mintii ar putea fi taxata pe buna dreptate de utopie, atunci golirea completa a mintii pana la obtinerea unui vacuum mental este fara indoiala o iluzie nebuneasca si periculoasa. Cel putin in timpul vietii noastre. Nu doresc nimanui ca prin meditatie sau alte tehnici mai mult sau mai putin orientale, sa i se indrepte, Doamne feri, EKG-ul.

HAI CU SCHIMBAREA!

In materie de construit universuri mentale nu ne intrece nimeni. Asta pana cand ne vom ciocni de o minte non umana, nu neaparat artificiala, pe care sa o pricepem si sa o vedem ce poate. Catre ce se indreapta mintea noastra in nebunia ei de a intelege Universul si/sau pe Dumnezeu atata vreme cat nu este in stare de a se intelege pe sine insasi? Ce modificari de adaptare ale mintii la noile paradigme se vor transforma in timp in serioase modificari de structura, asa cum s-a intamplat in devenirea ei, din preistorie si pana azi? Cine vom fi? Greu de presupus, cel putin pana nu aflam cine suntem. Cine suntem? Iata vesnica intrebare cu o multitudine de raspunsuri care luate separat, fiecare dintre ele pare sa fie cel corect. Printre ele insa exista unul mai nou, care isi reclama dreptul la existenta, acela ca noi oamenii suntem de fapt biete holograme inteligente care ne miscam local intr-o felie de univers holografic inteligent si ca, fiind parte integranta a lui suntem de fapt omnipotenti, omniscienti si omniprezenti.  Trebuie numai sa constientizam acest lucru. Dau curs atentionarii prietenului Adi si ma intreb ce-ar insemna sa ignoram aceasta realitate cu care mintea noastra s-a (ne-a) obisnuit, si sa incercam sa traim intr-o maniera constienta si permanenta  in universul cuantic aflat intr-o miscare bizara, pe ale carui mecanisme fie vorba-ntre noi, nici macar nu le cunoastem, atenti la toate particulele care ne compun pe noi si lumea noastra? Chiar daca ar fi posibil, ar insemna o nebunie curata, sa ne vedem compusi, descompusi si recompusi la simultane, dupa vectori de nestapanit si cu o viteza mai mare decat cea a luminii, de catre niste parlite de cuante cu aparenta de inteligenta, care ne pot spulbera intr-o clipita, in toate lumile posibile. E greu si-asa, cu pardon! curu-n doua luntri, suspendati intre lumea vazuta si cea nevazuta, daramite cu el imprastiat in tot Universul. Ce gen de logica si morala am mai putea practica in atari conditii? Sa fie aceasta o alta utopie sau chiar raspunsul mult asteptat la "cine suntem?"

Si a propos de tema articolului! Imi face o deosebita placere sa va comunic ca autorul lui am fost eu, un boţ cu ochi, o bucată de humă insufleţită , o biata holograma, care de fapt sunt una cu voi, cei ce ma cititi, asa ca,  chiar daca nu v-a convenit abordarea, sa nu va mire daca va multumesc din sufletul meu personal, ca m-ati ajutat sa-l scriem impreuna.


Sursa foto iluminare 
Desenul antetului de Dan Ioanitescu