PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?


vineri, 9 ianuarie 2015

Minunea din Fundu Moldovei


           

 Minunea din Fundu Moldovei©

            În urmă cu mai bine de un an, în oraşul Vaidenoi înfrăţit până la identificare cu Fundu Moldovei s-a petrecut o mare minune. Două icoane şi un portret al lui Nicolae Ceauşescu, aflate pe peretele de la răsărit din dormitorul unei credincioase din mahalaua Pocreaca au plâns cu hohote. În timp ce ştergea tabloul de praf şi-l pupa cu foc, ascultând şi hlizindu-se la talk-show-ul politic de la televizor, Mamona Lisa a văzut cu stupoare cum, la cuvântul democraţie zbierat din toţi rărunchii de un politician, din ochiul stâng al lui Ceauşescu s-a prelins o lacrimă.      
            - “Nu si poatiii... şi faaaaşi....? Di şie plânji nătărăuli?” l-a întrebat ea.  
            Portretul nu i-a dat niciun răspuns, în schimb a dat drumul unei lacrimi prăfoase şi din ochiul său drept, atunci când credincioasa i-a zis:  
            - “Brie nia Niculi, ţi s-o ahuit şiribielu? Şi-ai brie? Da’ mai dă-o-n chizda mă-sii di dimocraţâii!”.           
            Geamul tabloului a crăpat. În momentul acela icoana Maicii Domnului a vărsat o lacrimă. Femeia s-a speriat şi l-a sunat pe popa Ţăndărică.            
           
- “Nia parintili, am chicat pi buşi. Minuni mari, Şiauşiescu plânji! Şî mi s-o crăpat şî tablou’! Siemn rău! Vino răpidi să scoţi matali draşii dintr-însu’!”.         
            Popa Ţăndărică a venit tot într-un suflet, că-i plăcea să exorcizeze, dar de cum a păşit pragul odăii cu cădelniţa în mână, a rămas cu gura căscată. Din ochii celui mai iubit fiu al poporului curgea ulei şi zahăr.          
             - “Ptiu, fir-ai al dracului de nenorocitu’ dracului!”
a izbucnit popa Ţăndărică şi s-a repezit la tablou să-i ardă una cu crucifixul, însă Mamona Lisa l-a oprit.  
            - “Lasă-l brie nia parintili să mai plângă câtiva chili, că mi-or prindi ghini, şî l-oi zămăşi matali cu obiectu şiela mai încolo. Încalte ştii şî sfinţia ta, că-s tari năcăjâtă, că iaca, soră-mia o rămas din nou borţoasâ. Că-i frumoasă cu spumi ş-o iubeşti-o-ntreagă lumi.”           
            - Cine-i bărbatul?
a întrebat popa Ţăndărică, e-nsurat?”.  
            - “Păi nu mai ştii nişi dânsa biata şini-i, că când o ramas, o triecut o gramadă di barbaţ’ panicaţ’ piste dânsa, că ierea pană di curient la şiniema. Iar proasta di dânsa i-o răbdat pi toţ’, că ierea olecuţâcă cam aghiezmuitâ. Ş-apăi şinşi şiasuri o durat panica şî pana di curient. Unii zâc că pârdalnişii di flacai or ţânut hieblu apasat cu mâna, alţii că sexatoarili, alţii că au ţânut cu rându. Dracu să-i chieptini, brie nia parintili, că nişi macar şefu di post Mardari n-o putut să afli, deşi iaca, şî padruga dânsului cari-i tot sexatoari o fost în salâ, da’ dânsa o stat dor trii şiasuri, că i-o fost sufişient.”.           
           
Când s-a auzit cuvântul “sexatoare” s-a petrecut o minune şi mai mare: pe icoana Precistei a podidit-o din nou plânsul, iar din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană, au izvorât şuvoaie de lacrimi. Părintele, văzând icoana lui Iisus cum plânge, ea care n-a plâns niciodată, s-a înfiorat şi i-a telefonat imediat maimarelui ca să-i comunice minunea. Maimarele i-a zis că până vine şi el în Pocreaca, să pipăie lacrimile, ca să vadă că nu sunt o năzărire comună şi să se uite şi în spatele icoanelor, dacă nu-i vreo şmecherie la codul de bare.         
            - “Lacrimile sunt OK, i-a zis Popa Ţăndărică, puţin cam prea sărate după gustul meu, iar ramele icoanelor sunt turnate.
Nu au cod de bare, au doar o etichetă cu “made în PRC”. Cre’că-s fake-uri de-alea chinezeşti, nu originale ca ale noastre.”           
            Se făcuse amiază. Deja casa binecuvântată de Dumnezeu a Mamonei Lisa, curtea şi strada se umpluseră de lume bătătoare de mătănii şi de gură-cască. Maimarele n-a mai venit. L-a trimis în schimb pe protosinghelul său personal să ridice icoanele. Acesta când a văzut minunea din odaie a închis televizorul, a bătut câteva cruci mari şi a îngenunchiat. A deschis servieta cu evlavie, a scos două eprubete şi a luat mostre de lacrimi de la ambele icoane. Atât le-a trebuit icoanelor! În momentul acela, şiroaiele de lacrimi ale icoanelor Mântuitorului şi ale Maicii Preciste s-au transformat în lacrimi de mir. Protosinghelul a îngenuncheat din nou, a mai scos două eprubete şi a luat mostre şi din acesta. A mai bătut alte trei cruci mari cu eprubetele fără dop şi a mai luat două mostre.         
            - “Şi faşi băi popo, uăi, mi-ai strochit păretili, uăi!” s-a supărat Mamona Lisa.   
            - “Las’că numa bine ţi l-am sfinţit! Dă-mi te rog icoanele plângăcioase să i le duc maimarelui la control!”, i-a răspuns protosinghelul.          
            - “Vai di mini şi di mini... şie? Icoanili!? Bâr d’aşi, uăi!”
           
Nici nu şi-a terminat bine Mamona Lisa cuvintele, că icoanele au şi început deodată să hohotească şi să se zguduie de plâns. Protosinghelul a dat câţiva paşi înapoi.   
           
- “Auz’ fă... o să-i spun maimarelui că ai refuzat. Şi dacă-i zic, n-o să te mai spovedească şi n-o să te mai împărtăşească nici dracu’, aşa să ştii!”         
            - “Ieti flioşc! Mă spovidieşti parintili Ţăndăricâ când mi s-arată mii. Şî di trii ori pi zi mă spovidieşti dânsu dacă am io chief. Nu-ţ’ dau nişio icoanâ, uăi!”    
           
- “Ceeee...!? Ce-ai zis...!?”  
           
- “Uăi... Şi ti bielăşti aşe la mini? Nu pupi nişio icoanâ.”              
            - “Te afurisesc să ştii!”, a strigat el din dreptul uşii, ca s-audă toată lumea.         
            Mamona Lisa a şovăit câteva clipe. Asta nu se făcea. Se uita dezorientată când la icoanele de pe perete care gemeau şi se umflaseră de-atâta plâns, când la lumea care se holba pe fereastră, când la protosinghel, când la popa Ţăndărică care se fâţâia de colo, colo şi-i făcea semne disperate să nu le dea...
            - “Îţi dau tablou’ cu nea Nicu.”       
            - “Ei, asta-i...!!! P-ăla poţi să ţi-l bagi în cur. Noi nu expunem toţi ciocanii şi cizmarii satanişti în sfânta biserică. La noi lumea se roagă la icoane cu tâmplari,  împăraţi, pescari, mitropoliţi, vameşi, magdalene, păstori, zeloţi, evanghelişti şi iude. Numai oameni onorabili. Mie să-mi dai icoanele!”      
            - “Ghini măi, uăi, da’şi ti ofticaşi, amu!? Poati că li-oi da, da’să vină maimarili tău aişi să ni-e-nţăliejem ca oamini.”    
            Protosinghielul a plecat şuşotind cu popa Ţăndărică. Icoanele au plâns şi au suspinat până seara târziu, sub privirile entuziaste ale mahalagiilor. Ei se cinsteau la poartă, jucau table şi lapte gros, copiii jucau poarca şi cântau “munţii noştri aur poartă, purceaua-n coteţ e moartă”, marghioalele şi marghioliţele râdeau şi bârfeau, iar icoanele plângeau. Niciun mahalagiu nu s-a îndoit vreo clipă că ele plângeau din alte motive decât de fericire. Pentru ei, ca mahalagii binecuvântaţi de Dumnezeu, nu era tocmai o minune, ci mai degrabă un lucru cât se poate de firesc. Şi aveau tot dreptul să gândească aşa, căci icoanele, dincolo de faptul că plângeau, alte minuni semnificative nu au mai făcut în mahala. Caii verzi desenaţi cu spray-ul pe gardul bisericii şi pe pereţii Primăriei, ai Şcolii Generale, ai Liceului de Sexatoare şi ai Spitalului de Veseli, precum şi porcii zburători care au fost văzuţi în acea perioadă plutind pe maidan, nu au fost considerate de nimeni drept minuni.
Pocrecanii, cu excepţia câtorva babe senile, nu mai credeau demult în minuni.       
            Dându-şi seama ce mină de aur se afla în casa enoriaşei sale, Popa Ţăndărică a-ncercat pe toate căile să pună el însuşi mâna pe icoane, dar Mamona Lisa s-a ţinut tare. Nici spovedaniile tot mai numeroase şi vinul bisericesc pe care l-au băut împreună, nici geamul înlocuit la tabloul lui Ceauşescu şi nici oferta foarte generoasă pe care i-a făcut-o popa, aceea de a-i da în schimbul lor două găleţi de colivă, zece colaci, treizeci de prosoape şi cinci ani acatriste pe gratis, nu l-au ajutat.
Pe data de 31 noiembrie 2014, icoanele au fost luate de către maimarele ca să fie cercetate aşa cum se cuvine de înaltele şi preacinstitele feţe bisericeşti.     
            Din cele relatate de Jean Frizeru, care le ştie pe toate, Mamona Lisa ar fi primit în schimbul lor un preludiu, urmat de o spovedanie ca la carte, o sfântă împărtăşanie, două icoane chinezeşti nou-nouţe, una cu Iisus, Lao Tze şi Maica Precista, iar cealaltă cu Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt călare pe Vrâncioaia şi ţinută de dârlogi de Ana de Mangop. Pe lângă aceste preasfinte daruri, susţinea Jean Frizeru, maimarele i-ar mai fi dăruit şi un bidon de 10 litri de agheasmă minerală Izvorul Minunilor, ceva anafură, trei părticele crocante cu gust de bacon şi un şirag de mătănii din perle de plastic. Mamona Lisa a fost foarte mulţumită, mai ales că la plecare, maimarele i-a semnat şi un voucher pentru un sejur de trei zile la orice mănăstire de călugări tineri din Moldova.      
            Icoanele au fost studiate cu ansa şi raportorul la Institutul de Radiestezie Divină Cuantică de la Bucureşti, pe cheltuiala maimarelui, ca să li se stabilească cu precizie conţinutul de DH. Cu această ocazie, au fost trimise la analize şi mostrele de lacrimi prelevate de protosinghel la Laboratoarele Centrului de Cercetări de
Alchimie Divină şi Transmutaţie Spirituală din cadrul Institutului de Noua Medicină Germană Ilegală Dr. Ryke Hammer, de unde a reieşit faptul că eprubetele conţineau apă de mare şi ulei de motor şi nici vorbă de mir. Rezultatele finale fiind total nesatisfăcătoare, icoanele au fost exorcizate şi apoi li s-au upgradat DH-ul cu o sfeştanie făcută de un sobor de doi preoţi, un şaman şi un ţârcovnic. Asta l-a costat pe maimarele o masă la Capşa, în timpul căreia şamanul cu ţârcovnicul s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie din pricina ocheadelor unei picoliţe, dar până la urmă toată lumea, inclusiv picoliţa a fost mulţumită. Şi tot pe cheltuiala maimarelui icoanele au fost trimise la Galaţi, unde li s-au înlocuit ramele de plastic în care se aflau rezervoarele de apă şi mir pentru lacrimi, cu altele mai mari, din PVC, imitaţie de mahon. Odată bateriile schimbate şi treaba terminată, icoanele au fost trimise în atelierul unui meşter iconar ca să aştearnă pe ele patina vremii. Cu puţină zgură, cenuşă, lac de sobă, şmirghel şi slănină, meşterul le-a învechit şi apoi le-a lăsat la afumat câteva zile, ca să arate la fel cu cele din secolul al IX-lea.       
            După aproape două luni de cercetări şi prefaceri alchimice divine, sfintele icoane făcătoare de minuni s-au întors în Fundu Moldovei. Acum, sunt expuse la Biserica Sfântul Voievod
Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Vaidenoi şi plâng doar miecurea, vinerea şi duminica între orele 10,00 şi 12,00. Doar la marile praznice şi sărbători religioase plâng şi după-amiaza, după cât consideră maimarele că este necesar. Gurile rele susţin că icoanele transformate ar fi fost cumpărate de Vatican, şi că maimarele a pus în altar doar nişte copii. Zvonul a pornit de la Jean Frizeru, care a aflat de la o sexatoare la care se spovedea protosinghelul, că maimarelele şi-ar fi cumpărat un apartament la Monte Carlo, dar despre acest lucru nimeni nu poate băga mâna în foc că ar fi sau nu adevărat, nici măcar maimarele...   
            Iar maimarele... he, he... ei bine, maimarele este foarte mulţumit. În doar trei săptămâni şi-a recuperat investiţia şi a trecut pe profit, că aşa minune de mare nu s-a mai văzut nicăieri. Icoane bizantine moderne cu Maica Domnului care au plâns, plâng şi vor mai plânge s-au mai văzut prin România, dar una chinezească cu Mântuitorul care să plângă într-o biserică românească, ei bine, asta a fost o premieră naţională. Şi nu am greşi dacă am spune aproape chiar mondială, căci dacă am scoate din discuţie celebrele icoane coptă şi argentiniană, precum şi statuia catolică ale Lui care au plâns cu lacrimi de sânge, aşa icoană care să plângă cu mir de Nard autentic din Himalaia, iar nu cu ulei de motor, nimeni nu mai văzuse. Din păcate însă pentru cele care au plâns cu sânge, geneticienii nu au reuşit să preleveze nicio mostră pentru identificarea ADN-ului divin, ceea ce reprezintă o foarte mare pierdere atât pentru religie, cât mai ales pentru ştiinţă. 

Text şi colaj foto de Dan Ioanitescu ©

3 comentarii:

  1. "Din ochii celui mai iubit fiu al poporului curgea ulei şi zahăr"
    Păi da, al nabii! Nu putea să facă asta pe la inceputul anilor '80, când luam uleiul si zaharul la raţie iar portretul lui era pe toate gardurile!!!
    :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Fain. Ce vremuri domhule cand nu se stia de facebook

    RăspundețiȘtergere

Eu, buricul pamantului zic asa: