GLUMA TRISTA

Isus dintr-un om candva real, a devenit in timp o legenda, o conventie, mai mult sau mai putin sacra. Obiect de credinta, obiectiv de atins, model de urmat, imagine comercializabila si lucrativa, atitudine inghetata in piatra sau pe panza, motiv de cotropire, jaf si genocid, figura sacra, Isus a venit manusa pe nevoia fireasca a omului de a-l vedea pe Dumnezeu, de a converti abstractul in concret, de a-i da posibilitate mintii sa se agate de ceva. Simbolurile, cuvintele, diferitele reprezentari conventionale ale lui Dumnezeu s-au putut materializa de atunci incoace in concret. Dar si acest concret este pana la urma iluzoriu, caci Isus, odata incaput pe mana pictorilor, zugravilor, sculptorilor, povestitorilor de legende biblice, regizorilor a redevenit o conventie. El apare in icoane, sculpturi, filme, in fel si chip pentru ca odata cu moartea Sa, nimeni n-a mai stiut sa spuna de era inalt sau pitic, gras sau slab, blond, brun sau saten, tuciuriu sau slab. Din istorisirile apostolilor nu se mai pastreaza nicio descriere a fapturii Lui, ci numai a faptelor si spuselor Lui.

Asa ca din lipsa de informatii s-a facut apel la imaginatie si mai precis la harul divin si s-a convenit prin diverse sinoade ca plasmuirea Lui va trebui sa-L arate ca pe un barbat gracil, saten, cu tenul alb, eventual ochi albastri, fata blanda si armonioasa, fara trasturi semite sau semne particulare, nas drept... etc, etc. Cine mai are cum sa stie in ziua de azi aparenta Omului!? Esenta a fost si este totdeauna mai importanta in orice circumstanta dar in cazul de fata s-a insistat si pe aparenta Lui de Dumnezeu. El ar fi putut fi un evreu roscat, pistruiat, cu nasul coroiat, cu cel putin una dintre urechi pleostita, buze subtiri, pipernicit si cu burta. Eventual cracanat. Cine sa aiba nevoie de reprezentarea unui astfel de Dumnezeu? Dumnezeu trebuie sa fie, cel putin ca reprezentare, perfect, nu? Si atunci, pe vremurile acelea, ca de altfel si acum in zilele noastre, a trebuit sa se umble "putin" la imagine. Cum sa crezi ca ai putea vinde o marfa, fie ea si religioasa, daca din punct de vedere marketing nu este bine ambalata!?

Alaturi de Isus, toti suntem creatia lui Dumnezeu si il avem pe El in noi. Din acest punct de vedere diferenta dintre noi si Isus este ca prin spusele si atitudinea Sa, la El chiar s-a si vazut. Sau macar, luandu-se dupa aparente, apostolii asa L-au perceput. Ei ne-au transmis aceasta.

Am certitudinea mea interioara, bazata desigur doar pe intuitie, ca lui Isus i-ar fi placut umorul, ca semn al inteligentei. Dar in acelasi timp ma si intreb daca nu cumva umorul este un atribut doar al inteligentei umane si nu si al celei divine. Nu stiu sa-mi raspund, ci doar presupun, convin, asa cum procedez si atunci cand vad o reprezentare a lui Dumnezeu prin conventia formala numita Isus, ca intr-adevar umorul ar trebui sa fie apanajul Inteligentei Universale. Ba inca am un exemplu foarte concludent in acest sens: este vorba chiar de noi, noi oamenii, care nu suntem altceva decat o gluma trista a divinitatii.