Demult, tare demult... in tineretea mea, pe cand plopii faceau pere si rachita micsunele... am avut pentru cateva momente poarta Imparatiei intredeschisa si s-a facut ca deodata am "stiutvazutsimtit" ceva. Revelatia a venit pe nepregatite, intr-o seara de primavara asteptand un troleibuz. Eul bietul sumetit in mintea mea, pus in fata unei experiente nemaiintalnite de el pana in acel moment se alerta si dadu sa intre pe poarta, sa evalueze, sa-ntrebe ce s-ntampla, sa priceapa... dar tot el, egoul, (adica eu, sa ne-ntelegem,) isi puse o frana si se trimise la plimbare, pentru ca pe masura ce mintea incerca sa scormoneasca, starea de gratie recula si dadea sa dipara. Eul cuminte s-a supus si a disparut brusc pentru cateva clipe iar tot ce s-a intamplat apoi a fost fara participarea lui.
Am lasat lucrurile sa se intample, sa curga de la sine.... Cu mirare si stupefactie m-am regasit ("eram" suna mai elocvent) oriunde primprejurul meu dar si aiurea. Traiam stare de ubicuitate pe zona pe care o baleiam cu prvirea, dar stiam totodata ca este mai mult de-atat. Eram tot, in tot, peste tot. Nu, nici asa! Verbul ,,eram" presupune eul. Totul era si in mine iar mintea mea era parte la tot, era peste tot. Si nici asa nu e corect caci notiunea de ,,mine" nu mai exista.
Oricum, e greu de spus cu vorbe un "ceva" care depaseste puterea cuvantului. Presupun ca s-a intamplat un fel de dizolvare, o intelegere subita ca sunt una cu universul. M-am trezit intr-un soi de vibratie, eram acea vibratie, una cu chistocul din fata mea, cu aerul, cu asfaltul, cu pomii si cu oamenii care asteptau in statie.
Pornind de la acea intamplare si incercand sa inteleg ce mi s-a intamplat si sa imbrac in cuvinte fenomenul, am tras atunci mai multe concluzii privitoare la realitate. Cea mai importanta concluzie transformata in certitudine, cel putin personala, este certitudinea ca de fapt ,,acolo" se afla realitatea si nu aici, in viata cotidiana... De-abia acum, dupa aproape o viata traita in ,,normalul" cotidian concluziile mi s-au validat ca fiind corecte iar paradigmele trecute s-au golit de continut. Acum de-abia am reusit sa-l impac pe Dumnezeu cu Universul. Ca la pliculetele cu ness: 2 in 1.
Si iata ca acum pot afirma pentru bunul meu prieten anonimul pamantean, ca Mintea Universala (denumirea este conventionala si subiectiva) ne contine si propria minte, iar la intrebarea lui mai veche, daca: "Eu am in primire un creier sau creierul ma are in primire pe mine?!" raspunsul meu subiectiv ramane acelasi:
"creierul ma are pe mine in primire". :)Dar daca ne uitam atent la urmatoarea stire stiintifica, nu mai putem trage nicio concluzie:
Cercetătorii de la Institutul Naţional de Afecţiuni Neurologice din Maryland au efectuat un studiu în urma căruia au descoperit trei regiuni ale creierului responsabile cu orientările religioase. La studiu au participat mai multe persoane de religii diferite: creştini, musulmani, evrei şi budişti. Zonele din creier folosite în scop religios sunt, aşa cum arată studiul, mereu aceleaşi. „Această descoperire arată că religia nu este un caz special în sistemul credinţelor din creier, dar evoluează în paralel cu alte abilităţi sociale şi convingeri”, a declarat un neurolog de la Institut. Ideea studiului a pornit de la disputa dintre oamenii de ştiinţă, filozofi şi teologi privind incertitudinea despre religie ca fenomen biologic sau social. Ipotezele sunt numeroase. Unii teoreticieni susţin că religia ajută credincioşii să treacă peste anumite evenimente neplăcute din viaţa lor, drept urmare ateilor le lipşeşte această latură. Alţii susţin că în funcţie de mediul extern, creierul se adaptează. Iar cei mai mulţi sunt de părere că nu există nici o legătură directă între religie şi creierul uman, negând existenţa unui „Punct al lui Dumnezeu”. Noua descoperire făcută va fi supusă unui studiu aprofundat, pentru ca oamenii de ştiinţă să perfecţioneze teoria emisă.Sursa:http://www.1235.ro/details-id6902-sLocul-lui-Dumnezeu-%C3%AEn-creierul-uman.html
Societatea este condusa de barbati iar familia este nucleul societatii. Toata lumea accepta si nimeni nu se mai indoieste de aceste doua adevaruri in ziua de azi. Cine conduce familia? Barbatul, ar raspunde oricine fara urma de echivoc. Barbatul este buricul pamantului! 
