PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?


joi, 29 aprilie 2010

THOTH HERMES E MERCUR

Legenda antica devenita intre timp realitate ezoterica zice ca atlantul Toth  care a pus bazele Egiptului cu 52.000 de ani inainte de Christos, care a trait doar 16.000 de ani pentru ca era nemuritor si care mai traieste si astazi pentru ca s-a dematerializat si a devenit zeu a scris 12 tablite secrete din smarald verde dar care au disparut si care cica nu-i tocmai smarald caci provine dintr-o substanta transmutata alchimic care are celule  si s-a reincarnat in Hermes Trimegistos, cunoscut pe latineste ca Trismegistus. Asa l-au cunoscut si l-au venerat si grecii, dar vedeti voi, ei fiind spirit creativ l-au inghesuit in panteon, punandu-l in situatia de a se afla in doua ipostaze diferite de venerare. Asa ca va trebui sa facem distinctia intre Hermes Arcadianul sau Psyhopompos si Hermes Trismegistos chiar daca pentru greci la un moment dat functionau ca 2 in 1 fara probleme...
Hermes Psyhopompos, un zeu second hand, alergator prin excelenta, copil al tapului de Zeus, care a zbughit-o din scutece imediat dupa nastere, a inventat lira dintr-o carapace de broasca testoasa, sapte trestii,  cateva matze de oaie si-o piele de bou, cu care l-a vrajit pe Apollon. Ce-a fost intre ei numai grecii antici stiu, cert este ca spiritul negustoresc al celor doi greci  si-a spus cuvantul. In schimbul lirei, Apollon i-a daruit cirezi, caduceul, palaria si sandalele inaripate de aur si l-a bagat in paine facandu-l baiat de pravalie in slujba celorlalti zei, cu sarcina de a transmite mesajele zeilor, deoarece acestia nu cunosteau telepatia. Trocul de daruri s-a dovedit ca de fiecare data cand grecii fac comert, dezastruos pentru una dintre parti si se pare ca cel pacalit a fost sarmanul Hermes care s-a ales doar cu titlul pompos de Psihopompos dar in schimb cu o gramada de treaba... Pai te pui cu zeii! Da-i ca-i tanar si poate ! Devenit peste noapte factotum, in cazul in care nu avea mesaje de transmis intre zei sau vise profetice de-ale lui Zeus catre muritori, Hermes pazea portile oraselor si drumurile, ocrotea turmele si cirezile, calauzea sufletele mortilor catre Hades, patrona negustorii si hotii deopotriva (sic!), jocurile olimpice, cultul falic, si cand mai avea oleaca de ragaz, ca efeb desavarsit ce se afla, se cupla cu Afrodita pentru ca impreuna, cele doua simboluri pe care le reprezentau, al eternului feminin si masculin in succesiunea generatiilor sa aibe sens. Din cauza stresului, caci avea prea multe de treburi de facut deodata si nevoit fiind sa se miste tot timpul, a inceput sa vorbeasca singur, la inceput cu juma' de gura, apoi din ce in ce mai convingator si astfel a descoperit elocventa.

Si-acum dupa ce tocmai v-ati reamintit ce ati invatat la scoala, uitati din nou aceasta varianta zeului, caci trebuie sa ne aplecam cu toata seriozitatea asupra celeilalte legende care intregeste chipul lui Hermes.
Hermes Trismegistos carevasazica de trei ori zeu, pe care grecii l-au identificat cu zeul intelepciunii, nu era altul decat insusi zeul Toth, furgasit gata zeificat de egipteni. Vazut, placut si luat cu copy-paste. Intre noi fie vorba, nu grecii au fost inventatorii copy-paste-ului in antichitate, desi nu s-au sfiit sa ii invite sa ia loc in panteonul lor alaturi de Toth si pe betivanul de zeu trac Dyonissos si pe bietul Orfeu din Braila, ei doar au plagiat arta plagiatului de la evrei. Din peregrinarile robiei evreii nu s-au intors cu mana goala ci cu transcrierea in ebraica a mitului potopului din epopeea lui Ghilgames si cu niscai heruvimi de prin Babilon. Ba inca in momentele lor de ratacire bateau matanii si in fata lui Baal. Insa marii maestrii ai coy-paste-ului, neintrecuti de niciun alt popor in istoria antica a umanitatii au fost romanii. Oameni credinciosi si strangatori ei au luat cu copy-paste pe toti zeii care le-au cazut in mana.Si uite-asa atlantul Toth trecu prin lume din chip de Hermes in chip de Mercur. Asa ca Hermes e Toth Mercur... Astazi el este cunoscut in folclorul diverselor popoare ca Speedy Gonzales sau ca Gigi Rapidu'. Dar ma rog... sa revenim! Cu un pospai de poleire a la greque, zeul cu ascendenta atlanta Toth a fost si pentru greci cunoscatorul secretelor divine fiind in acelasi timp si autorul unor cărţi iniţiatice sacre, profet, educator al preoţilor. Hermes Trismegistus a fost intruchiparea zeului de stiinta (sic!) perfect caci, a fost deopotriva legislator, astronom şi astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei şi cosmografiei şi patronul medicinei. El a inventat vorbirea articulata caci pana la el, grecii reuseau sa scoata doar niste sunete guturale si multe interjectii, ritualul sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde, denumita popular lira celor trei gratzii, şi tot el a descoperit măslinul - normal de altfel, caci bujbecaia zi si noapte peste tot, ca un apucat.

Tablitele de smarald ale lui Thoth

15 comentarii:

  1. :)))))))))))
    Sunt olecuţă aghesmuită aşa că mi-e imposibil să comentez cât de cât inteligent, dar râd de leşin. Ai un umor care mă lasă fără aer! De un' le scoţi, că eu mor aici şi n-am nici voie!
    :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))))))))))
    Adică domnia ta e la copy/paste mai abitir decât erau romanii. Eşti naşul lor!
    :))))))))))
    (şi fii atent că am spus toate prostiile de mai sus laaaa trezieeee! văleu, e grav!
    Pesemne că am rămas cu sechele de la beutura de seara trecută)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu, nu e tocmai copy-paste. Pentru mine este un punct de sprijin, o sursa relativ echilibrata care ma ajuta sa "vad" diversle nebunii de pe alte site-uri

    RăspundețiȘtergere
  4. Glumeam!
    Ca sursă de informare, madam Wiki e foarte utilă.
    Dar eu, zăbăuca de mine, mă referisem strict la umorul domniei tale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Umorul meu este de la Dumnezeu atata timp cat nu ma iau de cele Sfinte! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Omul sfinteste...Si pe Hermes ( de trei ori Zeu), tot Omul l-a sfintit...de atata vreme.
    Poate ca a meritat :)

    RăspundețiȘtergere
  7. O sa-ti spun dupa ce voi fi citit tablitele... Dupa cum poti sa constati nu atac niciodata miezul. Forma e ciudata, miezul este bun...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ghinionul nostru, Dane, este că acum, în epoca puştii şi curelei late, toate lucrurile s-au făcut şi nu mai este nimic de început şi conceput! Nu ne rămâne decât de prefăcut în felurite chipuri ceea este cunoscut deja! Aşa că, să nu-i ironizam cu dispreţ, ci cu tandră înţelegere, pe hermeşii greci, epigoni cumsecade şi dăruiţi cu imaginaţie, în fond, chiar dacă au tras cu ochiul la opera predecesorilor din guvernările anterioare.

    Bine că nu suntem artişti în secolul XXI! Cum ar fi să fim pictori sau muzicieni? Ce Veneţie să mai pictezi după Canaleto, ce nuferi după Monet, ce sfinţi după El Greco, ce spaime după Bosch, ce lumini după Vermeer, ce cuburi după cubişti? Cu doar 8 note la dispoziţie, ce muzică să mai compui după Bach, Beethoven, Mozart, Chopin? Fraţilor, pe bune, chiar dacă aveţi talent, bucuraţi-vă că nu sunteţi artişti plastici sau compozitori. Vorba lui Nicu Ceauşescu: “nu puteţi voi să cântaţi tot ce-a compus tata!”

    Nu-i vina grecilor că Thoth s-a născut înaintea noastră şi le-a făcut el pe toate. Thoth era un personaj foarte capabil şi serios din moment ce-a inventat scrisul - se înţelege, cel egiptean - fiind scrib, interpret, consilier al zeilor mai mari decât el, ajungând în final chiar la dregătoria de reprezentant personal al lui Ra pe pământ. Nu vreau să creez confuzii referitoare la originalitatea doctrinei creştine - cine ştie cine, cum şi cu ce intenţii a tradus papirusurile care povestesc despre viaţa şi activitatea lui Thoth? – dar, dintr-unul din ele, rezultă că era chiar fiul lui Ra şi avea harul magic al tămăduirii, adică făcea minuni.

    Dar nici el nu era fără reproş. Ce nu ne spui tu, Dan, din respect pentru ilustrul înaintaş şi, probabil, ca să eviţi protestele sindicale şi grevele postume, este că Thoth ne-a mărit anul de muncă. Până atunci anul avea doar 360 de zile dar el a găsit de cuviinţă să joace zaruri cu Luna pe timp (nu erau bani pe vremea aia!). Luna, era o fire romantică şi visătoare şi nici nu vedea aşa bine, aşa că nu-i de mirare că jocurile de noroc nu erau punctul ei forte. Thoth i-a câştigat a şaptezeci şi doua parte din zilele ei de lumină. Le-a cârpit la un loc şi a mai făcut 5 zile de-ale noastre, pământene, adăugându-le celor existente.

    Consecinţele? Domniile voastre să le judecaţi!

    Pe de o parte, este bine că suntem, slavă Zeului, oleacă mai tinerei. Calculaţi câţi ani aţi avea la ora asta dacă vi s-ar socoti anii în 360 de zile. Dacă matematica vă stinghereşte, vă spun eu: aţi fi cu 1,39 la sută mai în etate. Păi, ce, nu contează?

    Pe partea cealaltă, se sparie gândul ! Dacă se ţinea răbojul pe stil vechi, am fi în anul 2760! Mai aveai tu blog acuma, Dane?

    Şi pierdeam frumuseţe de blog pentru ce? Mitul lui Osiris spune că Nut “avea legături secrete” cu Geb (asta este un eufemism, sunt doamne de faţă şi nici eu, nici cronicarii antici, nu putem spune pe şleau ce făceau cei doi, de fapt). Ra a băgat de seamă tărăşenia şi a blestemat-o pe Nut):

    “Fie ca ea să nu poată naşte nici în răstimpul unei luni, nici în al unui an!”

    Şi atunci a intervenit omul (pardon, zeul) nostru Thoth şi, ca să pătrundă şi el unde pătrunsese Geb, într-un evident exces de “captatio benevolentiae” a făcut şmecheria cu barbutul şi cu orele suplimentare ca să aibă când să nască păcătoasa. Şi, în acest fel, să readucă nurii femeii la valoarea de întrebuinţare iniţială.

    Ca să vedeţi cât au degenerat lucrurile în cei 54.100 de ani care au trecut din vremea lui Thoth. Cine ar mai face acum aşa efort! Şi vorba ceea, Nut era zeiţa cerului, iar Geb zeul pământului, găseau, la nevoie, pe cineva în panteon la ei să le facă un avort sigur, în condiţiile în care oricum femeia avea nemurirea garantată.

    RăspundețiȘtergere
  9. Faustinus,
    Stau de azi dimineatra in cumpana si nu stiu cum sa fac sa-ti raspund mai bine. Daca e sa-ti urmaresc echivalentul numelui in literatura universala, stim bine amandoi ca a fost unul, Mefistofel, drac notoriu, care s-a ocupat de sufletul lui Faust. Tu insa esti Faustinus, desigur, asa ca nu cred ca un coscogeamitea dracul ca Mefisto ar putea sa ravneasca la sufletul tau, ci mai degraba un dracusor impielitat, un Mefistinus, ar putea fi cel care sa-ti dea inca tarcoale. Si sa te impinga la comentarii. Fericirea de care ai parte prin imbogatirea ta cu duhul prin biblioteci cred ca s-a lasat pe de alta parte cu o bucata buna din sufletul tau in mainile Necuratului de Mefistinus si in consecinta cu o pierdere partiala la accesul in Imparatia Cerurilor. :)) Nu te framanta rogu-te si nici nu te supara pentru cele ce-mi rezulta din alegerea nick-ului si din comentariile tale erudite, caci nici pentru mine portile Imparatiei nu stau prea larg deschise. :)

    Tu de Pionul de Rand ai auzit? Ei bine Faustinus, tu semeni foarte bine la stilul comentariilor cu el. Dar ma rog, sa revenim la oile noastre. Bucuria reintalnirii unui comentator destoinic ma face sa uit de gustul amar pe care mi l-a lasat umila-mi cercetare prin dregatoriile Nevazutului.Auzi tu, sa le fie lene sa gandeasca singuri si sa creeze un zeu nou si sa ajunga sa ii ia cu japca pe ai vecinilor. Nici romanii nu stau prea rau cu copy-paste-ul. De colo o sarba, de dincolo o geampara sau un ceardas dar eu n-am auzit pana acum sarbi sau unguri cantand manele unde macar avem pretentia de originalitate, de generatori de curent artistic, chiar daca tu iti aratai multumirea ca nu suntem artisti in secolul XXI. Trebuie sa fiu totusi de acord cu tine desi am enuntat exceptia cu manelele. Da, intr-adevar! Ghinionul nostru Faustinus! Ai perfecta dreptate! Nu ne mai baga nimeni in seama! :)

    Cu exceptia lui Lambert poate...

    RăspundețiȘtergere
  10. De ce-mi plac blogurile tale?

    Adrian Păunescu, pe care presupun că unii dintre dvs. îl dispreţuiesc (eu nu, îi admir verbul, nu greutatea şi funcţiunile sale oficiale; remember: “toate micile mizerii unui suflet chinuit/ mult mai mult îi vor atrage decât tot ce a gândit”, Eminescu dixit), avea o vorbă care de fapt era motto-ul cărţii lui de interviuri “Sub semnul întrebării”. Spunea el că:

    “universul este plin de răspunsuri care îşi aşteaptă întrebările”.

    Articolele tale, Dane, pun întrebări şi declanşează răspunsuri, mai emoţionale sau mai elaborate, dar care se bucură de autenticitatea aspră pe care o oferă spontaneitatea, chit că unii semnează cu numele din buletin, iar alţii cu denominaţiuni mai făţoase, precum ăsta al meu, ultimul pe listă, cu voia dvs.

    De aceea îmi plac aceste bloguri. Ele mai aprind puţin focul în materiile noastre cenuşii, îmbâcsite de intrările prăfuite ale cotidianului (mă rog, cu excepţia acelora dintre domniile voastre care au norocul să practice o profesie spirituală pe de-a-ntregul). Iar focul, dacă nu arde casa, aduce şi lumină şi căldură.

    De pun mâna pe carte?

    Iar lumina cea mai mare, mai ales în perioadele când e întuneric afară, vine până la urmă din cărţi. Cred în era Internetului şi îi folosesc mijloacele, dar nimic nu poate înlocui plăcerea de a ţine în mână o carte.

    Sper că erele Gutenberg şi www vor evolua împreună, aşa cum convieţuiesc şi acum tocăniţele făcute de părinţi şi bunici în care toate aromele grădinilor de zarzavat sunt distilate în amestecuri irepetabile şi hamburgerii “fast food”, aceiaşi pe Broadway sau la Piteşti.

    Micile mele atele livreşti nu sunt expresia nici a culturii, nici a unei preocupări sistematice pentru lecturi suplimentare celor de la birou (aş vrea eu!), ci doar a dorinţei surde de a învinge inerţia şi de a închide blestematul de televizor. De aia îţi sunt recunoscător pentru lectura în registru ironic a faptelor lui Thoth şi a cuplului Hermes! Pentru că datorită ţie, am răsfoit vreo trei cărţi de mitologie, din anii ’80, din mica mea bibliotecă, în care literele şi cuvintele au început să dispară, din cauza cernelii proaste, unele dintre ele chiar înainte de a fi citite. Mi-ai făcut un bine mie, dar şi lor.

    Să trăieşti, să-ţi faci casă-n Bucureşti! (sic!)

    E fast sau e nefast?

    Comentariul tău cu privire la Mefistofel şi Faust este, nu-i de mirare, perspicace. Doar că trebuie să mă dezamăgesc. Nimeni, pare-se, nici măcar împieliţatul nu-mi doreşte sufletul, care nu prea prezintă interes, în raport cu disponibilităţile imense de pe piaţa liberă.

    Şi, de altfel, sufletul din dotare este demult împărţit în familie, cu o cotă pusă deoparte pentru profesie şi alta pentru situaţii neprevăzute.

    Cu toate astea, ai dedus bine. Faustinus, ca şi numele meu de familie, Faustulus, sunt într-adevăr derivate din Faust, sunt un fel de diminutive ale acestuia. Semnificaţia rădăcinii ambelor este “de bun augur”, că doar nu era să-mi atribui calificative degradante precum “piază rea” sau “prostu’ satului”. Şi ca auto-flatarea să fie completă, dacă e să-i credem pe contemporanii anticelor întâmplări, Faustinus şi Faustulus erau ciobani (cum ar fi, ca să vă facilitez comparaţia, alde Becali) dar care au meritul suplimentar de a-i fi salvat pe Romulus şi Remus (lupoaica nu apare în filmul meu).

    Cu consecinţele binecunoscute (faste, nefaste?), în timp, asupra etnogenezei poporului din care cu justificată mândrie patriotică facem parte.

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Faustinus,

    ACUM M-AI LUMINAT!
    Fast-food inseamna mancare benefica, fasta, iar nicidecum junk-food. :)))
    Iertate-mi fie proasta crestere si obiceiul nesanatos de a gasi subiecte de distractie acolo unde nu este cazul. :)

    Cozeria face bine! Dar numai atunci cand face. Atacand subiecte frivole ne imaginam o conversatie reala, dar doar o imaginam, caci intr-un dialog real ii raspunzi omului, aprobandu-l sau nu, chiar inainte de a deschide gura, cu batzaieli, grimase, maraieli, uitaturi la el sau in alta parte, ceea ce desigur pune sare si piper in arta conversatiei.

    Asadar, atacand subiecte frivole ne imaginam o conversatie reala, intr-un spatiu cultural, sa zicem un salon (exclus saloon), cufundati in fotolii cu cate un pahar de coniac in fata (si cu grijile cotidiene in spate :)), cu oaresce muzica celesta (de siesta) in surdina, cu doua-trei doamne, asezate neaparat in celalalt capat al salonului si frumoase evident, pe care sa le zaresti susotind si aruncand ocheade cui trebuie, lasand mintea sa zboare cat mai departe, direct proportional cu numarul de pahare baute... Mie asa mi-ar placea. Dar nu foarte departe caci de la prea mult coniac pe mine unul ma apuca durerea de cap.... :))

    In orice caz iti multumesc pentru sinceritate, lucru rar si de mare pret in zilele acestea. :)

    Pe pionul de rand(ul trecut) il cunosti? Aveti un stil de exprimare asemanator, placut de altfel mintii si sufletului meu.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dane,

    Touché!

    Inserţia barbarului „fast-food” - într-un context care se dorea de bun augur şi mai fastuos decât tavernele McDonalds, iluminat fiind de fastele rădăcini latineşti ale numelui Faustinus - mi-a jucat feste şi s-a dovedit a fi, până la urmă, nefastă.

    Aş zice „mea culpa” dar nu mai zic, fiind limpede că dacă mai continui cu fiţele astea latineşti voi deveni de-a dreptul fastidios.

    RăspundețiȘtergere
  13. Il cunosc, desigur, pe Pionul de rând, dar tot de pe blogul tău.

    Era simpatic, dar cine nu-i simpatic pe-aici pe la tine?

    A dispărut însă, l-o fi mâncat careva! Stii cum se mănâncă românii între ei?

    RăspundețiȘtergere
  14. Inteleg ce imi spui...

    M-am aruncat intr-o postare pe rodul pamantului care a fost generata de de intrebarea ta retorica de cum se mananca cainii, pardon romanii, intre ei.

    RăspundețiȘtergere

Eu, buricul pamantului zic asa: