PERSOANE INTERESATE

O FI BINE, O FI RAU !?


vineri, 10 iulie 2009

2 in 1

Demult, tare demult... in tineretea mea, pe cand plopii faceau pere si rachita micsunele... am avut pentru cateva momente poarta Imparatiei intredeschisa si s-a facut ca deodata am "stiutvazutsimtit" ceva. Revelatia a venit pe nepregatite, intr-o seara de primavara asteptand un troleibuz. Eul bietul sumetit in mintea mea, pus in fata unei experiente nemaiintalnite de el pana in acel moment se alerta si dadu sa intre pe poarta, sa evalueze, sa-ntrebe ce s-ntampla, sa priceapa... dar tot el, egoul, (adica eu, sa ne-ntelegem,) isi puse o frana si se trimise la plimbare, pentru ca pe masura ce mintea incerca sa scormoneasca, starea de gratie recula si dadea sa dipara. Eul cuminte s-a supus si a disparut brusc pentru cateva clipe iar tot ce s-a intamplat apoi a fost fara participarea lui.

Am lasat lucrurile sa se intample, sa curga de la sine.... Cu mirare si stupefactie m-am regasit ("eram" suna mai elocvent) oriunde primprejurul meu dar si aiurea. Traiam stare de ubicuitate pe zona pe care o baleiam cu prvirea, dar stiam totodata ca este mai mult de-atat. Eram tot, in tot, peste tot. Nu, nici asa! Verbul ,,eram" presupune eul. Totul era si in mine iar mintea mea era parte la tot, era peste tot. Si nici asa nu e corect caci notiunea de ,,mine" nu mai exista.
Oricum, e greu de spus cu vorbe un "ceva" care depaseste puterea cuvantului. Presupun ca s-a intamplat un fel de dizolvare, o intelegere subita ca sunt una cu universul. M-am trezit intr-un soi de vibratie, eram acea vibratie, una cu chistocul din fata mea, cu aerul, cu asfaltul, cu pomii si cu oamenii care asteptau in statie.

Pornind de la acea intamplare si incercand sa inteleg ce mi s-a intamplat si sa imbrac in cuvinte fenomenul, am tras atunci mai multe concluzii privitoare la realitate. Cea mai importanta concluzie transformata in certitudine, cel putin personala, este certitudinea ca de fapt ,,acolo" se afla realitatea si nu aici, in viata cotidiana... De-abia acum, dupa aproape o viata traita in ,,normalul" cotidian concluziile mi s-au validat ca fiind corecte iar paradigmele trecute s-au golit de continut. Acum de-abia am reusit sa-l impac pe Dumnezeu cu Universul. Ca la pliculetele cu ness: 2 in 1.

Si iata ca acum pot afirma pentru bunul meu prieten anonimul pamantean, ca Mintea Universala (denumirea este conventionala si subiectiva) ne contine si propria minte, iar la intrebarea lui mai veche, daca: "Eu am in primire un creier sau creierul ma are in primire pe mine?!" raspunsul meu subiectiv ramane acelasi: "creierul ma are pe mine in primire". :)

Dar daca ne uitam atent la urmatoarea stire stiintifica, nu mai putem trage nicio concluzie:

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Afecţiuni Neurologice din Maryland au efectuat un studiu în urma căruia au descoperit trei regiuni ale creierului responsabile cu orientările religioase. La studiu au participat mai multe persoane de religii diferite: creştini, musulmani, evrei şi budişti. Zonele din creier folosite în scop religios sunt, aşa cum arată studiul, mereu aceleaşi. „Această descoperire arată că religia nu este un caz special în sistemul credinţelor din creier, dar evoluează în paralel cu alte abilităţi sociale şi convingeri”, a declarat un neurolog de la Institut. Ideea studiului a pornit de la disputa dintre oamenii de ştiinţă, filozofi şi teologi privind incertitudinea despre religie ca fenomen biologic sau social. Ipotezele sunt numeroase. Unii teoreticieni susţin că religia ajută credincioşii să treacă peste anumite evenimente neplăcute din viaţa lor, drept urmare ateilor le lipşeşte această latură. Alţii susţin că în funcţie de mediul extern, creierul se adaptează. Iar cei mai mulţi sunt de părere că nu există nici o legătură directă între religie şi creierul uman, negând existenţa unui „Punct al lui Dumnezeu”. Noua descoperire făcută va fi supusă unui studiu aprofundat, pentru ca oamenii de ştiinţă să perfecţioneze teoria emisă.
Sursa:http://www.1235.ro/details-id6902-sLocul-lui-Dumnezeu-%C3%AEn-creierul-uman.html

38 de comentarii:

  1. Dan, bunul meu prieten
    pe cat de interesant pe atat de miscator, alunecos este subiectul.

    Neuroteologia aparuta de curand, in care se investesc ceva bani (si nu de dragul de a cunoaste ci cu scopuri precise, dupa opinia mea) pare promitatoare, dar nu-mi pun mari sperante.
    Ni se spune ca are ca si obiect identificarea mecanismelor cognitive ce sunt implicate in viata religioasa si codificarea ideii de credinta.
    Bun, insa mi se pare bizar ca s-a pornit (din cate stiu eu, e posibil sa am doar informatii incomplete) cu cercetarea de la un lot de oameni apartinand unor diferite culte, precum si atei; un lot de oameni care deja si-au activat "gena" responsabila cu credinta!
    Ce mi s-ar fi parut cu totul si cu totul interesant era faptul - sa iei loturi de copii, traind in medii diferite de viata si sa fie depistate nu numi zonele responsabile cu "credinta" ci si chimia care sta la baza formarii (declansari/activarii "genelor" - dupa frumoasa teorie a lui K. Murakami).
    Pentru ca mediul este unul dintre factorii cei mai importanti.
    Ni se spune cum ca am fi programati pentru credinta.
    Eu intuiesc (suna aiurea, insa sunt un diletant) - da, intuiesc ca suntem dotati cu absolut tot ce ne trebuie pentru a fi parte integranta din Doamne-Doamne.
    Numai ca... nu stim ce sa activam si cum sa activam toate mecanismele cu care am fost dotati.
    Neuroteologia si-a propus telul maret de a-l localiza pe Doamne-Doamne numindu-l "punctul lui Dumnezeu", insa au o cale foarte lunga deparcurs, si sper, sa fie facuta cu onestitate, nu functie de interesele celor ce investesc in cercetare.
    Adica sa fie o abordare holistica, in care stiinta si religia sa fie tratate cu aceiasi unitate de masura, plecand de la descoperirea adevarului, nu de la o concluzie incercand sa aduca argumente concluziei.

    Sunt curios (de vor avea materialul didactic necesar) cum vor explica fenomenele gen: oameni care nu au nimic in comun cu credinta, cu religia, carora nu li se gaseste zona cu pricina activa (pentru ca exista si oameni a caror zona mult discutata este nedetectabila) manifesta trairi mistice, revelatii etc.

    Eu, diletantul (ma pot insela) ma identific cu creierul, mintea este doar o parte din creier, asemanatoare sarpelui...

    Frumos subiect si extraordinar de interesant.
    As mai adauga ca si eu am avut un fel de experienta "mistica", insa chiar nu o pot descrie in cuvinte... cum poti exprima in cuvinte o traire careia nu-i gasesti niciun concept apropiat care sa o poata descrie?!

    exemplu:
    Dan, trebuie sa-ti fac o marturisire, sper sa nu te supere:
    ma bucur de tine ori de cate ori am ocazia - e un exemplu destul de nepotrivit pentru o traire interioara, de fapt eu simt mult mai mult, sincer!

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu, anonimule, habar nu ai cata liniste, echilibru si caldura raspandesti!

    Cat despre trairea aceea... daca nu v-am confuzat cu verbele nepotrivite... Poate cuvantul "intru", asa cum il folosea Noica in sentimentul romanesc al fiintei, sa mai spuna cate ceva. Ai dreptate, o revelatie nu se poate descrie ci numai trai. Trairea aceea totusi nu am numit-o mistica, cel putin pentru faptul ca atunci cand mi s-a intamplat eram ateu si nu am taxat-o de la inceput astfel. Acum, cand ateul din mine s-a calmat, ma gandesc s-ar putea totusi sa fi fost mistica.

    Spuneam pe undeva ca nici o mie de cuvinte nu egaleaza o revelatie.

    Zona corticala unde apare intotdeauna bucuria creatiei a fost identificata mai demult. Este endemica. Chestia cu zona lui Dumnezeu s-ar putea sa fie epidemica. :-)

    Nici eu nu stiu sa accesez resortul lui Dumnezeu... Camelia insa pare ca stie. Cauta te rog printre ultimele comentarii frivole de aseara, de la Oreste. Ma uit si la noi si am mai vorbit si cu alti prieteni: barbatii se scarpina-n crestet si se gandesc cum ar fi mai bine sa faca iar femeile se descurca mult mai simplu: ele fac.
    Nu-i asa Corena?

    Un weekend ca o paine calda!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma conformai, bun prieten!
    Acum nu stiu exact la ce faci referire: la ce scria Camelia? La ce scria Nanana sau la ce scriai tu?
    Sau toate laolalta?
    deja mi-am ars bostanul!
    :))

    Femeile au simtul practic mai dezvoltat; noi trebuie sa parcurgem rationalul, logica; ele au alaturi intuitia!
    Si e bine ca e asa!
    Ne completam de minune, daca ne si potrivim!
    :)

    Eu ca si tine, am retineri... creierul iti poate juca feste, ce nu stapanesti, te stapaneste el.

    Daaaa, iar sunt copil - mi-ai adus aminte de painea bunicii mele facuta in cuptorul in bucataria de vara. Doamne ce pohta mi-ai facut!
    Vara o ungea cu o rosie!
    Nu am mai simtit gustul acesta de aaaaaani buni de zile. Mi-e dor nebun si de bunica si de painea ei dumnezeiasca.

    Ce sa-ti mai spun acum, dupa ce m-ai lasat cu papile gustative blocate intr-o amintire?
    a?

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am reintors...mi-am redresat papilele gustative
    :)
    Nu scapi usor de mine!
    Am omis partea cu endemica si epidemica :))
    Cand spuneai "endemic" te refereai la patologie?
    Ca cealalta ii este, cred, oricui clara: traversam epoca "particula lui Dumnezeu", "zona lui Dumnezeu" etc.
    Speram sa nu se transforme in pandemie!

    RăspundețiȘtergere
  5. iar am revenit... nu mai scapi de mie (cum se spune? ca de raie)
    :)

    In fraza de mai sus:
    "Eu ca si tine, am retineri... creierul* iti poate juca feste, ce nu stapanesti, te stapaneste el.
    "

    voiam sa spun in loc de creier* - minte! Pentru ca ea este cea care se (ne)iluzioneaza, se (ne) deceptioneaza... Eu cred ca ea e culpabila de multe drame, tragedii umane!
    Nestrunita te poate duce ori in infern ori in eden, sau... poate sa te mentina intr-o stare de vegetatie (apatie).


    Gata, nu mai intervin!
    Ma iarta
    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. La ce scria Camelia in privinta cailor scurte.
    Reiau dialogul incrucisat, cu Nana si cu mine:

    Camelia spunea...
    NaNa se poate intra si pe"propriile pe picioare" in stari modificate de constiinta. sunetul tobei, anumite plante sau repiratia holotropica mai modern sunt doar ajutatoare si mai rapide.
    si daca exista metode naturale si rapide de ce nu?

    Dan Ioanitescu spunea...
    Camelia ai dreptate. Ce garantie putem avea ca utilizand alte metode intram in starile de constiinta pe care le asteptam si ni le dorim si nu in altceva? Aceasta este o intrebare care m-a oprit intotdeauna de la actiune.

    Camelia spunea...
    @Dan, tocmai asta e curajul de a intra in stari modificate, curajul de a te abandona fara asteptari. Se cheama ca nu mai ai frici inseamna incredere ca esti protejat.
    Eu de regula fac spatiu sacru inainte..crede ma starea de abandon nu se compara cu nimic, pt ca abandonarea la un nivel se transmite si in celelalte..

    Endemic ziceai?,
    M-am repezit la DEX cu spaima ca m-am facut de ras. M-am linistit... nu patologicul l-am vizat, desi intr-o alta varianta de intelegere, creatorii au un grad de paranoia peste media normalului si este cu atat mai mare cu cat nivelul lor de creatie este mai elevat. L-am folosit in sens figurativ, cu sensul de, citez: "care bântuie constant într-un loc". Ma gandisem si la pandemie ca la o forma de religiozitate extrema, de data aceasta de grup dar nu am vrut, ca tarat de un calambur, sa complic gluma prea tare. "Doua poante impreuna se anuleaza reciproc." Aceasta a fost prima mea lectie de caricatura pe care mi-a dat-o regretatul meu prieten Toma Michinici. A doua, are mai multa relevanta in planul revelatiei care s-a produs fara cuvinte si la mine si la tine si probabil la oricine, a fost mult mai benefica decat prima: "caricaturile fara cuvinte au valoare mai mare"

    "mintea iti poate juca feste, ce nu stapanesti, te stapaneste ea."

    Iata inca un adevar pe care, cu voia ta, candva, il voi aduce ca argument.

    Eu socotesc ca mintea stapaneste oricum tot si in orice conditii. Egoul nostru, in nemarginirea orgoliului sau, incearca sa preia controlul asupra ei. Reuseste pe bucati si temporar, ata cat i se permite. Si daca se sumeteste prea tare, mintea-i creaza fisuri si-l ataca in actiuni de represalii, mai mari sau mai mici.
    Bat campii...? habar nu am daca ii bat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dupa cum se vede, mintea isi rade de mine!:)

    Da, dar pe de alta parte( in vremea asta Catalin, viclean copil de casa...) ii dau in timpul acesta un vin rosu care o sa o plonjeze in al noualea cer. Maine, daca cumva am sa fortez catre al zecelea, o sa mi-o traga (porni Luceafarul...).:-)

    Ar trebui sa ma opresc dupa socoteala lui Oreste-file de poveste, doar la al saptelea. Ar da bine la teozofie si ar fi mai mistic. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ady ti-am mutat comentariul tau aici pentru a ramane in tema aceasta fara sa-ti fi cerut permisiunea... Sper ca nu te-am suparat. :) Iata-l!

    Blogger ady spunea...

    Legat de faptul ti am recomandat Seth, ca un gen de psihologie spirituala, si asta cred in continuare ca este, acum am urmarit dialogul intre tine si anonimul pamintean. Trebuie sa realizam ca acest minunat organ numit creier este doar o interfata intre noi si mediul formal in care traim. El fiind forma, are reactii de raspuns doar la forme si imagini, chiar transpuse in sinapse, in stimuli electrici, si sunt convins ca omul nu gindeste cu creierul, ci cu tot Eul sau. Cind spun eu, ma refer la mine si perceptia mea, insa in acea perceptie este si tot cea ce ma inconjoara in acest moment. In experienta transpersonala pe care ai avut-o, trebuie sa fii recunoscut vastele dimensiuni ale constiintei, care nu au nimic de a face cu creierul, si tocmai aceasta deschidere, aceasta expansiune se cere acum de la noi. Intelectualismele de orice fel, chiar si religioase, sunt bune pina la un anumit punct, dar se traseaza clar ca alegere si decizie, diferenta intre inteligenta si intelepciune. Un om inteligent stie, un om intelept cunoaste, si foloseste. Iar cel inteligent nu poate stii prea multe, pentru ca dinamica gindirii creieristice tine de memorie, de particularizari, de atribute, deci de limite si limitari. Gindirea nelimitata este mai degraba contemplatie, reflectare si constientizare, cu trimitere directa la cauzalitate, decit aspectul dual-formal de care ne folosim in mod curent si il numim gindire, mai mult zgomot. Ce legatura are asta cu dialogul vostru, respectiv cu religia? Pai tot seth, releva cum constiinta noastra colectiva construieste imagini unanim acceptate ca fiind parte din egoul nostru colectiv si individual, functie de situatia sociala si istorica prezenta, iar aceasta imagine reflecta starea de fond a epocii respective, cu tot cea ce decurge din asta. Si atunci este normal ca anumite zone din acest instrument care apartine in primul rind egoului sa fie activate aproximativ la fel, dar sunt sigur ca spiritualitatea reala, insasi viata ca spirit, nu activeaza nici o zona, dimpotriva, linisteste sinapsele pentru a putea percepe real cea ce suntem, si acele vaste planuri ale constiintei. Oricum divinitatea din toate religiile, la acest moment pare anacronica, antetemporara, iar cei care inca se mai agata de ea, traiesc in trecut pe de o parte, pe de alta parte e fuga de responsabilitati, e mai usor sa dai vina pe o divinitate virtuala, creata de acceptarea treptata a unor forme in subconstientul colectiv, decit sa iti asumi responsabilitatea de creator constient al propriei vieti. Dumnezeul stramosiilor si al nostru prezent este aceasta vasta deschidere a constiintei de care avem parte in acum, si oricit am incerca sa dam un sens religiozitatii, tot exteriorizare si formalism gasim. Nu mai avem nevoie de religie,insa avem mare nevoie de credinta,de incredere, si acel gind ca intotdeauna, la orice nivel, exista un dincolo. Acesta nu este un monolog, nici un dialog, mai degraba un pre -ludiu, o pregatire la iubire, si sper ca ma intelegi, altfel nu as fii scris toate astea ca un banal comentariu dupa multe altele de aici. Curaj si intelepciune.

    11 iulie 2009 23:57

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi pare destul de rau ca nu pot intra tot timpul sa particip si eu la discutiile voastre, caci daca as face-o.. nu as mai face altceva si nici nu m-ati mai fi cunoscut, daca nu faceam ceea ce fac.. Caci as fi facut contabilitate si acum mi-as fi petrecut un concediu scurt in Caraibe!!!
    Cuvantul pentru starea aceea, Dan si Pamantene, se compune de fapt din 2: CONSTIINTA EXTINSA !! :) Cu siguranta azi auzit...
    Si este ceva simplu cand ajungi pe o cale constienta, apoi se poate atinge oricand, pentru a face chestii foarte normale, materiale, temporale sau spirituale.
    Cu toata modestia (asa se spune, dar de fapt e ceva care poate deveni - si va deveni! - foarte banal pt toata omenirea, in curand..) . Pentru mine este experienta de fiecare zi. Asa lucrez, asa caut greselile in textele pe care le scriu, asa cercetez si mai fac asta cand prietenii au nevoie de sfaturi in situatii foarte grele.
    Munca de rutina. Am dat exercitiile prin care am ajuns sa fac totul ca si cum as privi un video... SIMŢEO !! Dar daca eu am ajuns la asta in aprox 7 luni singura, fara nici un pericol, ceilalti s-au oprit la clarsimturi - clarvăz si clarauz. Au avut stari spontane de acest fel mai dese si s+au multumit cu ele. Pentru ca aveau familie de intretinut, contabilitati de facut. Dar ceea ce au facut le este de folos, caci cu multa sudoare trupeasca si emotionala s-au schimbat spre echilibru si intelegere, parasind dogmatismul social si religios.
    Aaa.. se mai numeste si STĂRI DE CONŞTIINŢĂ ALTERATĂ... Nu sunt de acord, căci omul intelege prin alterat "stricat" care face rău... Constiinta extinsa mi se pare mai corect de inteles.
    Faşţă de o astfel de stare, eu am ajuns acum la alte stari, care m-au speriat la inceput, ca orice inceput, dar acum ma obisnuiesc si cu astea.
    Este un drum, de fapt..
    Pe care intra unii mai devreme si unii pe rand, mai tarziu, dupa cum scapam de frici, rusini sau... de mersul la doctor.. si la preot. Sau la maestri... Putem sa fim proprii nostri maestri, daca vrem. Fara sa dam bani si fara sa innebunim.

    Daca mi se permite o sa mai intru din cand in cand cu pareri personale.
    Care sunt mai nonconformiste, probabil pt. ca scriu din propria experienta. Nu fac fiţe spunând asa, caci unora chiar le este teama. Trebuie inteles orice om, orice aspect al sensibilitatii umane.
    Mi-ar place astfel de discutii direct, sa curga nu din tastatura, ci de la om la om!! (vorbesc tocmai eu, care ma vad cu oamenii la Paste si la Craciun!! Dar am avut si eu, cu prieteni mai vechi, discutii lungi, nopti si zile la rand... cele mai frumoase momente din viata noastra!! in peisajul Bucegilor sau la Sinca Veche.. cand era simplitate si bunatate, nu incrancenare religioasa, cum a ajuns acum.. iertare!!)
    Dar ar fi ceva!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma chinui indeajuns sa descifrez textele pe blogul dlui Oreste... acum si la voi... foarte obositor, fratilor!

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Ady,
    Simt nevoia sa-ti multumesc inca o data pentru comentariul foarte serios pe care l-ai facut. Aveam nevoie de parerea ta asa cum, in egala masura sunt importante pentru mine parerile tuturor prietenilor. Doresc sa lamuresc aceasta chestiune si uite cum, incet-incet se limpezesc apele. Cristiana intre timp a venit din urma si a spus lucrurilor pe nume, transant. Ii astept si pe Corena, Sorin, Camelia, Elvis, pe toti prietenii mei, precum si pe cei care sunt interesati de minte si de constiinta.

    Nu suntem deloc in dezacord in privinta abordarii mintii, care socotesc si eu ca nu e totuna cu creierul... cu egoul, care nu e totuna cu mintea si cu constiinta, care le presupune si le include pe toate si este mai mult decat ele, toate celelalte la un loc.

    Nu suntem departe nici in modul in care vedem religia. Acolo unde insa tu inlaturi complet religia din ecuatie, eu, departe de a fi un religios, las totusi poarta intredeschisa, nu din precautie, ci cel putin pentru vibratia buna pe care ti-o poate da rugaciunea si senzatia "de o fiinta". Nu, nu practic acum rugaciunea, poate ca o voi practica in felul meu candva, dar marturisesc ca o simt ca pe o cale catre constiinta extinsa, catre El.

    Voi, prietenii mei ma ajutati sa vad cum se leaga lucrurile, desi numai nevoia de a intelege fenomenul ma indeamna sa caut. Firesc ar fi sa dau buzna in miezul lucrurilor. N-o fac decat din teama sa nu pornesc pe un drum gresit, care nu ar semana cu al vostru.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cristiana draga,

    Am inteles foarte limpede. Tot ce ai spus este un adevar la care sper sa ajung si eu, dar nu pe calea intelectiei pe care mi-ai oferit-o tu, ci pe calea experimentarii. Cum voi face nu stiu inca si nici nu mai astept o revelatie-pica para malaiata- cum mi s-a intamplat in tinerete. Tie iti vine manusa pentru ca esti inauntrul fenomenului. Imi pare rau ca te-am determinat sa te simti solicitata dar te-as minti sa nu-ti spun, ca m-am bucurat de interventia ta. :) Si pentru asta iti multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, imi pare de multe ori greu ca am intrat in diverse discutii si imi spun de fiecare data ca nu am s-o mai fac !! :) !!
    Nu am ajuns "undeva" (nici eu nu stiu unde!! sincer) pe cale intelectuala, nu confunda te rog sarcina pe care o desfasor cu drumul pe care mi-am procurat mijlocacele omenesti de lucru. Caci totul este deosebit de prozaic. Nu e nimic mistic, nimic intelectual. Am pornit de la simturi si nu dau sfaturi nimanui decat sa si foloseasca simturile , cele 5 simturi pe care le are orice om.
    Nu am avut nici o secunda intentia de a te impinge pe vreun drum. Nici pe tine, nici pe altcineva. A fost o discutie prieteneasca, pentru ca se exagereaza sau se uniformizeaza superficial lucrurile.
    Ar fi multe de spus, ma opresc aici si gata. Cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nici nu m-am gandit sa-ti spun ca pe cale intelectuala ai ajuns acolo.. Doar imi spusesesi. Eu gresec ca trec totul prin mental.

    Am observat ca nu ai intentia de a ma impinge, tu doar imi arati ce se afla acolo si-ti multumesc pentru aceasta.
    Daaaa' odata... tot va trebui sa stam de vorba... :) Musai!

    RăspundețiȘtergere
  15. Daaaa??!!
    Si eu care credeam ca muşc rău şi zgârii bine :)) !!!
    (mi-am pus si eu amandoua mainile la gura!!!)

    RăspundețiȘtergere
  16. Religie,da,ca o supapa de siguranta,si un doamne ajuta atunci cind lucrurile nu merg cum trebuie.Dincolo de cuvinte si iar cuvinte,dicolo de forme mari si mici,dincolo de concepte structurate ,argumentate si care creeaza psihologie sau pshioza,exista un dumnezeu colectiv care tine loc de cele trei elemente inca neintelese si nefolosite ca stare,desi ele se manifesta cu sau fara constienta noastra.Este vorba de subconstient,constient si supraconstient.Credinta nu are nimic de a face cu nici un fel de dogma,cu nici un fel de mistica sau mitica,Isus a fost si este un invatator,nu un preot,nici macar imaginea pe care o avem acum despre un maestru,dar inainte de toate a fost Om,iar omul,acea silaba sacra AUM,intotdeauna este fiul,manifestarea divinitatii in tot si toate.Chestia cu: "L am trimis pe unicul meu fiu,sa spele pacatele"trebuie sa ne dea de gindit.Cine spala pacate in acest plan?Corpul nostru fizic si prezenta noastra fizico energetica,care sufera sau nu in functie de fapte si alegeri,deci la un mod foarte larg,pur spiritual,corpul fizic,cu senzorii sai,cu instinctele sale,cu impresiile si senzatiile sale,este fiul nostru,al tatalui care se afla in ceruri,respectiv cele trei corpuri cauzale ale noastre,supra eul,atmic si budhic.Ce sunt aceste realitati absolute ale noastre,dumnezeu stie,noi inca nu ne percepem direct nici macar dublul eteric,insa intuim realitatea noastra absoluta,fara sa o mai exteriorizam,un dumnezeu aflat undeva,cumva,care face ceva,prin cineva si totul inca functioneaza,dar prost????Bun, rau,destept sau prost,este prezent in acest plan in si prin noi,si este numai o aparenta aici,nu avem inca suficienta deschidere holistica sa vedem intreaga inlantuire de cauze efecte,dincolo de acea linearitate trecut viitor,care holistic vorbind,in ciuda aparentelor,este evolutie si armonie.A nega acest lucru,in genul:cum,nu vezi ca e rau si tot mai rau,oamenii sufera si nu stiu de ce;este adevarata necredinta.Cu toata aparenta,nu stim ce a ales divinitatea noastra unitara,eul tuturor eurilor sa experimenteze aici,nu stim care este alegerea fiecaruia in parte,si mai ales,nu intelegem inca de ce binele si raul sunt parti dintr un bine mai mare.Asta este limita evolutiei prezente in majoritatea cazurilor,nu ai ce sa explici ca binele si raul insemna experienta constructiva,egoul,personajul fiecaruia sufera,petru diverse motive,si in parte este vorba de o experienta colectiva adusa la paroxism in traire directa,iar justificarea suna ori asa e viata,ori asa a vrut dumnezeu,dar de ce ar vrea iubirea si lumina altceva decit noi vrem?.Dealtfel,chiar si avind aceste aparente,e logic si de bun simt ca le alegem pe cele constructive si benefice,insa cu toata bunavointa si capacitatea de intelegere,cu toate aceste stari mentale si energetice care ne inalta,cu tot accesul la o constiinta in expansiune infinita putem spune,acest fiu,acest hominid care prin consumul de toate draciile,prin exacerbarea instinctelor si excitatiilor de orice fel,seamana cu fratii nostrii din regnul anterior noua,cel animal,acest hominid distruge si se autodistruge.Poate ultima parte suna a rechizitoriu,dar aceasta este oscilatia,chiar si in comunicare,o sinusoida.Din moment ce fiul spune:Eu si cu Tatal una suntem,inseamna ca asa este,exista fii mai mari si mai mici,mult mai mici,insa intotdeauna fiul cel mare are grija de fratii lui mai mici.Intrebam ce se poate face?Nimic,totul este deja facut,de frati mai mari,de insasi Tatal,trebuie doar sa acceptam asta,fiindca Tatal,toti fii,si ficele daca vreti,intreaga natura si tot universul sunt in constiinta noastra,iar aceasta expansiune ne ajuta sa recunoastem si sa ne recunoastem,chiar sa ne iertam pentru devieri,sa acceptam jonctiunea intre ce este etern si ce este trecator,la modul simplu si nespectaculos,prin firescul si naturalul Vietii insasi.Purced a scrie pe alte bloguri cea ce cred ca este,din nevoia fireasca de a impartasii,de a gasii puncte si legaturi,de a reface unitatea in spirit,pornind chiar de la spirit,pentru ca eu,noi,suntem Spirit Viu,nu cochetam cu propria esenta.

    RăspundețiȘtergere
  17. "este...nevoia fireasca de a impartasi,de a gasi puncte si legaturi, de a reface unitatea in spirit,pornind chiar de la spirit,pentru ca eu,noi,suntem Spirit Viu,nu cochetam cu propria esenta."

    Concluzia ta, draga Ady si mai ales ultima parte "eu,noi,suntem Spirit Viu,nu cochetam cu propria esenta" a fost una dintre concluziile pe care le-am tras acum 34 de ani, dar nu atat de frumos si concis exprimata.

    Ai ridicat intrebarea:

    DE CE AR VREA LUMINA SI IUBIREA ALTCEVA DECAT NOI VREM?

    Cu ajutorul ei voi incerca sa verific (paradoxal) o axioma care zice:

    CE ESTE SUS ESTE SI JOS CE ESTE IN MIC ESTE SI IN MARE

    Ceea ce face omul cu putina lui lumina si iubire aici, pe Pamant(comparand cu multa iubire si lumina de deasupra noastra ), adica mai nimic, tot astfel ar trebui sa se intample si la nivelurile superioare catre care accedem unde simtim lumina multa si iubire multa. Cine ne garanteaza ca lumea se sfarseste acolo, unde vrem noi sa ajungem si ca nu sunt lumi concentrice intr-un lant infinit, maicro-macro. Si-atunci, de pe pozitiile acelea noi de lumina si iubire ne vom pune din nou intrebarea: "dar de ce ar vrea iubirea si lumina altceva decit noi vrem?."

    Axioma cu ce e sus este si jos..etc, etc, ar trebui sa ramana valabila si in planul urmator, si iata-ne de-acum proiectati cu lumina mai multa si iubire mai multa, capatate aici pe Pamant pentru ca.... de fapt pe nivelul acela unde vom fi ajuns, aceste elemente sa fie insuficiente fata de nevoile de acolo.. Circul Kluski!

    Daca insa, odata ajunsi acolo, ar inseamna ca ne proiectam si ne dizolvam instantaneu in constiinta universului, in toate lumile micro-macro, corzi, supercorzi, stringuri posibile cu n-spe dimensiuni, si ca nu exista ciclicitatea din exercitiul de mai sus, atunci inseamna ca axioma este falsa.

    Ce ar trebui sa alegem?
    O falsa axioma care nu ne satisface asteptarile sau o axioma care ingradeste mintea si o obliga la judecati si actiuni mecaniciste?

    Mi-e o frica de paradigme noi, ce nu-ti poti inchipui. Teoriile spiritualiste si aici nu vorbesc de modul tau de a pune problema, pentru ca chestiunile la tine sunt logice si filtrate, se sprijina pe niste axiome. Una s-a dus.
    Mie mi-este teama de existenta unui nou limbaj de lemn, de data aceasta spiritualist.

    RăspundețiȘtergere
  18. Teoriile da,faptele nu.Eu un fapt prezenta si identitatea noastra spirituala,cine neaga acest lucru,este pagin si se neaga pe el isusi.Noile axiome si noua mistica se numeste fizica cuantica,si sunt destui care inteleg,cred si pot.Am avut si eu momentele de indoiala in care ma intrebam,daca imi pierd identitatea?daca ma dizolv intr o nirvana sau intr un univers extraordinar de complex in care cea ce cred eu ca este sine,nu isi are locul si rostul?Raspunsul a fost prompt si transant,ce ai de pierdut?o forma care nu iti apartine,de care doar te folosesti pentru a experimenta particularitati ale spiritului?Ce te deranjeaza in a te contopii cu natura si universul,atunci cind natura si universul este imbogatita de experienta ta proprie,si merge mai departe cu sfera ta in expansiune,indentificindu-te si inglobindu-te?Si atunci apare adevarata credinta,eu sunt natura si universul,nu aceasta prezenta minora intr un plan minor,dar la fel de spiritual ca oricare altul,prin legea corespondentei,pe care ai punctat-o mai sus,ci insasi experienta mea si cea mai profunda stare de a fii.Si mergind mai departe,asa ca imagine,fiecare entitate are un moment de ruptura de o entitate mai mare,pentru a experimenta particularul,si apoi o reintoarcere la propriul disc vibrational,care se releva pe sine prin experimentarea sumei partilor.Eu sunt cel ce sunt,parte si intreg,iar intregul si partea sunt acelasi lucru,pentru simplul motiv ca in spirit nu exista cantitati.A evita cele mai vaste expansiuni ale constiintei din teama de a ne pierde identitatea,este negarea a cea ce suntem,lipsa de credinta,si de aici alte si alte limitari si piedici in calea evolutiei.Aceste imagini nu sunt un raspuns,sunt completari,iar dac renutam pentru o clipa la logica,la axiome si paradigme,si percepem zimbetul luminos al supraeului care se identifica in tot si toate le infinit,intelegem cea ce eu incerc sa construiesc prin MIne,revenirea la UNITATE.

    RăspundețiȘtergere
  19. Si da,ai dreptate,la orice nivel functioneaza corespondenta,odata depasita o etapa vibrationala,apare o noua deschidere iar cunoasterea nu inceteaza niciodata,nici la nivel de micro-macro.multi si n,stringuri si ce o mai fii,de fapt acolo si suntem,dincolo de linearitatea timpului fizic.Cea ce este mic,este si mare,numai ca noi am ales sa experimentam acum micul,tocmai pentru a intelege similaritatea si corespondenta,de fapt asta se si cere,iar pentru asta folosim o multime de instrumnente din care unul esential este templul,corpul fizic.Pentru eteric si entitati eterice,planul fizic este....fizic,pentru planul astral,planul eteric este fizic,pentru planul mental,planul astral este fizic,si tot asa.Cristiana aduce foarte bine in prim plan aceasta imagine,in tot cea ce scrie si face,considerind orice tip de energie,la orice nivel ca fiind concreta,nu virtuala,si asa si este,tocmai prin aceasta minunata lege a corespondentei.

    RăspundețiȘtergere
  20. Ady,
    Iata ca pri spusele tale mi se deschide o altfel de viziune, una structurata. Pierderea eului este miza cea mai mica si sunt pregatit pentru ea.

    Ca suntem constituiti aproape imaterial, ca energii complex structurate, ca toata materia in toate formele ei de manifestare este de asemenea cu o aparenta de materialitate, ca de fapt suntem bulgari si bulgarase de energie si spatiu, asta imi este limpede. Cu sau fara viata suntem diverse forme mai mult sau mai putin complexe de energie.
    Ce mi se pare insa miraculos este forta vitala, puterea de recreare permanenta a materiei vii si in special conceptia si nasterea (regenerarea) energiei mai speciale, ganditoare, care este omul. Trecerea omului ca entitate separata (nu in cuplu si nu in grup) in altceva, recte planul urmator de vibratie, rupe acest lant al nasterii prin cuplu. Si daca ne parasim eul ne parasim odata cu el si identitatea sexuala si iata-ne deja in urmatorul plan vibrational niste biete noi fiinte asexuate. Asa sa fie?

    RăspundețiȘtergere
  21. Dar nu biete,ci complete,fiindca aici tot incercam sa ne completam.

    RăspundețiȘtergere
  22. Acum,daca tot m am inhamat,inca incerc sa scriu din si in liniste,acea liniste de la care vine si pleaca totul.Si in astral exista legaturi,mai directe si mai pline,mai potenta as putea spune,tocmai fiindca dispar anumite limitari,fizice as putea spune.Nu mai avem apendice,deci nu mai avem cu ce ne lauda,si nici nu mai putem folosi pina la a ne simti folositi.La rindul lor,minunatele forme feminine nu mai absorb ,constient sau nu,acele vibratii care aici le fac sa arate bine,dar atit,chiar arata bine prin ele insasi.Legea polaritatii are un nou sens care nu mai depinde de forme.In orice plan spiritul se incarca yin sau yang,si prin rezonta cu alte energii,compatibile,creeaza si dinamizeaza.Fii sigur ca legea corespondentei are corespondenta la orice nivel,deci daca inca mai gindim si ne legam de forme,hai sa gindim pozitiv si constructiv.Si nu e cazul se ne legam de ce va fii,fiindca cea ce va fii,a fost si este in continuare,deci dac vrem sa intelegem ceva trebuie in primul rind sa intelegem cea ce este.Asa cum am spus,timpul linear este iluzoriu,realtatea noastra subtila coexista cu cea fizica,in eternitate.Aparenta de experienta trecuta evolueaza odata cu intelegerea noastra din prezent,pentru ca nu exista personaje statice,gen statui,altfel s ar umple universul cu monumente.Chestia cu karma este depasibila prin intelegere,nu ai fost,esti,iar cea ce ai fost,nu mai esti.Ca apar interferente si imagini,experiente nefinalizate sau neintelese,treaba lor,sunt parti din intreg pe care poti sa le accepti.....sau nu,de preferat este sa le intelegem in interior,in subtil,in imaginatie,astfel nu se mai manifesta si direct,in lumea formei.Deci,numai de bine si pe mai departe pe tarlaua constiintei noastre in expansiune.

    RăspundețiȘtergere
  23. Nu am comentarii. Tabloul pictat de tine este dinamic, echilibrat, pare vesnic si recunosc ca mi-a placut. Am recunoscut in el o fata a universului extrem de plauzibila.
    Am sa ma intorc din cand in cand sa ma mai uit la el, asa cum fac cu orice tablou pe care il prefer. Imi promit.
    Multumesc Ady. :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Am citit şi recitit cele împartasite de voi toţi aici şi sunt realmente impresionată şi, deopotrivă, onorată să-mi găsesc şi eu un locşor în această adunare selectă.Mulţumesc!...

    Pare destul de limpede faptul că raţiunea şi credinţa sunt cele doua principale modalităţi ale noastre de abordare a realităţii. O realitate unică ce are structuri vizibile şi structuri invizibile, hotarul dintre ele fiind dat de raportul de frecvenţe ale câmpului de energie: frecvenţele joase aparţin lumii concrete, accesibile simţurilor noastre, cele înalte - lumii inaccesibile acestora, aşadar lumii invizibile. Ştim cu toţii ce multitudine de denumiri a primit, în timpuri şi locuri diferite, dimensiunea aceasta, invizibilă, a realităţii. Spiritualitatea orientală o denumeşte "realitate esenţială", "realitate ultimă", "realitate supremă", "realitate absolută", "tao" etc. Religiile îi spun "Brahma", "Spirit suprem", "Dumnezeu" etc. Ştiinţele moderne utilizează noţiunile de "câmp fundamental", "câmp unificat", "câmp informaţional universal", "nivel ortoexistenţial" etc. La acest nivel au fost incluse şi conceptele de "Conştiinţă cosmică", "Mind of Univers", "Savoir Absolu", "Inteligenţă ordonatoare de univers" etc.

    Realitatea transcendentă a constituit obiectul sacrului, prin care ne descoperim Sinele, fiinţa esenţială, propriul nostru adevăr; realitatea concretă a fost şi este obiectul profanului, prin care descoperim legile funcţionării universului. Şi dintotdeauna omul a oscilat între sacru şi profan, între teologie şi ştiinţă.

    Poate că într-o bună zi o să se ajungă la acea cunoaştere unificatoare, la acea ştiinţă unică, aptă să ne rotunjească o nouă cunoaştere despre lume, o cunoaştere cu ajutorul căreia să putem surmonta, în sfârşit!, clivajul dintre lumea abisurilor din noi şi cea conceptualizată de ştiinţă, dintre latura noastră interioară şi cea exterioară, dintre inimă şi minte, dintre trăire şi gândire, dintre sacru şi profan, dintre orizontala lumii şi verticala harului divin, căci pentru unitatea noastră avem deopotrivă nevoie de ambele dimensiuni...

    Dintre cei pe care eu am reuşit să-i cunosc cât de cât, doi sunt autorii care m-au sedus de-a dreptul prin abordarea problematicii cu care cochetăm şi noi aici: Roger Penrose (cu deja celebra " Mintea noastră cea de toate zilele; despre gândire, fizică şi calculatoare", dar mai ales cu "Incertitudinile raţiunii; umbrele minţii") şi Edgar Morin (cu o mai veche carte a sa, din câte ştiu încă netradusă la noi: "Science avec conscience", apărută la Paris, în 1982).
    Cel din urmă subliniază un aspect deosebit de interesant: acela că tocmai ştiinţele moderne, pe măsură ce pătrund în profunzimile materiei, pe de o parte se apropie de religie, iar pe de altă parte obligă religia să se apropie de ştiinţă... O carte deosebit de interesantă, care argumentează foarte convingător că "SACRUL ESTE RAŢIONAL, DAR NU ESTE RAŢIONALIZABIL"!...

    * Revin mai acuşica şi cu alte câteva aspecte pe care nu am apucat să le mai descriu în comentariul meu mai vechi de aici, de la "VOM MURI ŞI VOM VEDEA"...Simt că merit şi eu o pauză de cocteil: ceai verde cu fructe de pădure...yami, yami...

    RăspundețiȘtergere
  25. Am revenit...Ce tente rozalii a căpătat viaţa mea acum, cu un banal ceai...Cât de puţin ne trebuie uneori ca să fim...fericiţi?!...nu, mai degrabă mulţumiţi...Dar să revin la "oile" mele :)


    Atunci, în septembrie 1981 (ăhăăă, in "antichitate":)), cu siguranţă că neuronul meu nu putea avea nici măcar un axon impregnat cu nici o formă de religiozitate...Tatăl meu era un comunist convins, atât de convins încât mama a trebuit să mă boteze pe ascuns, noaptea, în "cârdăşie" cu preotul care ne era şi vecin...A murit fără să afle ce "oroare" se petrecuse în vreme ce el dormea dus...Cred că bănuiţi deja că la noi în casă n-am avut cum să văd vreodată vreo icoană, vreo candelă aprinsă ori vreun picior de popă...Biserica era pentru mine o clădire oarecare iar despre religie ştiam doar că este "opiumul popoarelor". La şcoală studiasem la greu materialismul dialectic şi istoric (unde Blaga, de pildă, era consemnat în treacăt ca "un filosof idealist reacţionar") şi cuvântările Tovarăşului...Spun toate astea ca să poată fi înlăturată orice suspiciune că ar fi putut exista în creieraşul meu de atunci vreo urmă cât de vagă de idee religioasă. Aşa că neuroteologii pot să stea liniştiţi...

    Ceea ce mi s-a întâmplat atunci, la 23 de ani, în intervalul de câteva minute (nu a23 de ani, în intervalul de câteva minute (nu a ştiut nimeni să-mi spună câte) de moarte clinică, NU a cuprins în "scenariu" nici tunelul, nici luminiţa de la capătul lui, nici Vocea...Pur şi simplu m-am pomenit stând (nu mergând!) pe un drum care se desfăşura drept înaintea mea, secţionând în două parţi aproximativ egale un câmp de un verde-smarald, care se întindea de jur împrejur pâna la orizont. Nu era nimeni şi nimic în jur, nici pomi, nici flori, nici vreo casă ori vreo vietate. Era o zi splendidă, însorită (deşi nu-mi amintesc să fi văzut soarele) de primăvară-vară. Iniţial eram cumva nedumerită. Nu-mi dădeam seama nici unde sunt şi nici cum am ajuns acolo. Dar starea asta de nedumerire a durat extrem de puţin, pentru că, aproape imediat m-a cuprins un fel de toropeală plăcută, o stare de bine care parcă mă împresura din toate părţile, tot mai strîns cu fiecare clipă...Ceva parcă se coagula în jurul meu...Iar starea de bine sporea în acelaşi ritm...

    RăspundețiȘtergere
  26. Ce a urmat, însă, este cel mai greu ori chiar imposibil de descris în cuvinte...Aici mă blochez mereu cu povestirea...Să nu râdeţi de cuvintele stângace pe care le folosesc!... Ei bine, simţind "activitatea" aceea, "prezenţa activă" din jurul meu, acea "împesurare" tot mai aderentă la corpul meu, mi-am aplecat capul ca să-mi privesc corpul şi ce anume îl/mă "împresoară". Am observat atunci, cumva cu coada ochiului, că lumina din preajma mea, cumva de la înălţimea mea în jos, devenise mai densă, mai alburie şi mai sidefat strălucitoare. Constatarea asta parcă m-a speriat oarecum şi atunci am ridicat repede privirea ca să-mi dau seama ce-i cu "aerul" acela ciudat...Privind cu mare curiozitate de jur imprejur şi în sus, mi-am dat seama subit că "aerul" acela cu irizaţii sidefii strălucitoare era...VIU !...Era VIU şi parcă de acolo din el, din "aerul acela" şi totuşi de nicăieri, emana un...zâmbet!...Mă împresura de peste tot un zâmbet cald...luminos şi cald...mă scăldam într-un zâmbet!...O fericire imensă a început să crească vijelios în mine...Mi-am înălţat braţele către cer cu fel de zvâcnet, ca al păsărilor care îşi iau avântul necesar desprinderii din locul în care stau aşezate...Parcă ceva, o fericire imensă, irumpea nestăvilit din mine către "aerul" acela care...MĂ IUBEA!...Şi doream imens să-l îmbrăţişez la rându-mi exact aşa cum cum eu îi percepeam îmbrăţişarea...Şi resimţeam cu o durere surdă, mocnită, neplăcerea agasantă că braţele mele erau atât de grosiere încât nu puteau, nu aveau cum cuprinde într-o îmbrăţişare toată Iubirea aceea imensă, fluidă, caldă-sidefie...Tare, enorm de tare imi mai doream sa scap de grosolănia alcătuirii mele...ŞTIAM cu cea mai mare certitudine că era tot ce mă putea împiedica să mă ofer acelei îmbrăţişări, aşa cum voiam, fără nici o întârziere...iubeam Iubirea care mă iubea...
    În zbaterea aceea neputincioasă de a scăpa de povara trupului, îngrozitor de pornită pe el fiind, văd cu o fericită uimire că...deja suprafaţa braţelor mele înălţate spre Cer începuse să se..."dizolve" la nivelul pielii, al contactului epidermei cu "aerul" cel iubitor...care ma ajuta astfel sa nu mai sufăr aşa de tare...Mi-am privit şi trupul şi...cu o mare încântare, am văzut că suferea acelaşi proces de "dizolvare". Contururile trupului meu erau întocmai ca cele ale unei picături de cerneală lăsată să cadă pe o suprafaţă udă...Aşa cum cele două lichide reacţionează în momentul contopirii lor, tot aşa trupul meu se contopea cu "aerul" cel iubitor, cu zâmbetul acela fără de margini...
    Ei bine, spre imensa, sfâşietoarea, teribila mea durere, chiar atunci am fost smulsă cu brutalitate din mijlocul acelui procers binefăcător...Resuscitarea mea reuşise...


    E ora 2,30 !...(de)scriu aici de la ora 22,40...[reglează ceasul, Dane!]...cu greu, cu mare, mare greu am găsit şi am tastat fiecare cuvânt de aici...sunt îngrozitor de obosită...poate voi continua mâine...adică azi!...Vă sărut, vă îmbrăţişez pe toţi: cei ştiuţi şi tare iubiţi, dar şi pe cei neştiuţi, însă la fel de iubiţi...Doamne ajută!...

    Nu mai am puterea să recitesc ce-am scris...dacă daţi de vreun dezacord, ori de alta prostie, maine dorm pe coji de nuci...

    RăspundețiȘtergere
  27. Multumesc Cornelia,

    Si iti multumesc cu atat mai mult cu cat stiu ca ai facut un efort in plus. Am trimis sub forma de e-mail unor prieteni apropiati descrierea acestui fenomen uluitor, cu rugamintea expresa sa nu-i dea drumul pe internet ca pe o curiozitate. Sper sa nu te superi.

    E mai mult decat speram... :)

    RăspundețiȘtergere
  28. EU îţi mulţumesc ţie, Dane!

    şi, mai ales, ştii de ce?...
    Mai întâi, pentru că m-ai "obligat" cumva, nu ştiu prea bine să-ţi spun cum, să mă mai întorc puţin ACASĂ...fără însă să vreau să şi RĂMÂN acolo, ca de fiecare dată altcândva...
    Am făcut-o de astă dată ca o "misiune" de...serviciu...aşa cum altădată porneam în căutarea unor locuri ori a unor persoane demne de un reportaj care ar putea disipa, puţin măcar, oricât de puţin, "îmbâcseala" din jur...Acum, ca şi atunci, mă tot pomenesc NU trăind, ci (supra)vieţuind doar, într-un loc muced, colcăind de minciuni şi de alte mizerii fetide, şi, cu un fel de spasm al instinctului de conservare, mă reped să deschid fereastra dincolo de care ŞTIU că e mult Soare şi muuuult AER curat şi...VIU...

    Dar, ŞI mai înainte de această motivaţie, îţi mărturisesc că a mai existat încă una, şi mai profundă, care m-a determinat să vreau şi, apoi, să şi găsesc puterea să o fac...Ei bine, dacă nu aş fi citit undeva, nici nu mai ştiu pe care blog, cuvintele tale referitoare la soţia ta "frumoasă şi deşteaptă" care s-a dus, şi dacă nu ţi-aş fi simţit AIEVEA cât de tare tânjeşti după prezenţa ei, nu cred că m-aş fi încumetat să caut, iarăşi!, "cuvinte potrivite" pentru a descrie acea experienţă...

    Ceea ce am încercat (şi eu) să fac a fost doar o descriere, rămasă totuşi îngrozitor de simplistă, a ceea ce unii numesc "moarte", iar alţii, cei care ŞTIU, "viaţa de dincolo de viaţă"...

    Ţi-aduci aminte, Dane, ce-i "scria" Iulia Haşdeu, în primul său mesaj, tatălui iubit, sfârtecat literalmente de durerea "pierderii" ei?..."Sunt fericită! Te iubesc! Ne vom revedea! Asta ar trebui să fie de-ajuns..."


    Las cu dragă inimă ca şi mesajul meu să se ducă, să-şi croiască singur drum către oricine ar putea avea nevoie vreodată de el...

    RăspundețiȘtergere
  29. Imi cer scuze pentru neparcurgerea integrala a postarilor, insa graba ma cam hartuieste nedrept. In acest moment as dori sa imi cer scuze pentru greselile ortografice din postari si poate pentru litere care nu sunt asezate pe locul lor, dar sper sa nu impiedice mult sensul frazelor.
    Apropos de cercetatorii care descopera punctual (ca intr-un tablou de Van Gogh) tot felul de localizari pentru cele mai diverse aspecte ale vietii in care ni se pare ca alegem...arbitrar, nici nu stiu daca sa ma las impresionata sau sa imi obisnuiesc...mintea cu ideea ca de la zi la zi ies la iveala adevaruri sau suntem bombardati cu teorii inspre naucirea definitiva. Imi pastrez totusi echilibrul intre cele doua inca.
    Cat despre locatia centrilor religiei, sa spunem, imi amintesc o alta fapta citita nu mai imi amintesc unde...poate chiar intr-un manual de psihologie generala.
    Un pilot apartinand nu mai stiu carei natii a fost crescut de mic intr-o unitate militara, un soi de copil de trupa luat "de suflet" inca de mic. Era foarte talentat in ale zborului si nu simtea teama sau indoiala. Nu avusese tangente cu rituri sau culturi religioase niciodata, insa simtea ca nu e o samanta crescuta dupa voia vantului. In cursul unui atac, avionul sau a fost lovit si se afla in cadere libera. In acel moment, pilotul a inceput sa se roage. Nu numea Divinitatea Tata, Dumnezeu, Allah sau in alt mod, insa privea spre cer cerand ajutor.
    Poate ca drept ar fi, asa cum incearca unii sa afle care e limba perfecta ducand copii in locuri izolate pentru a nu auzi si reproduce sunete, sa faca la fel studii pe ceva ce inca nu e cristalizat ci pre-exista.
    Insa ma intreb daca nu cumva ceva din noi stie raspunsurile inainte de a fi lansate intrebarile. Grecii stiau asta, noi de ce nu ne amintim?

    RăspundețiȘtergere
  30. Si noi stim cu siguranta, draga Anna, dar am uitat in ce sertar le avem...

    Iti multumesc de vizita.
    Esti binevenita!
    Oricand.

    RăspundețiȘtergere
  31. Poate ca actualizarile se petrec exact atunci cand suntem pregatiti si dispusi intru anamneza...

    Multumesc si eu pentru ce am aflat aici si voi mai reveni cu placere!

    RăspundețiȘtergere
  32. Draga Dan,
    revelatia e care ai avut o e simtire. Acum mintea incearca sa analizeze si sa puna in cuvinte. Foarte bine face, doar ca vezi tu experientle de genul asta sunt atat de marcante ..parca se duce frumusetea daca analizamm prea mult.
    parerea mea este ca Sinele nostru se manifesta in corpul nostru mental , care este vehicolul pentr mainfestarea lui in 3d. creierul este doar organul fizic inzestrat sa ne ajute, sa traduca la nivel uman.
    acum , acst corp mental e format din particule, celule vii care prin ganduri intense capata forme. construim astfel forme cu vibratie mai joasa sau mai inalta in functie de gandurile pe care le avem.ne mai si imbogatim colectia cu formele din jr cu care rezonam deci dati seama ce i acolo.
    acete forme gand sunt practic zidurile dintr ni si ceillti, ideea de se[parare, valul. cand curatam mentalul inferior ( ego) i construim forme gand elevate , intrm in rezonanta cu subtilul superior, cu razele sinelui mai inalte, aflam cine suntem, ideea de separare dispare.
    continuam daca ti se pare interesant. am pornit teoria analizand ce simt de la ceilalti, de la mine..zidurile..

    RăspundețiȘtergere
  33. Hm acum ca recitesc nu mi se pare ca am exprimat tot ce vroiam..sunt cam obosita.
    Ideea e ca Sinele se manifesta in formele pe care le avem , campuri, nu doar cel fizic.
    Exista momente cand mentalul inferior ia o pauza ( pauza cauzata si de oboseala) si atunci avem revelatii spontane ale Unimii.
    Se pot obtine si prin meditatii, constiinta modificata etc.
    Am auzit ca exista la chinezi o practica prin unele firme mari , in care cei care aplica pt job sunt imbatati bine, pt ca ramane omul cine sunt ei cu adevarat si atunci i se vede adevarata natura:))

    RăspundețiȘtergere
  34. Draga Camelia,

    Te asteptam sa apari mai demult la dicutie, dar apoi nu am mai verificat comentariile de-aici si uite acum am sentimentul de culpabilitate al parintelui care si-a neglijat copilul(blogul).

    Viziunea pe care mi-o propui nu este departe de cea pe care o aveam demult, in tinerete, cand desenam si credeam in ceea ce "vedeam".
    Exact acel zid il vedeam si-l cercetam ca sa vad daca il pot ocoli sau escalada. Stiam ca dincolo este lumea ccea adevarata. De-acolo imi mai scapau mici idei pe care le asterneam in desen.

    Luind-o in sens biblic, desi nu asa gandeam atunci, izgonirea din rai si pusul pazei la poarta cu heruvimi si serafimi este exact drama mintii noastre de astazi. Tot am vrea inapoi si nu ni se permite. Este de fapt metafora izgonirii din mintea universala, pentru ca a noastra s-a sumetit... Cateodata se mai intredeschide poarta si mai scapam un ochi inauntru. :)

    Imaginea pe care mi-ai format-o despre gandurile vii, nu ma paraseste. Practic am discutat-o pe blogul tau fara sa stiu ca intre timp tu deja ma avertizasesi aici.

    Multumesc mult pentru opinie.

    RăspundețiȘtergere
  35. Pai, Dan Ioanitescu, ce-as mai putea adauga eu pe aici? Ce-ar mai fi de spus, afara de ceea ce ati adaugat voi, ca piesa langa piesa, acestui minunat puzzle al cunoasterii?
    Ma multumesc sa va recitesc si sa tac. E cel mai firesc lucru pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  36. Iris,
    Multumesc frumos pentru vizita. Si pentru promptitudine si bunavointa. Iti sunt recunoscator. :)

    RăspundețiȘtergere

Eu, buricul pamantului zic asa: