REGULILE ROMANULUI DE ANDREI RADU
regula nr. 1 a romanului: sa vorbeasca mult si sa spuna mai nimic!regula nr. 2 a romanului: se pricepe la toate, atat in vazute cat si in nevazute;
regula nr. 3 a romanului: cand este intrebat despre ceva concret, e musai sa raspunda cu opusul acestuia, iar daca nu poate, recurge la o anedocta sau banc;
regula nr. 4 a romanului: este musai sa
fie "buricul pamantului", insa cand e cazul, adopta pozitia modestului,
scapa si capra si varza.
regula nr. 5 a romanului: cand romanul este coplesit de real, se refugiaza in imaginatie!
(in subsidiar, acest imaginar poate fi accesat prin alcohol, plante "sfinte", energizante, meditatie sau chiar ascunderea neuronilor intr-un coltisor nefolosit al "nucii")
regula nr. 5 a romanului: cand romanul este coplesit de real, se refugiaza in imaginatie!
(in subsidiar, acest imaginar poate fi accesat prin alcohol, plante "sfinte", energizante, meditatie sau chiar ascunderea neuronilor intr-un coltisor nefolosit al "nucii")
UN POSIBIL RASPUNS AL NIMEI, DAR NU SI SINGURUL
Imi cer iertare ca m-am amestecat si daca din nedelicatete am ranit pe careva.
:)))
RăspundețiȘtergereSuuper tare!
A aparut si regula nr. 5: cand romanul este coplesit de real, se refugiaza in imaginatie!
(in subsidiar, acest imaginar poate fi accesat prin alcohol, plante "sfinte", energizante, meditatie sau chiar ascunderea neuronilor intr-un coltisor nefolosit al "nucii")
:))
Bunule, esti magistral!
Mai vreau raspunsuri! :)
erata: in imaginar!
RăspundețiȘtergere:)))
Andreiule, :))
RăspundețiȘtergereAdaugarea necesara in articol s-a produs! :))
Sa vedem pana la sfarsit, din comentarii, ce alte reguli ancestrale vor scoate capul.
Pana una-alta astept sa vad daca Nima va fi de acord cu varianta de raspuns pe care i-am sugerat-o, permitandu-mi fara sa ii cer acceptul, sa o dau in locul ei...
E trist dar se pare că e adevărat.
RăspundețiȘtergere:)
Băieţilor, dragilor, aţi uitat de "presupuneri". Românul, când nu are informaţii complete, obişnuieşte să presupună în loc să aibă răbdare să afle tot. Mai ales că, în conformitate cu regula nr.2, oricum "se pricepe la toate", nu?
:)
Happy,
RăspundețiȘtergerepai da, pentru ca romanii e destepti! :)))
Excepţional clipul!
RăspundețiȘtergereUite, cam aşa se încheagă imaginile şi întâmplările din povestea mea cu Bria'ar şi Khali'ma. Mă relaxez şi trec în starea aceea în care se petrec atâtea lucruri frumoase. Sunt "acolo". Observ şi simt tot ce mă înconjoară cu o acurateţe care are consistenţa realităţii. Doar sunt româncă, nu?!
:)))))))
Şi totuşi, vă întreb pe voi, dacă aş fi fost lipsită de acest refugiu oare n-aş fi ajuns să mă alienez?! Ar fi rezistat sensibilitatea mea fără sprijinul acestei poveşti ţesute frumos şi cu migală?
Da Blue, asa e!
RăspundețiȘtergerePartea interesanta este ca Acolo unde povestea ta este cea de-a doua realitate a ta, tot Acolo sunt si relitatile secunde ale celorlati. Si nu m-as mira ca persoanele (entitatile) de Acolo sa inceapa sa interactioneze.
Zic si eu ca iepurasul....
Poate ca nu-i asa.
Dar daca e asa?
Danule, pentru mine, personajele despre care scriu, fiinţele de dincolo, atât de dragi mie, există!!
RăspundețiȘtergerePoa' să încerce indiferent cine să mă convingă de contrariu, e imposibil să reuşească. Fiindcă eu ştiu că ele există în acea realitate. La fel cum ştiu că în aprox un an, distanţa care mă separă pe mine de Bria'ar, distanţa dintre lumile noastre, se va micşora considerabil, practic se va anula prin deschiderea unei breşe (ferestre) de care vom putea beneficia. Şi poa' să stea şi-n cap, cine-o vrea, convingerea mea e de neclintit. Şi mai ştiu că vom fi (în sfârşit!) lăsaţi să ne trăim fericirea pentru care am luptat şi pe care am plătit-o cu tot acest zbucium.
:)
Sună a SF ceea ce spun? Cui îi pasă?
:)
Şi uite cum acum, povestind despre asta îmi revine cu stăruinţă în minte imaginea crucii, spirala ADN şi ideea de univers în oglindă. Ca şi expresia "precum în Cer, aşa şi pre pământ"
RăspundețiȘtergereLe leg intuitiv de lumea de dincolo.
Hai să ne gândim, ce relaţie există, mă rog, ar putea exista între ele, de mi se aglomerează toate aceste lucruri, aşa brusc, în tărtăcuţă?!
Mă întreb: ce-ar fi dacă proiecţia mea în mediul acela e chiar cel pe care l-am numit Bria'ar? Iar proiecţia partenerului meu de aici ar trebui să fie Khali'ma? Mmmm, ce-ar fi?!
E buna ideea identificării unor reguli care să alcătuiască o schiţă de cod de conduită socială a românilor. Sigur, trebuie să plecăm de la premisa că nu există reguli absolute, aplicabile oriunde, oricând şi erga omnes. Generalizările nu sunt bune nici chiar pe această temă, a marii deprimări naţionale. Cu toate astea, nu putem să fim orbi şi să nu vedem că ADN-ul neamului românesc conţine elemente toxice care îl împiedică să-şi depăşească eterna şi fascinanta condiţie de neam prost, de ţară de mâna a doua, de periferie a oricărui sistem de valori. Românii au o vocaţie a derizoriului, improvizaţiei şi efemerului care nu mai poate fi explicată, cum s-a încercat, numai prin impactul negativ al istoriei (epoca fanariotă, stalinismul, comunismul). Cauza relelor trebuie căutată în noi înşine şi acceptată ca boală. Poate chiar asta este soluţia pentru a pune capăt frământărilor noastre metafizice: găsit defectul şi operat pacientul.
RăspundețiȘtergereTeoria incompetenţei
Teoria mea proprie este că românii sunt eminamente incompetenţi, dar este greu să dau o definiţie a incompetenţei care să separe individul de sistem şi să explic de ce românii, odată plecaţi în alte ţări, dau impresia că devin brusc competenţi.
Neputând să-mi demonstrez teoria, mă mulţumesc cu şansa pe care mi-o dau Andrei şi Dan să întrevăd nişte „reguli” cu înţelegerea că ele par a fi dominante (cum ar fi o majoritate simplă într-o mulţime statistică), nu sunt neapărat axiomatice.
Regula nr. 6: Să aibă spirit critic doar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi nu şi pe el însuşi
Regula este reflectată şi în proverbul “Vede paiul din ochiul altuia nu şi bârna din ochiul sau” şi chiar în literatura universală “L’enfer c’est les autres”. Românul nu-şi asumă răspunderea şi exclude critica de sine, exceptând situaţiile când o astfel de recunoaştere i-ar pune în evidenţă o calitate umană (aşa-mi trebuie dacă am fost tolerant, a profitat de bunătatea mea etc..)
Regula nr. 7: Să nu ducă niciodată o treabă până la capăt
Atitudinea “mergea şi-aşa!”, soluţia efemeră, rezolvarea de moment, acţiunea de ochii lumii, gestul de circumstanţă, simularea, bifa fără conţinut, forma fără fond explică de ce nu există prea multe opere materiale româneşti durabile în timp. Celebra replică “Mircea, fă-te că lucrezi!” ar trebui înscrisă pe stema României.
Românul acţionează superficial, repezit, nerăbdător, ori de câte ori trebuie să facă o treabă. Nici finalitatea lucrării ca atare nu-i preocupă prea mult. Vorba lui Iorga: “cei mai mulţi lucrează cu gândul ca la urmă să nu facă nimic”.
Regula nr. 8: Să nu creadă cu adevărat în nimic
RăspundețiȘtergereRomânii nu pot fi fanatici nici în credinţă, nici în ideologie, nici în absenţa acestora. Ei nu sunt nici foarte credincioşi, nici foarte necredincioşi. Singurul ritual pe care îl practică cu regularitate este rugăciunea dar asta pentru că o văd ca pe o tranzacţie: “mă rog la Dumnezeu, dar îi cer ceva concret în schimb”.
Cu puţine notabile excepţii nu existau în România pe care am cunoscut-o eu comunişti fanatici, după cum nu există acum, nici printre capitaliştii cei mai bogaţi, oameni care să creadă cu adevărat în economia de piaţă sau, printre politicieni, oameni care să creadă necondiţionat în democraţie.
Regula nr. 9: Să se poarte întotdeauna ca slugi
Românii nu văd respectul autorităţii ca pe o valoare în sine sau ca pe o normă de organizare raţională a societăţii. Ei îşi servesc şefii ca slugi convenabile care îşi însuşesc automat cuvântul primilor. Ei nu-şi asumă responsabilitatea argumentului sau a contrazicerii utile. Ei sunt convinşi că dacă şeful e mulţumit (de ei, nu de starea lucrurilor) şi statutul lor este sigur. Ei nu spun adevărul nici atunci când îl ştiu sau când obedienţa oarbă favorizează distrugerea sistemului din care fac parte. Servitudinea lor nu este inspirată de loialitate cavalerească (Don Quijote) sau naivitate (Sancho Panza), ci interesată şi perfidă (Dinu Păturică).
Regula nr. 10: Să trădeze când se oferă ocazia
Istoria românilor nu este doar una de „luptă împotriva cotropitorilor”ci şi una a trădărilor, a delaţiunilor, a pârei la Înaltele Porţi. Istoria traseismului politic din politica românilor este unică. Nicăieri în lume parlamentarii aleşi nu-şi schimbă duhoarea politică de la un sezon la altul ca la noi, în funcţie de interese de moment.
Nu stiu sa zic. Ma depaseste! :)
RăspundețiȘtergereParol!
:)
RăspundețiȘtergereSe pare ca lucrurile au luat o intorsatura serioasa!
Regula nr. X a romanului: se ia prea in serios!
Ar fi bine să fie aşa, dar regula nr. X nu este aplicată decât de prea puţini. Nu am spus eu că la porţile Orientului totul e luat în pleasnă, dar asta nu exclude ca afirmaţia să fie adevărată!
RăspundețiȘtergereHei! Va distrati fara mine. :))
RăspundețiȘtergereCand spuneam ca "ma depaseste", replica era pentru Stanjenel. La de-alde noi, romansii, pardon, asta-i alt frate al gintei latine, la romanashii nostri, ma bag si eu.
Bismark zicea pe la Braila de rastrabunicii nostri ca nu sunt o natiune, ci o profesie. Parerea lui!:)) Si asta pentru ca dupa lungi si serioase discutii soldate cu angajamente din partea oficialilor romani, reusise intr-un final sa vorbeasca singur in niste chestiuni foarte importante pentru neamul nostru. Cel putin dupa parerea lui. Aici a cam avut oareshce dreptate, caci ceea ce ne-au invatat cuceritorii de romani in 200 de ani, ne-au dezvatat cuceritorii de pecenegi in alte 200. Dupa 400 de ani am reusit sa ne intoarcem fix de unde am plecat.... ca bieti daci ce suntem.
Regula descoperita de un prieten de-al meu: Romanul s-a nascut conducator. Acest lucru mi l-a confirmat un veteran de razboi care mi-a explicat cum de a fost posibil sa apara din neantul sovietic, detasamentul Tudor Vladimirescu, din niste soldati care plecasera la razboi regalisti si iacata-i pe tancuri, comunisti. Povestea plina de seva a acestei reguli trebuie postata. Si am s-o fac pe "rodul pamantului".
Asadar, romanul trebuie sa conduca. Nu ma credti? Uitati-va prin berarii cum fiecare tipa mai tare cand vine vorba de politica, femei, fotbal, publicitate si ai nu, imobiliare. Si si mai nou, TVA.
Bunule, ma tem ca regula sub forma mascata a imperativului nu se aplica in cazul romanului.
RăspundețiȘtergereRomanii nu conduc, si nu au condus niciodata!
Nici pe boii care trageau la plug nu-i conduceau!
Romanul autentic este cel care-si scoate cusma aceea gaurita si ponosita (mai nou palariile de firma) si se apleaca precum o salcie in fata oricui ii pormite un + fara efort, ceva de genul "muieti's posmagii"!
:)
Dane,
RăspundețiȘtergereiata,ma amestec si eu printre florile minunate ale gandurilor voastre,eu o biata floare de colt,ratacita printre stanci,ce imi da sentimentul ca sunt pe o planeta ce nu-mi apartine,insa pe care fac deosebite eforturi sa ma mentin dar mai ales sa ma adaptez...
si da ma regasesc in aceasta regula nr.5,prin care iata coplesita de real m-am refugiat in imaginatie,facandu-mi un blog,din pacate insa pentru unii imaginatia mea i-a"durut"asa de tare ca au aruncat cu bolovani in mine demonstrandu-mi inca odata ca romanii,unii desigur sunt plini de prejudecati si evident totusi ramasi [sau proveniti]in/din lumea imperiului roman,a caror deviza de la care nu se abat nucicum este:"cine nu e cu noi,sau ca noi,este impotriva noastra".....comportandu-se ca atare....
Observaţia Ryanei îmi oferă şi mie ocazia să spun că este o probă de bună credinţă ca atunci când schiţăm, mai în glumă sau prea în serios, reguli de conduită atribuite românilor, ne identificăm şi noi cu românii în cauză, că doar chinezi n-om fi! Asta ca să nu intrăm în paradoxul “toţi cretanii sunt mincinoşi”. Măcar că nu toţi urmăm toate regulile în toate împrejurările.
RăspundețiȘtergereCât despre imaginaţie, nu văd nimic rău în a o folosi, atâta vreme cât ameliorează realitatea, nu o înlocuieşte. Parcă marchizul de Sade spunea, nu fără puţin sadism, că fericirea este opera imaginaţiei.
:)
RăspundețiȘtergereFaustinus, regula nr. 6: sa se autoironizeze (insa cu o doza fina de superioritate)
:)))
Evident ca ne autoincludem.
Fiecare dintre noi pune in aplicare macar una dintre aceste "reguli", constient fiind sau inconstient... la un moment dat.
Eu zic, ca cel putin o data pe zi, aplicam una dintre "regulile romanului", insa nu suntem atenti, pentru ca, de cele mai multe ori, functionam pe "automat"!
:))
Despre imaginatie e cu dus si intors!
exista riscul ca cel ce doreste sa-si amelioreze realitatea, refugiindu-se in imaginar, sa nu mai poate distinge ce este imaginar si ce nu.
Acum... sper sa nu dezbatem toate formele imbracate de imaginar: cele care dau "suturi" stiintei, artei, dezvoltari etc.
(ne propaga volens-nolent inainte)!
:))
Dragii mei, dar muncirati nu gluma!
RăspundețiȘtergereSe pare ca regulile s-au cam fleoscait acum la urma. Nu se poate ajunge la un consens si asta imi da speranta ca o sa ne salvam ca natie caci nu putem sa fim prinsi in niste forme clare si sa incremenim definitiv in ele... :))
Ryana,
"cine e cu noi, este impotriva noastra". Aceasta butada se poate aplica foarte bine tuturor romanilor care pentru o scurta vreme se hotarasc sa se asocieze cu cineva. De-aia nu ramane in picioare nicio asociere sau alianta facuta intre romani, caci deindata ce se vad asociati, nu stiu cum sa se insele, sa se fure si sa se tradeze mai repede unul pe celalalt.
Strainii si-au avut partea lor in urma tratatelor cu romanii. N-a scapat unul netradat. Pentru ei ar trebui sa arate asa:
"romanul care e cu noi, este impotriva noastra".
Stanjenelule, Andreiule si Faustinusule si Ryano (hai c-am scos-o si p'asta), va multumesc si va invit la articolul urmator care a devenit atat de lung incat nici macar mie nu-mi mai este usor sa-l citesc.
A la votre! :))
De din vale de Rovine, grăim, Dane, către tine:
RăspundețiȘtergereAm găsit o surpriză pentru distinşii locatari ai acestui blog. M-am întrebat unde să o bag. In lipsă de o asociere mai potrivită am găsit "Atac la baionetă" şi aprecierile dinlăuntrul său cu privire la calităţile poporului român dovedite din negura timpurilor şi până în fericitele zile ale frunzei verzi de brad, pardon, de brand.
De la baionetă am ajuns la Baiazid. Stiind, apud Eminescu, că nu vă înfioraţi de faima lui, vă supun atenţiei tratatul din 1393 dintre Baiazid al lor şi ăl Bătrân al nostru, care ne-a procurat litoralul.
Vă propun să propunem să se propună Ţinutului Secuiesc, multisecular şi epurat de lăsata Secu' în 1989, un Tratat după chipul şi asemănarea articolului 1 celui dintre scunda Valahie şi înalta Poartă.
"TRATAT din 1393
Tratatul dintre Mircea I, Suveranul Valahiei şi Sultanul Baiazet Ilderim
Acest Tratat s-a tradus din nou, după textul publicat în 1819 de Dionisie Fotino în tomul III pagina 369 şi următoarele.
ART. 1
Din marea noastră condescendenţă învoim, ca Principatul României de curând supus de nebiruibila putere a neînvinsei noastre împărăţii dimpreună cu Principele său să se cârmuiască după propriile sale legi, şi ca voievodul României să aibă deplină putere de a face război cu vecinii săi, şi de a încheia legături de amiciţie cu dânşii, orişicând va voi; şi prin urmare să fie stăpân peste viaţa şi moartea supuşilor săi, (suveran).
ART. 2
Câţi creştini ar primi religia lui Mahomet şi pe urmă, trecând din locurile supuse împărăţiei noastre în România, ar îmbrăţişa iarăşi creştinismul, să fie pretutindeni nesupăraţi şi nereclamaţi.
ART. 3
Câţi dintre români vor trece în cuprinsul (teritoriul) împărăţiei noastre pentru propriile lor interese, să fie nesupăraţi de haraciu, şi să fie necercetaţi pentru îmbrăcămintele lor.
ART. 4
Principii creştini să se aleagă de către Mitropolitul şi de către boieri.
ART. 5
Iar pentru această mare a noastră condescendenţă, şi pentru că am înscris această ţară în lista celorlalte ţări supuse (protecţiei noastre), va fi şi ea îndatorită a da la visteria noastră imperială pe un an 3000 bani roşi de ţară în 300 lei argint de ai monetăriei noastre.
Datu-s-au aceasta în Nicopoli în anul 805, în luna lui Rebiul Ebelu, şi s-au subscris în codici imperiale."
Dane, prea-sfântul Tökes îţi citeşte blogul?